joi, 27 octombrie 2016

Clubul soţiilor nr. 2 de Jane Moore

Pentru cei ce doresc o carte uşor de parcurs, care nu duce lipsă de ritmul, umorul şi metrosexualitateaTotul despre sex, Jane Moore le oferă Clubul soţiilor nr. 2. Este vorba de un grup de doamne care se întîmplă să nu fie prima alegere a bărbaţilor cu care s-au căsătorit. Căsniciile anterioare ale soţilor le tulbură vieţile, iar Clubul devine un loc unde aceste neveste se întîlnesc şi îşi spun ofurileşi temerile, încercînd să găsească soluţii pentru diverse probleme create de precursoarele lor sau, mai precis, de bărbaţii care încă mai întreţin o relaţie cu ele. Julia, Fiona, Susan şi Alison, cea mai recentă membră, care facilitează şi intrarea cititorului în grup, trebuie să facă faţă unei lumi de avocaţi cu intenţii necurate, de bîrfe şi de foste-soţii.
caracteristic serialului de succes
Deşi ideea în ansamblu e amuzantă, totuşi, sunt şi elemente care ar trebui să dea de gîndit. Autoarea scoate în evidenţă într-un mod delicat probleme de familie într-o manieră aşa, mai diplomată. Deşi în orice căsnicie apar probleme, în cazul în care eşti soţia nr. 2, se pare că o problemă mai accentuată ar fi relaţia soţului cu fosta nevastă. Pe cît de amuzante anumite momente, pe atît de mult ar trebui să ne pună în gardă alte momente încît să ştii ce să faci/procedezi şi cum să faci/procedezi. Fiecare femeie din cele menţionate, Julia, Fiona, Susan şi Alison se confruntă cu probleme de tot felul. Deşi se susţin una pe alta, reuşesc să depăşească cu brio anumite probleme. Julia e cea sexi şi divorţează de soţul ei din cauza că îşi lasă fosta nevasă însărcinată. Fiona reuşeşte cu greu să se împrietenească cu fiul soţului ei din prima căsnicie. Susan are o problemă cu părinţii fostei neveste a soţului, Caitlin, care a decedat din cauza unei probleme de sănătate. Iar Alison, divorţează şi ea. Pentru că îşi dorea foarte mult un copil şi nu mai rezistă din cauza atitudinii soţului ei. Care era prea orgolios să-şi facă nişte teste plus alte momente legate tot defosta nevastă.
Aş asocia această carte şi cu serialul Neveste disperate.
Aşa că... vă invit să citiţi cartea. Şi să vă faeţi o părere şi voi!


Referinţe critice:
„O carte tratînd relaţiile amoroase cu un cinism hilar, ce îi va unge la suflet pe toţi aceia care au pierdut vreodată la jocul dragostei. O metodă de vindecat inimi rănite la fel de eficientă ca o păpuşă voodoo.”
Glamour

„O lectură obligatorie pentru cei interesaţi de misterele eternului feminin.”
Elle

Sursa imaginii: rosemerta

miercuri, 26 octombrie 2016

Pui cu gutui

Ingrediente:
4 pulpe de pui întregi
3 gutui
3 cepe
4 căţei de usturoi

Sos:
100 g zahăr
½ pahar de apă
Două foi de dafin
Coriandru

 O lingură de făină
sare, piper
zeama de la două portocale
zeama de la o lămîie
500 ml vin roşu

Mod de preparare: 
Se condimentează carnea cu sare şi piper, foi de dafin, coriandru. Între timp se curăţă ceapa şi usturoiul şi se taie mărunt. Într-o tigaie se încinge uleiul şi se pun pulpele tăiate în două. Se rumenesc uşor, pe ambele părţi. După ce s-a prăjit, se scot şi se pun deoparte. Gutuile se taie în sferturi şi se curăţă de seminţe. Se taie apoi felii subţiri. Se prăjesc şi ele pînă se rumenesc în uleiul în care s-au prăjit pulpele, după care se pune din nou carnea, adăugîndu-se puţină apă. Cît timp se prăjesc, se prepară un sos caramel din zahăr şi ½ pahar de apă, făină, sucul de portocale, de lămîie şi vinul. Se toarnă sosul peste carne şi peste gutui, se acoperă şise dă la foc potrivit circa 10 minute. După ce au fiert, se pun într-o tavă şi se bagă la cuptor pînă se rumenesc.

Sursa: Pui cu gutui. În: Moldova Suverană, 2016, 26 oct., p. 4.

marți, 25 octombrie 2016

Pepenaşul de Marian Keyes


Deşi  are un titlul aşa, mai neobişnuit, totuşi, romanul e interesant, un stil demn de CHIC. Romanul e scris în formă de jurnal, Claire fiind cea care vorbeşte şi relatează toate evenimentele. Cei cărora nu le place aşa stil de romane, nu vă ambalaţi prea tare. Se citeşte uşor şi rapid. Plus la asta, te poţi relaxa perfect după o zi grea de muncă.

