Elefantul a dispărut de Haruki Murakami

Elefantul a dispărut iarăși e un volum de nuvele care a fost un adevărat salt. Conține 16 nuvele: Al doilea atac la brutărie, Comunicatul cangurilor, Somnul, Arderea hambarelor, Treburi de familie,

Oameni TV etc. Subiectul nuvelelor sunt: un cuplu de tineri căsătoriți suferă atacuri de bulimie care îi determină să jefuiască un McDonal's în mijlocul nopții, o tînără descoperă că un mic monstru verde care și-a găsit adăpost în curtea din spatele casei a făcut o pasiune devastatoare pentru ea, un bărbat vede cum elefantul său preferat se volatizează pur și simplu, insomnia unei femei și lipsa spiritului de observație a familiei în ceea ce o privește etc. Din toate nuvelele, Somnul a fost cea care mi-a pălcut cel mai mult.

Autorul relateaza viața unei familii din perspectiva femeii, care de 17 zile nu mai doarme și a ținut-o o lună întreagă. După cum afirma și ea „pur și simplu nu pot să dorm. Nu reușesc să închis un ochi. Făcînd abstracție de asta, totul e extrem de normal. Nu sunt deloc somnoroasă și am mintea perfect limpede. Ba chiar aș putea spune că e mai limpede decît de obicei. Corpul meu n-a suferit nici o schimbare. Am poftă de mîncare. Nu mă simp epuizată. Practic vorbind, n-am nici o problemă. Doar că nu pot să dorm, atît.

...

Împlinesc treizeci de ani. De-abia la vîrsta asta înțelegi că nu e sfîrșitul lumii dacă faci treizeci de ani. Nu pot să spun că trecerea anilor mă bucură, dar sunt și cîteva lucruri care se îmbunătățesc în timp. E daor o chestiune care ține de modul în care gîndești. Un lucru e clar însă, dacă o femeie de treizeci de ani își iubește corpul și speră să și-l mețină în formă, trebuie să depună un efort pe măsură. Am învățat asta de la mama. Pe vremuri mama era o femeie suplă și frumoasă, dar din păcate, acum nu mai e așa. Nu vreau să ajung ca ea.”

Referință critică:

Povestirile din Elefantul a dispărut se desfășoară în lumi paralele, nu foarte îndepărtate de a noastră, ci ascunse sub suprafața ei. Sunt povestiri pline de viață, disperate, superbe în neliniștea lor.”

The New York Times Book Review

Sursa imaginii: elefant.ro

Fetele lui Faraday de Monica McInerney

Citesc pentru a treia oară romanul Fetele lui Faraday de Monica McInerney. De ce? Pentru că e un conţinut cu un subiect emoţionant în care relatează istoria unui familiei Faraday şi anume a unui văduv, tată a 5 fete şi bunic a unei fetiţe frumoase, Maggie care se dovedeşte a fi lumina ochilor atît a bunicului cît şi a celor 4 mătuşi. Citind această carte, poți să înțelegi și cultura australiană.

Maggie Faraday, protagonista romanului Fetele lui Faraday, îşi petrece copilaria într-o casă neconvenţională, plină de viaţă, din Tasmania, cu tînăra ei mama (de numai şaptesprezece ani), patru matuşi fascinante şi un bunic excentric. Copilul primeşte educaţia necesară şi se bucură din plin de liniştea şi confortul unei familii, însă, cu numai cîteva săptămîni înainte ca Maggie să împlinească fragila vîrstă de şase ani, are loc un eveniment şocant care le schimba tuturor vieţile. Trec douăzeci de ani şi Maggie, acum la New York, primeşte o vizita surpriză a bunicului ei, care aduce cu sine o revelaţie neaşteptată şi o propunere de a reuni familia. Este momentul în care Maggie începe să-şi dea seama că persoanele pe care credea că le cunoaşte atît de bine au secrete adînc îngropate. Povestea fetelor Faraday este o saga de familie, plină de căldura şi umor, un roman impresionant, cu secrete şi minciuni, cu amintiri puternice care leagă inevitabil membrii oricarei familii, dar, din păcate pot să ducă şi la despărţiri dureroase. Ce se întîmplă cu fiecare fată Faraday, aflaţi citind deja romanul.

Unde se află Tasmania?
Autoarea făcuse referință la Tasmania și este cel mai mic stat al Australiei, fiind localizat pe insula cu același nume din sudul Australiei. În componența statului Tasmania, pe lângă insula omonimă, care reprezintă aproximativ 94% din teritoriul statului, mai intră și alte insule mici (King, Flinders, Bruny) și foarte mici din Strâmtoarea Bass, din jurul Tasmaniei, precum și Insula Macquarie, situată în sudul Oceanului Indian. Capitala acestui stat este orașul Hobart.

