marți, 29 septembrie 2015

Pictura spaniolă: de la picturi rupeste, la Guernica lui Picasso

Cînd scriitoarea engleză Rose Macaulay a vizitat Spania în anii ’40, a scris că „zidurile și bazilicile romane, precum și bisericile din secolul X se înalță aici asemeni smochinilor sălbatici, fiind abandonate în cea mai nepăsătoare și trufașă risipă, nemarcate pe hărți și neîngrijite, astfel încît călătorii dau peste ele la voia întîmplării”. Astăzi, afirmația potrivit căreia patrimoniul artistic al Spaniei „este lăsat în ruină” este neadevărată? în întreaga Spanie există muzee și biserici cu cataloage bine puse la punct. Majoritatea capodoperelor spaniole au primit autorizație din partea bisericii, a curții și a înaltei aristocrații de a fi admirate doar de spanioli. ele trebuia să ofere o imagine persistentă asupra unor subiecte precum patima lui Hristos, viața sfinților, noblețea modelelor din tablouri și omnipotența bisericilor. 

Picturi murale primitive
Cele mai vechi capodopere spaniole redescoperite acum 100 de ani sunt picturile rupeste din peșteri (la Altamira) și picturi murale din Evul Mediu timpuriu ascunse inițial sub un strat de var în bisericile spaniole. Stilul viguros și sentimentul spiritual al picturilor rupeste și al celor murale din perioada creștinismului timpuriu a influențat artiștii secolului XX, (Joan Miró și Pablo Picasso). În Evul Mediu, potecile și drumurile comerciale ale pelegrinilor au adus influențele stilistice ale artei franceze și italiene, olandeze și germane, ale Orientului Apropiat și ale Africii de Nord. 
Un ansamblu de picturi murale medievale se găsește în mica biserică preromanească cunoscută sub numele de „Santullano” (ori San Julian de los Prados) din Oviedo, construită la începutul secolului IX. Există picturi murale extrem de bine conservată datînd din 1175. 

Romanesc catalan
Catalonia a fost cel mai important centru de pictură romanească din Spania și există cîteva exemple minunate în Museo de Arte de Cataluña din Barcelona, unde frescele sunt prezentate în încăperi ce copiază forma bisericilor care au fost preluate. Maurii veniți din nordul Africii în secolul VIII au întărit înclinația artiștilor spanioli pentru stilizarea simplă. Talentul oriental pentru tipar a venit  și din Bizanț, via Italia.

Școlile regionale
Pe măsură ce Reconquista  recuperarea Spaniei – a progresat, au apărut școlile spaniole regionale. În secolele XIV-XV, descoperirile tehnice ale școlilor realiste din Europa de Nord și din Italia de Nord au afectat pictura spaniolă. Nu se știe cîți artiști spanioli au vizitat Italia sau Olanda, dar există figuri tridimensionale colțuroase și scene narative care amintesc de Giotto. Piesa de altar a fost cea mai grea sarcină a artistului Reconquistei. 

Hispano-flamand


La Virgen de los Reyes Católicos
Începînd cu 1440, influența flamandă a dominat pictura spaniolă. Catalonul Lluis Dalmau a plecat să studieze la Bruges, iar cînd s-a întors să picteze la Barcelona a transmis învățătura lui Jaime Huguet. Piesa de altar a lui Dalmau aflată la Barcelona, Virgen des Concellers, prezintă o Fecioară spaniolă cu pruncul stînd pe un tron gotic într-un peisaj flamand. Stilul hispano-flamand a culminat la curtea colecționară de artă a monarhilor catolici Fernando și Isabel. Artiștii flamanzi instruiți în stil flamand au realizat portretul acestuia (aflat acum la Castelul Windsor) și pe al reginei (acum la Palatul Regal din Madrid). Fernando Gallego, maestrul castilian al acestui stil, combină decorativitatea goticului internaționalcu monumentalitatea ce s-a dezvoltat începînd cu Giotto.

Influența renascentistă
De la începutul secolului XVI, un nou val de influență italiană a adus în Spania stilul din perioada de vîrf a Renașterii. Febra colecțiilor monarhiei înceăută de Charles al V-lea, a însemnat că pictura spaniolă a fost expusă unei influențe mai largi, pierzîndu-și caracterul provincial. Felipe al II-lea a mutat capitala Spaniei de la Toledo la Madrid, oferind un focar de atracție vieții artistice. Mare patron al artei, a adus și artiști italieni pentru a-i decora palatul El Escorial, care va deveni o școală de instrucție pentru pictorii spanioli.
Proiectul Escorialului lui Felipe al II-lea l-a atras pe pictorul manierist El Greco, care a călătorit din Italia în Spania, în speranța că va găsi de lucru. Figurile bizantine ciudate plutitoare, învăluite într-o lumină stranie albăstruie, nu i-au plăcut lui Felipe care a așteptat ceva diferit de la un discipol al lui Titian, dar portretele li subiectele religioase ale lui El Greco și-au cîștigat admiratorii într-o altă parte a Spaniei. În piesele sale de altar pentru bisericile din Toledo, El Greco a etalat propriul gen de smerenie și o undă de misticism.

Epoca de Aur
Secolul XVII a reprezentat o Epocă de Aur pentru pictura spaniolă, fiind dominată de trei pictori din Sevilla: Francisco Zurbarán, Bartolomé Esteban Murillo și Diego Velázquez și José de Ribera, care lucra în regatul spaniol al Neapolelui. Deși varietatea subiectelor acceptate a crescut, incluzînd domenii ca istoria și mitologia, subiectele religioase au rămas importante. Picturile s-au conformat idealurilor Contrareformei, care decreta că artele vizuale trebuie să prezinte imagini clare, expuneri evidente ale unor subiecte religioase. 

Natura moartă și Velázquez
Secolul XVII a fost perioada în care preferința spaniolilor pentru naturalism a culminat cu înflorirea naturii moarte în pictură. Naturile moarte spaniole sunt compoziții simpliste: cîteva fructe, legume sau vase. Velázquez s-a bucurat de o carieră plină de succes, devenind la vîrsta de 24 de ani pictorul preferat al lui Felipe al IV-lea. Modelele sare variau de la portretul regelui, pînă la piticii de la curte. Tehnica îndrăzneață, impresia de profunzime creată de figurile din oglindă, dar mai ales calitatea de fotografie de moment a portretului regal, au făcut din această pictură o capodoperă a artei universale. La fel ca Velázquez, Goya a fost un pictor de curte, iar portretele reprezentînd familia regală sunt caracterizate de un realism uimitor. 

Secolul XX
Secolul XX a văzut pictori spanioli de mare distincție printre care și Pablo Picasso, care, la fel ca și mulți alți artiști moderni, a trăit cea mai mare parte a carierei în afara Spaniei. Salvador Dali a trăit cea mai mare parte a vieții în exil la Paris și în SUA, iar un Muzeu Dali există la Fugueras, localitatea sa natală. Joan Miródin Barcelona, după o perioadă de început la Paris, a trăit prin împrejurimile Barcelonei, înainte de a pleca la Mallorca.

Sursa: Pictura spaniolă. În: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2012, pp. 87-93.
Sursa imaginii: www.wikiwand.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu