marți, 14 octombrie 2014

Tînăr ca la 20 de ani

Cine mai ține minte versurile melodiei formației Voltaj Tînăr ca la 20 de ani?
 
Tânăr vreau mereu să fiu 
Să trăiesc asa cum stiu 
Că la douăzeci de ani 
Fără griji si fără bani...
 
Ei, iată că m-am întors eu în Chișinău... întîmplător și foarte întîmplător cu mașina unei colege din generală (șofer fiind soțul acesteia) și vecinul meu de... 20 de ani (protagonistul de 20 de ani). Mi-a adus aminte cu nostalgie de cei 20 de ani ai mei.... care din păcate nu se mai întorc. E un tip comunicabil și de treabă. Nu-i mai tăcea gura.
E amuzant să auzi cum vorbește despre prima dragoste; deși era o colegă de facultate, nu o observase decît după cîteve ore de nu știu ce curs, pentru că „nu avea nimic special, dar în momentul cela... nu-mi puteam lua ochii de la ea”. Chestii din astea... cît de îndrăgostit era de ea, că plecase la ea cu taxiul de cîteva ori în miez de noapte pentru că ea se plictisea etc. Fusese foarte îndrăgostit, iar povestea de dragoste de la cei 20 de ani a durat numai cîteva luni pentru că... fata nu vedea în el decît un simplu prieten. Ceea ce nu înțelege el e „cum e posibil să mă vadă doar ca un simplu băiat dacă îi palce de felul meu de a fi?” Deși nu regretă scurta poveste de dragoste, totuși e la vîrsta întrebărilor, pentru că vedeți Dumneavoastră, fata era prima dragoste. Cu toate dezamăgirile astea, totuși are speranță. Pentru că „nu regretă nimic”.
În discuțiile noastre făcea referință în permanență la viața minunată de student în căminul studențesc. Deși știu că se afirmă sus și tare că viața de cămin e cea mai frumoasă parte a vieții, eu din păcate îmi aduc aminte cu oroare de această viață de cămin. Cinci fete în cameră, interese diferite, caractere diferite, unde e bucuria și fericirea de a sta în cămin? Fără duș sau bucătărie ca lumea, geam de pe vremea lui Papură Vodă de-ți înghețau organele interne pe timp de iarnă... Dar, mă rog, nu se pune, că doar viața de cămin în studenție e cea mai frumoasă perioadă a vieții, nu? Noroc de mine că fratele s-a oferit să facă un gest frumos și să mă ia la el în apartament, fapt pentru care îi voi fi recunoscătoare toată viața, deși nu i-am spus asta niciodată, din păcate. Lucru pe care ar trebui să-l fac.
Deși mi-a adus aminte de orele de facultate, totuși, aici mă amuza ceea ce povestea. E interesant aspectul ăsta al studentului: ore, teme și bibliotecă. Cel mai important să vă zic cum învață studenții de azi: cică grupa lor și-au făcut un grup pe www.facebook.com și acolo încarcă toate informațiile pe care le găsesc. Faină idee. Stau acuma și mă gîndesc, eu pe vremea mea nu am avut așa ceva. Păcat aș zice. Ideea e bună. Diferența dintre mine și el e că dacă el are un grup cu colegii de grupă de la facultate (unde încarcă informațiile găsite), păi eu am un grup pe această rețea de socializare cu colegii mei de liceu. Așa ne mai aducem și noi aminte unii de alții, postăm poze și facem schimb de informații.

Ei, în fine. A fost vesel și interesant, iar drumul nu ni s-a părut așa lung și anevois. Mi-a părut bine să-mi aduc aminte de mine la 20 de ani...

Sursa imaginii: www.sfm.md

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Eu și soacră-mea de Jane Green

Nu prea fac eu schimb de cărți din colecția mea personală și mai ales, nu s-a întîmplat să am un schimb de păreri vis-a-vis de subiectul cărții care să stîrnească discuții mai mult sau mai puțin contradictorii cu cealaltă cititoare a cății. E vorba de cartea Eu și soacră-mea de Jane Green, apărută în anul 2008 la Editura Polirom din Iași. Face parte din colecția CHIC.

Și e printre puținele cărți care m-a făcut să plîng pe ici-colea.

