Elefantul a dispărut de Haruki Murakami

Elefantul a dispărut iarăși e un volum de nuvele care a fost un adevărat salt. Conține 16 nuvele: Al doilea atac la brutărie, Comunicatul cangurilor, Somnul, Arderea hambarelor, Treburi de familie,

Oameni TV etc. Subiectul nuvelelor sunt: un cuplu de tineri căsătoriți suferă atacuri de bulimie care îi determină să jefuiască un McDonal's în mijlocul nopții, o tînără descoperă că un mic monstru verde care și-a găsit adăpost în curtea din spatele casei a făcut o pasiune devastatoare pentru ea, un bărbat vede cum elefantul său preferat se volatizează pur și simplu, insomnia unei femei și lipsa spiritului de observație a familiei în ceea ce o privește etc. Din toate nuvelele, Somnul a fost cea care mi-a pălcut cel mai mult.

Autorul relateaza viața unei familii din perspectiva femeii, care de 17 zile nu mai doarme și a ținut-o o lună întreagă. După cum afirma și ea „pur și simplu nu pot să dorm. Nu reușesc să închis un ochi. Făcînd abstracție de asta, totul e extrem de normal. Nu sunt deloc somnoroasă și am mintea perfect limpede. Ba chiar aș putea spune că e mai limpede decît de obicei. Corpul meu n-a suferit nici o schimbare. Am poftă de mîncare. Nu mă simp epuizată. Practic vorbind, n-am nici o problemă. Doar că nu pot să dorm, atît.

...

Împlinesc treizeci de ani. De-abia la vîrsta asta înțelegi că nu e sfîrșitul lumii dacă faci treizeci de ani. Nu pot să spun că trecerea anilor mă bucură, dar sunt și cîteva lucruri care se îmbunătățesc în timp. E daor o chestiune care ține de modul în care gîndești. Un lucru e clar însă, dacă o femeie de treizeci de ani își iubește corpul și speră să și-l mețină în formă, trebuie să depună un efort pe măsură. Am învățat asta de la mama. Pe vremuri mama era o femeie suplă și frumoasă, dar din păcate, acum nu mai e așa. Nu vreau să ajung ca ea.”

Referință critică:

Povestirile din Elefantul a dispărut se desfășoară în lumi paralele, nu foarte îndepărtate de a noastră, ci ascunse sub suprafața ei. Sunt povestiri pline de viață, disperate, superbe în neliniștea lor.”

The New York Times Book Review

Sursa imaginii: elefant.ro

Fetele lui Faraday de Monica McInerney

Citesc pentru a treia oară romanul Fetele lui Faraday de Monica McInerney. De ce? Pentru că e un conţinut cu un subiect emoţionant în care relatează istoria unui familiei Faraday şi anume a unui văduv, tată a 5 fete şi bunic a unei fetiţe frumoase, Maggie care se dovedeşte a fi lumina ochilor atît a bunicului cît şi a celor 4 mătuşi. Citind această carte, poți să înțelegi și cultura australiană.

Maggie Faraday, protagonista romanului Fetele lui Faraday, îşi petrece copilaria într-o casă neconvenţională, plină de viaţă, din Tasmania, cu tînăra ei mama (de numai şaptesprezece ani), patru matuşi fascinante şi un bunic excentric. Copilul primeşte educaţia necesară şi se bucură din plin de liniştea şi confortul unei familii, însă, cu numai cîteva săptămîni înainte ca Maggie să împlinească fragila vîrstă de şase ani, are loc un eveniment şocant care le schimba tuturor vieţile. Trec douăzeci de ani şi Maggie, acum la New York, primeşte o vizita surpriză a bunicului ei, care aduce cu sine o revelaţie neaşteptată şi o propunere de a reuni familia. Este momentul în care Maggie începe să-şi dea seama că persoanele pe care credea că le cunoaşte atît de bine au secrete adînc îngropate. Povestea fetelor Faraday este o saga de familie, plină de căldura şi umor, un roman impresionant, cu secrete şi minciuni, cu amintiri puternice care leagă inevitabil membrii oricarei familii, dar, din păcate pot să ducă şi la despărţiri dureroase. Ce se întîmplă cu fiecare fată Faraday, aflaţi citind deja romanul.

Unde se află Tasmania?
Autoarea făcuse referință la Tasmania și este cel mai mic stat al Australiei, fiind localizat pe insula cu același nume din sudul Australiei. În componența statului Tasmania, pe lângă insula omonimă, care reprezintă aproximativ 94% din teritoriul statului, mai intră și alte insule mici (King, Flinders, Bruny) și foarte mici din Strâmtoarea Bass, din jurul Tasmaniei, precum și Insula Macquarie, situată în sudul Oceanului Indian. Capitala acestui stat este orașul Hobart.

Referinţe critice: 

„O poveste cu surori care se iubesc şi se luptă în felul acela în care numai surorile o pot face – o saga de familie impresionantă, uneori tristă şi amară... Cu siguranţă un roman care se cere ecranizat.” (Irish Independent)

„Scrisă cu mult umor şi înţelegere, Fetele lui Faraday este o carte de neuitat, imposibil de lăsat din mînă... subtilă, cu personaje complexe şi o poveste impresionantă despre legături de familie şi secrete insondabile.” (Manly Daily)

„Întotdeauna e o plăcere, poate chiar păcătoasa uneori, să te scufunzi într-un roman de Monica McInerney, cu intrigile ei ingenioase, captivante, şi dialogurile pline de viaţă.” (Irish American Post)

Sursa imaginii: elefant.ro

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac

Dacă simți nevoia să plîngi, păi iată, n-ai decît să citești romanul ăsta, Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac. Dar mai bine e să nu-l citești că e un roman trist, gen O femeie la doctor. Dar dacă vrei, să citești cartea, nici o problemă. Părerea mea poate că e una subiectivă, pentru că nu prea îmi plac așa subiecte de romane, dar am citit cartea la cîte laude i se aduc plus cineva de încredere mi-a recomandat-o. Respectiv, asta nu înseamnă că romanul în cauză e unul rău.

Autorii ăștia de romane, nu știu la ce se gîndesc cînd abordează un astfel de subiect - un om drag, membru al familiei bolnav, cu diagonaza de cancer, respectiv decesul persoanei. Așa că, dragă Tatiana Țîbuleac, să nu mai scrii așa romane. Și mai mult, nici eu nu voi mai citi așa gen de romane.

E vorba despre o vară petrecută undeva parcă în Franța dintre Alecksy și mama lui. Acest Alecksy e în faza adelescenței, știți voi, faza aia critică din viața oricărui om care își urăște părinții. Și nu numai părinții. Iar cînd ai părinți divorțați, în genere, criza psihologică a vîrstei, e mult mai profundă. 

Cartea e scrisă în forma unui jurnal, prin ochii adolescentului. Își urăște mama, pentru că „era mică și grasă, proastă și urîtă. Era cea mai inutilă mamă din cîte au existat vreodată”. Și tot așa comentariile urîte la adresa mamei continuă. Doar ochii mamei, verzi la culoare,  e unicul lucru bun la ea. 

Asta pînă în momentul în care află că e bolnavă de cancer. Și... brusc atitudinea lui i se schimbă. Și se comportă altfel. Și tot restul. Și să își aducă aminte de acei ochi verzi care „erau o greșeală”, „erau dorința unei oarbe împlinită de soare”, „erau muguri în așteptare”.

O afirmație care mi-a plăcut a fost și „la moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor”.

Un mic fragment din roman ar fi ăsta: 

Îmi tîram picioarele ca o slugă, gîndindu-mă la prostia mamei, dar mai ales la ipocrizia oamenilor. De ce să cumperi patru pahare, dacă bei doar din unul? De ce să-ți cioplești opt scaune dacă mănînci mereu singur la masă? Pentru ce să aduci un lucru în casa ta, să-i primiți o viață, o poveste, iar apoi să îl lași neatins și netrebuit zile, ani, decenii? Să-l muți dintr-o cameră în altă, dintr-un gînd în altul să-l învechești și să-l ieftinești fără a te fi bucurat de el, iar la sfîrșit să îl împingi în coșul unei muribunde care este o mincinoasă și mai mare decît tine, pentru că știe că moare, dar, iată, face achiziții.

La moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor.

Sursa imaginii: perfecte.md

Pulpă de porc cu miere şi portocale

Ingrediente:
1,5 kg  de porc fără os
3 portocale

Pentru marinadă:
3 portocale
3 linguri miere
1 linguriţă boia amestec
1 linguriţă piper zdrobit
1 linguiţă sare
1 linguriţă rasă de chimen zdrobit
100 ml ulei


Mod de preparare:

Amestecă ingredientele pentru marinadă şi unge carnea cu amestecul obţinut. Lasă să stea la temperatura camerei cel puţin două ore. Crestează şoriciul cu un cuţit bine ascuţit şi înfige în carne rondele de portocală. Toarnă în tavă 100 ml apă, acoperă cu folie şi dă la cuptor pentru câteva ore, ungând carnea cu sosul format cât de des poţi. Când carnea a devenit fragedă (o poţi pătrunde uşor cu o furculiţă), lasă descoperit şi mai dă la cuptor cât să capete o culoare aurie.