Referinţe critice: 

„O poveste cu surori care se iubesc şi se luptă în felul acela în care numai surorile o pot face – o saga de familie impresionantă, uneori tristă şi amară... Cu siguranţă un roman care se cere ecranizat.” (Irish Independent)

„Scrisă cu mult umor şi înţelegere, Fetele lui Faraday este o carte de neuitat, imposibil de lăsat din mînă... subtilă, cu personaje complexe şi o poveste impresionantă despre legături de familie şi secrete insondabile.” (Manly Daily)

„Întotdeauna e o plăcere, poate chiar păcătoasa uneori, să te scufunzi într-un roman de Monica McInerney, cu intrigile ei ingenioase, captivante, şi dialogurile pline de viaţă.” (Irish American Post)

Sursa imaginii: elefant.ro

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac

Dacă simți nevoia să plîngi, păi iată, n-ai decît să citești romanul ăsta, Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac. Dar mai bine e să nu-l citești că e un roman trist, gen O femeie la doctor. Dar dacă vrei, să citești cartea, nici o problemă. Părerea mea poate că e una subiectivă, pentru că nu prea îmi plac așa subiecte de romane, dar am citit cartea la cîte laude i se aduc plus cineva de încredere mi-a recomandat-o. Respectiv, asta nu înseamnă că romanul în cauză e unul rău.

Autorii ăștia de romane, nu știu la ce se gîndesc cînd abordează un astfel de subiect - un om drag, membru al familiei bolnav, cu diagonaza de cancer, respectiv decesul persoanei. Așa că, dragă Tatiana Țîbuleac, să nu mai scrii așa romane. Și mai mult, nici eu nu voi mai citi așa gen de romane.

E vorba despre o vară petrecută undeva parcă în Franța dintre Alecksy și mama lui. Acest Alecksy e în faza adelescenței, știți voi, faza aia critică din viața oricărui om care își urăște părinții. Și nu numai părinții. Iar cînd ai părinți divorțați, în genere, criza psihologică a vîrstei, e mult mai profundă. 

Cartea e scrisă în forma unui jurnal, prin ochii adolescentului. Își urăște mama, pentru că „era mică și grasă, proastă și urîtă. Era cea mai inutilă mamă din cîte au existat vreodată”. Și tot așa comentariile urîte la adresa mamei continuă. Doar ochii mamei, verzi la culoare,  e unicul lucru bun la ea. 

Asta pînă în momentul în care află că e bolnavă de cancer. Și... brusc atitudinea lui i se schimbă. Și se comportă altfel. Și tot restul. Și să își aducă aminte de acei ochi verzi care „erau o greșeală”, „erau dorința unei oarbe împlinită de soare”, „erau muguri în așteptare”.

O afirmație care mi-a plăcut a fost și „la moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor”.

Un mic fragment din roman ar fi ăsta: 

Îmi tîram picioarele ca o slugă, gîndindu-mă la prostia mamei, dar mai ales la ipocrizia oamenilor. De ce să cumperi patru pahare, dacă bei doar din unul? De ce să-ți cioplești opt scaune dacă mănînci mereu singur la masă? Pentru ce să aduci un lucru în casa ta, să-i primiți o viață, o poveste, iar apoi să îl lași neatins și netrebuit zile, ani, decenii? Să-l muți dintr-o cameră în altă, dintr-un gînd în altul să-l învechești și să-l ieftinești fără a te fi bucurat de el, iar la sfîrșit să îl împingi în coșul unei muribunde care este o mincinoasă și mai mare decît tine, pentru că știe că moare, dar, iată, face achiziții.

La moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor.

Sursa imaginii: perfecte.md

Pulpă de porc cu miere şi portocale

Ingrediente:
1,5 kg  de porc fără os
3 portocale

Pentru marinadă:
3 portocale
3 linguri miere
1 linguriţă boia amestec
1 linguriţă piper zdrobit
1 linguiţă sare
1 linguriţă rasă de chimen zdrobit
100 ml ulei


Mod de preparare:

Amestecă ingredientele pentru marinadă şi unge carnea cu amestecul obţinut. Lasă să stea la temperatura camerei cel puţin două ore. Crestează şoriciul cu un cuţit bine ascuţit şi înfige în carne rondele de portocală. Toarnă în tavă 100 ml apă, acoperă cu folie şi dă la cuptor pentru câteva ore, ungând carnea cu sosul format cât de des poţi. Când carnea a devenit fragedă (o poţi pătrunde uşor cu o furculiţă), lasă descoperit şi mai dă la cuptor cât să capete o culoare aurie.