Deși Jane Green n-a fost o studentă strălucită, după cum ea însăși mărturisește, reușește, totuși, să îmbine utilul cu plăcutul. Această carte, Eu și soacră-mea, este scrisă ușor și lejer. O citești dintr-o răsuflare. Sincer, eu am intrat atît de bine în pielea eroinei principale, Ellie, încît am impresia că sunt eu în mijlocul acțiunilor.
Dacă e să mă refer la subiectul cărții, păi iată rezumatul: Ellie, protagonista romanului Eu și soacră-mea, și-a găsit în sfîrșit jumătatea ideală. Însă, ghinion pe capul ei că această jumătate ideală are o mamă cică de groază în concepția Ellei, care o sună de trei ori pe zi, își idolatrizează fiul cel mai mare, Dan și își rezervă dreptul să fie ea pe primul loc în continuare. Preia controlul în toate aspectele noii familii a lui Dan: nuntă, nepotul care se naște, viața de familie etc. Asta pînă într-un moment în care, Ellei îi sare țandra și... familia ei se destramă. Dan pleacă de acasă și ea rămîne... cu copilul. Noroc de prietenele ei, Lisa, femeia fatală și Trish, familista, care o ajută.
Am împrumutat cartea colegei de cameră. Văzuse la mine teancul de cărți și... recomandă-mi o carte din cele citite îmi spune ea. Și să fie interesnată, mă avertiză tot ea. Ei bine, a început ea să o citească, punîndu-mi tot felul de întrebări referitor la personajele și subiectul cărții, pînă cînd... a zis că ea nu o înțelege pe Ellie de ce reacționează așa atunci cînd soacră-sa, Linda îi ajută, oferindu-se să cumpere haine viitorului copil sau alte chestii de genul ăsta.
Deși nu vreau să par insensibilă ori ceva de genul ăsta, dar eu o înțeleg pe Ellie (și asta fără care reproșuri cuiva J). Ellie, de pe la 13-14 ani a crescut fără mamă și deși pînă atunci nu avusese o relație prea bună cu maică-sa... probabil că vroia să-ți asume ea rolul de mamă pentru copilul ei, încă nenăscut. În multitudinea de momente de ceartă, de regrete, de opinii etc. subiectul acestei cărți te emoționează, totuși.
Făcuse cunoştinţă cu Dan Cooper într-un bar de la Calden. După cu mafirmă însăşi Ella „şi privindu-i chipul deschis şi prietenos, mi-am adus brusc aminte de el şi iată ce anume mi-am amintit: că atunci cînd zîmbea, zîmbea cu ochii. Că era foarte înalt. Genul de om înalt care te face să te simţi mereu ocrotităşi în siguranţă. Că era o persoană care se simţea bine în propria piele şi în lume.”
Deşi s-au reîntîlnit după aproape 5 ani, discuţia lor a fost un pic stîngace, dar după cum afirmase Ella - n-o să ştii niciodată, dacă nu încerci.
Sau discursul tatălui ei de nuntă. Deși după moartea mamei sale relația dintre ea și taică-su în loc să se îmbunătățească se distanțează, totuși, se pare că pînă la urmă lucrurile evoluează bine, pentru că, în ziua nunții, s-a apropiat de ea, i-a luat mîna și a ținut-o strîns, zicînd:
„Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine.
Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat între două vîrste, aproape chel, într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos în el.
Știu că nu se mai aștepta nimeni la încă un discurt, spuse tata, iar eu m-am făcut mică, știind că era un gest spontan, și jenată la culme la gîndul a ceea ce avea să se întîmple. Dar Ellie e fiica mea și am vrut să spun cîteva cuvinte. La ora 3.27, în ziua de 2 septembrie a anului 1970, venea pe lume Eleanor Sarah. Soția mea fusese în travaliu timp de douăspreze ore și paisprezece minute, iar eu mă plimbasem în sus și-n jos pe coridor. În zilele acelea, noi, bărbații eram foarte curajoși și stăteam în siguranță, afară.  A ieșit o soră medicală și mi-a dat un ghemotoc. Privind în jos, am zărit o creatură micuță care urla, dar care s-a oprit și m-a privit în ochi. În clipa ceea, am înțeles ce voiau cu toții să spună cînd ziceau că nu iubești nimic pe lume cum îți iubești copilul. Nu i-am fost cel mai bun tată din lume lui Ellie, spuse el, iar eu am simțit un nod în gît și o lacrimă rostogolindu-mi-se pe obrazul stîng. Mama ei a murit cînd era mică. Astăzi, îmi amintesc de propria mea nuntă cu mama ei. Ellie, n-o să-ți aduci aminte, dar acum îi semeni leit. Ai aceeași frumusețe, energie și dragoste de viață.
Făcu o pauză, iar lumea aplaudă, fără să realizeze cineva ce impact aveau aceste cuvinte asupra mea.
Nu am știut cum să mă port cu o copilă de treisprezece ani, recunoscu el cu tristețe. O iubeam enorm, dar nu știam cum s-o ajut. Însă ce nu știam atunci, știu acum, Ellie. Vreau ca tu și Dan să învățați aceste lecții, toate lucrurile pe care le-am aflat prea tîrziu. Știu că dragostea nu e de-ajuns, că trebuie să-i prețuiești pe cei care îi iubești, că a spune „te iubesc” nu e suficient, că trebuie să-ți arăți dragostea în fiecare zi, chiar cînd greutățile vieții aproape că te împiedică să faci asta. Dacă îmi este permis să citez din cineva cu un mare dar al vorbirii, „cea mai însemnătate slăbiciune a oamenilor este ezitarea lor de a spune celorlalți cît de mult îi iubesc cît timp aceștia sunt în viață”. Ellie, te iubesc. Poate că nu ți-am spus-o destul de des, dar e adevărat. Iar voi doi, Ellie și Dan, să vă iubiți și să vă arătați dragostea în fiecare zi.”[1]
Un discurs emoționant zic eu. Dacă e să citez din carte, o lacrimă mi s-a rostogolit și mie pe obrazul stîng... ori poate drept... Și asta s-a întîmplat de cele trei ori cît am citit cartea. Deși scrisem undeva pe facebook despre asta, imediat apăruseră reacții: ce carte și ce moment anume ma făcut să... plîng.
Ei, lucrurile au evoluat după nuntă. Cu suișuri și coborîșuri. Cert e că m-am simțit în pielea personajului cînd citeam această carte. Sincer, deși nu am statutul lui Ellie, această eroină a cărții, o înțeleg. Am impresia că aș fi și eu deranjată de multe lucruri care mi s-ar întîmpla. Sau poate nu.
Un aspect foarte important e și „momentele de dragoste, de grijă și tandrețe, cînd știam exact de ce ne-am căsătorit și motivele pentru care plănuiam să fim împreună pînă cînd moartea ne va despărți, par atît de rare zilele astea[2].” Mda. Interesant aspect al vieții de familie.
„Nu m-am așteptat ca primele luni după nașterea copilului să fie atît de dificile și în nici un caz ca el să devină barieră între noi, în loc de o punte care să ne unească și mai mult.”[3] Oare chiar așa să fie?
„Presupun că dacă m-ar fi prevenit cineva, dacă mi-ar fi spus că urmează epuizarea, singurătatea și pierderea identității, m-aș fi gîndit fie că minte, fie aș fi presupus că li s-a întimplat altor femei, altor cupluri, dar că nouă nu ni se va întîmpla niciodată.”[4] Epuizare – sunt de acord. Singurătate – care e problema? În așa mod îți mai rezervi timp pentru tine – privești televizorul, citești cărți ori croșetezi (atît de mult îmi doresc o pauză...).
După un timp de rutină, cică e o surpriză să fii întrebat de o vacanță. Ce-aș zice de-o vacanță? Ce întrebare! Mi-ar plăcea la nebunie, merci de întrebare.” Oare cine din noi nu-și dorește o vacanță?
Mi-a plăcut afirmația următoare „sînt de părere că poți spune foarte multe despre oameni după cărțile pe care le au în bibliotecă”[5] zisă de un oarecare Charlie Durton, prieten cu Ellie. Așa că...
În fine, totul se termină cu bine. Mi-a plăcut cartea. E interesantă, cu umor, dar și cu momente așa, mai emotive.
 



[1] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – pp. 137-139.
[2] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.
[3] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.

[4] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.
[5] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 394.


Sursa imaginii: www.dol.ro

vineri, 29 august 2014

Impresii de călătorie: Lloret del Mar și Barcelona, Spania

Deși vara e considerată perioada vacanțelor, sunt totuși și excepții. Anul acesta a fost în luna mai, dar adevărul e că nu am nici un regret.
 