Sursa: Pulpă de porc cu miere şi portocale. În: Cărţulia revistei Femeia de azi: Reţete de sărbătoare, 2016, dec., p. 11.

Cine m-a făcut femeie? de Cristian Andrei

„Tu, femeie, eşti o bijuterie, o cetate şi un mister. Eşti o bijuterie pentru că ai o sensibilitate aparte şi o

alcătuire deosebit de complexă. Cu toate că este atît de sensibil, corpul tău este rezistent ca o cetate. De ce eşti un mister? Pentru că nimeni nu ştie cum de ghiceşti atîtea lucruri şi unde găseşti atîta putere să lupţi cînd eşti disperată... Pentru că forma ta de femeie poate fi desenată cu mîinile în aer de către acela care te-a mîngîiat măcar odată” afirmă doctorul român în psihologei Cristian Andrei. Iată aşa o carte despre psihologia feminină, Cine m-a făcut femeie. 

Tu ai auzit de aşa o carte? Te-ai întrebat vreodată dacă „te mulţumeşte faptul că eşti femeie? Simţi feminitatea ta? Unde simţi asta şi cînd?” Dacă ţi-ai pus vreodată aceste întrebări, pai iată, trebuie să citeşti cartea. Dacă nu ţi-ai pus aceste întrebări - să ţi le pui. Şi, deja, o să afli răspunsul cititnd cartea. 

O să afli răspunsuri la cum arăţi, pornirti de femeie, mentorul femeii, oamenii din jur, naşterea copilului tău, influenţe morale, situaţii-limită etc. 

E o carte uşoară şi sinceră. Prezintă psihologia feminină un pic altfel şi aflăm lcururi de care nu ne-amdat seama. Poate.

Sursa iamginii: elefant.ro

Serialul Rebel în California (titlu original: The O. C.)

Am privit serialul ăsta de vreo 2-3 ori. Deși e destinat adolescenților, are serialul ăsta părțile lui bune. Și frumoase. Și emoționante, de ce nu? Deși a fost filmat în anii 2003-2007, vi-l recomand cu încredere.

Serialul descrie povestea unui grup de tineri și familiile acestora, care trăiesc în Orange County,

California. Rebel în California a fost difuzat în peste 50 de țări din lumea întreagă și a fost unul dintre cele mai populare seriale în 2003. Acțiunea din film are în centru pe Ryan Atwood, un tânăr provenit dintr-o familie dezbinată care este adoptat de Sandy și Kirsten Cohen. Ryan și fratele său vitreg Seth interacționează cu lumea bună din Orange County, California, împreună cu prietenele lor, Marissa Cooper, Summer Roberts. Acțiunea serialului e centrată frumos pe aceste personaje. Viața de lux pe care o duce familia Cohen îi oferă posibilitate lui Ryan să vadă o altă parte a vieții. Se disciplinează dacă pot spune așa, este admis la școala privată, Harbor, interacționează cu alți adolescenți din familii bogate ceea ce îl face să se simtă incortabil pentru început. Din

fericire, a avut suportul lui Sandy și Kirsten, cea din urmă fiind inițial sceptică în ceea ce privește situația și mediul de unde provine Ryan. Între timp, se împrietenește cu Seth, fiul cuplului Sandy și Kirsten Cohen. Se îndrăgostește de Marissa Cooper, vecina familiei Cohen, totodată cea mai populară și frumoasă fată a școlii unde învață. Între timp, și Seth formează un cuplu cu Summer Roberts, cea mai bună prietenă a Marissei și formează o frumoasă poveste de dragoste. Așa că, puteți urmări povestea de dragoste a două cupluri adolescentine: Ryan-Marissa și Seth Summer (cu dragoste dar și cu ceartă, cu plimbări, cu despărțiri și împăcări).

E demn de urmărit și prietenia dintre cele două fete: Marissa și Summer. Vedeți aici un articol în engleză la temă și învățați lecția. Mai puteți urmări și povestea de dragoste dintre cuplul Cohen: Sandy și Kirsten, să vedeți cum e să fii avocat în Orange County, cum e să fii căsătorit cu fiica celui mai influent om din regiune și care, ca fapt divers, nu prea îl are la inimă pe Sandy. 

Actorii sunt bine selectați, cu șarm, cel puțin cei care joacă în rolurile principale. E un serial cu o poveste de dragoste frumoasă și vă va emoționa profund, cred eu. Personal, am îndrăgit foarte mult două actrițe din serial: Mischa Barton și Kelly Rowan.

Sursa imaginilor: Huffington Post

Actrița Stela Popescu la Chișinău

De curînd TVR Moldova a lansat proiectul „Întîlnirile TVR MOLDOVA”. La cea de a doua ediție,

care a avut loc astăzi, 12 decembrie 2016, a fost invitată actrița Stela Popescu, doamna teatrului de revistă din România. Totodată, Țin să menționez pentru cei care nu știu, că Stela Popescu își are rădăcinile la noi, în Republica Moldova, Orhei. Am văzut pe facebook evenimetnul și am zis că neapărat trebuie să merg și eu la eveniment. Iată că am fost și mă bucur că am făcut-o.

Evenimentul a avut loc la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”, unde se organizează, de fapt, și proiectul „Întâlnirile TVR MOLDOVA” în colaborare cu TVR MOLDOVA.

Pe scena Teatrului Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”, actrița Stela Popescu a a purtat o discuție de suflet cu actorul, regizorul şi scenaristul Alexandru Grecu. De asemenea, au fost și întrebări pentru actriță. În final, actrița Stela Popescu a susținut un recital, spre deliciul spectatorilor. A fost multă lume, sala fiind arhiplină. 

Evident că prima întrebare a fost cum i s-a părut actriței Chișinăul. „Chișinăul a foarte verde așa cum se spune. Doar că acuma au căzut frunzele.” Actrița mai povestise cum s-a plimbal pe bulevardul principal al orașului cu tatăl său, deportat în Siberia, ca să „vadă lumea ce fată frumoasă are el”.

Actrița a mai povestit despre meseria de actor, ce presupune, ce sacrificii se cer, actori basarabeni în București, ce înseamnă, de fapt, teatrul de revistă de calitate. Moderatorul evenimentului, Sandu Grecu a ținut ca să fie adus la Chișinău acest teatru de revistă bucureștean, pentru că „este unul deosebit. Pentru că la noi nu există așa ceva și este foarte important să aducem acest de gen de teatru la Chișinău.”

Un actor important, dar cu origini din spațiul nostru, pruto-nistrean, a fost și Iurie Darie, din Soroca. Ce părere are Stela Popescu despre el e că „era foarte talentat... Era super-talentat.”

Stela Popescu a mai menționat că „e bine să faceți în viață ceea ce vă place. Dar trebuie să trăiți bine ceea ce faceți... Trebuie să ajungî în rîndul întîi. Dacă nu ai ajuns în rîndul întîi, doi acolo, adică în mersul faptelor. Atunci degeaba, nu mai ești artist. Doamne, e așa de talentată. Nu are pile! Vezi-ți, dragă de treabă! Ce actor are interesul să joace cu una slabă? E frumoasă! E odată, de două ori și pe urmă trece. Nu e adevărat. Ca în toate meseriile, e necesar ca să aibă nevoie de tine. Să ajungi ca să aibă nevoie de tine și atunci bravo ție. ai să faci o viață fericită...”

S-a menționat că Stela Popescu are un teatru al ei, precum și că face selecții de copii. Sandu Grecu i-a făcut o  invitație la Chișinău cu școala pe care o are, dar și cu spectacole marca Stela Popescu. 

În dialog cu publicul a luat cuvîntul și Valeriu Matei, președintele Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și Lucia Culev, șefa Direcției Cultură a Municipiului Chișinău. 

Sursa imaginilor: facebook.com, http://tvri.tvr.ro/

Clătite delicioase de Crăciun. Dar pot fi făcute în orice sezon al anului

Am făcut aceste clătite şi vă asigur că pot fi făcute în orice anotim. 

Ingrediente: 

100 g zahăr
2 ouă
200 ml lapte
300 g făină
1 linguriţă praf de copt
1 linguriţă scorţişoară
2 mere

Mod de preparare:
Bate ouăle împreună cu zahărul, apoi adaugă laptele. Adaugă făina, praful de copt şi scorţişoara şi amestecă. Pentru un plus de savoare, adaugă bucăţile de mere decojite. Prăjeşte clătitele în puţin de ulei, pe ambele părţi, pînă se vor rumeni,

Sursa: Minibroşura Avon, camp. 17, 2016

Fetele din Shanghai de Lisa See

Dacă ești pasionat de cultura chineză, îți recomand să citești această carte, Fetele din Shanghai.

