Arsă de vie de Suad

„Eu sunt o fată și o fată trebuie să meargă repede, cu capul aplecat, privind în pămînt, ca și cum și-ar

număra pașii. Privirea ei nu trebuie să se ridice, nici să rătăcească de-a dreapta sau de-a stînga drumului, pentru că dacă ochiul ei l-ar întîlni pe cel al unui bărbat, tot satul ar considera-o sharmuta.

Dacă o vecină, deja căsătorită, o femeie bătrînă sau orcine altcineva ar vedea-o singură pe uliță, neînsoțită de mamă sau de o soră mai mare fără oi, fără snopi de fîn sau saci cu smochine, tot shartuma ar numi-o.

O fată trebuie să fie măritată pentru a privi drept în fața ei, pentru a merge la prăvălia negustorului, pentru a se putea epila și pentru a purta bijuterii.

Atunci cînd o fată nu este căsătorită pînă la vîrsta de paisprezece ani, așa cum s-a întîmplat cu mama mea, satul începe să rîdă de ea. Dar, pentru a se putea căsători, o fată trebuie să aștepte să-i vină rîndul, în familie. Cea mai mare mai întîi, apoi – celelalte.

Sunt prea multe fete în casa tatălui meu. Patru, toate la vîrsta măritișului. Mai sunt și două surori vitrege făcute de cea de-a doua soție a tatălui nostru. Ele sunt încă mici. Unicul bărbat, fiul adorat de toți, fratele nostru Assad, s-a născut glorios printre toate fetele astea, pe locul al patrulea. Eu sunt a treia.”

Iată așa începe o carte-document. O carte scrisă de o tînără din Cisiordania, Suad. 

În aceste țări să fie o nenorocire oare faptul că te-ai născut femeie? Pentru ea, cu siguranţă. Suad are 17 ani şi e îndrăgostită. În satul său din Cisiordania, la fel ca în multe altele, dragostea nu există decît după căsătorie; dacă nu respecţi această lege, atunci iubirea înseamnă  moarte. Fiindcă îşi dezonorează familia, parinţii îl pun pe cumnatul ei s-o ucidă. În ochii tuturor, acest om este un erou, căci fapta lui se numeşte crimă în numele onoarei. Desfigurată în urma arsurilor şi salvată printr-un miracol, Suad se hotărăşte să vorbească... O carte-document care şochează şi care ne zguduie din temelii existenţa. 

Suad, după ce a fost arsă de cumnatul său, în numele onoarei, fuge. A avut, totuși, noroc de cîteva femei care mergeau pe stradă. Internată înr-un spital, a avut și mai mare noroc de o tipă Jacqulinne, de la o organizație Terres des Hommes care a făcut un efort supraomenesc să o ducă la un spital din Europa pentru a primi îngrijiri medicale și de a-i proteja și copilul. Apropo: Suad era însărcinată. În spitalul din Cisiordania dăduse naștere unui băiat, Maruan. Născuse la doar șapte luni, dar din fericire băiatul s-a născut bine și a crescut la fel de bine, fără careva complicații și probleme de sănătate. După ce s-a însănătoșit, Suad s-a angajat la o fabrică, s-a căsători, a mai dat naștere a doi copii, două fetițe, care au reacționat la ceea ce s-a întimplat cu mama lor. Soțul, în schimb, a fost foarte răbdător și permanent își încuraja soția. Deși Suad avea oroare cu toate chestiile ce presupuneau focul, totuși era conștientă că face rău familiei, fetelor sale în mod special. Din fericire pentru ea, familia era întotdeauna răbdătoare cu ea.

Sursa imaginii: librarieonline.ro