Arcul de Triumf din Barcelona, Spania

Găsisem o ofertă a unei agenții de turism din Chișinău, deși recunosc că Spania a fost o destinație de vacanță de ceva timp. Așa că… am profitat de situație. E un pic obositor drumul pînă la București ori Kiev, unde trebuie să iei avionul deși văzusem deschiderea unei curse Chișinău-Barcelona din iunie (recunosc că era mai bine să fi așteptat, deși au mai fost și alte circumstanțe la mijloc). Chiar și așa – dacă avionul are întîrzierea de circa 30 minute, păstrați-vă calmul.
Ajunse la destinație am avut o mică „surpriză”. Destinația nu era chiar Barcelona, dar Lloret del Mar, oraș turistic pe malul Mării Mediterane. Dar, pînă la urmă am zis că vom vedea două orașe într-o singură călătorie: Lloret del Mar – oraș construit pentru posibilitățile turistice pe care le are, dar și Barcelona, care e al doilea oraș ca mărime după Madrid și e vizitat anual de milioane de turiști. Mai ales că după Jocurile Olimpice din anul 1992, orașul a cunoscut o dezvoltare rapidă, cu atît mai mult că atunci s-au construit și diverse monumente, care au devenit imediat și obiective turistice. Unul din ele ar fi Fîntînile magice (numit așa grație efectelor pe care le vezi).
Cele două orașe sunt la o oră distanță, circa 70 kilometri. Primul oraș, Lloret del Mar e un oraș frumos, deși am vazut mai multe hoteluri, totuși e construit cu gust, străzi frumoase, parc, discoteci și cazinouri, restaurante, terase, magazine de produse alimentare, haine și suvenire (dar și alte produse pentru turiști și de sezon). Este și o stradă pietonală (cel puțin noi am văzut una). Pe trotuare este o pistă pentru cicliști. Predomină aranjamente florale. Mergînd la o plimbare practic în fiecare seară, descopeream multe momente frumoase: orașul destul de viu cu prezență numeroasă la terase și localuri, magazine de haine și suvenire deschise pînă noaptea tîrziu, oameni pe plajă și la ora 22:00, reflecția lunii pe mare, vorbitori de limbă rusă la tarabe, ori invitație la disco… tot de o tînără, vorbitoare de limbă rusă. Nu e obligatoriu să știi limba spaniolă pentru că aici, vînzătorii de la magazine sunt vorbitori de limbă engleză și rusă. De cîteva ori am fost întrebate dacă suntem din Rusia. Chiar și la recepția hotelului era cineva vorbitor de limbă rusă, așa că… Din discuțiile cu persoana de contact de acolo, acest oraș, Lloret del Mar e o investiție rusă, deși agenția lui de turism nu a avut turiști ruși.
Hotelul unde am fost cazate, Roger del Flor a fost de 4****. În primele două zile ne-am cam rătăcit prin labirinturile hotelului, dar am fost mulțumite de serviciile oferite, inclusiv mîncarea, care a fost de trei ori pe zi. Mîncarea a fost bună, salate diferite, cartofi prăjiți, carne și pește prăjit, sosuri, inclusiv unul cu usturoi, fructe și prăjituri. Am surprins chelnerul din tura de seară vorbind 4 limbi: spaniolă, engleză, franceză și rusă. Toate fluent și cu accent nativ. Și foarte amabil evident.
Marea Mediterană. Vedere din Loloret del Mar
Sigur că am profitat de plajă și mare, care s-a dovedit a fi curate. Deși sunt cîteva hoteluri în zonă, este loc pentru fiecare, deși în perioada asta a anului nu sunt mulți turiști. Dar poți vedea turiști francezi, ruși și chiar spanioli. Hotelul era construit în stîncă și ca să ajungem la plaja trebuia să coborîm respectiv să urcăm 205 trepte. Așa că… vacanță combinată cu sport. Plaja era la 15 minute de hotel.
Două zile au fost rezervate Barcelonei. E un oraș foarte frumos, care merită vizitat. Stilul lui Gaudi e prezent și cu siguranță locuitorii orașului se mîndresc cu acest arhitect.
Nu știu cît de bine voi reuși să redau emoțiile pe care le-am trăit în acest oraș, deși asta se datorează probabil și faptului că am fost pentru prima dată în Barcelona. Nu știu ce părere mi-aș face dacă aș pleca într-o altă călătorie avînd această destinație. Deși am vizitat cartierul gotic, au rămas impresionată de construcția clădirilor, monumente, fontane la intersecții, și cel mai important, orașul nu abundă în publicitate stradală, ceea ce face orașul mai frumos, luminos și verde. E un oraș curat și poți vedea un număr mare de motocicliști și cicliști, dar și biciclete care pot fi luate în chirie.
Prima destinație a fost Arcul de Triumf, face legătura cu Parcul Ciutadella și a fost construit după schițele arhitectului Josep Vilaseca i Casanovas. Arcul de Triumf este construit în stil neo-mudejar din cărămidă roșie este decorat cu scupturi din piatră.Pe partea frontală se poate citi inscripția Barcelona rep les nacions (Barcelona, urează bun-venit națiunilor). Am mers și la Aquarium. Deși este cel mai vizitat obiectiv turistic, nu am rămas tocmai impresionată, iar prețul biletului de intrare este cam exagerat, de 20 euro și nu merită (părerea mea) asta doar dacă ești destul de pasionat de lumea subacvatică. Lîngă Aquarium este portul de Yachturi din Barcelona scos din uz, dar cu ocazia Jocurilor Olimpice găzduite în anul 1992 a fost transformat în centru comercial și de agrement.
Alături este Monumentul lui Cristofor Columb, finalizat în anul 1888 ridicat în onoarea exploratorului căruia îi poartă numele.
A urmat apoi o plimbare pe străzile Barcelonei, unde am putut vedea stilul gotic, al clădirilor, ruinele unor cetăți istorice.
Artera La Rambla este cea mai cunoscută arteră dar și cea mai veche. Aici te poți plimba în voie, poți cumpăra diverse suvenire ori pur și simplu să stai la terasele de pe arteră la o cafea.
Sagrada Familiei e una din cele mai vizitate obiective turistice din Barcelona (poate și din lume). Construcția a început în anul 1882 sub tutela lui Antonio Gaudi. Sagrada Familiei are trei fațade: fațada Nașterii, terminată de Gaudi și decorate cu motive din natură, fațada Patimilor a cărei construcție a finalizată în anul 1978 și Fațada Slavei care se lucrează și astăzi. Construcția va fi finalizată în anul 2026.
Simbolul orașului e Piața Catalunyei.
Fîntînile Magice își au rostul lor și sunt dispuse într-o fîntînă mai mare de formă circulară. Măsoară 12 metri în diametru și poate arunca apa la o înălțime de 4 matri. Se află între Palatul Național și Piața Espanya. Spectacolul începe la ora 21:00 pe melodiile hituri ale anilor ’70-’80, iar ceea ce vezi în timpul spectacolului este extraordinary. O idée poate banală dar a reușit să impresioneze publicul devenind astfel un obiectiv turistic și care reușește să strîngă în fiece seară numeroși spectatori.
Cartierul în care am mers e unul în stil gotic iar clădirile construite sunt stilul lui Gaudi. Barcelona cu sigurană se mîndrește cu acest architect catalan care are faimos pentru stilul său unic și proiectele pe care le-a realizat.
Deși Chișinăul și Barcelona nu se compară ca teritoriu și număr de locuitori, totuși capitala noastră are ce învăța. Chiar dacă fiecare oraș e individual în felul său, nu am văzut în Barcelona blocuri de locuit colorate aiurea, centre comerciale amplasate, tot, aiurea, tonete cu vînzare a presei și pachetelor de țigări, stații de troleibuz vandalizate etc. Este o cultură a orașului. Chiar dacă am mers pe bulevarde și străzi mari este o ordine și o altfel de cultură dacă pot spune așa.
Consider că persoanele responsabile din cadrul Primăriei orașului Chișinău ar trebui să acorde mai multă atenție esteticii orașelor europene iar exemplele bune să fie implentate și aici. Deși nu avem mare ori munte, avem Nistrul și Ghidighiciul aproape. Cu siguranță că se poate de făcut din asta un obiectiv turistic. Putem să profităm și de suburbiile Chișinăului, unde odată cu venirea verii să se organizeze diferite festivaluri care să fie și promovate pentru potențialii turiști.
În ceea ce privește asemănările dintre cele 2 orașe – e bine că există și așa ceva. Este un arc de triumf, un simbol al ambelor orașe chiar dacă diferă ca grandoare ori utilizarea materialelor de construcție. Piața Catalunyei din Barcelona deși e considerată cea mai mare și cea mai veche are un rol dificil de a uni vechiul oraș cu partea modernă (pot menționa și Piața Spaniei). Îmi vine greu să fac o paralelă cu Chișinăul dar cu siguranță cercul de Tipografia Centrală ori cel din sectorul Ciocana care unește bulevardul Mircea cel Bătrîn cu străzile Vadul lui Vodă și Alecu Russo. Dacă ar fi scoasă publicitatea stradală de pe marile bulevarde ale Chișinăului ar da un aspect estetic orașului.
Deși avem și noi parcuri cu care putem să ne mîndrim. Parcul Dendrarium pot să-l compar cu Parcul Orașului din Barcelona.
Nu avem un port de yachturi dar putem investi în Lacul Ghidighici și stațiunile din Vadul lui Vodă, mai ales că sunt la cîțiva km distanță de Chișinău cu atît mai mult că pe Nistru se organizează excursii cu vaporul pe rîul Nistru.
Rîul Bîc poate fi luat în considerare de autoritățile publice: de curățat și îngrijit. Totuși, reprezintă imaginea Chișinăului și cînd vezi cît de murdară e apa rîului ori... Chiar și cîini maidanezi nu am văzut în Barcelona. De multe ori mă întreb unde sunt organizațiile ecologice și ce fac ele? Cum tratează ei din punct de vedere practiv astfel de probleme?
Cu siguranță sunt și la noi arhitecți cu talent care merită respect, dar ar trebui să susținem ceea ce avem și să dezvoltăm potențialul orașului. Sunt locuri lăsate în paragină, dar dacă ar fi să facem un pic de ordine am putea să le facem un potențial obiectiv turistic al orașului.
Mai multe poze le vedeți accesînd albumul.

miercuri, 27 august 2014

Fast-food de Chișinău ori modul sănătos de viață


Citisem zilele astea un status pe facebook.com ce făcea referință la mîncarea fast-food, modul sănătos de viață și... cît e de important e să mîncăm în localuri gen McDonal’s. Deși eu personal nu sunt adepta unor astfel de localuri, înțeleg fanii McDonal’s și KFC. Personal am fost în ambele localuri, mai mult așa, din curiozitate. Impresia e una proastă. Mi-am promis să nu mai calc picior în așa localuri. Mai ales dacă o să am copii. Mă miră faptul că vin aici și cu copii. Impresiile la acest status, care mai de care. Unii pretind că dacă dai peste un fan înrăit am unor astfel de localuri mai bine să nu te pui și că fiecare e cu gusturile lui. Alții ar merge la astfel de localuri doar așa, odată la 3-4 luni.