Pepenaşul, este o comedie romantică plină de umor şi excentricitate, relateaza aventurile lui Claire, o tînără fermecătoare şi dezinvoltă, căreia destinul pare să-i fi oferit tot ce-şi putea dori: un soţ, James, pe care îl adoră, un apartament minunat şi o slujbă de vis. Dar ziua în care dă naştere primului ei copil se dovedeşte a nu fi nici pe departe cea mai fericită din viaţa ei, pentru că James nu o vizitează la spital ca să completeze încîntătorul tablou de familie, ci ca să-i spună că o părăseşte pentru o altă femeie. Cu inima frîntă şi silueta compromisă de sarcină, Claire hotărăşte să se întoarcă la Dublin, la părinţii ei. Aici îşi găseşte nu doar liniştea sufletească, ci şi argumentul suprem pentru a-l refuza pe James atunci cînd acesta încearcă să revină în viaţa ei. 
Acasă, deşi are susţinerea părinţilor, oricum, peripeţiile nu lipsesc. Pentru început e insuportabilă. Pratic, nici nu se îngrijeşte, lăsînd copilul un pic în voia sorţii. Dar asta pînă cînd este luată la pont. Devine paranoică în ceea ce priveşte emisiunile şi filmele televizate ce fac referinţă la dragoste. Şi iarăşi, pînă în momentul în care tatăl o trage deoparte şi îi zice vreo două vorbe mai dure. În ceea ce priveşte creşterea copilului este ajutată şi de părinţi. Ceea ce e un mare noroc pentru ea, asta luînd în considerare că e prima nepoţică. Mai vorbşete la telefon şi cu Judy, prietena ei cea mai bună. Surorile mai mici au aportul lor în această carte, asta luînd în considerare romanul ei ulterior, Vacanţa lui Rachel.
Apropo: în familia Walsh, sunt cinci fete. Tatăl le cumpăra tot felul de reviste pentru femei pretinzînd că le cumpără fiicelor sale, le cumpăra, de fapt, pentru sine. Marian Keyes reuşeşte de minune să descrie viaţa unei familii cu cinci fete. Deşi ăsta e doar începutul. 
Claire e cea mai mare şi părăsită de soţ, murmînd Margaret, Rachel, Helen şi Anna. În momentul relatării evenimentelor, doar surorile mai mici sunt acasă, cu părinţii. Şi după cum afirmă şi Claire, „Anna seamănă bine cu Helen : o faţă mică şi albă, ochi de pisică, un năsuc micşi drăgălaş. Dar asemănările se opreau aici. În primul rînd, nu simţeam nevoia s-o omor pe Anna de douăzeci de ori pe zi. Aşa cum mi se întîmpla în vazul lui Helen. Anna era mult mai tăcută şi mai dulce. Era foarte bună cu toată lumea. Din păcate, era şi foarte vagă şi foarte eterică. De multe ori i-am auzit numele pomenit în aceeaşi frază care era folosită expresia „nebună de legat”. Nu o să dau multe detalii aici legat de fiecare fată în parte, dar o să puteţi vedea ce relaţii sunt între surori, dar şi între părinţi şi surori. 


Fragment din roman

Prolog
Cincisprezece februarie e o zi foarte specială pentru mine. Este ziua în care am născut primul meu copil. Şi este şi ziua în care soţul meu m-a părăsit. De vreme ce a fost prezent la naştere, nu pot decît să presupun că între aceste două evenimente există o oarecare legătură.
Am ştiut c-ar fi trebuit să-mi urmez instinctele.
Am subscris la modelul clasic sau, se poate spune, la rolul tradiţional pe care taţii îl joacă în timpul naşterii copiiilor lor. Şi iată ce înseamnă asta.
Taţii trebuie închişi pe un coridor din faţa sălii de naştere. Unde să nu li se dea voie să intre sub nici o formă. Să li se distribuie patruzeci de ţigări şi o brichetă. Instruiţi-i să se plimbe pînă la capătul coridorului. Cînd ajung înacea fericită poziţie, instruiţi-i să se întoarcă şi să revinnă de udne au plecat.
Repetaţi dacă este necesar.
Conversaţia trebuie să fie redusă. Au nevoie să schimbe cîteva cuvinte cu orice alt viitor tată care se plimbă pe lîngă el.
- Primul meu copil (zîmbet crispat).
- Felicitări... al treilea pentru mine (zîmbet melancolic).
- Bravo (zîmbet forţat - vrea oare să sugereze că e mai viril decît mine?)