În anul 1937, Shanghaiul este Parisul Asiei: oraşul milionarilor şi al cerşetorilor, al gangsterilor şi al

cartoforilor, al artiştilor şi al revoluţionarilor. Oscilînd între universul familiei tradiţionale şi lumea cluburilor de noapte, frumoasele Pearl şi May sunt modele pentru artişti şi duc o viaţă lipsită de griji. Însă cînd bombele japoneze să cadă peste oraşul lor iubit, lumea se face ţăndări. După un periplu peste satele cotropite de soldaţi din sudul Chinei, pînă la Hong Kong şi apoi în America, la Muntele de Aur, cele două surori învaţă să trăiască din nou.

Ca să vedeți cum se trăiește într-o familie chineză, cum se gîndește, am selectat cîteva momente din carte:
„Atunci cînd sunt două surori sau fraţi, indiferent de numărul lor sau de sex, se fac mereu comparaţii. Şi eu, şi May ne-am născut în satul Yin Bo, la mai puţin de o jumătate de zi de mers pe jos de Canton. Diferenţa dintre noi este de numai trei ani, însă suntem cum nu se poate mai diferite, Ea e amuzantă. Eu sunt criticată pentru seriozitatea mea. Ea este micuţă de statură şi adorabil de durdulie. Eu sunt înaltă şi slabă. Pe May, care de-abia a terminat liceul, nu o interesează cititul, în afară de cronicile mondene din ziare. Eu am terminat facultatea acum cinci ani”. Iată aşa o caracterizare a surorilor. Deşi, în continuarea acestui fragment, continuă descrierea acestor fete: ce le place, ce nu le place, cît sunt de organizate şi tot restul. De asemenea, aflăm detalii ce ţin de vestimentaţia chineză, şi anum ce este cheongsam-ul, care dau impresia de armonie şi stil, transmiţînd un mesaj proaspăt şi natural, care le promite fericire celor care folosesc produsul pe care îl promovăm. 

În această carte, aflaţi cîte ceva despre oraşul Shanghai, influenţa britanicilor, americanilor sua japonezilor.

„Iubesc Shanghaiul. Nu se aseamănă nici pe de parte cu vreun alt loc din China. În locul acoperişurilor în stil „coadă de rîndunică” şi al caselor de cahle, noi avem mo t'ien tablou - clădiri înalte şi magice - care ţintesc spre cer. În locul porţilor cu arcade rotunde, al paravanelor de alungare a spiritelor, al ferestrelor de lemn delicat şi minuţios ornamentate şi al stîlpilor vopsiţi în roşu, noi avem edificii în stil neoclasic, din granit, decorate cu fier forjat în stil art déco, cu modele geometrice şi sticlă gravată. În locul păduricilor de bambus, al frumoaselor ape curgătoare sau al sălciilor aplecate peste iazuri, noi avem case în stil european, cu faţade splendide şi balcoane elegante, cu pîlcuri de chiparoşi şi peluze îngrijite, pline cu răzoare bine îngrijite de flori. În Vechiul Oraş Chinezesc încă mai există temple şi grădini, însă restul Shanghaiului se închină în în faţa zeilor comerţului, ai bunăstării, ai industriei şi ai păcatului. În oraş sunt depozite unde se încarcă şi se descară mărfuri, piste pentru curse de cai şi ogari, nenumărate cinematografe şi cluburi unde se dansează, se bea şi se face sex. Shanghaiul e „acasă” pentru milionari şi cerşetori, pentru gangsteri şi cartofori, pentru patrioţi şi revoluţionari, pentru artişti şi dictatori şi pentru familia Chin.”

„Care ar fi mama perfectă pentru copiii Chinei? Răspunsul: o femeie care joacă tenis, ştie să conducă o maşină, fumează şi,cu toate acestea, e adorabilă, sofisticată şi cum nu se poate mai dornică să-ţi ajungă în pat”.

În capitolul Bărbaţii de la Muntele de Aur citiţi cum se fac căsătoriile aranjate. Tatăl, capul familiei afirmă precum că: „nimeni nu se căsătoreşte din iubire. Nici eu n-am făcut-o”. Afirmaţia are loc în contextul în care le spune fiicelor sale că le-a aranjat căsătoria.

Capitolul Aerul din lumea aceasta începe foarte frumos:
„Ni se spune mereu că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță. În definitiv, ce contează ce se-ntîmplă în sufragerie, în bucătărie sau în dormitor? Cui îi pasă de relația dintre mame, fiice și surori? Boala unui copil, chinurile și durerile facerii, a-ți ține familia unită pe timp de război, sărăcia, chiar și în zilele cele mai bune bune, sunt considerate a fi insignificante pe lîgă poveștile bărbaților, care se luptă cu stihiile pentru a-și crește recoltele, care pleacă la război pentru a-și apăra patria, care se străduiesc să privească înlăuntrul lor și să găsească perfecțiunea. Ni se spune că bărbații sunt puternici și viteji, dar eu cred că femeile sunt cele care știu mult mai bine să rabde, să accepte înfrîngerea și să suporte agonia fizică și mentală. Bărbații din viața mea - tata, Z.G., soțul meu, socrul meu, cumnatul meu și fiul meu - au dat piept, într-un fel sau altul, cu aceste mari încercări ale bărbaților, dar sufeltele lor - atît de fragile - au tremurat, s-au încovoiat, s-au deformat, au fost mutilates-au frînt și s-au zdruncinat în fața pierderilor pe care le suferă femeile în fiecare zi. Pentru că sunt bărbați, trebuie să dea impresia că primesc neclintiți necazurile și obstacolele vieții, dar sunt la fel de ușor de rănit ca petalele unor flori.
Se spune că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță, dar se mai spune și că lucrurile bune bin perechi-perechi iar necazurile, cîte treo odată. Dacă se prăbușesc două avioane, așteptăm să vedem cum pică și al treilea. Dacă moare o vedetă de cinema, știm că încă două vor trece în lumea celor drepți. Dacă ne lovim la deget și pierdem cheile de la mașină, știm că încă un lucrur rău e pe cale să se întîmple, ca ciclul să fie complet. Nu putem decît să ne rugăm să nu fie decît o aripă îndoită, un acoperiș prin care-a început să pătrundă apa, o slujbă pierdută în locul unei morți, unui divorț sau unui război.

Războiul chinez-japonez au lăsat amprentă asupra Chinei și locuitorilor țării: femei violate și ucise, oameni decedați în urma bombardamentelor japoneze, copii practic vînduți în familiile chineze stabilite în Statele Unite ale Americii, integrarea tinerilor în această țară, dar și minciunile care se spun pentru a păstra familia chineză pe teritoriul american.
Odată ajunse în America, cele două surori întîmpină o serie de dificultăți. Căsătoriile aranjate, sarcina lui May, copil născut dar dat în grija lui Pearl, lipsa banilor, viața din Cartierul Chinezesc etc.

Referință critică:
„Un roman excelent, despre sacrificii teribile și alegeri imposibile... Tragic și plin de speranță, în același timp.”

Publishers Weekly

Sursa imaginii: scream and go

Soţia tăcută de Susan Harrison

Susan Harrison a fost o scriitoare canadiană, care s-a făcut cunoscută sub numele A. S. A. Harison. A locuit la Toronto. A publicat romane de nonficţiune. Primul ei roman, Soţia tăcută a fost publicat în anul 2013 şi a fost primit cu mult entuziasm atît de critici, cît şi de marele public. La puţin timp de la apariţia romanul, Susan Harrison a murit de cancer, la vîrsta de 65 de ani.

Romanul îi are pe Jodi şi Todd ca personaje principale. E un cuplu şi autoare relatează povestea într-un

moment de cumpănă al relaţiei lor. Totul e în pericol, inclusiv viaţa prosperă pe care o duc în locuinţa lor din Chicago. Chiar dacă nu sunt căsătoriţi, sunt împreună de peste douăzeci de ani. El este un antreprenor bogat, iar ea, psihoterapeută. Romanul este un thriller psihologic despre căsnicie şi crimă, rutină şi nevoia de nou, despre disoluţia unei relaţii, relatat alternativ din perspectiva celor două personaje principale. E o carte şi psihologică.
O să citiţi evoluţia unei familii care, în aparenţă pare să nu le lipsească nimic. Au un serviciu bun, casă frumoasă. Dar, ceva intervine în relaţia lor şi se îndepărtează unul de altă. E o relatare a avenimentelor atît din perspectiva ei cît şi a lui. Puţine momente sunt descrise că le-ar face împreună. Această tăcere dintre cei doi, devine tăcere la propriu. În principiu, cei doi nu se apreciază reciproc. Todd se îndepărtează, şi lasă însărcinată fiica celui mai bun prieten, Natasha.
Nu prea mi-a plăcut romanul. Cam prea multe explicaţii şi prea multe detalii. Sau paote eu am citit romanul pe bucăţele şi asta m-a făcut să am o părere aşa, cam imparţială.