Că tot veni vorba, s-a menționează și de Tuccano Caffe. Nu știu pe cît e de bun localul ăsta, dar eu niciodată nu aș călca într-un astfel de local. Are un design urît și grețos care mi se asociază cu ceva rău, mai exact, cu moartea. Chiar dacă localul a fost lăudat pentru cafeaua pe care o au – nu mau convins.
Dacă e să revim la fast-food și modul sănătos de viață... păi ăsta e un subiect pe care oamenii ar trebui să le ia în considerare, pentru că e foarte important să ai grijă de sănătatea ta și a copiilor tăi. În acest context pot da un exemplu.
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a inițiat anul acest un proiect nou, Troleybook, care are ca scop promovarea lecturii în comunitate. Ei... și am fost numită coordonatoare a acestui proiect pentru a mă împlica și monitoriza cum evoluează lucrurile acolo. Și cum zilnic vin copii cu părinți ori bunici, mă miră numărul mare de copii afectați de obezitate. Dragi părinți: cu ce vă hrăniți copiii? Mai puneți-le lacăt la gură că e jale mare.
Într-o zi, venise o fetiță, 8-9 ani să fi avut. Sincer m-am speriat de ce am văzut. Exagerat de grasă;  ziceai că plouă de parcă s-a spart cerul. Poate are și o problemă de sănătate, nu știu ce să cred, dar, totuși.
Eu înțeleg că tu ca părinte ai un serviciu și vii obosit acasă și grijile cotidiene lasă urme, dar e important să înveți copilul să urmeze un mod sănătos de viață, să ai grijă de el, iar dacă la ora 23:00 îți zice că vrea să mănînce... nici o problemă dar totuși, există oare măsură?
Mai dați-vă copiii la sport, să facă mișcare. Dacă vă confruntați cu probleme financiare – trimiteți-i la joacă afară să facă mișcare.

Oricum, tema modului sănătos de viață și a fast-food-urilor cred că se poate de vorbit... la infinit. Așa că, aștept să văd părerea voatră prin reacții și comentarii. 

Surse imagini:  www.wendys.com și www.ziare.com

sâmbătă, 16 august 2014

Despre vestimentație... în Moldova

Chiar dacă trăim într-o țară săracă, uite că hainele sunt, totuși, primordiale pentru noi. Cînd mergem la serviciu ne aranjăm, ne gătim, ne machiem, ne parfumăm și chiar dacă știm că suntem chitiți... oricum ne uităm în oglindă de cîteva ori. Să ne asigurăm că suntem... bine (din punct de vedere al codului vestimentar).
Din păcate la noi, în miraculoasa țară a Moldovei, se pune prea mult accent pe etica vestimentară decît pe altceva. Dar, asta e. Vestimentația face parte din multiplele stereotipuri ale Republicii Moldova.
Și... vrei nu vrei, trebuie să ții pasul cu moda. Asta, indiferent dacă ai bani ori nu. Indiferent dacă îți place să te ții după modă ori. Oricum, acest fapt ne mobilizează oricum să fim atenți la detalii în ceea ce privește articolele vestimentare pe care le avem în garderobă.
Cel mai interesant lucru e că... te îmbraci corespunzător unei zile de lucru – o rochie. Nici mai scumpă, dar nici una chiar second-hand. Nici nu reușești să ajungi bine la serviciu, uite că apar și comentariile: „ce bine arăți azi! Ai o zi de naștere?” ori „Văd că te-ai îmbrăcat în rochie special pentru ședința de astăzi care a avul loc”. Într-o zi, o tipă îmi spune – tu așa oficial te-ai îmbrăcat azi. Ai ceva anume de făcut?” O altă remarcă complet idioată a fost ceva de genul „văd că ți-ai schimbat bretonul. Ai întîlnire cu vre-un băiat diseară?” Ha. Doar pentru că mi-am făcut altfel bretonul decît în mod obișnuit asta nu înseamnă că... obligatoriu trebuie să mă întîlnesc cu un băiat. Și cum să înțeleg asta: dacă ai pe cineva – te îmbraci și îți aranjezi părul la patru ace, iar dacă ești singură – te îmbraci ca un boschetar?
Nu înțeleg de ce ar trebui să te îmbraci bine doar dacă ar fi vorba de o zi de naștere, ședințe ori întîlniri cu vre-un băiat. Asta dacă la noi în Republica Moldova se pune așa mare accent pe haine.
Obosită de comentarii idioate, acum aproximativ doi ani în urmă am scris un status pe facebook.com ceva de genul precum că eu obișnuiesc să mă îmbrac pentru mine nu pentru cineva ori zi de naștere/nuntă/cumătrie.
Evident că... comentariile au apărut. Cu bune și rele.
O colegă de serviciu a comentat ceva aproximativ precum și faptul că ea se confrunta cu aceeași problemă la rîndul ei în timp ce o altă colegă mi-a replicat că „vine un timp, cand te vei întreba cu tristeţe: „de ce, nimeni nu se mai adresează la mine, ca pe vremuri?! Îți formezi, de una singura stereotipuri, de fapt, te consideri, mare cucoana?  Sunt sigură, că nu te invidiază nimeni, la servici, în special, și dacă te întreabă, au vorbit din amabilitate, din amicie, fără un gînd rău... Personal, nu te-am întrebat, niciodată, și mă întreb, de ce te-ar invidia cineva? Chiar mă pui pe gînduri.”
Nu mă consider de loc cucoană. De ce m-aș considera? Chiar de ce? Doar că nu simt nevoia asta să fiu băgată în seamă, iar așa zisele vorbe frumoase, ar fi, de fapt, vorbe goale. Pentru că nu înțeleg de ce m-aș îmbrăca frumos doar pentru cineva ori ceva anume.
Tot ea, colega, comentează „pîn-la urmă, nu te înțeleg, ce anume așa te supără. Poți să-ți ridici moralul dintr-un răspuns permanent: Fetelor, da’ chiar merg să mă sărut cu iubitul meu; cum să arăt rău în acest caz? Iar tu, faci, mare haz din nimic, și-ți... „reduci” din respectul față de sine. Nu doar atît...” Ha.

Păi chiar și dacă merg să mă sărut cu iubitul, deja este evident că o să mă îmbrac frumos. Ce treabă ai tu cu asta. Ș-apoi un obișnuiesc să fac public viața mea personală. Am spus cîte ceva și am rămas șocată de crede humea, în schimb. Mi-am făcut o impresie că viața personală trebuie ținută bine sub cîteva lacăte, un doar a uneia. Dacă zic că urmează să mă văd cu iubitul… atîta-mi trebuie. Se începe tona de întrebări. Dar ăsta e subiect aparte deja.
Înțeleg că stereotipuri sunt multe. Dar... dacă punem așa mare accent pe haine... de ce mai întrebi cu ce ocazie te îmbraci așa?