Referinţe critice:
„Marian Keyes are talentul de a scrie despre lucruri obişnuite prin care trec oameni obişnuiți. Însă în Pepenaşul reuşeşte să compice firele poveştii cu o ingeniozitate extraordinară.”
The Star

„Marian Keyes transformă nenorocirile personajului principal într-o comedie romantică plină de excentritate, de un umor care rareori dă greş.”
The New York Times Book Review


Sursa imaginii: http://www.cartepedia.ro/

luni, 24 octombrie 2016

Desert de banane caramelizate

Ingrediente:
125 g făină
272 ml lapte
2 ouă
30 ml unt topit
1 păstaie de vanilie
¼ linguriţă sare

Umplutură:
4 banane
100 g unt
60 g zahăr brun

Mod de preparare: 
Bate ouăle cu sarea. Toarnă laptele la temepratura camerei şi untul răcit. Cerne făina şi adaug-o treptat peste ouă. Pune conţinutul păstăii de vanilie, apoi lasă compoziţia să se adihnească circa jumătate de oră. Coace clătitele cîte 1-2 minute pe fiecare parte. Pentru umplutură, încălzeşte untul, adaugă zahărul şi feliile de banană. Amestecă din cînd în cînd să se formeze caramelul şi să nu se ardă zahărul.

Sursa: Desert de banane caramelizate. În: Femeia de azi, 2016, nr. 42, p. 19.

Pui cu ardei iute

Ingrediente:
500 g piept de pui
2 cepe
3 căţei de usturoi
2-3 ardei iuţi
100 ml vin alb
100 ml ulei
mărar
sare
piper

Mod de preparare:
Căleşte ceapa. Taie carnea cubuleţe sau fâşii, pune-o peste ceapă şi rumeneşte-o puţin. 
Adaugă usturoiul şi vinul. Lasă la scăzut. Cînd vinul a scăzut la jumătate, adaugă ardeii feliuţe, sare şi piper.
La final, adaugă mărar şi pătrunjel tocat. Pune totul într-o tavă şi dă la cuptor circa 15 minute. Serveşte cu piure sau garnitură de orez. 

Sursa: Pui cu ardei. În: Femeia de azi, 2016, nr. 42, p. 20. 

Jurnalul bolivian de Ernesto Che Guevara

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (1928-1967), mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el
Che, este una dintre cele mai populare figuri ale anilor ’60-’70, adevărat mit cultural şi politic, revendicat de generaţii succesive de rebeli cu şi fără cauză. Pentru contribuţia sa la instaurarea regimului comunist în Cuba, Castro i-a acordat lui Che Guevara gradul de Il comandante, cel mai înalt din cadrul trupelor de gherilă, şi i-a conferit, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Aceată imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului Alberto Korda. 
Ultimul dintre Jurnalele lui Che conţine însemnările găsite în rucsacul său, în ziua în fare a fost capturat de trupele contrarevoluţionare, la 8 octombrie 1967, în bolivia. O zi mai tîrziu a fost executat. 
Această ediţie a Jurnalului bolivian a lui Ernesto Che Guevara este identică cu cea publicată prima oară, în 1968, de Instituto del Libro din Cuba. 
Deşi cele două volume de memorii ale lui Che Guevara, Jurnalul revoluţiei cubaneze şi Jurnalul bolivian au stat la baza filmului Che, realizat în 2008 de Steven Soderbergh, cu Benicio Del Toro, VĂ recomand să citiţi cărţile mai întîi. Filmul ascunde multe informaţii referitor la tema dată. 
Pentru cei interesaţi de istoria contemporană, această carte e foarte bună, mai ales că e scrisă pe fapte reale. 

Varză cu sos de mărar: rețetă de post

Ingrediente:
1 varză medie

1 cub de unt
1 căţel de usturoi
¼ legătură de mărar
1 cutie de smîntînă
½ legătură de mărar
1 linguriţă ulei de ulei de măsline
½ lămîie
sare

Mod de preparare: 
Taie varza în patru. Zdrobeşte usturoiul şi amestecă-l cu untul la temperatura camerei. Unge bucăţile de varză cu acest amestec. Împachetează-le în folie de aluminiu şi pune-le pe grătarul încins. Lasă-le în jur de 15 minute sau pînă se rumenesc. Dă foia la o parte, sărează şi pipărează. Pregăteşte sosul amestecînd smîntîna cu mărarul tocat şi uleiul de măsline. Stropeşte varza cu zeamă de lămîie şi serveşte-o cu sosul de mărar.

În perioada postului, cred că smîntîna poate fi înlocuită cu maioneză de post, ori cu zeamă de lămîie. Cubul de unt dacă va fi exclus, nu cred să fie o problemă.

Sursa: Varză cu sos de mărar. În: Femeia de azi, 2016, nr. 42, p. 21.