Prăjitură cu mac

Pentru amatorii de prăjitură cu... mac, vă recomand așa o rețetă.

Ingrediente:

8 ouă, 240 g zahăr pudră, 120 g mac, 60 g nuci, 60 g pesmet, rom, 60 g făină, 1/2 praf de copt, 1 linguriță de scorțișoară, coajă rezuită de la 1/2 lămîie.

Mod de preparare:

Zahărul și gălbenușurile se freacă spumă. Se adaugă scorțișoara și coaja de lămîie. Continuăm să amestecăm. Se adăugă albușurile bine bătute spumă, apoi nucile măcinate și macul, pesmetul stropit cu rom și făina în care s-a amestecat praful de copt. În tavă tapetată cu margarină se coace la foc lent. După ce s-a răcit blatul se taie în două și se umple cu gem. Se acoperă cu o glazură de lămîie după care se taie cubulețe. 

Sursa: Prăjitură cu mac. În: Prăjituri și torturi.Oradea, Editura ’93, 1999, p. 11.

Sursa imaginii: www.bucate-aromate.ro

Prăjitură cu nucă și lămîie

Toamna e anotimpul nucilor. Deși lămîile pot fi găsite în orice sezon al anului, vă propun o prăjitură cu nucă și lămîie.

Ingrediente:

3 ouă, 60 g unt, 150 g zahăr pudră, 100 ml lapte, zeamă de la o jumătate lămîie, 150 g făină, 60 g nucă.

Mod de preparare:

Untul se freacă spumă cu 3 gălbenușuri. La aceasta se va adăuga laptele, zeama de lămîie. Se freacă continuu în timp ce se adaugă praful de copt amestecat în făină. Se bat albușurile spumă, se amestecă cu nucile, după care se amestecă cu restul compoziției. Se toarnă în tava tapetată cu unt și făină și se coace la foc mic pînă se face galben-aurie. După ce se răcește se poate unge cu gem de caise apoi se taie felii.

Sursa rețetei: Prăjitură cu nucă și lămîie. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’

93, 1999, pp. 20-21.

Sursa imaginii: racoltapetru6.wordpress.com

Prăjitură cu kiwi

Pentru amatorii de ceva exotic, vă propun așa o rețetă de sezon.

Ingrediente:

4 gălbenușuri, 100 g miere, 3 bucăți kiwi, 200 g unt, 100 g zahăr pudră, 350 g făină.

Mod de preparare:

Se freacă spumă gălbenușurile, zahărul și untu. Se adaugă făina încet și se amestecă fin. Tava se tapetează cu unt și se presară griș, după care se toarnă compoziția. În cuptorul încălzit vom coace un blat auriu la foc mic. Cînd e gata se unge cu miere apoi se presară bucățile de kiwi.

Sursa rețetei: Prăjitură cu kiwi. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’

93, 1999, p. 11.

Sursa imaginii: www.doctorulzilei.ro

Hotelurile hispano-americane

Statul spaniol a creat în anul 1928 Rețeaua Stabilimentelor de Stat, care cuprinde mai multe categorii de hoteluri:

– Los Paradores sunt hoteluri de lux, de 3 pînă la 5 stele, situate în zone turistice de maxim interes și deseori amenajate în clădiri istorice (palate, castele, mănăstiri). Sunt aproximativ 60.

– Los Albergues de Carretera sunt aproximativ 15 și sunt concepute ca moteluri pe șoselele cu traficul mai intens. Șederea este limitată la 48 de ore.

– Las Hosterías sunt restaurante gastronomice. 

– Refugiile de munte adăpostesc alpiniști și vînători. 

Există și hoteluri particulare beneficiind de statutul de asociere cu statul: „los Paradores Colaboradores”. Mai există și hoteluri clasice, individuale sau în rețele. Parcul hotelier spaniol, este renovat de la începutul „boom”-ului turistic din anii ’60, este astăzi unul dintre cele mai importante din Europa, cu o capacitate de 600 000 de paturi. Capacitatea totală de cazare (fără să includă campingul) este de 1300000.

