Nu prea fac eu schimb de cărți
din colecția mea personală și mai ales, nu s-a întîmplat să am un schimb de
păreri vis-a-vis de subiectul cărții care să stîrnească discuții mai mult sau
mai puțin contradictorii cu cealaltă cititoare a cății. E vorba de cartea Eu și soacră-mea de Jane Green, apărută
în anul 2008 la Editura Polirom din Iași. Face parte din colecția CHIC.
Și e printre puținele cărți care m-a făcut să plîng pe ici-colea.
Deși Jane Green n-a fost o studentă strălucită, după cum ea însăși
mărturisește, reușește, totuși, să îmbine utilul cu plăcutul. Această carte, Eu și soacră-mea, este scrisă ușor și
lejer. O citești dintr-o răsuflare. Sincer, eu am intrat atît de bine în pielea
eroinei principale, Ellie, încît am impresia că sunt eu în mijlocul acțiunilor.
Dacă e să mă refer la subiectul cărții, păi iată rezumatul: Ellie,
protagonista romanului Eu și soacră-mea,
și-a găsit în sfîrșit jumătatea ideală. Însă, ghinion pe capul ei că această
jumătate ideală are o mamă cică de groază în concepția Ellei, care o sună de trei
ori pe zi, își idolatrizează fiul cel mai mare, Dan și își rezervă dreptul să
fie ea pe primul loc în continuare. Preia controlul în toate aspectele noii
familii a lui Dan: nuntă, nepotul care se naște, viața de familie etc. Asta
pînă într-un moment în care, Ellei îi sare țandra și... familia ei se destramă.
Dan pleacă de acasă și ea rămîne... cu copilul. Noroc de prietenele ei, Lisa,
femeia fatală și Trish, familista, care o ajută.
Am împrumutat cartea colegei de cameră. Văzuse la mine teancul de cărți
și... recomandă-mi o carte din cele
citite îmi spune ea. Și să fie
interesnată, mă avertiză tot ea. Ei bine, a început ea să o citească,
punîndu-mi tot felul de întrebări referitor la personajele și subiectul cărții,
pînă cînd... a zis că ea nu o înțelege pe Ellie de ce reacționează așa atunci
cînd soacră-sa, Linda îi ajută, oferindu-se să cumpere haine viitorului copil
sau alte chestii de genul ăsta.
Deși nu vreau să par insensibilă ori ceva de genul ăsta, dar eu o înțeleg
pe Ellie (și asta fără care reproșuri cuiva J). Ellie, de pe la 13-14 ani a crescut fără mamă
și deși pînă atunci nu avusese o relație prea bună cu maică-sa... probabil că
vroia să-ți asume ea rolul de mamă pentru copilul ei, încă nenăscut. În
multitudinea de momente de ceartă, de regrete, de opinii etc. subiectul acestei
cărți te emoționează, totuși.
Făcuse cunoştinţă cu Dan Cooper într-un bar de la Calden. După cu mafirmă însăşi Ella „şi privindu-i chipul deschis şi prietenos, mi-am adus brusc aminte de el şi iată ce anume mi-am amintit: că atunci cînd zîmbea, zîmbea cu ochii. Că era foarte înalt. Genul de om înalt care te face să te simţi mereu ocrotităşi în siguranţă. Că era o persoană care se simţea bine în propria piele şi în lume.”
Deşi s-au reîntîlnit după aproape 5 ani, discuţia lor a fost un pic stîngace, dar după cum afirmase Ella - n-o să ştii niciodată, dacă nu încerci.
Sau discursul tatălui ei de nuntă. Deși după moartea mamei sale
relația dintre ea și taică-su în loc să se îmbunătățească se distanțează,
totuși, se pare că pînă la urmă lucrurile evoluează bine, pentru că, în ziua
nunții, s-a apropiat de ea, i-a luat mîna și a ținut-o strîns, zicînd:
„Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine.
Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la
vederea unui bărbat între două vîrste, aproape chel, într-un costum care se
vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos
în el.
