La cumpărături cu Minnie de Sophie Kinsella

În ultima apariție din La cumpărături..., Rebecca Brandon, născută Bloomwood, atacă din nou, împreună cu fiica ei, Minnie, în vîrstă de doi ani, care deja a preluat din obiceiurile mamei: determinarea precoce și dependența de produsele cu etichetă de marcă. Mai rău, Minnie pare să fie însăși întruchiparea vocii din capul lui Becky, care n-o lasă să spună nu, cînd vine vorba de hainele de designer, cu cele mai drăguțe accesorii. Criza financiară lovește și familiei Rebeccăi, astfel, încît Luke, capul familiei, își pune soția la punct (în materie de cumpărături, evident). Însă cînd se apropie ziua de naștere a lui Luke, Rebecca, sau Becky, încearcă să organizeze o petrecere surpriză, cu un buget limitat. Situația scapă de sub control, dar pînă la urmă finalul e fericit. 

E o carte interesantă, cu momente hazlii și amuzante. Dacă treceți printr-o perioadă mai stresantă vă recomand să citiți această carte. Cu siguranță vă veți descărca emoțiile negative și veți avea o altă dispoziție. 

Etică și moralitate la posturile de televiziune din Moldova

Mda.

Ştirea asta de la PRO TV tare a mai inundat internetul. Senzaţii tari, opinii, reacţii şi cel mai important, petiţii şi mobilizarea societăţii în ceea ce priveşte drepturile omului şi dreptul la viaţă a unei persoane. Important de remarcat că totuşi, pentru moment, opinia publică mai are moralitate şi ţine la acest fapt. De ce au făcut aşa o ştire cei de la PRO TV, de ce mai ţin pe site aşa o ştire, boicotarea postului de televiziune şi tot aşa.
Şi în al doilea rînd, acel tip de la PRO TV care a dat undă verde unei asemenea ştiri, cred că n-are o iubită acasă ca să-i facă aşa ceva şi deja... imagineaţia lucrează altfel. Chiar şi dacă postul ăsta trimite un filmuleţ de genul ăsta, asta nu înseamnă că faci ştire chair din orice. Cum s-a tot menţionat, este vorba de respectarea Codului deontologic şi a drepturilor omului... dar, ştirea pentru senzaţional. Şi trafic. Şi audienţă maximă, cînd e audienţă maximă...
Ce a declarat profesoara de la Ungheni... îi dau dreptate.
Profesoara de la Ungheni: „Nu eram în sat când a venit televiziunea. Eram la Universitate, căci fac masteratul și sunt tocmai în perioada examenelor. Mama mi-a telefonat şi a spus că au venit reporterii să facă un reportaj despre tinerii specialişti din învățământ. Seara am aflat că reportera i-a spus mamei despre acel video, şi pentru că mama nu ştia nimic,  i l-a arătat pe mobil, la poartă. Mama a plâns în faţa camerei ţi a spus că nu e bine ce fac reporterii, dar ei au arătat-o pe mama plângând la televizor."
De ce să arăţi o biată femeie plîngînd la TV? De ce i-a arătat acele imagini? Iar la şcoală... Deşi reportera a o fost rugată să nu înregistreze şi a promis că nu o va face, de ce totuşi a făcut-o? Interesant cod deontologic au jurnaliştii.
Cînd mama profesoarei din Ungheni a menţionat că „ca să ajungă cu lecţiile în trei sate merge în fiecare zi mulţi kilometri pe jos, câte două perechi de încălţăminte rupe pe sezon. Ea lucrează şi de la şcoală nu au zis niciodată nimic de rău. Acum oamenii din sat comentează, adaugă de la ei, e tare rău ce ni s-a întâmplat”. O cred şi asta tot ar trebui de luat în considerare, nu credeţi?
O opinie a subiectului dat, aparţine scriitorului Dumitru Crudu, pe care puteţi să-l citiţi aici.

După multe zile, totuşi, postul TV PRO TV a venit cu acele scuze, unde mai vedem şi punctul lor de vedere. Mi se parecam insipid dacă sincer. Nu e un punct de vedere real. Iar pentru asta... este poliţie, departamenteresponsabile de învăţămînt şi mai ştiu eu ce alte organe care ar trebui să ia atitudine de aşa situaţii. Ce treabă are un post de televiziune cu aşa problemă.
Eu dacă aş trimite la un post de televiziune precum că... am găsit o hîrtie aruncă aiurea în stradă şi nu lacoşul de gunoi... e deja ştire? Ce? De ce? Dar unde? Ce dimensiuni avea? Ce culoare avea?


Sursa imaginilor: www.radardemedia.ro şi mujer95.wordpress.com

Vestimentația și moldovenii

Citisem azi o postare a unui blogger despre vestimentația la moldoveni, vezi tu, de ce nu poartă ei haine colorate? Dar chiar așa, de ce?

Deja depinde de fiecare din noi ce stil vestimentar avem, dacă ne plac culorile țipătoare, dacă impune serviciul să te îmbraci la patru ace, dacă poți să îți permiți financiar o garderobă bine merci. Cică acest Vitalie Cojocari, și-a cumpărat o pereche de pantaloni. Dar nu oricare afirmă el. „Pantaloni erau portocalii. Portocalii ca portocala, ca mandarina. Până în acel moment toți pantalonii îmi erau negri, gri sau… blugi albaștri. Doar sunt moldovean, deci trebuie să mă înscriu cromatic în norodul din care provin. Nu-i așa?” 

Nu neapărat. Fiecare se îmbracă cum vrea, deși fiecare țară are obiceiurile, tradițiile și stereotiopurile sale. E adevărat ca noi suntem încă sub influența mentalității sovietice, dar asta e. Suntem rusificați și mai avem ceva timp ca să ne... „dăm cu lumea”. Dar chiar și așa, fiecare se îmbracă cum dorește, nu? Suntem individuali și punctum. Colorat, alb, negru, gri, deja asta e partea a doua. 

Ce am observat eu e alta. Te îmbraci bine și apar întrebări de genul: ai o zi de naștere? Dar cu ce ocazie așa frumos îmbrăcată? Ce elegantă ești azi îmbrăcată! Ai așa o coafură așa frumoasă azi, te întîlnești cumva cu un băiat? 

Chiar asta e problema? Consider că te îmbraci pentru că trebuie să fie o etică a vestimentație, respectiv trebuie să te îmbraci corect și frumos în fiecare zi, nu doar ocazional. Adică hai acuma să ne îmbrăcăm frumos doar la zile de naștere, nunți și cumătrii, iar în restul zilelor... să luăm exemplul celor care nu au casă și se îmbracă cu hainele murdare și urît mirositoare. 

Grija de sine ar trebui să fie un atu și să te pună în avantaj și nu invers. La noi și așa se exagerează în ceea ce privește vestimentația și de multe ori se exagerează. Dar, în schimb, știm să ne plîngem că avem salarii mici. 

Sursa imaginii: www.anunturi.crom.ro