Sursa: Pulpă de porc cu miere şi portocale. În: Cărţulia revistei Femeia de azi: Reţete de sărbătoare, 2016, dec., p. 11.

Cine m-a făcut femeie? de Cristian Andrei

„Tu, femeie, eşti o bijuterie, o cetate şi un mister. Eşti o bijuterie pentru că ai o sensibilitate aparte şi o

alcătuire deosebit de complexă. Cu toate că este atît de sensibil, corpul tău este rezistent ca o cetate. De ce eşti un mister? Pentru că nimeni nu ştie cum de ghiceşti atîtea lucruri şi unde găseşti atîta putere să lupţi cînd eşti disperată... Pentru că forma ta de femeie poate fi desenată cu mîinile în aer de către acela care te-a mîngîiat măcar odată” afirmă doctorul român în psihologei Cristian Andrei. Iată aşa o carte despre psihologia feminină, Cine m-a făcut femeie. 

Tu ai auzit de aşa o carte? Te-ai întrebat vreodată dacă „te mulţumeşte faptul că eşti femeie? Simţi feminitatea ta? Unde simţi asta şi cînd?” Dacă ţi-ai pus vreodată aceste întrebări, pai iată, trebuie să citeşti cartea. Dacă nu ţi-ai pus aceste întrebări - să ţi le pui. Şi, deja, o să afli răspunsul cititnd cartea. 

O să afli răspunsuri la cum arăţi, pornirti de femeie, mentorul femeii, oamenii din jur, naşterea copilului tău, influenţe morale, situaţii-limită etc. 

E o carte uşoară şi sinceră. Prezintă psihologia feminină un pic altfel şi aflăm lcururi de care nu ne-amdat seama. Poate.

Sursa iamginii: elefant.ro

Serialul Rebel în California (titlu original: The O. C.)

Am privit serialul ăsta de vreo 2-3 ori. Deși e destinat adolescenților, are serialul ăsta părțile lui bune. Și frumoase. Și emoționante, de ce nu? Deși a fost filmat în anii 2003-2007, vi-l recomand cu încredere.

Serialul descrie povestea unui grup de tineri și familiile acestora, care trăiesc în Orange County,

California. Rebel în California a fost difuzat în peste 50 de țări din lumea întreagă și a fost unul dintre cele mai populare seriale în 2003. Acțiunea din film are în centru pe Ryan Atwood, un tânăr provenit dintr-o familie dezbinată care este adoptat de Sandy și Kirsten Cohen. Ryan și fratele său vitreg Seth interacționează cu lumea bună din Orange County, California, împreună cu prietenele lor, Marissa Cooper, Summer Roberts. Acțiunea serialului e centrată frumos pe aceste personaje. Viața de lux pe care o duce familia Cohen îi oferă posibilitate lui Ryan să vadă o altă parte a vieții. Se disciplinează dacă pot spune așa, este admis la școala privată, Harbor, interacționează cu alți adolescenți din familii bogate ceea ce îl face să se simtă incortabil pentru început. Din

fericire, a avut suportul lui Sandy și Kirsten, cea din urmă fiind inițial sceptică în ceea ce privește situația și mediul de unde provine Ryan. Între timp, se împrietenește cu Seth, fiul cuplului Sandy și Kirsten Cohen. Se îndrăgostește de Marissa Cooper, vecina familiei Cohen, totodată cea mai populară și frumoasă fată a școlii unde învață. Între timp, și Seth formează un cuplu cu Summer Roberts, cea mai bună prietenă a Marissei și formează o frumoasă poveste de dragoste. Așa că, puteți urmări povestea de dragoste a două cupluri adolescentine: Ryan-Marissa și Seth Summer (cu dragoste dar și cu ceartă, cu plimbări, cu despărțiri și împăcări).

E demn de urmărit și prietenia dintre cele două fete: Marissa și Summer. Vedeți aici un articol în engleză la temă și învățați lecția. Mai puteți urmări și povestea de dragoste dintre cuplul Cohen: Sandy și Kirsten, să vedeți cum e să fii avocat în Orange County, cum e să fii căsătorit cu fiica celui mai influent om din regiune și care, ca fapt divers, nu prea îl are la inimă pe Sandy. 