Sursa imaginii: www.goingout.ro

luni, 11 august 2014

De ce am îndrăgit New-York-ul

Statele Unite ale Americii pînă nu demult a intrat în lista intereselor mele, ori mai bine zis – nu intra în lista țărilor pe care aș vrea să le vizitez. Dar... după ce am văzut serialul Sex and the City...  mi-am schimbat părerea. Cu siguranță așa gen de film nu e genul care să te impresioneze, dar, după unele secvențe mi-am schimbat părerea.
După secvențele, în exces aș zice, despre Manhattan, îmi doresc să vizitez acest oraș. Manhattan se referă la Insula Manhattan, care cuprinde cea mai mare parte a cartierului Manhattan (conform, [the] Borough of Manhattan), unul din cele cinci diviziuni (cartiere, engl. boroughs) ale orașului New York. Centru comercial, financiar și cultural al orașului, Manhattanul are numeroase locuri bine cunoscute, atracții turistice, muzee și universități. Este de asemenea locul unde se află sediul central al Națiunilor Unite și sediul Guvernului Orășenesc.
Cartierul Manhattan se învecinează cu Comitatul New York, cel mai dens populat comitat din SUA. Adresele poștale de pe raza cartierului sunt desemnate „New York, NY”. Manhattan-ul posedă cel mai mare cartier de afaceri din Statele Unite, fiind și sediul majoritații centrelor de afaceri ale orașului și al Bursei din New York. Deși populația sa este a doar treia ca mărime dintre cele cinci cartiere, după Brooklyn și Queens, iar din punct de vedere geografic este cel mai mic, Manhattan-ul este cartierul identificat de mulți turiști cu orașul New York.
Plus la asta se spune că New York-ul e orașul care nu doarme niciodată. Așa că... aș vrea să văd și eu cum vine asta.
Tot aici se află Central Park, deschis în anul 1859. Are 3,41 km² (4 km lungime și 800 m lățime) și este vizitat anual de circa 25 de milioane de persoane. Deci, merită vizitat.
Altceva ar fi Empire State Building este un zgârie-nori și se află la intersecția dintre Fifth Avenuee și West Street 34. Cladirea a fost cea mai înaltă clădire din lume pentru mai mult de 40 de ani, între anii 1931 și 1972.
Broohlyn Bridge mi se pare fenomenal. Cel puțin văzut din secvențele filmelor ori documentarelor despre New York. Și cel mai important leagă cartiereleManhattan si Brooklyn din New York City, traversând East River.
Alte două obiective turistice pe care aș vrea să le văd sunt Fifth Avenue și Statuia Libertății. Celebrul bulevard 5th Avenue din New York se află în topul celor mai cunoscute străzi din lume datorită notorietății de care se bucură, iar Statuia Libertății este din cupru și a fost montată, cu o întârziere de 10 ani, pe Liberty Island, în anul 1886, fiind un dar de prietenie din partea francezilor.



sâmbătă, 26 iulie 2014

Orașul Londra în cărţi

Fiecare din noi are un oraș pe care ar vrea să-l viziteze și asta din cauza recomandărilor prietenilor ori din informațiile pe care le-a citit. Ei, uite că am ajuns să îndrăgesc acest oraș, Londra în urma unor cărți citite recent, a unor filme, dar și din unele emisiuni televizate. De exemplu, am aflat că platourile de filmare a seriei Harry Potter au devenit obiectiv turistic. Deci, de ce nu aș include și asta în lista mea de dorințe pe care aș vrea să le văd. Ca să nu mai zic că un actor ce a jucat în această serie, a devenit unul dintre actorii mei preferați. E vorba de Allan Rickman.

Dacă tot suntem la capitolul cinematografie, l-aș include aici și pe actorul Hugh Grant, care mi-a devenit foarte simpatic și am văzut multe filme cu el.

Un alt film care face referință la acest oraș este Ce vrea o fată (titlu original – What a girl want). Pe fundal se vede multe obiective turistice care sunt recomandate turiștilor. Una e să citești și să vezi poza de ansamblu și cu totul altceva e să mai vezi filmat toate acestea. Așa că...
După cum spuneam, o motivație în plus ar fi și unele cărți citite. E vorba de unele cărți din colecția CHIC a editurii Polirom, unde autoarele au reușit de minune să descrie aceste obiective turistice ale Londrei destul de reușit.  E vorba de Turnul Londrei, Podul Power Bridge, Palatul Buckingam, Turnul și Ceasul Big Ben, etc. (deși în filmul Ce vrea o fată putem vedea cei doi protagoniști principali cum se plimbă pe acest Pod Power Bridge).
Chiar azi am terminat de citit cartea Fata fantomă de Sophie Kinsella. Sunt secvențe în care o londoneză sadea întreba un american venit în oraș dacă a vizitat unele obiective ce merită a fi văzute. A fost deranjată de dezinteresul americanului față de orașul ei.

Un argument din roman în favoarea vizitării Londrei:
-          „Ce-ar fi să te duci să vizitezi un pic orașul? Te-ai putea duce să vizitezi clădirea Gerkin [1] sau la Harrods...” [2]
Sau dialogul cu americanul:
-          Și de cît timp ești aici?
-          De cinci luni.
-          Și cum ți se pare Londra?
-          Cum, dar trebuie neapărat! Nu mă pot abține, iar entuziasmul meu înnăscut preia comanda. Ar trebui să te duci la Ochiul Londrei [3], la Convent Garden, și pe urmă ar trebui să te duci cu barca în Greenwich...
-          Poate. Sînt destul de prins cu serviciul.
E cel mai deprimant lucru pe care l-am auzit vreodată. Cum să te muți într-un oraș și să nu faci un efort de a-l cunoaște? [4]. Cît de îngust la minte trebuie să fii ca să faci asta? Ce fel de om e ăla care nu e interesat să viziteze unul din cele mai mari orașe ale lumii? [se întreabă Lara, eroina principală a cărții, mai ales ea londoneză get-beget a luat acest fapt destul de personal și chiar ș-a simțit ofensată de răspunsul americanului]. Nu merită să locuiască aici [5]. După cum afirmă Lara, un alt motiv pentru a vizita acest oraș este că Londra unul dintre cele mai fascinante, istorice și incredibile orașe din lume [6].
În acest context pot spune că acestea ar fi cîteva motive suficiente de a vizita acest oraș, mai ales că autoarea cărții, Sophie Kinsella, e o londoneză și... știe cum să scrie și cum să motiveze cititorul. A scris destul de frumos despre Turnul Londrei, unul dintre cele mai importante și vechi monumente ale Londrei, Bijuteriile Coroanei, turul Străjerilor și Palatul Medieval.

Se face referință și la City of London, un cartier numit simplu City care este entitatea administrativă a orașului Londra situată în centrul, sud-vestul Regatului Unit, la marginea vechii cetăți medievale a Londrei. Panorama regiunii City of London. La moment, City-ul este principalul centru financiar al Regatului Unit și cel mai mare centru financiar al lumii, alături de New York City. Printre atracțiile turistice se numără Banca Angliei, monumentul dedicat Incendiului din 1666 și 30 St Mary Axe.
În acest context ar mai fi și o altă afirmație de genul n-aș schimba o Londră însorită pe nici un alt loc de pe pămînt. Las altora sudul Franței, Insulele Caraibe și escapadele în Mallorca. Priors Hill scăldat de razele soarelui e locul pe care îl ador


  1. Clădire de birouri de o sută optzeci de metri înălțime, considerată o capodoperă arhitectonică și construită de arhitectul Norman Foster în cartierul financiar al Londrei, inaugurată în 2004.
  2. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – P.  156
  3. London Eye, cunoscută și ca „Roata Mileniului” și inaugurată în 1999, este a doua roată Ferris ca înălțime din lume (o sută treizeci și cinci de metri) și a devenit cea mai populară atracție turistică a Londrei, cu peste trei milioane de vizitatori pe an.
  4. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – Pp. 193-194.
  5. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – P.  200.
  6. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – P.  314.
  7. Green, Jane. Eu și soacră-mea / J. Green; trad.. de Alina Popescu. – Iași: Polirom, 2008. – Pp.  404-405.
Alte cărţi despre Londra sunt:

  • Doamna Dalloway de Virgina Woolf;
  • David Copperfield de Charles Dickens;
  • London Fields, al lui Martin Amis;
  • Anglia, Anglia de Julian Barnes;
  • Sâmbătă de Ian McEwa;
  • Hawksmoor de Peter Ackroyd;
  • Cartea lui Dave de Will Self;
  • Crash al lui J. G. Ballard;
  • Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze, semnata Belle de Jour;
  • Sex, shopping si un roman de Alain de Botton;
  • Colecţionara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro.