Hotel în Oaxaca, Mexic

Ca în orice țară din lume, în țările hispano-americane există hoteluri de diferite categorii. Ambianța hotelurilor turistice este cea a oricărui hotel internațional. Ceea ce diferă este spațiul: o cameră dublă într-un hotel mexican de trei stele seamănă mai mult cu un apartament. De asemenea, stilul camerelor diferă, în special în privința mobilierului: se poate de găsit un pat dublu rotund într-un hotel din Ciudad de México sau se poate locui într-o ambianță de secol XIX la Popayán, Columbia. Este posibil să vă fie frig în Cuzco, pentru că nopțile sunt geroase, iar în cameră nu se află decît un radiator electric, sau puteți beneficia de încălzire centrală în La Paz. Uneori, un hotel are vedere panoramică asupra unui întreg oraș, ca în Oaxaca (Mexic) sau este situat în mijlocul unui parc, ca în Arequipa (Peru).

Sursa: Hotelurile hispano-americane. În: GARAVITO, Iulian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 21, 22.

Sursa imaginii: www.preferedhotels.com

Pește la cuptor cu roşii şi ciuperci

Cine papă bine, are corp frumos așa că... :)

Am găsit azi așa o rețetă. Deși mîncarea de pește a început să îmi placă de curînd... voi încerca această rețetă. 

Ingrediente: 

un crap, un kg de roșii, 500 g ciuperci proaspete, o căpățînă usturoi, 500 ml vin alb sec, 2 crenguțe rozmarin, un pic de șofran, o lingură ulei, sare, piper.

Mod de preparare:

Uleiul se amestecă cu șofranul și apoi cu acesta se unge bucata de pește. Se așază în tava copt, se presară sare și piper. Se adaugă roșiile care se presară cu sare. Se pun în tavă ciupercile spălate și eventual tăiate, dacă sînt prea mari și cățeii de usturoi și rozmarinul. Se toarnă vinul și se lasă la cuptor pentru 40 de minute.

Poftă bună!

Rețeta e preluată din ziarul Moldova Suverană, 2015, 1 octombrie, nr. 135, p. 4.

Sursa imaginii: www.desprecopii.com

Pictura spaniolă: de la picturi rupeste, la Guernica lui Picasso

Cînd scriitoarea engleză Rose Macaulay a vizitat Spania în anii ’40, a scris că „zidurile și bazilicile romane, precum și bisericile din secolul X se înalță aici asemeni smochinilor sălbatici, fiind abandonate în cea mai nepăsătoare și trufașă risipă, nemarcate pe hărți și neîngrijite, astfel încît călătorii dau peste ele la voia întîmplării”. Astăzi, afirmația potrivit căreia patrimoniul artistic al Spaniei „este lăsat în ruină” este neadevărată? în întreaga Spanie există muzee și biserici cu cataloage bine puse la punct. Majoritatea capodoperelor spaniole au primit autorizație din partea bisericii, a curții și a înaltei aristocrații de a fi admirate doar de spanioli. ele trebuia să ofere o imagine persistentă asupra unor subiecte precum patima lui Hristos, viața sfinților, noblețea modelelor din tablouri și omnipotența bisericilor. 

Picturi murale primitive

Cele mai vechi capodopere spaniole redescoperite acum 100 de ani sunt picturile rupeste din peșteri (la Altamira) și picturi murale din Evul Mediu timpuriu ascunse inițial sub un strat de var în bisericile spaniole. Stilul viguros și sentimentul spiritual al picturilor rupeste și al celor murale din perioada creștinismului timpuriu a influențat artiștii secolului XX, (Joan Miró și Pablo Picasso). În Evul Mediu, potecile și drumurile comerciale ale pelegrinilor au adus influențele stilistice ale artei franceze și italiene, olandeze și germane, ale Orientului Apropiat și ale Africii de Nord. 