Actorii sunt bine selectați, cu șarm, cel puțin cei care joacă în rolurile principale. E un serial cu o poveste de dragoste frumoasă și vă va emoționa profund, cred eu. Personal, am îndrăgit foarte mult două actrițe din serial: Mischa Barton și Kelly Rowan.

Sursa imaginilor: Huffington Post

Actrița Stela Popescu la Chișinău

De curînd TVR Moldova a lansat proiectul „Întîlnirile TVR MOLDOVA”. La cea de a doua ediție,

care a avut loc astăzi, 12 decembrie 2016, a fost invitată actrița Stela Popescu, doamna teatrului de revistă din România. Totodată, Țin să menționez pentru cei care nu știu, că Stela Popescu își are rădăcinile la noi, în Republica Moldova, Orhei. Am văzut pe facebook evenimetnul și am zis că neapărat trebuie să merg și eu la eveniment. Iată că am fost și mă bucur că am făcut-o.

Evenimentul a avut loc la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”, unde se organizează, de fapt, și proiectul „Întâlnirile TVR MOLDOVA” în colaborare cu TVR MOLDOVA.

Pe scena Teatrului Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”, actrița Stela Popescu a a purtat o discuție de suflet cu actorul, regizorul şi scenaristul Alexandru Grecu. De asemenea, au fost și întrebări pentru actriță. În final, actrița Stela Popescu a susținut un recital, spre deliciul spectatorilor. A fost multă lume, sala fiind arhiplină. 

Evident că prima întrebare a fost cum i s-a părut actriței Chișinăul. „Chișinăul a foarte verde așa cum se spune. Doar că acuma au căzut frunzele.” Actrița mai povestise cum s-a plimbal pe bulevardul principal al orașului cu tatăl său, deportat în Siberia, ca să „vadă lumea ce fată frumoasă are el”.

Actrița a mai povestit despre meseria de actor, ce presupune, ce sacrificii se cer, actori basarabeni în București, ce înseamnă, de fapt, teatrul de revistă de calitate. Moderatorul evenimentului, Sandu Grecu a ținut ca să fie adus la Chișinău acest teatru de revistă bucureștean, pentru că „este unul deosebit. Pentru că la noi nu există așa ceva și este foarte important să aducem acest de gen de teatru la Chișinău.”

Un actor important, dar cu origini din spațiul nostru, pruto-nistrean, a fost și Iurie Darie, din Soroca. Ce părere are Stela Popescu despre el e că „era foarte talentat... Era super-talentat.”

Stela Popescu a mai menționat că „e bine să faceți în viață ceea ce vă place. Dar trebuie să trăiți bine ceea ce faceți... Trebuie să ajungî în rîndul întîi. Dacă nu ai ajuns în rîndul întîi, doi acolo, adică în mersul faptelor. Atunci degeaba, nu mai ești artist. Doamne, e așa de talentată. Nu are pile! Vezi-ți, dragă de treabă! Ce actor are interesul să joace cu una slabă? E frumoasă! E odată, de două ori și pe urmă trece. Nu e adevărat. Ca în toate meseriile, e necesar ca să aibă nevoie de tine. Să ajungi ca să aibă nevoie de tine și atunci bravo ție. ai să faci o viață fericită...”

S-a menționat că Stela Popescu are un teatru al ei, precum și că face selecții de copii. Sandu Grecu i-a făcut o  invitație la Chișinău cu școala pe care o are, dar și cu spectacole marca Stela Popescu. 

În dialog cu publicul a luat cuvîntul și Valeriu Matei, președintele Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și Lucia Culev, șefa Direcției Cultură a Municipiului Chișinău. 

Sursa imaginilor: facebook.com, http://tvri.tvr.ro/

Clătite delicioase de Crăciun. Dar pot fi făcute în orice sezon al anului

Am făcut aceste clătite şi vă asigur că pot fi făcute în orice anotim. 

Ingrediente: 

100 g zahăr
2 ouă
200 ml lapte
300 g făină
1 linguriţă praf de copt
1 linguriţă scorţişoară
2 mere

Mod de preparare:
Bate ouăle împreună cu zahărul, apoi adaugă laptele. Adaugă făina, praful de copt şi scorţişoara şi amestecă. Pentru un plus de savoare, adaugă bucăţile de mere decojite. Prăjeşte clătitele în puţin de ulei, pe ambele părţi, pînă se vor rumeni,

Sursa: Minibroşura Avon, camp. 17, 2016

Fetele din Shanghai de Lisa See

Dacă ești pasionat de cultura chineză, îți recomand să citești această carte, Fetele din Shanghai.