Tony Parsons şi Zadie Smith sunt alţi doi autori care scriu despre oraşul Londra.
Sursa imaginilor:
1. www.infotour.ro
2. www.trbls.com
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/City_of_London

joi, 24 iulie 2014

Concertul lui Julio Iglesias ori cum m-a prins ploaia în București


22 iulie 2014. Concertul lui Julio Iglesias în București. Firește că mi-am luat bilet. Trebuie să recunosc că asta a fost prima dată cînd mi-am luat bilet la un concert în București. Ce să mai... Deși a fost o investiție dacă post spune așa, pînă la urmă plăcerea costă.
În fine, deși nu am fost prea stresată cu evenimentul în sine, totuși, impresiile sunt mult mai bune în ceea ce privește concertul lui Iglesias susținut în București în comparație cu cel din Chișinău. A fost mai deschis cu publicul, a cîntat piese mai bune și  chiar a fost pus pe șotii. Deși l-am văzut la concert acum 2-3 ani, totuși, vîrsta îți lasă amprenta pe interpret. Probabil că mai are și niște probleme de sănătate căre îl afectează oarecum.
A cîntat live, avînd orchestra în spate, patru back-vocaliste hot și sexy în spate, dintre care una era de culoare și un cuplu care a dansat 2-3 tangouri.
Sala a fost plină pînă la refuz, deși cu o oră înaintea concertului a plouat torențial în București. M-a udat toată, practic. Dar chiar și așa, nu a reușit ploaia sa-mi strice buna dispoziție. Ș-apoi ce nu faci tu pentru ceva ce îți place la nebunie. Doar plăcerea costă! Ori ploaia a fost un semn de bun-venit pentru mine că am mers în București pentru prima dată în viața mea?
După cum spuneam public a fost; de toate vîrstele: de la mic la mare veniți din mai toate colțurile României (sincer am impresia că eu eram unica din Republica Moldova). Dacă e să fac o comparație între publicul din București și cel din Chișinău... aș avea ce să spun. Dacă în București publicul a fost mai animat în ceea ce privește emoțiile revederii lui Iglesias, păi în Chișinău lumea a venit îmbrăcată la patru ace. Recunosc că au aplăudat și au fost entuziasmați de concertul acestuia dar... Cred că asta a fost prima dată cînd m-am convins că moldovenii noștri pun așa mare accent pe haine la evenimente mondene.


Ei, pînă la concert am avut ceva timp liber pentru plimbare prin București. E oraș drăguț pînă la urmă. Am mers pe un bulevard central și în final am mers într-un local unde chelnerii nu sunt așa egoiști în materie de meniuri cînd vine vorba de clienți. Fiecare client are meniul lui în timp ce la noi... un meniu la patru clienți. Și, totuși, cele mai bune clătite sunt la Chișinău ;)

Totodată în România am remarcat două fapte ce merită a fi luate în considerare:
1. drumuri naționale de calitate. Am putut ațipi pe drum și citi o carte de circa 600 pagini. Drumul a fost lin și ușor.
2. am făcut un popas la un restaurant. Era un restaurant 100% românesc cu mîncare tradițională românească, muzică românească și chelneri îmbrăcați în haine naționale. Pînă și vasele erau autentice. E un mod bun de a promova valorile naționale românești. În acest context, cred că noi, moldovenii avem încă de învățat. În orașele și localitățile mai mari se poate face ceva în acest senst pentru cursele lungi, mai ales cei cu pasageri. S-ar face bani buni pe seama asta, plus că am putea să ne promovăm. 
Personal, am observat că străinii care vin în Moldova le place mîncarea tradițională și tot ce e autentic. Așa că...

vineri, 18 iulie 2014

Despre moralitate și serialul Neveste disperate

Preferințele mele în materie de filme diferă de la caz la caz, adică depinde de actor și subiectul filmului. Sunt filme pe care le-am văzut de zece ori și oricum am impresia că o să le privesc cam tot pe atîta. Cînd vorbesc de filme sunt incluse și serialele deși nu am văzut așa multe.
Dar, totuși, să trec direct la subiect.

Serialul Neveste disperate rămîne pentru moment preferatul meu. Nu știu de ce dar, l-aș urmări la infinit. Spre disperarea unora care ar citi acuma aceste rînduri și cred că e ceva straniu în asta...

Ei, acum vreo doi ani am scris un status pe „pagina” mea de facebook precum că vreau să urmăresc acest serial pentru a doua ori chiar a treia oară. Pe unde cîte un like, pe unde cîte un comentariu pînă în momentul în care citesc un comentariu de genul „serialul ăsta o să te strice. N-are nimic bun.”

Am făcut niște ochi...

Unde o să mă strice? De unde și cînd? De ce aș deveni o imorală dacă privesc acest film?

Recunosc că fiecare film ori serial are și minusuri, dar nu mi se pare serialul ăsta așa dezastruos din moment ce are așa un succes din mai multe puncte de vedere. Și sunt curioasă – cum poți afirma așa ceva din moment ce și tu privești filme indiferent că e unul bun ori mai puțin bun? Și cel mai important – nu m-am așteptat să văd așa un comentariu din partea persoanei X.
Din fiecare film putem învăța ceva bun, să tragem linie și să învățăm morala. Da, au fost multe minciuni, crimă, sex cu persoana nepotrivită etc., dar asta nu înseamnă că o să încep și eu să fac la fel. E vorba doar de un serial TV făcut pentru publicul larg. Publicul spectator cere seriale ceva de genul și producătorii oferă așa ceva. Plus la asta – posturile de televiziune cîștigă raiting pentru difuzarea unui astfel de serial. Dacă au fost scene ce conțineau omoruri asta nu înseamnă că voi face și eu așa ceva, dacă au fost scene de sex cu persoana nepotrivită și obligatoriu fata rămîne deja însărcinată, respectiv nu o sa fac exact la fel, ori, mă rog – nu neapărat voi rămîne și eu însărcinată (scuze că folosesc același cuvînt de două ori intr-o propoziție, deși cunosc regula).
Am cap pe umeri, creier în cap care este funcționabil și... mai gîndiți-vă atunci cînd vreți să scrieți cîte un comentariu la ce filme mă uit. Am niște principii morale puse la punct și stai fără grijă că nu mă voi băga acolo unde nu îmi fierbe oala.

Dacă alegem să privim un film/serial anume nu ne face inculți ori imorali. Cel mai straniu pentru mine a fost că, comentariul în cauză a venit din partea unei persoane care lasă de dorit dintr-un anumit aspect. Totuși, ...

Sursa imaginii: www.filmehd.net

miercuri, 16 iulie 2014

Despre moralitate (I)

Deși nu sunt fanul numărul 1 al nunților și botezurilor, dar dacă ești invitat – accepți. Evident, asta dacă invitația vine din partea unor persoane apropiate.
Acum cîțiva ani am fost invitată la o cumătrie (locația exactă ori din partea cui am fost invitată nu mai contează). Toate bune și frumoase pînă într-un anumit punct al ceremoniei. La un moment dat, un nene a început să se dea la mine. Inițial am lăsat totul pe seama politeții și respectului cu atît mai mult că stăteam la aceeași masă. Eu, la rîndul meu încercam să fiu politicoasă. Deja cînd am observat că întrece limita bunului simț i-am răspuns pe potrivă, cu atît mai mult că și un comesean i-a făcut observație de cîteva ori.
Eu înțeleg că nevasta acestuia era plecată în Germania și omul avea nevoi, dar cînd ai o vîrstă și o soție undeva peste hotare care, cu siguranță, muncește din greu pentru a face un ban – unde ți-e capul de te dai la fete de 24-25 de ani? La vîrsta pe care o aveam pot să-ți fiu fiică și nu amantă. Măcar să fi fost un tip bine din toate punctele de vedere ca să merg și eu la așa un pas.
Cel mai important în toate astea e că persoanele trecute de o vîrstă afirmă sus și tare că noi tineretul suntem destrăbălați și needucați. Cum poți să pretinzi că tu ești ideal și exemplu bun în toate din moment că ești la o vîrstă anume și ai o experiență oarecare ai un comportament ce lasă de dorit? Chiar și dacă noi, tinerii suntem așa o categorie imorală și neserioasă asta e pentru că nu avem în fața noastră oameni exemplari din toate punctele de vedere. Suntem așa pentru că cei care au o vîrstă sunt neserioși și agresivi cu noi tinerii. Suntem așa pentru că nu ne oferiți exemplu bun în toate.
Nu cere de la mine ceea ce tu nu ești ori nu ai.

