În Suedia se reciclează atât de mult și atât de bine încât au rămas fără gunoi

Reciclarea în Suedia este atât de revoluționară, încât țara trebuie să importe gunoi din alte țări pentru ca instalațiile sale de reciclare să continue să funcționeze.

Foto: Pixabay

Suedezii sunt atât de buni la reciclare încât, de câțiva ani, au importat gunoi din alte țări pentru a-și menține instalațiile de reciclare. Mai puțin de 1% din deșeurile interne ale țării au fost trimise la depozitele de deșeuri anul trecut sau în orice an din 2011.

Cultura Suediei de îngrijire a mediului este parțial datorită sistemului său eficient de gestionare a deșeurilor: țara a fost una dintre primele care au introdus o taxă puternică pe combustibilii fosili, care a fost instituită în 1991 și obține în prezent jumătate din Energia electrică din surse regenerabile.

„Suedezii sunt foarte interesați să fie în legătură cu natura și sunt conștienți de ceea ce trebuie să facem în ceea ce privește natura și problemele de mediu. Am lucrat în comunicare și educație timp îndelungat, astfel încât oamenii au fost conștienți de a nu arunca lucrurile în aer liber, ci de a recicla și reutiliza” afirmă Anna-Carin Gripwall, director de comunicații al Avfall Sverige al sistemului suedez de gestionare a deșeurilor, director de comunicații al Avfall Sverige al sistemului suedez de gestionare a deșeurilor pentru The Independent.

Gunoi pentru a produce energie

Companiile de reciclare de stat și private produc energie care alimentează o rețea națională de încălzire, care încălzește locuințele în lunile cele mai reci ale țării.

„Acesta este un motiv esențial pentru care avem această rețea, astfel încât să putem folosi încălzirea uzinelor. În partea de sud a Europei nu folosesc încălzirea deșeurilor, pur și simplu iese în coșul de fum. Îl folosim aici ca înlocuitor al combustibililor fosili” afirmă Gripwall.

Orașele din Suedia investesc independent în colectarea de deșeuri „futuriste”, a declarat pentru The Independent, cum ar fi sistemele de vid automatizate în zonele rezidențiale, care transportă gunoiul prin conducte evitând necesitatea de a folosi camioane de colectare. De asemenea, sunt utilizate sisteme de containere subterane, ceea ce face mai mult spațiu disponibil pe drum și evită mirosurile și poluarea vizuală.
Pasiunea Suediei pentru viața curată depășește gestionarea deșeurilor; chiar și lanțurile alimentare din țară funcționează cu grija planetei. De exemplu, lanțul suedez de burgeri Max Max Burgers a lansat așa-numitul meniu „Family Green” în 2016, care încurajează oamenii să aleagă mese cu amprente de carbon mai mici și oferă mai multe opțiuni vegetariene și vegane. Max Burgers își propune să facă 50% din vânzările sale vegetariene pe termen mediu.

Sursa: En Suecia reciclan tanto y tan bien que se han quedado sin basura. [online] [citat 9.12.2019]. Disponibil: http://www.lr21.com.uy/ecologia/1402001-en-suecia-reciclan-tanto-y-tan-bien-que-se-han-quedado-sin-basura

Secretul tânărului care vorbește 30 de limbi

Luis Miguel Rojas-Berscia este un hiperpoliglot, așa se numesc persoanele care știu mai mult de 10 limbi.
https://cope-cdnmed.agilecontent.com/resources/mp3/9/9/1575529586799.mp3

Luis Miguel Rojas-Berscia este un peruan de 28 ani, resident in Australia, și vorbește 30 de limbi. Este un hiperpoliglot, așa se numesc persoanele care stiu mai mult de 10 limbi. Avea doar 5 ani când i-a zis mamei sale că într-o zi va vorbi toate limbile lumii după ce a văzut o hartă a lumii. În afară de stăpânirea limbilor străine precum engleza sau chineza sau Quechua, guarania sau fașiul, Luis Miguel vorbește limbi atât de exotice precum cea folosită în Înalta Amazonă din Peru sau Selknam din Tierra de Fuego.

Acest tânăr îi cunoaște personal pe toți hiperpoligroții, pentru că nu sutn așa mulți. Cel mai impresionant, pentru el, este  Emanuele Marini, un italian care știe mai mult de 30 de limbi.

Este joven conoce personalmente a todos los hiperpolíglotas, porque no hay muchos. El más impresionante, para él, es Emanuele Marini, un italiano que domina más de 30 lenguas.