În anul 1937, Shanghaiul este Parisul Asiei: oraşul milionarilor şi al cerşetorilor, al gangsterilor şi al

cartoforilor, al artiştilor şi al revoluţionarilor. Oscilînd între universul familiei tradiţionale şi lumea cluburilor de noapte, frumoasele Pearl şi May sunt modele pentru artişti şi duc o viaţă lipsită de griji. Însă cînd bombele japoneze să cadă peste oraşul lor iubit, lumea se face ţăndări. După un periplu peste satele cotropite de soldaţi din sudul Chinei, pînă la Hong Kong şi apoi în America, la Muntele de Aur, cele două surori învaţă să trăiască din nou.

Ca să vedeți cum se trăiește într-o familie chineză, cum se gîndește, am selectat cîteva momente din carte:
„Atunci cînd sunt două surori sau fraţi, indiferent de numărul lor sau de sex, se fac mereu comparaţii. Şi eu, şi May ne-am născut în satul Yin Bo, la mai puţin de o jumătate de zi de mers pe jos de Canton. Diferenţa dintre noi este de numai trei ani, însă suntem cum nu se poate mai diferite, Ea e amuzantă. Eu sunt criticată pentru seriozitatea mea. Ea este micuţă de statură şi adorabil de durdulie. Eu sunt înaltă şi slabă. Pe May, care de-abia a terminat liceul, nu o interesează cititul, în afară de cronicile mondene din ziare. Eu am terminat facultatea acum cinci ani”. Iată aşa o caracterizare a surorilor. Deşi, în continuarea acestui fragment, continuă descrierea acestor fete: ce le place, ce nu le place, cît sunt de organizate şi tot restul. De asemenea, aflăm detalii ce ţin de vestimentaţia chineză, şi anum ce este cheongsam-ul, care dau impresia de armonie şi stil, transmiţînd un mesaj proaspăt şi natural, care le promite fericire celor care folosesc produsul pe care îl promovăm. 

În această carte, aflaţi cîte ceva despre oraşul Shanghai, influenţa britanicilor, americanilor sua japonezilor.

„Iubesc Shanghaiul. Nu se aseamănă nici pe de parte cu vreun alt loc din China. În locul acoperişurilor în stil „coadă de rîndunică” şi al caselor de cahle, noi avem mo t'ien tablou - clădiri înalte şi magice - care ţintesc spre cer. În locul porţilor cu arcade rotunde, al paravanelor de alungare a spiritelor, al ferestrelor de lemn delicat şi minuţios ornamentate şi al stîlpilor vopsiţi în roşu, noi avem edificii în stil neoclasic, din granit, decorate cu fier forjat în stil art déco, cu modele geometrice şi sticlă gravată. În locul păduricilor de bambus, al frumoaselor ape curgătoare sau al sălciilor aplecate peste iazuri, noi avem case în stil european, cu faţade splendide şi balcoane elegante, cu pîlcuri de chiparoşi şi peluze îngrijite, pline cu răzoare bine îngrijite de flori. În Vechiul Oraş Chinezesc încă mai există temple şi grădini, însă restul Shanghaiului se închină în în faţa zeilor comerţului, ai bunăstării, ai industriei şi ai păcatului. În oraş sunt depozite unde se încarcă şi se descară mărfuri, piste pentru curse de cai şi ogari, nenumărate cinematografe şi cluburi unde se dansează, se bea şi se face sex. Shanghaiul e „acasă” pentru milionari şi cerşetori, pentru gangsteri şi cartofori, pentru patrioţi şi revoluţionari, pentru artişti şi dictatori şi pentru familia Chin.”

„Care ar fi mama perfectă pentru copiii Chinei? Răspunsul: o femeie care joacă tenis, ştie să conducă o maşină, fumează şi,cu toate acestea, e adorabilă, sofisticată şi cum nu se poate mai dornică să-ţi ajungă în pat”.

În capitolul Bărbaţii de la Muntele de Aur citiţi cum se fac căsătoriile aranjate. Tatăl, capul familiei afirmă precum că: „nimeni nu se căsătoreşte din iubire. Nici eu n-am făcut-o”. Afirmaţia are loc în contextul în care le spune fiicelor sale că le-a aranjat căsătoria.