Sursa imaginii: www.citatepedia.info

duminică, 13 iulie 2014

Liberă ca pasărea cerului

Cîți dintre noi a auzit expresia „liberă ca pasărea cerului” respectiv ce înseamnă asta mai exact? Nu știu ce semnificație ar putea avea această expresie, dar pînă la urmă fiecare din noi înțelege ce vrea. Cu certitudine păsările „nu știu” de această expresie și cel mai important, n-ai de unde ști cît de libere sunt, de fapt, deși noi oamenii le admirăm pentru posibilitatea de a avea aripi respectiv pentru abilitatea de a zbura.


Am ieșit azi în oraș. Spre destinația pe care o aveam mă întîlnesc cu un cuplu, la plimbare cu cei doi bebeluși ai lor. După o discuție politicoasă gen „bună ziua!” și „ce faci?” bummm, bomba a explodat – „ești liberă că pasărea cerului”. 

De unde știi tu că sunt liberă? Faptul că nu sunt căsătorită și nu am copii asta nu înseamnă că am libertatea deplină asupra faptelor și acțiunilor mele, acestea fiind îngrădite de mai mulți factori și posibilități de ordin material, financiar și spațiu locativ.
Unde e libertatea de care se vorbește dacă nu poți să-ți permiți să mergi la shopping, vacanțe, trai decent, apartament și mașină personală. Cînd ești nevoit să împarti apartamenul cu cineva care are interese diferite ca ale tale și în permanență trebuie să fii atent la detalii de tot felul și să nu poți face tot ce-ți dorești ca să nu mai zic de obligația de a merge la serviciu pentru acel salariu de care noi toți avem nevoie (și asta în defavoarea unor plăceri pur personale de a dormi mai mult ori a citi o carte, în cazul meu), respectiv îmi pun întrebarea unde ești tu, libertate?
Eu înțeleg că odată căsătorit sunt alte griji și alte probleme, mai ales dacă apar și copii și întîmpini niște dificultăți la care nu te-ai gîndit că pot apărea, dar asta nu e o scuză să faci reproșuri unei persoane care nu are același statut/griji pe care îl/le ai tu?
Oricît de multă libertate ți-ar oferi statutul de celibatar vine un moment în viața noastră cînd e timpul să întemeiem o familie, să facem un copil și să sădim un pom. În caz contrar, care e rostul să mai trăiești pe acest pămînt?
Dar, totuși, ce înseamnă libertate? Conform dicționarului explicativ online am găsi următoarea explicație: posibilitatea de a acționa după propria voință ori dorință. Deci, tu ai ales să te căsătorești și să ai copil, mai ales dacă ți-ai dorit acest lucru și ai considerat că e momentul potrivit pentru acest fapt. Deci, care e problema cu libertatea păsării libere?
Dacă păsările și animalele ar putea vorbi cu siguranță ne-ar spune multe lucruri care ne-ar face să ne uităm altfel la viață. Pasărea dacă zboară, zboară cu un motiv anume. Zboară pentru că migrează în țările calde. Zboară pentru că așa stă în firea ei să zboare. Zboară pentru că așa a fost să fie. „O pasăre crescută în colivie cînd vede o altă pasăre zburînd, crede că acest fapt e o boală” am citit undeva. Deci, TU CEL CE CREZI CĂ SUNT LIBERĂ, fă-ți o impresie.

Vine un moment în care noi toți ne căsătorim, facem copii și ne trăim viața cu bune și rele pentru că familia este unicul loc unde te poți regăsi și simți bine. Dar pentru asta, trebuie să vezi lucrurile bune într-un mariaj chiar dacă găsim și o multitudine de defecte.

Nu exclud faptul că dacă aș avea familie mi-aș schimba părerea în multe privințe și aș înțelege altfel expresia de care am menționat mai sus. Dar nici statutul de necăsătorit nu-ți oferă totalmente acea libertate de care ai nevoie ori acea satisfacție pe care TU nu o ai în măsura în care ți-o dorești. Vine un timp în care îți dorești să stai pur şi simplu în casă ca să te odihneşti nu pentru ceva anume. Și cel mai important e că eu nu sunt genul de persoană care să umblu aiurea prin oraș, ori să beau pînă cad lată.

Fiecare facem alegeri în viață; cu bune și cu rele. Chiar este așa o pedeapsă mare faptul că ești căsătorit inclusiv grija unui copil ori, ori acesta este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l apreciezi? 

sâmbătă, 12 iulie 2014

Cum ne alegem partenerul de viață

Trăim într-o lume a globalizării unde se tot vorbește despre poluarea mediului înconjurător, economie, resurse naturale, inovații la locul de muncă etc. Suntem ocupați cu acest serviciu iar în afara programului de lucru tot despre serviciu vorbim.

Chiar și dacă cineva deschide subiecte de discuție ce ține de ceva mai personal - obligatoriu trebuie să înceapă cu o întrebări ceva de genul - Ai cunoscut pe cineva? Dacă răspunsul este un „nu” se încep sfaturile senzaționale. Și cel mai important vin de la niște persoane care ele singure nu fac ori nu au făcut nimic în acest sens. Nu știu ce fete mai așteaptă prințul în ziua de azi. De parcă am trăi într-o lume a poveștilor cu Ilene Consînzene și Feți Frumoși călare pe cai albi...

Din păcate trăim o lume nebună, unde cheltuielile sunt net superioare salariilor pe care le avem și suntem obligați să privim cu înțelepciune tot ce se întîmplă în jurul nostru. Și cel mai important - de unde prinți!? (Din păcate în Republica Moldova nu avem o monarhie unde noi fetele să visăm să fim măritate cu prinții moștenitori dacă asta vreți să auziți).

Ce avem noi? Avem doar insipizi, inculți și nespălați. Asta în cea mai mare parte. Nici nu ai ce alege. Chiar și dacă ar fi să cunoști/găsești un tip așa, mai pe gustul tău - deja e „ocupat”, în sens că are prietenă ori este însurat. Dacă ai educație, ori cei șapte ani de acasă cum se spune în societatea nostră moldavă nu te implici.
Am fost surprinsă să aud precum că alege „un fotbalist - acum sunt la modă”. (Oare viața de familie este o modă????????)
Unii mai cred că „un bărbat trebuie spălat și educat”. Nu-mi imaginez cam cum ar veni asta să încep a educa un tip de 35-40 de ani bunele maniere, cum să mănînce, cum să se comporte în public, salutul, igiena personală etc., iar în final să mă căsătoresc cu el. La vîrsta asta cred că ar trebui să ai deja toate astea. Un copil trebuie educat cu toate astea. Și asta - de la o vîrsta fragedă.