Un ansamblu de picturi murale medievale se găsește în mica biserică preromanească cunoscută sub numele de „Santullano” (ori San Julian de los Prados) din Oviedo, construită la începutul secolului IX. Există picturi murale extrem de bine conservată datînd din 1175. 

Romanesc catalan
Catalonia a fost cel mai important centru de pictură romanească din Spania și există cîteva exemple minunate în Museo de Arte de Cataluña din Barcelona, unde frescele sunt prezentate în încăperi ce copiază forma bisericilor care au fost preluate. Maurii veniți din nordul Africii în secolul VIII au întărit înclinația artiștilor spanioli pentru stilizarea simplă. Talentul oriental pentru tipar a venit  și din Bizanț, via Italia.

Școlile regionale
Pe măsură ce Reconquista – recuperarea Spaniei – a progresat, au apărut școlile spaniole regionale. În secolele XIV-XV, descoperirile tehnice ale școlilor realiste din Europa de Nord și din Italia de Nord au afectat pictura spaniolă. Nu se știe cîți artiști spanioli au vizitat Italia sau Olanda, dar există figuri tridimensionale colțuroase și scene narative care amintesc de Giotto. Piesa de altar a fost cea mai grea sarcină a artistului Reconquistei. 

Hispano-flamand

La Virgen de los Reyes Católicos

Începînd cu 1440, influența flamandă a dominat pictura spaniolă. Catalonul Lluis Dalmau a plecat să studieze la Bruges, iar cînd s-a întors să picteze la Barcelona a transmis învățătura lui Jaime Huguet. Piesa de altar a lui Dalmau aflată la Barcelona, Virgen des Concellers, prezintă o Fecioară spaniolă cu pruncul stînd pe un tron gotic într-un peisaj flamand. Stilul hispano-flamand a culminat la curtea colecționară de artă a monarhilor catolici Fernando și Isabel. Artiștii flamanzi instruiți în stil flamand au realizat portretul acestuia (aflat acum la Castelul Windsor) și pe al reginei (acum la Palatul Regal din Madrid). Fernando Gallego, maestrul castilian al acestui stil, combină decorativitatea goticului internaționalcu monumentalitatea ce s-a dezvoltat începînd cu Giotto.

Influența renascentistă
De la începutul secolului XVI, un nou val de influență italiană a adus în Spania stilul din perioada de vîrf a Renașterii. Febra colecțiilor monarhiei înceăută de Charles al V-lea, a însemnat că pictura spaniolă a fost expusă unei influențe mai largi, pierzîndu-și caracterul provincial. Felipe al II-lea a mutat capitala Spaniei de la Toledo la Madrid, oferind un focar de atracție vieții artistice. Mare patron al artei, a adus și artiști italieni pentru a-i decora palatul El Escorial, care va deveni o școală de instrucție pentru pictorii spanioli.
Proiectul Escorialului lui Felipe al II-lea l-a atras pe pictorul manierist El Greco, care a călătorit din Italia în Spania, în speranța că va găsi de lucru. Figurile bizantine ciudate plutitoare, învăluite într-o lumină stranie albăstruie, nu i-au plăcut lui Felipe care a așteptat ceva diferit de la un discipol al lui Titian, dar portretele li subiectele religioase ale lui El Greco și-au cîștigat admiratorii într-o altă parte a Spaniei. În piesele sale de altar pentru bisericile din Toledo, El Greco a etalat propriul gen de smerenie și o undă de misticism.

Epoca de Aur
Secolul XVII a reprezentat o Epocă de Aur pentru pictura spaniolă, fiind dominată de trei pictori din Sevilla: Francisco Zurbarán, Bartolomé Esteban Murillo și Diego Velázquez și José de Ribera, care lucra în regatul spaniol al Neapolelui. Deși varietatea subiectelor acceptate a crescut, incluzînd domenii ca istoria și mitologia, subiectele religioase au rămas importante. Picturile s-au conformat idealurilor Contrareformei, care decreta că artele vizuale trebuie să prezinte imagini clare, expuneri evidente ale unor subiecte religioase. 