Capitolul Aerul din lumea aceasta începe foarte frumos:
„Ni se spune mereu că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță. În definitiv, ce contează ce se-ntîmplă în sufragerie, în bucătărie sau în dormitor? Cui îi pasă de relația dintre mame, fiice și surori? Boala unui copil, chinurile și durerile facerii, a-ți ține familia unită pe timp de război, sărăcia, chiar și în zilele cele mai bune bune, sunt considerate a fi insignificante pe lîgă poveștile bărbaților, care se luptă cu stihiile pentru a-și crește recoltele, care pleacă la război pentru a-și apăra patria, care se străduiesc să privească înlăuntrul lor și să găsească perfecțiunea. Ni se spune că bărbații sunt puternici și viteji, dar eu cred că femeile sunt cele care știu mult mai bine să rabde, să accepte înfrîngerea și să suporte agonia fizică și mentală. Bărbații din viața mea - tata, Z.G., soțul meu, socrul meu, cumnatul meu și fiul meu - au dat piept, într-un fel sau altul, cu aceste mari încercări ale bărbaților, dar sufeltele lor - atît de fragile - au tremurat, s-au încovoiat, s-au deformat, au fost mutilates-au frînt și s-au zdruncinat în fața pierderilor pe care le suferă femeile în fiecare zi. Pentru că sunt bărbați, trebuie să dea impresia că primesc neclintiți necazurile și obstacolele vieții, dar sunt la fel de ușor de rănit ca petalele unor flori.
Se spune că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță, dar se mai spune și că lucrurile bune bin perechi-perechi iar necazurile, cîte treo odată. Dacă se prăbușesc două avioane, așteptăm să vedem cum pică și al treilea. Dacă moare o vedetă de cinema, știm că încă două vor trece în lumea celor drepți. Dacă ne lovim la deget și pierdem cheile de la mașină, știm că încă un lucrur rău e pe cale să se întîmple, ca ciclul să fie complet. Nu putem decît să ne rugăm să nu fie decît o aripă îndoită, un acoperiș prin care-a început să pătrundă apa, o slujbă pierdută în locul unei morți, unui divorț sau unui război.

Războiul chinez-japonez au lăsat amprentă asupra Chinei și locuitorilor țării: femei violate și ucise, oameni decedați în urma bombardamentelor japoneze, copii practic vînduți în familiile chineze stabilite în Statele Unite ale Americii, integrarea tinerilor în această țară, dar și minciunile care se spun pentru a păstra familia chineză pe teritoriul american.
Odată ajunse în America, cele două surori întîmpină o serie de dificultăți. Căsătoriile aranjate, sarcina lui May, copil născut dar dat în grija lui Pearl, lipsa banilor, viața din Cartierul Chinezesc etc.

Referință critică:
„Un roman excelent, despre sacrificii teribile și alegeri imposibile... Tragic și plin de speranță, în același timp.”

Publishers Weekly

Sursa imaginii: scream and go

Soţia tăcută de Susan Harrison

Susan Harrison a fost o scriitoare canadiană, care s-a făcut cunoscută sub numele A. S. A. Harison. A locuit la Toronto. A publicat romane de nonficţiune. Primul ei roman, Soţia tăcută a fost publicat în anul 2013 şi a fost primit cu mult entuziasm atît de critici, cît şi de marele public. La puţin timp de la apariţia romanul, Susan Harrison a murit de cancer, la vîrsta de 65 de ani.

Romanul îi are pe Jodi şi Todd ca personaje principale. E un cuplu şi autoare relatează povestea într-un

moment de cumpănă al relaţiei lor. Totul e în pericol, inclusiv viaţa prosperă pe care o duc în locuinţa lor din Chicago. Chiar dacă nu sunt căsătoriţi, sunt împreună de peste douăzeci de ani. El este un antreprenor bogat, iar ea, psihoterapeută. Romanul este un thriller psihologic despre căsnicie şi crimă, rutină şi nevoia de nou, despre disoluţia unei relaţii, relatat alternativ din perspectiva celor două personaje principale. E o carte şi psihologică.
O să citiţi evoluţia unei familii care, în aparenţă pare să nu le lipsească nimic. Au un serviciu bun, casă frumoasă. Dar, ceva intervine în relaţia lor şi se îndepărtează unul de altă. E o relatare a avenimentelor atît din perspectiva ei cît şi a lui. Puţine momente sunt descrise că le-ar face împreună. Această tăcere dintre cei doi, devine tăcere la propriu. În principiu, cei doi nu se apreciază reciproc. Todd se îndepărtează, şi lasă însărcinată fiica celui mai bun prieten, Natasha.
Nu prea mi-a plăcut romanul. Cam prea multe explicaţii şi prea multe detalii. Sau paote eu am citit romanul pe bucăţele şi asta m-a făcut să am o părere aşa, cam imparţială.