Știu că nu se mai aștepta nimeni la încă un discurt, spuse tata, iar eu
m-am făcut mică, știind că era un gest spontan, și jenată la culme la gîndul a
ceea ce avea să se întîmple. Dar Ellie e fiica mea și am vrut să spun cîteva
cuvinte. La ora 3.27, în ziua de 2 septembrie a anului 1970, venea pe lume
Eleanor Sarah. Soția mea fusese în travaliu timp de douăspreze ore și paisprezece
minute, iar eu mă plimbasem în sus și-n jos pe coridor. În zilele acelea, noi,
bărbații eram foarte curajoși și stăteam în siguranță, afară. A ieșit o soră medicală și mi-a dat un
ghemotoc. Privind în jos, am zărit o creatură micuță care urla, dar care s-a
oprit și m-a privit în ochi. În clipa ceea, am înțeles ce voiau cu toții să
spună cînd ziceau că nu iubești nimic pe lume cum îți iubești copilul. Nu i-am
fost cel mai bun tată din lume lui Ellie, spuse el, iar eu am simțit un nod în
gît și o lacrimă rostogolindu-mi-se pe obrazul stîng. Mama ei a murit cînd era
mică. Astăzi, îmi amintesc de propria mea nuntă cu mama ei. Ellie, n-o să-ți
aduci aminte, dar acum îi semeni leit. Ai aceeași frumusețe, energie și
dragoste de viață.
Făcu o pauză, iar lumea aplaudă, fără să realizeze cineva ce impact aveau
aceste cuvinte asupra mea.
Nu am știut cum să mă port cu o copilă de treisprezece ani, recunoscu el cu
tristețe. O iubeam enorm, dar nu știam cum s-o ajut. Însă ce nu știam atunci,
știu acum, Ellie. Vreau ca tu și Dan să învățați aceste lecții, toate lucrurile
pe care le-am aflat prea tîrziu. Știu că dragostea nu e de-ajuns, că trebuie
să-i prețuiești pe cei care îi iubești, că a spune „te iubesc” nu e suficient,
că trebuie să-ți arăți dragostea în fiecare zi, chiar cînd greutățile vieții aproape
că te împiedică să faci asta. Dacă îmi este permis să citez din cineva cu un
mare dar al vorbirii, „cea mai însemnătate slăbiciune a oamenilor este ezitarea
lor de a spune celorlalți cît de mult îi iubesc cît timp aceștia sunt în
viață”. Ellie, te iubesc. Poate că nu ți-am spus-o destul de des, dar e
adevărat. Iar voi doi, Ellie și Dan, să vă iubiți și să vă arătați dragostea în
fiecare zi.”
Un discurs emoționant zic eu. Dacă e să citez din carte, o lacrimă mi s-a
rostogolit și mie pe obrazul stîng... ori poate drept... Și asta s-a întîmplat
de cele trei ori cît am citit cartea. Deși scrisem undeva pe facebook despre
asta, imediat apăruseră reacții: ce carte și ce moment anume ma făcut să...
plîng.
Ei, lucrurile au evoluat după nuntă. Cu suișuri și coborîșuri. Cert e că
m-am simțit în pielea personajului cînd citeam această carte. Sincer, deși nu
am statutul lui Ellie, această eroină a cărții, o înțeleg. Am impresia că aș fi
și eu deranjată de multe lucruri care mi s-ar întîmpla. Sau poate nu.
Un aspect foarte important e și „momentele
de dragoste, de grijă și tandrețe, cînd știam exact de ce ne-am căsătorit și
motivele pentru care plănuiam să fim împreună pînă cînd moartea ne va despărți,
par atît de rare zilele astea.” Mda. Interesant
aspect al vieții de familie.
„Nu m-am așteptat ca primele
luni după nașterea copilului să fie atît de dificile și în nici un caz ca el să
devină barieră între noi, în loc de o punte care să ne unească și mai mult.” Oare chiar așa să fie?
„Presupun că dacă m-ar fi
prevenit cineva, dacă mi-ar fi spus că urmează epuizarea, singurătatea și
pierderea identității, m-aș fi gîndit fie că minte, fie aș fi presupus că li
s-a întimplat altor femei, altor cupluri, dar că nouă nu ni se va întîmpla
niciodată.” Epuizare – sunt de acord. Singurătate –
care e problema? În așa mod îți mai rezervi timp pentru tine – privești
televizorul, citești cărți ori croșetezi (atît de mult îmi doresc o pauză...).
După un timp de rutină, cică e o surpriză să fii întrebat de o vacanță. Ce-aș zice de-o vacanță? Ce întrebare! Mi-ar
plăcea la nebunie, merci de întrebare.” Oare cine din noi nu-și dorește o
vacanță?
Mi-a plăcut afirmația următoare „sînt de părere că poți spune foarte multe
despre oameni după cărțile pe care le au în bibliotecă”
zisă de un oarecare Charlie Durton, prieten cu Ellie. Așa că...
În fine, totul se termină cu bine. Mi-a plăcut cartea. E interesantă, cu
umor, dar și cu momente așa, mai emotive.
Sursa imaginii:
www.dol.ro