Natura moartă și Velázquez
Secolul XVII a fost perioada în care preferința spaniolilor pentru naturalism a culminat cu înflorirea naturii moarte în pictură. Naturile moarte spaniole sunt compoziții simpliste: cîteva fructe, legume sau vase. Velázquez s-a bucurat de o carieră plină de succes, devenind la vîrsta de 24 de ani pictorul preferat al lui Felipe al IV-lea. Modelele sare variau de la portretul regelui, pînă la piticii de la curte. Tehnica îndrăzneață, impresia de profunzime creată de figurile din oglindă, dar mai ales calitatea de fotografie de moment a portretului regal, au făcut din această pictură o capodoperă a artei universale. La fel ca Velázquez, Goya a fost un pictor de curte, iar portretele reprezentînd familia regală sunt caracterizate de un realism uimitor. 

Secolul XX
Secolul XX a văzut pictori spanioli de mare distincție printre care și Pablo Picasso, care, la fel ca și mulți alți artiști moderni, a trăit cea mai mare parte a carierei în afara Spaniei. Salvador Dali a trăit cea mai mare parte a vieții în exil la Paris și în SUA, iar un Muzeu Dali există la Fugueras, localitatea sa natală. Joan Miródin Barcelona, după o perioadă de început la Paris, a trăit prin împrejurimile Barcelonei, înainte de a pleca la Mallorca.

Sursa: Pictura spaniolă. În: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2012, pp. 87-93.
Sursa imaginii: www.wikiwand.com

Șoselele din America Latină și Spania.

Ceea ce impresionează mai întîi este diversitatea lor. O întreagă lume desparte o șosea în serpentine dintr-o țară andină ca Peru, Ecuator sau Colombia, de banda lungă, care sepierde la orizont, a unei șosele naționale din Argentina sau Mexic. Apoi, impresionează distanțele. Puteți merge zeci de kilometri fără să întîlniți nici un cătun. 

Șoselele de munte oferă peisaje admirabile, prăpăstii abrupte și senzații tari, mai ales cînd plouă. Din loc în loc, sunt cruci sau mici capele, multe dintre ele cu flori, care marchează locul unor accidente mortale. În Mexic și în țările andine, schimbările de climă și, în consecință, și de vegetație, de-a lungul șoselelor, sunt spectaculoase: plecați de la Bogota, dimineața, cu un pulover și fular și trebuie să le dați jos după o jumate de oră, dacă mergeți în vale spre Magdalena. Aceasta este atracția pe care o oferă clima de altitudine la tropice sau la Ecuator.

Traficul rutier spaniol, în special cel de mărfuri, este foarte important (superior celui francez, spre exemplu). Pe șoselele naționale se află numeroase puncte de service, multe din ele avînd și un mic complex hotelier (cafenea, restaurant, camere). Vînzarea de benzină este monopol de stat, deținut din 1927 de CAMPSA. M30 este șoseaua de centură a Madridului. 

SEAT: construiește în Spania mai multe modele de mașini, sub patent FIAT; cel mai popular model al anilor 60 a fost FIAT 600. Industria constructoare de automobile, ca fabricile: SEAT (Madrid, Barcelona), FORD (Valencia), FASA-Renault (Valladolid), Citroën (Galicia), și General Motor (Zaragoza) este astăzi un sector primordial al exporturilor. 

La Mancha este situată în inima podișului din provincia Castilla la Nueva, între Toledo și Andaluzia. Aici se practică monocultura cerealelor  și a viței-de-vie. Cervantes a făcut din La Mancha scena aventurilor lui Don Quijote. Celebră pentru podgoriile sale și pentru terenurile de vînătoare și zonele de pescuit, este astăzi un punct de atracție turistică.  

Șosele din America Latină. În: GARAVITO, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 15, 16.

Sursa imaginii: cienciageografica.carpetapedagogica.com