Recomand cîteva fragmente din carte:

S-­a făcut aproape ora de culcare când ea strânge masa  şi începe să spele vasele. El se oferă în treacăt s­o ajute, dar amândoi ştiu că e cel mai bine să lase gospodăria în seama ei şi să iasă la o plimbare cu câinele. Nu că ea ar fi exagerat de exigentă. Nu are standarde nerezonabile, dar dacă speli o tigaie de friptură, e de preferat să nu mai fie unsuroasă când termini şi nici nu e cazul să ştergi grăsimea cu prosopul de vase, pe care o să­l  foloseşti   pe  urmă  la  pahare.  E  o  chestiune  de  bun­simţ.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale. Îşi sfătuia clienţii să pretindă mai mult de la ei înşişi şi să se implice în asigurarea propriei lor stări de bine, iar ea le oferea încurajări şi un feedback pozitiv. În primul an de practică învăţase să fie răbdătoare şi să le permită celorlalţi să avanseze în ritmul lor propriu. Principalul ei atu era firea prietenoasă – îşi îndrăgea clienţii şi le acorda prezumţia de nevinovăţie, lucru care îi ajuta să se relaxeze. Ei o recomandau altora şi astfel portofoliul ei crescuse.

 Cei pe care îi acceptă după procesul de selecţie sunt în general persoane blocate, confuze sau nesigure pe sine, genul de oameni cărora le este greu să­şi dea seama ce vor şi să ia decizii pe baza a ceea ce se aşteaptă din partea lor sau a ceea ce cred ei că se aşteaptă din partea lor. Sunt duri cu ei înşişi – fiindcă au internalizat criticile unor părinţi insensibili – şi în acelaşi timp se comportă iresponsabil sau inadecvat.

Împăcarea şi liniştea mentală vin atunci când îi accepţi pe oameni aşa cum sunt ei şi când accentuezi părţile pozitive.

Trăsăturile fundamentale ale personalităţii se conturează la o vârstă tânără şi cu timpul devin imuabile. Majoritatea oamenilor învaţă prea puţin din experienţă, rareori gândindu­se să­şi ajusteze comportamentul,

consideră că problemele sunt cauzate de cei din jur şi continuă să facă ceea ce fac orice ar fi, la bine şi la rău. Un infidel rămâne un infidel aşa cum un optimist va rămâne totdeauna optimist. Optimistul e cel care, după   ce   a   fost   călcat   de   o   maşină   condusă   de   un   şofer   beat   şi   se pomeneşte cu ambele picioare rupte şi cu casa ipotecată ca să plătească spitalizarea, declară că „Am avut noroc. Puteam să fiu mort”. Pentru un optimist, o asemenea atitudine e firească. Pentru un infidel, firesc e să

ducă o viaţă dublă şi să mintă şi­n stânga, şi­n dreapta în acelaşi timp.

Soarele răsare, soarele apune şi între aceste două momente nu se întâmplă mai nimic.

Fiecare dintre noi trăieşte singur sinele său înghesuit, posedat de convingeri adânc înrădăcinate, dorinţe prosteşti şi contradicţii nesfârşite – şi fie că ne place sau nu, trebuie să le acceptăm   la   celălalt.   Vrei   ca bărbatul tău să fie bărbat, sau vrei să-­l transformi într­-un fătălău? Să nu-ţi închipui că le poţi avea pe ambele. Ea n­a făcut greşeala asta cu Todd. I­-a oferit spaţiu suficient, iar el n­a avut nicio nemulţumire în privinţa asta. Nu e vina ei.

Acceptarea este considerată un lucru bun – Dă­mi   înţelepciunea   să   accept   lucrurile   pe   care   nu
le   pot   schimba.

În această analogie, groapa de gunoi e inconştientul. Nu inconştientul colectiv,   ci   inconştientul   personal – inconştientul acela propriu, particular, idiosincrazic, în care fiece articol e inscripţionat cu numele tău şi ştampilat cu numărul tău, inconştientul din care articolele pot năvăli asupra ta pe neaşteptate – ca acela care s­a repezit la ea în ziua în care aştepta liftul după ce i­a povestit lui Gerard visul cu Darrell.