Recomand cîteva fragmente din carte:

S-­a făcut aproape ora de culcare când ea strânge masa  şi începe să spele vasele. El se oferă în treacăt s­o ajute, dar amândoi ştiu că e cel mai bine să lase gospodăria în seama ei şi să iasă la o plimbare cu câinele. Nu că ea ar fi exagerat de exigentă. Nu are standarde nerezonabile, dar dacă speli o tigaie de friptură, e de preferat să nu mai fie unsuroasă când termini şi nici nu e cazul să ştergi grăsimea cu prosopul de vase, pe care o să­l  foloseşti   pe  urmă  la  pahare.  E  o  chestiune  de  bun­simţ.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale. Îşi sfătuia clienţii să pretindă mai mult de la ei înşişi şi să se implice în asigurarea propriei lor stări de bine, iar ea le oferea încurajări şi un feedback pozitiv. În primul an de practică învăţase să fie răbdătoare şi să le permită celorlalţi să avanseze în ritmul lor propriu. Principalul ei atu era firea prietenoasă – îşi îndrăgea clienţii şi le acorda prezumţia de nevinovăţie, lucru care îi ajuta să se relaxeze. Ei o recomandau altora şi astfel portofoliul ei crescuse.

 Cei pe care îi acceptă după procesul de selecţie sunt în general persoane blocate, confuze sau nesigure pe sine, genul de oameni cărora le este greu să­şi dea seama ce vor şi să ia decizii pe baza a ceea ce se aşteaptă din partea lor sau a ceea ce cred ei că se aşteaptă din partea lor. Sunt duri cu ei înşişi – fiindcă au internalizat criticile unor părinţi insensibili – şi în acelaşi timp se comportă iresponsabil sau inadecvat.

Împăcarea şi liniştea mentală vin atunci când îi accepţi pe oameni aşa cum sunt ei şi când accentuezi părţile pozitive.

Trăsăturile fundamentale ale personalităţii se conturează la o vârstă tânără şi cu timpul devin imuabile. Majoritatea oamenilor învaţă prea puţin din experienţă, rareori gândindu­se să­şi ajusteze comportamentul,

consideră că problemele sunt cauzate de cei din jur şi continuă să facă ceea ce fac orice ar fi, la bine şi la rău. Un infidel rămâne un infidel aşa cum un optimist va rămâne totdeauna optimist. Optimistul e cel care, după   ce   a   fost   călcat   de   o   maşină   condusă   de   un   şofer   beat   şi   se pomeneşte cu ambele picioare rupte şi cu casa ipotecată ca să plătească spitalizarea, declară că „Am avut noroc. Puteam să fiu mort”. Pentru un optimist, o asemenea atitudine e firească. Pentru un infidel, firesc e să

ducă o viaţă dublă şi să mintă şi­n stânga, şi­n dreapta în acelaşi timp.

Soarele răsare, soarele apune şi între aceste două momente nu se întâmplă mai nimic.

Fiecare dintre noi trăieşte singur sinele său înghesuit, posedat de convingeri adânc înrădăcinate, dorinţe prosteşti şi contradicţii nesfârşite – şi fie că ne place sau nu, trebuie să le acceptăm   la   celălalt.   Vrei   ca bărbatul tău să fie bărbat, sau vrei să-­l transformi într­-un fătălău? Să nu-ţi închipui că le poţi avea pe ambele. Ea n­a făcut greşeala asta cu Todd. I­-a oferit spaţiu suficient, iar el n­a avut nicio nemulţumire în privinţa asta. Nu e vina ei.

Acceptarea este considerată un lucru bun – Dă­mi   înţelepciunea   să   accept   lucrurile   pe   care   nu
le   pot   schimba.

În această analogie, groapa de gunoi e inconştientul. Nu inconştientul colectiv,   ci   inconştientul   personal – inconştientul acela propriu, particular, idiosincrazic, în care fiece articol e inscripţionat cu numele tău şi ştampilat cu numărul tău, inconştientul din care articolele pot năvăli asupra ta pe neaşteptate – ca acela care s­a repezit la ea în ziua în care aştepta liftul după ce i­a povestit lui Gerard visul cu Darrell.

Sursa imaginii: elefant.ro

Prăjitură de post cu dulceaţă şi caise

Pentru blat:
3-4 linguri dulceaţă de caise
1 cană zahăr
1 cană de apă minerală sau sifon
2 căni făină

½ cană ulei

1 praf de copt 

1 vîrf de cuţit sare

vişine din compot

150 g nucă mărunţită

1 lingură cacao

Pentru glazură:

3 linguri cacao

1 lingură ulei

3 linguri zahăr

4-5 linguri apă

Mod de preparare: 

Se amestecă dulceaţa cu zahărul şi sarea. Se adaugă în reprize uleiul şi apa minerală. Separat, se amestecă făina, cacaua şi praful de copt şi se toarnă peste vompoziţia de dulceaţă. Se adaugă fructele şi se amestecă. Se toarnă compoziţia în tavă şi se pune la cuptor pentru 40 de minute. După ce s-a răcit, se pune glazura şi apoi se porţionează.

Pentru glazură, se amestecă ingredientele, se pun pe foc şi se lasă pînă se îngroaşă.

Sursa: Prăjitură de post cu dulceaţă şi caise. În: Femeia de azi, 2014, 8 august, p. 26.

Prăjitură cu vişine

Ingrediente:
150 ml lapte
150 ml ulei
2 ouă
150 g zahăr
1 lingurp zahăr pudră pentru ornat
250 g făină
praf de copt
coajă de lămîie rasă
400 g vişine fără sîmbure

Mod de preparare:
Vişinele se pun la scurs. Într-un bol, se amestecă laptele cu uleiul, zahărul şi ouăle. Se adugă făina, praful de copt şi coaja de lămîie.
Aluatul obţinut se toarnă într-o tavă tapetată cu hîrtie de copt- Deasupra se pun vişinele şi se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 30-40 de minute.
După ce se rumeneşte şi trece testul scobitorii, prăjitura se scoate din cuptor şi se lasă la răcit. Se porţionează şi se decorează cu zahăr pudră.

Sursa: Prăjitură cu vişine. În: Femeia de azi, 2014, 5 sept., p. 26.

Benvenuti! Manual de conversație în limba italiană

Doritorii de a învăța limba italiană le recomand cartea Benvenuti! Manual de conversație în limba italiană scrisă de doi profesori universitari din Iași, Gabriela E. Dima și Dragoş Cojocaru.

Cartea de față începe cu o expunere concentrată a principalelor probleme legate de pronunția și de scrierea în limba italiană, elemente indispensabile atunci cînd dorim să facem cunoștință cu o limbă nouă. Cartea are un set de lecții, texte în limba italiană, traducerea lor în română, gramatica limbii italiene, vocabular și exerciții. Partea bună a lucrurilor e că la final figurează cheile exercițiilor. Așa că, îți va fi ușor să îți verifici corectitudinea exercițiilor făcute. 

Așadar, cei interesați și pasionați de limba italiană... foc la ghete. E o carte accesibilă și ușor de înșeles pentru cei care vor să învețe limba italiană fără profesor. Cartea o găsiți, cu siguranță fie în biblioteci, fie în librării. 

Spor la învățat italiană. 

Sursa imaginii: besteseller.md

Salată de post din somon cu cartofi

Recomand atenţiei dvs o reţetă simplă de post din cartofi, somon, măsline, frunze de salată şi verdeață proaspătă sau uscată. Este binevenită în perioada posturilor religioase şi nu numai.

Pentru salată
3 cartofi medii fierți
80 g de somon sărat „Master  Fish”

măsline „Maestro de Oliva”
frunze de salată
verdeață proaspătă sau uscată

Pentru sos
2 lingurițe de muștar
1 linguriță de zahăr
4 linguri de ulei de olive „Iberica”
1 lingură de oțet de vin  „Iberica”
1 cățel de usturoi

Mod de preparare:
1. Tăiem peștele roșu și cartofii cubulețe, măslinele rondele, salata fîșii.
2. Sosul: amestecăm toate componentele în afară de ulei, apoi batem tot și introducem uleiul.
3. Turnăm sosul peste salată, iar deasupra presărăm cu verdeață uscată sau proaspătă.

Salată de post din varză chinezească

Reţeta e pentru 5-6 porţii.

Ingrediente:
600 g varză chinezească
1 ceapă mică
3 linguri ulei
2 linguri oţet
2 linguri ketchup
1 linguriţă muştar

Mod de preparare:
Tăiaţi varza fîşii. Curăţaţi şi tocaţi ceapa cubuleţe şi amestecaţi-o cu ulei, oţet, ketchup şi muştar. Condimentaţi sosul cu sare şi pier, turnaţi-l peste salată şi amestecaţi bine cu varza. Serviţi imediat.

Sursa: Salată de varză chinezească. În: Enciclopedia culinară: ghid practic de alegere, preparate, aranjare şi degustare a mîncării. Bucureşti, ALLFa, 2008, p. 36.