O altă sugestie - „alegeți unul mai mic decît tine, îl educi cum vrei tu și o să fiți fericiți”. De unde știi tu că eu voi putea fi fericită cu un puradel de 20 de ani? Cam ce aș avea de vorbit și ce aș putea vedea la un băiat cu o vîrstă cuprinsă între 20-27 de ani? Aș înțelege ca o astfel de sugestie să vină din partea unei persoane care e căsătorită deja cu un de 20 de ani, dar așa... e măritată, de fapt cu unul cu vreo 10 ani mai mare. Chiar dacă „e băiat bun și de familie bună” cum mi s-a spus în cazul unuia de 27-28 ani, este, totuși un copil care încă nu i s-a uscat laptele la gură și ... Nu pun la îndoială seriozitatea lui și faptul că „aduce bani în casă” (tot din ceea ce mi s-a spus), dar nu am văzut în el persoana potrivită pentru mine. ȘI AR TREBUI SĂ ÎNȚELEGI - dacă nu mi-a plăcut, înseamnă cu nu mi-a plăcut și gata. Nu mai sunt un copil de 4-5 ani care poate fi manipulat cu faze de genul „dacă mănînci tot din farfurie, îți cumpăr păpușa pe care o vrei”. Am nevoie de un bărbat în viața mea, nu de un copilandru. În acest context, eram pe punctul de a-mi înjura prietene la greu (cu riscul de a se supăra pe mine și de a nu ne mai vorbi toată viața).
Dar, ... din moment ce soțul tău este mult mai mare decît tine - nu înțeleg de ce trebuie să-mi dai mie așa sfat?
Înțeleg că poate nu e ceea ce și-a dorit dar nu te bagi aiurea în viața personală a unei persoane, oricît de bine nu te-ai înțelege cu ea.
Cică eu aș fi o persoană „prea serioasă”. Dar cum trebuie să fiu? Am nevoie de un partener serios, nu de un cloun. Cică bărbatul ar trebui să mă iubească și să mă respecte mai mult decît eu pe el. Dragostea și respectul față de persoana iubită trebuie să fie în egală măsură. Asta doar dacă vrei să fii fericit/ă și să ai un mariaj reușit și fericit.
Nu intenționez să mă căsătoresc doar de dragul măritatului așa cum fac cea mai mare parte a fetelor. Se mărită orbește și imediat după oficializarea căsătoriilor îți rod urechile de ce soț au și vin cu sfaturi ce fel de soț să îți alegi (de parcă eu nu știu de ce fel de soț am nevoie!?). Din moment ce viața ta e de rahat și nu e un exemplu demn de urmat, ÎNCETEAZĂ, te rog, să-mi dai mie sfaturi ori să-mi faci reproșuri de tot felul. Nu cred că viața mea personală ar trebui să fie mai importantă pentru tine din moment ce viața ta lasă de dorit. Mai ales cînd ai o vîrstă și ai experiența vieții, ar trebui să înțelegi altfel lucrurile (aici mă refer la persoane de 35-40 ani. Poate și mai mult). Şi cel mai important e faptul că eu dacă nu m-am căsătorit la vîrsta pe care o am, asta nu înseamnă că nu doresc să am o familie. Problema e că nu am cunoscut persoana potrivită.


Nu știu cîte fete de la noi mai caută „prințul” cum le place unora să zică, dar de obicei cînd ai o vîrstă îți alegi partenerul în funcție de cum ești. Evident că fiecare din noi are un ideal de bărbat, dar alegi partenerul în funcție de intelect, educație, atitudine, aspect fizic plăcut, siguranță și seriozitate.


Că tot veni vorba, de obicei dacă tot alegi să te căsătorești - o faci pentru o viață, nu pentru maxim 5 ani. Personal am auzit un comentariu de genul „eu mă căsătoresc pentru a doua oară, iar X niciodată”, urmînd apoi hohote de rîs. 
După sugestiile, sfaturile și reacțiile prietenelor mele deja pun la îndoială noțiunea de „prieten”. O prietenă te înțelege, te susține și nu pune întrebări idioate cînd vine vorba de așa subiect, care, de fapt, poate fi unul dureros pentru tine.


Dragă lume, mai citiți cărți și educați-vă? Oare ne căsătorim pe maxim 5-6 ani că să îndeplinim planul cincinal al lui Stalin ori ne căsătorim o dată și bine? Răspunsul ar veni în funcție de moralitatea pe care o ai.

joi, 10 iulie 2014

Campania „Chișinău fără microbuze”

Nu înțeleg de ce se face așa mare tan-tam pe subiectul ăsta?
Recunosc că este o problemă la acest subiect, dar totuși. Cred că aici e de vină și autoritățile locale și poliția orașului. Ar trebui să fie mai mulți polițiști pe străzile orașului care să aibă grijă de circulația rutieră, dar și o revizuire a rutelor de microbuz. Recunosc că sunt șoferi de microbuze care se întrec la viteză și pasageri, dar...
De ce nu se inițiază o campanie și a troleibuzelor arhipline în orele de vîrf ale zilelor.

Chișinăul fără microbuze

Deși sunt deranjată de greva șoferilor de microbuze, totuși, am văzut un plus - orașul este mai liniștit și mai liber. Aseară, a fost o plăcere să mă plimb pe străzile noului Chișinău liniștit.
Deși nu sunt fan a troleibuzelor, cred că m-aș obișnui cu călătoriile în acest mijloc de transport, mai ales că sunt ecologice. Ori cu autobutele. Iar dacă primăria orașului Chișinău ar moderniza toate rutele de troleibuz, de ce nu și de autobuz... ar fi genial. Așa, orașul ar arăta mai frumos, mai modern, mai liniştit.
Deşi situaţia microbuzelor e subiect de discuţie de ceva timp, ele rămîn pe rută aşa. De multe ori blochează accesul rutier şi cel mai rău, cred eu, e că lumea urcă şi coboară acolo unde vrea şi cum vrea. Ar bine să fie organizate staţii speciale, ori să oprească doar la staţii.
Ziarul Adevărul, ediţia de Moldova a luat la întrebări candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău, ce facem cu microbuzele? Părerile sunt. Mui puţin şi faptele. Tramvai în Chişinău? Nu mi se pare Chişinăul aşa mare ca să fie nevoie de un tramvai. Mai multe rute suburbane - asta da. Mai multe autobuze urbane şi suburbane noi - mai mult decît necesar.
Schimbarea permanentă a rutelor de microbuz - deja duce lumea în eroare.

marți, 1 iulie 2014

Serialul Sex and the City este bazat pe cartea cu același titlu

Nu obișnuiesc să fac public impresiile mele despre filme. Despre seriale cu atît mai mult. Dar serialul Sex and the City... m-a captivat și impresionat. Inițial mi-a creat repulsie însăși titlul, chiar și această actriță Sarah Jessica Parker care nu mi-a plăcut deloc.


Captură din serialul Sex and the city


Într-un final, am zis să o fac și pe asta. Mi-am schimbat totalmente părerea despre film, iar această Sarah Jessica Parker a devenit o nouă actriță preferată a mea cu actorul Chris Noth ( Mr.BIG ) alăturea. Pot să afirm că mă regăsesc în ea. Cînd urmăream scenele cu ea, parcă deveneam eu parte din actriță. Actorul Chris Noth... tare mi-a devenit drag și simpatic. E un galant. Așa că...
Totul despre sex este un serial american popular, multiplu câștigător al premiilor Emmy și Globurile de Aur. Serialul a fost difuzat original de HBO între anii 1998 și 2004, și are la activ șase sezoane. Acțiunea are loc în New York, personajele principale fiind patru femei. Subiectul filmului se referă adesea la probleme legate de sex, dar și de rolul femeii în societate, și cum sunt afectate acestea-inclusiv personajele principale. Filmările s-au desfășurat în mare parte în Studiourile Silvercup, și în diferite locații din Manhattan. Acest cartier, Manhattan, care a fost tot pomenit în serial... a devenit deja un cartier în care aș dori să ajung, să-l văd pe viu.
Poster Sex and the city

Sursa de inspirație a filmului a fost cartea cu același nume, Sex and the city, cu același nume de Candace Bushnell, alcătuită din editorialele sale de la ziarul New York Observer. Bushnell a declarat în unele interviuri că a folosit-o pe Carrie Bradshaw ca alter egoul ei în editoriale; când a început să scrie Totul despre sex, și-a folosit inițial numele propriu; din motive de intimitate, a creat personajul Carrie Bradshaw, o femeie care era tot o scriitoare și locuia în New York. Carrie are aceeași inițiale, făcând astfel legătura cu Candace. 
După ce am privit filmul, mi-am schimbat părerea despre multe lucruri, inclusiv despre Statele Unite ale Americii. Concluzii care mi le-am făcut în final sunt:
1. vreau să vizitez New York City;
2. de ce nu m-as inspira și eu într-o anumită privință; 
3. cred că o să-mi schimb meseria.

Surse imagini: 
www.geocities.jp și news.moviefons.com