Sursa imaginii: elefant.ro

Prăjitură de post cu dulceaţă şi caise

Pentru blat:
3-4 linguri dulceaţă de caise
1 cană zahăr
1 cană de apă minerală sau sifon
2 căni făină

½ cană ulei

1 praf de copt 

1 vîrf de cuţit sare

vişine din compot

150 g nucă mărunţită

1 lingură cacao

Pentru glazură:

3 linguri cacao

1 lingură ulei

3 linguri zahăr

4-5 linguri apă

Mod de preparare: 

Se amestecă dulceaţa cu zahărul şi sarea. Se adaugă în reprize uleiul şi apa minerală. Separat, se amestecă făina, cacaua şi praful de copt şi se toarnă peste vompoziţia de dulceaţă. Se adaugă fructele şi se amestecă. Se toarnă compoziţia în tavă şi se pune la cuptor pentru 40 de minute. După ce s-a răcit, se pune glazura şi apoi se porţionează.

Pentru glazură, se amestecă ingredientele, se pun pe foc şi se lasă pînă se îngroaşă.

Sursa: Prăjitură de post cu dulceaţă şi caise. În: Femeia de azi, 2014, 8 august, p. 26.

Prăjitură cu vişine

Ingrediente:
150 ml lapte
150 ml ulei
2 ouă
150 g zahăr
1 lingurp zahăr pudră pentru ornat
250 g făină
praf de copt
coajă de lămîie rasă
400 g vişine fără sîmbure

Mod de preparare:
Vişinele se pun la scurs. Într-un bol, se amestecă laptele cu uleiul, zahărul şi ouăle. Se adugă făina, praful de copt şi coaja de lămîie.
Aluatul obţinut se toarnă într-o tavă tapetată cu hîrtie de copt- Deasupra se pun vişinele şi se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 30-40 de minute.
După ce se rumeneşte şi trece testul scobitorii, prăjitura se scoate din cuptor şi se lasă la răcit. Se porţionează şi se decorează cu zahăr pudră.

Sursa: Prăjitură cu vişine. În: Femeia de azi, 2014, 5 sept., p. 26.

Benvenuti! Manual de conversație în limba italiană

Doritorii de a învăța limba italiană le recomand cartea Benvenuti! Manual de conversație în limba italiană scrisă de doi profesori universitari din Iași, Gabriela E. Dima și Dragoş Cojocaru.

Cartea de față începe cu o expunere concentrată a principalelor probleme legate de pronunția și de scrierea în limba italiană, elemente indispensabile atunci cînd dorim să facem cunoștință cu o limbă nouă. Cartea are un set de lecții, texte în limba italiană, traducerea lor în română, gramatica limbii italiene, vocabular și exerciții. Partea bună a lucrurilor e că la final figurează cheile exercițiilor. Așa că, îți va fi ușor să îți verifici corectitudinea exercițiilor făcute. 

Așadar, cei interesați și pasionați de limba italiană... foc la ghete. E o carte accesibilă și ușor de înșeles pentru cei care vor să învețe limba italiană fără profesor. Cartea o găsiți, cu siguranță fie în biblioteci, fie în librării. 

Spor la învățat italiană. 

Sursa imaginii: besteseller.md

Salată de post din somon cu cartofi

Recomand atenţiei dvs o reţetă simplă de post din cartofi, somon, măsline, frunze de salată şi verdeață proaspătă sau uscată. Este binevenită în perioada posturilor religioase şi nu numai.

Pentru salată
3 cartofi medii fierți
80 g de somon sărat „Master  Fish”

măsline „Maestro de Oliva”
frunze de salată
verdeață proaspătă sau uscată

Pentru sos
2 lingurițe de muștar
1 linguriță de zahăr
4 linguri de ulei de olive „Iberica”
1 lingură de oțet de vin  „Iberica”
1 cățel de usturoi

Mod de preparare:
1. Tăiem peștele roșu și cartofii cubulețe, măslinele rondele, salata fîșii.
2. Sosul: amestecăm toate componentele în afară de ulei, apoi batem tot și introducem uleiul.
3. Turnăm sosul peste salată, iar deasupra presărăm cu verdeață uscată sau proaspătă.

Salată de post din varză chinezească

Reţeta e pentru 5-6 porţii.

Ingrediente:
600 g varză chinezească
1 ceapă mică
3 linguri ulei
2 linguri oţet
2 linguri ketchup
1 linguriţă muştar

Mod de preparare:
Tăiaţi varza fîşii. Curăţaţi şi tocaţi ceapa cubuleţe şi amestecaţi-o cu ulei, oţet, ketchup şi muştar. Condimentaţi sosul cu sare şi pier, turnaţi-l peste salată şi amestecaţi bine cu varza. Serviţi imediat.

Sursa: Salată de varză chinezească. În: Enciclopedia culinară: ghid practic de alegere, preparate, aranjare şi degustare a mîncării. Bucureşti, ALLFa, 2008, p. 36.