Moldovenii și plecatul la muncă în Europa

Moldovenii mai au încă dorința de a-și lua lumea în cap și să plece la muncă în țările europene și Rusia. Deja care și cum îl doare. Cei mai îndrăzneți și cei mai șmecheri pleacă. Cred eu. Dar și dacă ai deja pe cineva undeva peste hotare și ar putea să te ajute cît de cît. Iar cei plecați de mult timp într-o țară europeană, deja s-au stabilizat acolo si le e ușor să se descurce. Dar ce face unul care nu știe pe nimeni în Italia, Franța, Spania etc. chair dacă vezi tot felul de anunțuri de genul „Lucru legal în Europa”.

Din ce am mai citit eu prin presă, dar și din discuțiile cu unele persoane plecate în țările europene (Italia și Spania), deja și acolo e greu. Nu o să dau nume, dar o persoană de încredere mi-a zis precum că în Italia, unde ea stă deja de cîțiva ani bun „e greu deja de cîțiva ani... Lumea încearcă să mai facă sacrificii, să mai taie din cheltuieli, căci economia nu se ridică și nici nu se prevăd mari îmbunătățiri... Cunosc moldoveni care s-au și întors în Moldova  căci intrau în datorii ca să stea aici... De lucrat nu lucrau dar chirie, servicii comunale și de mîncat trebuie...”

Așa că, mă întreb dacă mai e cazul să te duci prin țări străine. De parcă te-ar aștepta cineva cu brațele deschise. Eu înțeleg că viața italiană, franceză, americană e mai bună decît cea din Moldova, dar oricum, cine te așteaptă acolo? Merită să faci așa un efort? Dacă tot ești pe cont propriu. Și asta pentru că, dacă e să o citez pe respectiva persoană, „eii, viață italiană, de parcă ar fi cevà ideal... 😏 probleme și aici, o țară care nu investește în tineri, familii, copii și deci viitor... Politicieni corupți și furători și aici, sistemul sanitar se înrăutățește din an în an și tot așa aș mai continua, lista e lungă... Foarte mulți tineri emigrează în Germania, Spania, Anglia, SUA ș. a. Ba chiar am auzit cazuri de moldoveni ce au emigrat de aici în Anglia, Irlanda sau Canada, căci au înțeles că mare viitor prosper nu se asteaptă aici... Da, poate e mai bine decît în Moldova, dar cu siguranță țăile de invidiat, din punct de vedere de prosperitate, sunt altele, din păcate...” Așa că, dragi moldoveni, gîndiți-vă. Și încetați să vă întrebați dacă e cazul să pleci în Italia de exemplu. La moment, poate că în țările menționate este bine, dar binele ăsta va sfîrși curînd. Sunt și acolo multe taxe ce se rețin din salarii (Italia, cică ar fi țara unde taxele de stat sunt cele mai mari din Europa), deci salariile ce ajung în buzunarele cetățenilor se micșorează.

Eu înțeleg că te atrage varietatea și frumusețea naturii, istoria și mîncarea tradițională a unei țări, dar cred că avem așa ceva și la noi în țară. Am cunoscut cîțiva voluntari de prin Germania, Spania, Franța care s-au arătat impresionați de natura și mîncarea noastră tradițională. Poate ar trebui să ne uităm ce avem noi și să ne apreciem pe noi la justa valoare. Iar pentru asta, ar trebui să ne schimbăm noi. Și nu uitați de vorba aia „nu te întreba ce poate face statul pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru stat”. Așa că, hai să păstărm ordinea publică, ca să fie curat ca în Europa. Hai să fim politicoși unul cu altul. Hai să păstrăm ceea ce se face cît de cît pentru noi, cetățenii. Un exemplu ar fi stațiile de troleibuz din Chișinău. Așa cum au fost făcute, deși cred că sunt binevenite - au fos distruse. Ca în final să se cheltuie alți bani pentru restabilire. Deci, hai să păstrăm ce se face. Ca să nu ne întrebăm ce se fac cu banii publici. Decît te-ai duce printr-o țară europeană și ai lucra aiurea - mai bine ai lcura la tine în țară și ți-ai da interesul. Decît te-ai plînge că decît să lucrezi pentru 2000 de lei mai bine stai acasă, mai bine ai lăsa lenea la o parte și ți-ai da interesul. Stînd acasă, nu primești mai mult. Chiar și dacă stai acasă - o să stai pînă ți se termină toate resurse și nu ai după ce bea o cană cu apă. Și lista contină. Așa că... hai să fim gospodari la noi acasă și fără întrebări „de ce nu pleci peste hotare” sau gînduri „să mă duc în Moscova, Italia, Germania.”

Divorțul perfect de Francesca Clementis

După vreo patru încercări de a citi cartea asta, iată că, în sfîrșit, am reușit să o citesc. Și mă bucur că am reușit să o citesc. Nu e chiar așa plictisitoare cum credeam că e. 

Divorțul perfect are ca subiect o relație mai puțin obișnuită: Jenny și Mark par să fi fost dintotdeauna

un cuplu, deși a trecut o veșnicie pînă au hotărît să se căsătorească. Dar mariajul a adus cu sine o sumedenie de probleme cărora este prea complicat și dureros să le facă față. În aceste condiții, divorțul le apare ca singură soluție rezonabilă. Numai ca o relație perfectă merită un divorț perfect și ambii parteneri se străduiesc din răsputeri să se arate la înălțimea situației: în cazul lor, nu vor exista certuri meschine legate de casă, împărțirea bunurilor sau menținerea relației cu prietenii comuni. Dar asta pînă cînd aceștia din urmă ajung să aibă și ei un cuvînt de spus...

E o carte ce reflectă problemele de căsnicie, dar și de prietenia dintre femei.

„Dar ne lega ceva mai mult decît Mark. Kieran era și prietenul meu secret. Ne plăcuserăm de prima dată și dacă nu am fi fost amîndoi implicați într-o relație poate că am fi fost împreună. Asta era jumătate din secretul nostru. Cealaltă jumătate e că aveam lungi convorbiri telefonice de care Lisa și Mark nu știau.

Totul începuse cu discuții relaxate atunci cînd Lisa nu era disponibilă pînă cînd, treptat, ne-am pomenit spunîndu-ne toate acele adevăruri jenante care nu pot fi spuse altcuiva. Știa cît de mult îmi displăcea faptul că Mark își păstrase apartamentul atîția ani și știam cît de mult îi displăceau listele Lisei.”

Sau

„Treptat, prietenii lui Mark au devenit și ai mei și nu mi-a părut niciodată rău. Ulterior, am aflat că situația asta e neobișnuită pentru un cuplu. În general, femeile sunt cele care leagă și mențin prietenii, iar bărbații se lasă tîrîți în aceste prietenii.”

Jane, eroina principală avea un stil așa, deloc feminin. După separarea ei de Mark, o prietenă de a ei, Lisa o duce la un salon, pentru ai schimba stilul. Și asta nu e tot. Ele, prietenele ei cele mai bune îi dau o replică precum că se întîlnea cu ele doar cînd Mark era foarte ocupat. Fapt care e pune pe gînduri: „să fie adevărat? Am fost eu o prietenă atît de groaznică încît să mă aștept ca Maria și Lisa să fie disponibile atunci cînd aveam eu o zi liberă, dar nu am fost niciodată dispusă să-l pun pe Mark pe planul doi și pe ele pe primul plan?” Iată așa. :)

Și iată așa. Momente din astea de tot felul. Amuzante și serioase în același timp. Cu afirmații utile pe alocuri. 

Referințe critice

„Divorțul perfect este o desriere pe cît de realsită, pe atît de amuzantă a relațiilor amoroase și a complicațiilor ce decurg între ele”

Sunday Mirror

„O comedie romantică pe gustul oricărui cititor.”

Books Magazine

Sursa imaginii: Filme-carti.ro

După cutremur de Haruki Murakami

Am citit o altă carte de scriitorul japonez Haruki Murakami, După cutremur. Volumul După

cutremur, include șase povestiri reunite  și oferă imaginea unui Murakami în plină formă. Toate povestirile sunt legate de cutremurul teribil care a avut loc în anul 1995 și a zguduit regiunea Kobe din Japonia.  Povestirile sunt intitulate: Un OZN aterizează în Kushiro, Peisaj cu fier de călcat, Toți copiii Domnului dansează, Thailanda, Broscanul salvează Tokya și Plăcintă cu miere.

Spiritul pătrunzător și poetic al scriitorului urmărește destinele unor oameni conduși în același timp de speranță și disperare. Povestirile descoperă cu abilitate violența ce mocnește sub prosperitatea aparentă a Japoniei moderne.
Nu prea mi-a plăcut cartea. Poate pentru că sunt nuvele și sari de la un gînd la altul. Ca fapt divers, fanii Haruki Murakami vor citi ori reciti această carte. Evident că fiecare e cu părerea lui în ceea ce privește o carte, dar asta e.

În timpul lecturii cărții, am găsit cîteva afirmații care mi-au plăcut:

Înțelegerea reciprocă este de foarte mare importanță/ Unii spun că înțelegerea nu este altceva decît totalul neînțelegerilor și mi se pare un punct de vedere foarte interesant.

