Voi cum vă alegeți prietenii?

Voi ați avut vre-un moment în care ați înțeles că v-ați ales greșit prietenii? Și dacă nu sunt indiscretă... cum v-ați simțit? Și ce ați făcut?

E un pic aiurea. Și e așa nedrept nu știu cum. 

Dar, mă întreb în același timp și altceva: dacă ați citi undeva ce urmează mai jos... ce ați face? Și cum ați reacționa?

- Ultimul lucru pe care i l-am spus a fost că mi-a distrus viața. Și că o s-o urăsc pentru asta cît o să

trăiesc. Cum e asta cînd nu te gîndești că ar putea muri?... După ce ai plecat tu, am sunat-o și am întrebat-o de ce ți-a spus. A zis că a fost un accident, dar nu am vrut s-o ascult. Am țipat la ea. I-am zis... i-am zis că e o scorpie geloasă; că o urăsc. Că ne-a distrus viețile. ... E primul om care a murit din cîți cunosc.

(N-am zis-o eu, dar am citit într-un roman și a fost un pic de inspirație pentru postarea asta.)

Voi ce ați face dacă vi s-ar zice așa ceva? Ajungi să nu mai vorbești niciodată cu o persoană anume. Și nu realizezi ce înseamnă „niciodată” decît cînd nu mai poți face ceva. Mai ales cînd e o ceartă cu cea mai bună prietenă a ta.
Simți absența persoanei respective, simți nevoia de comunicare, simți nevoia să discuți o problemă fără frica de a fi judecată. E o relație așa, mai specială și nu ai frică de nimic.
Nu pretind că nu ar fi o limită unde nu ai spune ceva anume, sau nu ai intra în detalii referitor la un subiect anume, pentru că, oricît de bine nu te-ai înțelege, oricum păstrezi limita.
Deși mi s-a întîmplat și alte situații, cam bizare, cînd am ajutat... și mi s-a întors spatele cînd avem eu nevoie de ajutor.

Așa că...

Sursa imaginii: elite-prietenievirtuala.blogspot.com