Ei se cunosc doar la băut, mîncat și în genere, după ce evenimentul s-a consumat și nu se mai poate face nimic. Scuza lor în ceea ce privește tăcerea la momentul potrivit a fost că „n-am vrut să îți spun că nu am vrut să îți stric inima. Tu ai vrut să faci asta, iar acuma eu vreau să fim prietene”.
De parcă se punea problema într-aceea ca să îmi strice inima, de parcă ai avea și ce strica? La urma urmei, da, ar fi fost neplăcută toată situația aia pentru moment, dar ar fi trecut. Și aș fi fost recunoscătoare pentru vorba spusă la timp. Și conștientizam faptul că nu trebuie să știe toată lumea de discuția avută etc., respectiv în asta și consta prietenia - să îmi zică cînd era cu adevărat necesar să îmi spună, nu după 2-3 ani lucrați. La ce îmi mai trebuie mie acuma prietenia ta, dacă nu ai știut să fii prietenă atunci cînd eu am avut nevoie de prietenia și de ce nu, omenia ta?
Acești cinci ani au fost destul de dificili și stresanți. Deși am observat că prietenie adevărată nu există și nu poate fi, m-am convins că trebuie să fiu pe picioarele mele. Mi-am făcut o părere mai clarăp de niște persoane care în realtiate nu mai sunt așa corecte și profesioniste cum crede lumea. Iar „n-am vrut să îți spun că nu am vrut să îți stric inima” e cea mai patetică scuză pe care am auzit-o eu la viața mea. Iar faza că „tu ai vrut să vii aici” nu departe e. Și nu înțeleg ce înseamnă asta, „tu ai vrut să vin aici”...? Eu multe ce pot să vreau, dar asta nu înseamnă că tot ce vreau eu e și normal, corect. Eu dacă o să zic că vreau să mă arunc de la etajul 3 sau 10, oare ce ai face? M-ai lăsa să mă arunc doar așa, pentru că eu vreau?
Deși apăruse la orizont o persoană Y, care a comentat și ea vreo două vorbe la temă, am înțeles, la serviciu nu trebuie să ai prieteni. Să nu ajuți pe nimeni atunci cînd vine vorba și de vreo problemă personală.
Chiar dacă evenimentul s-a consumat și lucrurile oarecum s-au rezolvat, păi nu am decît să le urez acestor persoane să treacă prin ce am trecut eu și atunci o să înțeleagă ele valoarea unui cuvînt spus la timp, dar și valoarea unei prietenii. Nu că nu o să se întîmple fără să le mai doresc eu.
Culmea e că se supără pe mine că nu mai vreau să am de a face cu ea. E un tupeu nemaipomenit de mare să mă întrebi „de ce m-ai șters din prieteni?”
Acești cinci ani au fost destul de dificili și stresanți. Deși am observat că prietenie adevărată nu există și nu poate fi, m-am convins că trebuie să fiu pe picioarele mele. Mi-am făcut o părere mai clarăp de niște persoane care în realtiate nu mai sunt așa corecte și profesioniste cum crede lumea. Iar „n-am vrut să îți spun că nu am vrut să îți stric inima” e cea mai patetică scuză pe care am auzit-o eu la viața mea. Iar faza că „tu ai vrut să vii aici” nu departe e. Și nu înțeleg ce înseamnă asta, „tu ai vrut să vin aici”...? Eu multe ce pot să vreau, dar asta nu înseamnă că tot ce vreau eu e și normal, corect. Eu dacă o să zic că vreau să mă arunc de la etajul 3 sau 10, oare ce ai face? M-ai lăsa să mă arunc doar așa, pentru că eu vreau?
Deși apăruse la orizont o persoană Y, care a comentat și ea vreo două vorbe la temă, am înțeles, la serviciu nu trebuie să ai prieteni. Să nu ajuți pe nimeni atunci cînd vine vorba și de vreo problemă personală.
Chiar dacă evenimentul s-a consumat și lucrurile oarecum s-au rezolvat, păi nu am decît să le urez acestor persoane să treacă prin ce am trecut eu și atunci o să înțeleagă ele valoarea unui cuvînt spus la timp, dar și valoarea unei prietenii. Nu că nu o să se întîmple fără să le mai doresc eu.
Culmea e că se supără pe mine că nu mai vreau să am de a face cu ea. E un tupeu nemaipomenit de mare să mă întrebi „de ce m-ai șters din prieteni?”
Mi-am promis să fiu atentă la oameni, la ce prietenii leg și să nu mai fiu așa credulă atunci cînd vine vorba de oameni, de prieteni. Am înțeles deja că fie nu există așa ceva, prieteni adică, fie eu greșesc în această privință. Dacă simți că nu e de tine, păi nici nu e.
Sursa imaginilor: internet
Sursa imaginilor: internet