După cum spunea Nietzsche, cea mai mare înțelepciune este să nu ai frică.

După cum scria Joseph Conrad, frică supremă este ceea ce pe care oamenii o au față de propria lor imaginație.

O prietenie adevărată nu înseamnă ca unul să dea și celălalt să primească mereu.

Să iubești un singur om toată viața și să-ți găsești prieteni buni sunt lucruri total diferite.

Referință critică

„Cititorul este împins într-o lume halucinantă, unde realitatea și fantasticul se împletesc, iar visul și coșmarul vieții de zi cu zi  sunt imposibil de separat.”

The New York Times

Sursa imaginii: danfintescu.ro

Comedia Kangaroo Jack

Dacă vrei să te relaxezi un pic, n-ai decît să te uiți la filmul Cangurul Jack, (Kangaroo Jack în

original). Deși filmul e din 2003, merită văzut. E povestea a doi prieteni foarte buni, Charlie Carbone (Jerry O’Connell) și Louis Fucci (Anthony Anderson).

De cînd i-a salvat viata lui Charlie, acum 20 de ani, Louis s-a băgat împreunã cu acesta în tot felul de scheme de îmbogățire rapidã, care nu au fãcut decît să-l compromitã pe Charlie în ochii tatălui său vitreg, șeful mafiei locale, Sal Maggio (Christopher Walken). Dar cînd Louis îl acosteazã pe Charlie, pentru a-l ajuta să escorteze un camion plin cu televizoare furate, prin oraș, ei reușesc fără să vrea să aducă poliția la depozitul lui Sal. 

Cînd totul pare pierdut și ei asteaptă să devină hrană la pești, Sal se decide să le mai acorde o ultimă șansă. Nu trebuie decît să ducă 50.000$ bani gheață, unui asociat al lui Sal, undeva la granița australiană. Toate aventurile încep în Australia. Ce pățesc cei doi prieteni, aflați privind filmul. 

Ca să vă convingeți că merită văzut - nu aveți decît să urmăriți trailer-ul.

Sursa imaginii: www.imdb.com

Salată de varză cu maioneză. Vezi aici cum se face salata după o reţetă argentiniană

Salate are ca ingrediente de bază la îndemâna oricui şi mai ales dacă vrei să încerci o reţetă din gastronomia argentiniană. Reţeta e selectată din cartea Reţete din bucătăria argentiniană de Rain Delaney şi Hannah Green, apărută în mun. Cluj-Napoca la editura Urban Lifestyle în 2008.

Ingrediente:
1 varză albă, mică
3 morcovi mari
2 ouă fierte tari
1 ceapă mică
50 g maioneză cu smîntînă
2 linguri ulei de măsline

Mod de preparare:

Se spală bine varza şi morcovii, se dau prin răzătoarea mare. Se combină cu ceapa tocată şi ouăle mărunţite. Se omogenizează cu maioneză, se asezonează cu sare şi piper, după gust. Se stropeşte cu ulei.

Salată argentiniană de sfeclă. Are trei ingrediente de bază

Reţeta e preluată din cartea Reţete din bucătăria argentiniană scrisă de Rain Delaney şi Hannah Green. Cartea a apărut la Cluj-Napoca, la editura Urban Lifestyle în 2008.

Ingrediente:
3 sfecle
6 morcovi
2 cepe medii
suc de lămîie, după gust
piper, după gust
2 linguri ulei de măsline
sare marină, după gust

Mod de preparare:

Se fierbe sfecla în coajă, apoi se dă prin răzătoarea mare. Morcovii se dau şi ei prin răzătoare, se combină cu sfecla. Se taie ceapa, se adaugă în salată. Se asezonează cu sare şi ulei după gust. Se stropeşte cu ulei şi suc de lămîie. Se serveşte acompaniată de cărnuri.

Salată de cartofi cu ardei

Ingrediente:
6 cartofi mari

½ legătură pătrunjel

4 castraveţi muraţi

sare, piper, după gust

50 g maioneză

oţet

ulei de măsline

Mod de preparare:
Se fierb cartofii, fără coajă, întregi. Se taie cubuleţe şi se omogenizează cu pătrunjelul tocat, cît sunt calzi. Se taie castraveţii rondele. Se combină catofii cu rodnele de castraveţi, se adaugă maioneză, sare, piper, după gust. Se toarnă puţin ulei, oţet, se lasă să se răcească.

Sursa: Salată de cartofi cu ardei. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 156-157.

Salată cu roşii şi brînză

Ingrediente:
4 roşii mari
1 salată
100 g brînză moale
50 g maioneză
sare, piper după gust

Mod de preparare:
Se taie roşiile rondele subţiri. Salata se spală în 2-3 ape, apoi se rulează strîns şi se taie subţire. Se omogenizează toate într-un bol larg, cu maioneză, sare şi piper, după gust.


Sursa: Salată cu roşii şi brînză. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, p. 151. 

Pui cu ananas

Ingrediente:
1 pui
1 borcan de smîntînă
1 conservă de ananas
3 cepe tocate
1 ardei gras, roşu
1 ardei gras, verde
sare, piper, după gust

Mod de preparare:

Se tranşează puiul, se porţionează. Se căleşte ceapa tocată împreună cu ardeii mărunţiţi în ulei încins. Se adaugă carnea şi se prăjeşte. Se taie cubuleţe ananasul şi se adaugă peste carne, se sărează şi se pipărează. Se toarnă smîntîna şi se omogenizează.

Se serveşte cald.

Sursa: Pui cu ananas. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 111-112.

Pui cu sos de portocale

Ingrediente:
700 g carne de pui, tăiată în 4
1 ceaşcă supă de pui
1 lingură făină
1 ceaşcă suc de portocale
2 ouă
3 linguri de unt
coaja de la o portocală
1 lingură smîntînă
sare, piper, după gust

Mod de preparare:

Se asezonează bucăţile de carne cu sare şi piper. Se topeşte untul şi se sotează carnea pînă se rumeneşte. Se scurge de grăsime, apoi se pune  din nou carnea într-o oală, mai întîi pulpele, apoi pieptul de pui deasupra. Se toarnă supa de pui, sucul de portocale şi coaja rasă de portocală. Se pune capac şi se fierbe 40 de minute, pînă ce este gata carnea, la foc potrivit. 

Se scoate carnea pe un platou. Se omogenizează făina cu grăsimea păstrată şi se incorporează în sosul rămas, din oală. Se amestecă la foc mic cîteva minute. Se bat ouăle cu smîntîna, se ia o ceaşcă din sosul cald, din oală, şi se incorporează treptat în smîntînă, se omogenizează această mixtură se toarnă încet în oală şi se amestecă continuu 2-3 minute. Nu fierbe sosul, altfel se brînzeşte

Se toarnă sosul peste carne, se serveşte cu orez sau cartofi prăjiţi.

Sursa: Pui cu sos de portocale. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 109-110.

Alegerile prezidențiale din 13 noiembrie 2016: hai la vot

Iată că se apropie cu pași rapizi și turul II al alegerilor prezidențiale. Dezbateri eletorale, politică curată și mai puțin curată, minciuni, frustrări, dezinformare, live-uri, emoții, mobilizare ca niciodată

și tot restul.

Ce facem mîine? Ce facem și pe cine alegem?

Pînă la împlinirea celor 18 ani, de abia așteptat să împlinesc majoratul ca să pot merge la vot. Mulți alții au dreptul de vot dar le e lene să meargă la vot ca să voteze tot pentru viitorul. Eu personal, nu am ratat nici o alegere locală, parlamentară sau... prezidențială.

Da, e adevărat că au fost dezbateri electorale. Da, e adevărat că s-au făcut acuzații, promisiuni și tot restul. Da, e adevărat că mai toți politicienii ne-au dezamăgit de-a lungul timpului și tot trăim în sărăcie lucie că de abia putem supraviețui de la salariu la salariu. Dar cred că e timpul să ne mobilizăm și să ne unim toți pentru o cauză nobilă. Ce vă doriți fiecare din voi? Ce așteptări aveți voi?

Eu înțeleg că e greu. Eu înțeleg că avem salari mici și de abia ne ținem zilele de pe azi pe mîine. Mult părinți au copii plecați peste hotarele țării și vorbesc doar pe skype cu ei. Au nepoți cu care vorbesc doar pe skype. Sunt părinți și copii care la rîndul lor vorbesc doar prin skype și doar la telefon. Multe persoane odată pelcate peste hotare, își iau și familiile cu ei în țara respectivă. 

Eu înțeleg că de fiecare dată am rămas numai cu promisiunile dar asta nu e scuză să stăm acasă. Noi facem puterea și noi facem schimbare. Și nu te întreba ce poate face statul pentru tine, dar întreabă-te ce poți face tu pentru stat? Așa că, mîine toată lumea își ia buletinul de identitate și merge la vot. Propun să ne mobilizăm ca să facem ordine la noi acasă. Să revină toți cei plecați din țară. Să ne simțim mîndri că putem face o forță și suntem o forță. Cît nu e tîrziu, mai gîndiți-vă la viitorul țării, al nostru și al zilelor ce vin.

Poate că sloganul mai avem o șansă nu e cel mai reușit, dar chiar mai avem o șansă. În ajunul iernii. hai să facem iarna mai frumoasă și o Moldova și mai frumoasă decît este. 

Să mergem la vot. Să votăm rațional.

Sursa imaginii: Evenimentul Zilei

Pui negru

Ingrediente:
1 pui de 2 kg
zeama de lămîie
1 ceapă
2 morcovi, feliaţi
1 frunză de dafin
1 linguriţă de rozmarin
sare, piper după gust
1 pahar de vin alb
1 măr ras
1 linguriţă zahăr

Mod de preparare:

Se spală puiul, se tranşează şi se porţionează în bucăţi, care se asezonează cu sare şi piper. Se pun bucăţile de carne într-un vas, împreună cu ceapa, morocovii, frunza de dafin, rozmarinul şi vinul. Se acoperă vasul cu folie şi se introduce la frigider cîteva ore, la marinat.

Se înfierbîntă cuptorul, se introudce vasul acoperit pentru o oră. Între timp se dă prin răzătoare un măr, se omogenizează cu apă şi zahăr. Se ia folia de pe tavă, se toarnă mixtura de măr, se mai lasă cca 15 minute, pînă ce se închide la culoare carnea. 

Se serveşte cald.

Sursa: Pui negru. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 104-105.

Piept de pui picant, o reţetă argentiniană

Dacă ai un eveniment în familie şi vrei o reţetă din bucătăria altei ţări, păi, atunci, îţi recomand Piept de pui picant. Are cinci ingrediente de bază. Reţeta este selectată din cartea Reţete din bucătăria argentiniană de Rain Delaney, Hannah Green. Cartea a apărut la editura Urban Lifestyle din oraşul Cluj-Napoca, în anul  2008.

Ingrediente:
500 g piept de pui dezosat
1 ceapă mare
2 căţei de usturoi
1 ardei roşu
1 ardei iute
boia iute
sare
vin alb

Mod de preparare:

Se căleşte ceapa tăiată împreună cu usturoiul fin pisat. Se adaugă ardeiul roşu tăiat fîşii, fără sîmburi şi ardeiul iute tăiat subţire. Cînd sunt gata călite, se adaugă pieptul de pui porţionat în patru, cu sare şi boia iute. Se toarnă un pahar de vin alb şi se lasă la foc potrivit, pînă scade lichidul. Se adaugă 100 ml apă caldă ori supă de pui, se lasă să fiarbă puţin.

Se serveşte cald.

Aripioare de pasăre caramelizate

Ingrediente:
10 aripioare înjumătăţite
3 linguri făină
sare, piper, după gust
3 linguri pastă de tomate
3 linguri muştar
4 linguri miere de albine
ulei de floarea soarelui
sos Worcestershire
seminţe de susan

Mod de preparare:

Se marinează de cîteva ori carnea, în sare, piper şi sos Worcestershire. Separat, într-un vas se pune ulei de flaorea soarelui suficient cît să acopere aripioarele, se face baie de ulei, la foc iute. Se pun aripioarele, date prin făină în prealabi, se lasă pînă devin crocante. Se scot şi se scurg. Într-un alt vas se prepară o compoziţie din muştar, pasta de tomate şi miere, se încălzeşte tot la foc mediu. Se reintroduce carnea şi se lasă să se caramelizeze. Se garnisesc cu seminţe de susan. Se servesc calde.

Sursa: Aripioare de pasăre caramelizate. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 99-100.

Aripioare de pui cu suc de portocale

Ingrediente:
1 kg de aripioare de pui
sare, zahăr, sos picant după gust
oţet, ulei
1 l suc natural de protocale

¼ calup de 250 g margarină

Mod de preparare:

Se rup în două aripioarele, apoi se marinează cel puţin o oră cu sare şi oţet. Se prăjesc în ulei încins pînă devin aurii. Se face un sos din sucul de portocale, sosul picant, sare şi puţin zahăr, care se toarnă în tavă, peste aripioare. Se mai lasă la cuptor, la foc potrivit.

Sursa:  Aripioare de pui cu suc de portocale. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, p. 98.  

Aripioare de pui

Ingrediente:
1 kg aripioare de pui
sare
nucşoară
vin alb

Mod de preparare:

Se pun într-o tavă aripioarele de pui, se sărează şi se presară nucşoară. Se introduc la cuptor pentru o jumătate de oră, la foc iute. Se scoate tava şi se stropesc aripioarele cu vin alb, se mai lasă încă 15 minute. Se servesc alături de garnitură cu salată.

Sursa: Aripioare de pui. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 97-

Vafe delicioase de Crăciun

Ingrediente:        

100 g zahăr
2 ouă
200 ml lapte
300 g făină
1 linguriță praf de copt
1 lingurță scorțișoară
2 mere

Mod de preparare: 
Bate ouăle cu zahărul, apoi adaugă laptele. Adaugă făină, praf de copt și scorțișoara și amestecă. Pentru un plus de savoare, adaugă bucățile de mere decojite. Prăjește clătite în puțin ulei, pe ambele părți, pînă cînd se vor rumeni.

Sursa: Vafe delicioase de Crăciun. În: Minibroșura Avon, campania 16/2016, p. 3.

Conopidă cu sos bechamel

Ingrediente: 

1 conopidă
1-2 linguri de pesmet
sare, pătrunjel
unt pentru uns

Pentru sos bechamel
50 g unt
50 g făină
500 ml lapte
sare, piper

Mod de preparare:

Desfă conopida în bucăţele, trecele prin jet de apă rece. Fierbe-le la abur cît să rămînă al dente. Lasă-le la răcorit cît pregăteşti sosul bechamel. Topeşte untul la foc mic, ia de pe foc, adaugă făina şi amestecă rapid ca să nu rămînă cocoloaşe. Pune cratiţa din nou pe foc, amestecă un minut, pe urmă toarnă treptat laptele. Pune sare şi piper, continuă să amesteci la foc circa 15 minute. Cînd devine cremos, lasă-l la răcorit. Tapetează o formă cu unt şi pesmet. Aşază bucheţelele de conopidă, toarnă sosul călduţ şi dă la cuptor 25 de minute sau pînă cînd prinde o crustă aurie. La servire, decorează cu verdeaţă.

Sugestie
Înainte de a pune tava în cuptor, rade nişte pamerzan.

Sursa: Conopidă cu sos bechamel. În: Femeia de azi, 2016, nr. 44, p. 19.

Salată caldă de ciuperci

Recomand atenției DVS! o salată de post valabilă în perioada de post a anului.
 
Ingrediente: 

200 g ciuperci
200 g cartofi mici
1 ceapă mică
50 ml ulei
30 g unt
2 căţei de usturoi
ceapă verde
sare, piper

Mod de preparare: 

Decojeşte cartofii, lasă-i întregi şi trece-i prin jet de apă. Pune-i la fiert 20 de minute în apă cu sare. Taie ceapa julien, prăjeşte-o cu un praf de sare în ulei şi unt. Adaugă usturoiul mărunţit, apoi cartofii scurşi bine de apă şi uscaţi cu un şervet. Cînd se rumenesc, pune ciupercile întregi şi sotează-le rapid, să prindă crustă. După circa două minute, închide focul. Serveşte cu ceapă verde tocată. Pentru un plus de rumenire, ţine amestecul la cupotr pentru cîteva minute.

Sugestie
Condimente potrivite la preparatele cu ciuperci: oregano, tarhon, cimbru.

Sursa: Salată caldă de ciuperci. În: Femeiade azi, 2016, nr. 44, p. 16.

Vinete pane: rețetă de post

Ingrediente:
4 vinete lunguieţe

100 ml ulei
7-8 căţei de usturoi
4-5 roşii
1 legătură de pătrunjel
60 g făină
2 ardei graşi
sare, piper

Mod de preparare:
1. Curăţă vinetele de coajă din loc în loc, taie-le felii şi sărează-le.
2. După o oră, spală-le, stoarce-le puţin, dă-le prin făină şi prăjeşte-le în ulei.
3. Separat, toacă mărunt ceapa şi căleşte-o, adaugă usturoiul tăiat felii pe lungime, ardeii feliuţă, roşiile curăţate de pieliţă şi seminţe şi tocate mărunt. Lasă totul să fiarbă pînă scade.
4. Aranjează vientele pe o farfurie adîncă şi toarnă sosul scăzut. Serveşti vinetele calde sau reci.

Ştiaţi că?
Vinetele conţin vitamina C: 100 de grame acoperă 2% din necesarul zilnic recomandat.

Sursa: Vinete pane. În: Femeia de azi, 2016, nr. 43, p. 22.

Bere încălzită (¼ litri de bere)

Ingrediente:
½ bere blondă
1 gălbenuș de ou
1 plic „Amestec solubil de condimente pentru Vin Viert” Galeo

Mod de preparare:
Frecați gălbenușul cu condimentul. Încălziți berea și adăugați treptat gălbenușul, amestecînd continuu. Încălziți încă odată fă a începe să fiarbă. Se adaugă una, două linguri de smîntînă.

Sursa: Galeo

Cum fac argentinienii friptura de vită? Vezi aici rețeta

Recomand atenției voastre o rețetă din bucătăria argentiniană.

Ingrediente:
1 kg carne de vită, tăiată cubuleţe
1 ceapă mică, tocată
2 căţei de usturoi, zdrobiţi
1 lingură ulei de măsline
2 roşii mari, decojite şi tocare
1 ardei verde, tocat
1 linguriţă piper negru
1 linguriţă oregano
2 linguriţe busuioc
1 linguriţă zahăr
1 ceaşcă de caise uscate, tocate fin
3 cartofi dulci, decojiţi, cubuleţe
3 cartofi medii, curăţaţi, cubuleţe
2 ceşti supă de vită
unt
1 dovleac potrivit

¼ cană vin sherry

500 g porumb boabe, fiert sau dezgheţat

Mod de preparare:

Se căleşte carnea în unt, cu ceapă şi usturoi. Se adaugă toate ingredientele, exceptînd porumbul, sherry şi dovleacul. Se fierbe acoperit 1 oră. 

Se curăţă de sîmburi dovleacul, se taie bucăţi, se adaugă peste preparat împreună cu porumbul şi sherry, se mai lasă la foc potrivit încă 30 de minute.

Sursa: Friptură de vită. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 68-69.

File de porc pane

Ingredinte:
1 file de porc
pesmet
pătrunjel tocat
1 ou
100 g brînză mozzzarella
sare, piper, după gust
piure de tomate
ulei pentru prăjit
ulei de măsline

Mod de preparare:

Se taie carnea cuburi, se sărează şi se freacă cu pătrunjel tocat, se lasă la macerat minim 5 ore. Separat, se bate oul cu pesmet. Se dau bucăţile din carne prin ou cu pesmet, apoi se prăjesc 2 minute pe fiecare parte. Se dau prin mozzarella rasă, aşa fierbinţi. Se servesc cu piure de tomate.

Sursa: File de porc pane. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 57-58.

Supă de orez cu tomate

Ingrediente:
1 ceapă albă, mare
1½ ceaşcă de orez prefiert
2 roşii
2-3 linguri unt
1 cubuleţ concentrat de pui
2 linguri busuioc proaspăt
sare, piper, oregano, zahăr după gust

Mod de preparare: 
Se opăreşsc roşiile, se decojesc, apoi se taie cubuleţ. Se căleşte orezul în unt, împreună cu ceapa. Se adaugă roşiile. Se toarnă 2-3 căni cu apă, se fierb toate, se incorporează concentratul de pui, apoi busuiocul. Se asezonează după gust. Se serveşte caldă. 

Sursa: Supă de orez cu tomate. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, p. 46. 

Cum pregătum aperitiv argentinian din ouă cu busuioc şi boabe de porumb

Vezi mai jos o rețetă din bucătăria argentiniană și anume cum pregătim ouă cu busuioc şi boabe de porumb.

Ingrediente:
4 ceşti porumb boabe, fierte sau îngheţat
1 lingură busuioc proaspăt, tocat
2 linguri unt
1½ ceşti lapte
8 ouă
3 linguri ceapă tocată
sare, piper măcinat, după gust

Mod de preparare:

Se topeşte untul şi se căleşte ceapa tocată 4 minute, se adaugă porumbul şi laptele. Se lasă să fiarbă, descoperit, amestecînd ocazional, pînă se absoarbe cît de cît laptele. Se asezonează cu sare, piper şi busuioc tocat. Se pune din compoziţie în 4 boluri mici de yena, pentru cuptor, în cnetrul fiecărei mixturi se face o gaură în care se sparg 2 ouă, se presară sare şi piper. Se introduce la cuptor 10 minute, pînă ce albuşul se întăreşte imediat.

Sursa: Ouă cu busuioc şi boabe de porumb. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 38-39.

Rulouri de vinete

Ingrediente:
2 vinete
200 g brînză de capră/oi
4 felii şuncă
frunze de busuioc
ulei de măsline

Mod de preparare: 
Se zdrobeşte brînza de capră şi se amestecă cu busuiocul pisat şi puţin piper. Se pune deoparte. Se spală vinetele şi se taie longitudinal, în felii subţiri. Într-o tigaie, cu puţin ulei de măsline, se rumenesc feliile de vinete. Se scot, se aşază deasupra lor fîşii subţiri de şuncă, se acoperă cu mixtura de busuioc. Se rulează. Se garnisesc cu o linguriţă de oţet balsamic.

Sursa: Rulouri de vinete. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / R. Delaney, H. Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 31-32.

Eu şi stilul meu spaniol care nu există

Fiecare om, ori aproape fiecare om are o slăbiciune pentru o ţară anume. Respectiv este dornic să-i cunoască istoria, cultura, bucătăria naţională, limba şi tot aşa mai departe. Iată că mă includ şi eu în categoria asta de oameni care am o slăbiciune pentru... Spania. Am început să învăţ limba spaniolă, pentru că e o limbă

frumoasă. Poate de aici şi vine interesul meu pentru această ţară, nu ştiu deja exact.

Da, e adevărat că citesc mult la temă. Da, e adevărat că îmi doresc să cunosc cunosc real această ţară. Da, e adevărat că am o slăbiciune pentru această ţară. Da, e adevărat că îmi plac melodiile lui Julio Iglesias. Da, e adevărat că am fost în Barcelona. 

Dar haideţi acuma să facem o diferenţă între plăcere şi obsesie. Mie îmi place ţara asta, nu sunt obsedată, măi oameni buni.

Faptul că citesc la tema Spaniei nu înseamnă că sunt obsedată de ţara asta. În căutările mele se includ şi alte subiecte de ordin general, de cultură generală şi tot aşa mai departe. Faptul că îmi doresc să cunosc real această ţară, asta nu înseamnă că eu, lunar ori anual, trebuie să merg în această ţară, Spania, respectiv nu sunt obsedată de ţara asta. Căutam nişte informaţii despre un filosof grec, la care cineva îmi face reproş: „cum aşa cauţi despre filosoful ăsta? Tu în loc să cauţi ceva spanioli de ai tăi...”

În interesele mele de călătorie, sunt incluse şi alte destinaţii. Plus la asta, din punct de vedere financiar, chiar nu îţi permiţi să mergi lunar într-o ţară anume, oricare ar fi ea. Daţi-mi bani, şi poftim, plec în Spania măcar şi în fiecare lună, care e problema? De ce nu-mi daţi bani pentru a pleca în Spania dacă aşa tare vă faceţi griji pentru mine? De ce? Faptul că sunt fan Julio Iglesias şi am mai fost şi la un concert de-a lui, asta nu înseamnă că sunt obsedată de Julio Iglesias, ascultîndu-i melodiile non-stop. Chiar şi dacă vezi că ascult muzică, nu cred că e cazul să te bagi în seamnă aiurea comentînd: „Ce, asculţi Julio Iglesias?” Doamna, s-a arătat destul de revoltată cînd i-am răspuns cu un „nu”: „cum aşa nu asculţi Julio Iglesias? Ţie doar îţi place.” P...ţ!

Da, am fost şi în Barcelona acum 2 ani. Aşa şi? Ce-i cu asta? Ce e aici aşa deosebit că am fost în Barcelona? De ce trebuie să mă luaţi la mişto cu întrebarea „Cînd te duci în Barcelona?” Voi chiar nu aveţi ce mă întreba? Totul se rezumă în viaţă la... plecatul în Barcelona?

Picătura care a umplut paharul a fost recent cînd mi s-a zis... „tu cu stilul tău spaniol”. Aşa şi? Dar întrebarea e: care stil spaniol? Unde am eu stil spaniol în mine? Mă îmbrac normal ca tot restul oamenilor, gîndesc nu mai rău ca tine ori ca tine. Trăiesc în R. Moldova şi am stilul specific ţării, nu credeţi? Chiar şi dacă am plăcerea de a purta o haină anume, o port din plăcere că aşa vreau eu, nu că aş vrea să arăt mai presus decît altcineva. Mă îmbrac pentru mine, nu pentru cineva, pentru că ar fi o zi de naştere, nuntă, şedinţă sau mai ştiu eu ce.

Încetaţi, vă rog, să vă mai legaţi de mine cum mă îmbrac, ce vorbesc, ce plăceri şi ce interese am. Oricare ar fi stilul meu, nu e problema voastră. Şi cel mai important, să nu vă plîngeţi că sunt... agresivă. Este o limită la toate, iar eu nu sunt o persoană tocmai răbdătoare.

Sursa imaginilor: Reiser med Albatros şi britannica.com