În ziarul „El Mundo” își explică metoda: stabilește contactul cu un nativ și printr-un proces de întrebări decodifică gramatica limbii fără a fi nevoie de un dicționar sau manual.

Știința a încercat să analizeze creierul oamenilor la fel de pricepuți în limbi, ca acest peruan, dar după multiple studii și teorii, acele capete rămân un mister. Se estimează că pe Pământ există 7.000 de limbi ... Luis Miguel are încă multă muncă.

Știrea a fost publicată azi pentru https://www.cope.es/programas/herrera-en-cope/la-historia-del-dia/noticias/secreto-del-hombre-que-habla-idiomas-20191205_567487

Municipiul Soroca: ce poți vedea în orașul de la marginea de nord-est a țării

„Câmpia Sorocii... Pâmănt tocmit să poarte sute de ani, din sămânţă în sămânţă, gustul pâinii de secară. Grai mustos, ce se pricepe deopotrivă de bine a râde şi a plânge, a mulţumi şi a blestema...”  Ion Druţă

Până a vorbi de obiectivele turistice ale orașului Soroca, vă invit să citiți câteva informații.

Oraşul Soroca, apărut pe harta Europei medievale la marginea de nord-est a Ţării Moldovei, a mijlocit secole la rând diverse contacte politice, comerciale şi culturale cu lumea statului Polono-Lituanian, care îşi întindea posesiunile sale sudice peste regiunea transnistreană a podişului Podoliei. Soroca se mai afla în calea negustorilor şi pelerinilor din Moscovia (apoi Imperiul Rus), care călătoreau spre Imperiul Otoman şi „Locurile sfinte”. Poate că această poziţie geografică i-ar fi permis Sorocii să devină un renumit centru economic, militar şi cultural, dacă nu era plasată în zona de contact şi cu o altă lume - cea turco- tătară situată în spaţiul de sud-vest al Câmpiei Nord-Pontice. Pe parcursul secolelor, tătarii din Bugeac şi Crimeea, dar şi turcii din raialele Tighinei şi Cetăţii Albe, nu o dată au devastat plaiu­rile sorocene. Anume ca un scut de apărare împotriva acestor invazii a fost ridicată cetatea de pe malul Nistrului. La 1512 ea este numită de fiul lui Ştefan cel Mare - Bogdan II, „storoj ot poganstva” (strajă dinspre păgânime).

Trecutul acestui faimos monument medieval a creat multe legende şi mituri, a provocat curiozitatea călătorilor, apoi a încurajat diferiţi cercetători să depisteze în sursele documen­tare şi narative informaţii privind istoria cetăţii. În secolul al XX-lea au fost efectuate şi săpături arheologice, care au depistat prezenţa unei cetăţi din lemn şi valuri de pământ, ce a precedat celei construite din piatră. Totuşi, până în prezent istoricii n-au elaborat o sinteză ştiinţifică consacrată Sorocii medievale. O asemenea lucrare este deosebit de necesară în contextul creş­terii interesului cercurilor largi de cititori faţă de istoria naţio­nală, inclusiv faţă de trecutul localităţilor de baştină şi de rădăci­nile neamului căruia îi aparţin.

În monografie se disting câteva direcţii de bază ale investiga­ţiei. Prima este consacrată prezentării diverselor ipoteze privind etimologia denumirii oraşului Soroca, precum şi a timpului apari­ţiei cetăţii. Autoarea înclină spre ipoteza că la baza denumirii localităţii s-ar afla un toponim slav. în ceea ce priveşte timpul apariţiei cetăţii, în lucrare se propune o ipoteză originală privind etapele edificării fortăreţei: construirea cetăţii din lemn şi pământ spre sfârşitul domniei lui Petru Muşatinul (1375-1391), anume în perioada când Ţara Moldovei şi-a stabilit hotarul pe Nistru; apoi a doua etapă - după biruinţa lui Ştefan cel Mare asupra tătarilor la Lipnic (1470), când au fost edificate zidurile din piatră; a treia etapă - repararea şi reconstrucţia parţială a cetăţii în timpul celei de-a doua domnii a lui Petru Rareş (1543- 1546) şi, în sfârşit, modificarea cetăţii de către polonezi, când aceştia au ocupat fortăreaţa la sfârşitul secolului al XVIII-lea. 

Acestea au fost câteva gânduri scrise de dr. habilitat Demir Drag nev, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Cetăţean de onoare al oraşului Soroca în cuvântul introductiv al cărții Soroca. Viață urbană și adminsitrație (sf. sec. al XV-lea – începutul sec. al XIX-lea) scris de Alina Fetea.

Aşezată pe malurile bătrânului Nistru, Soroca, unul dintre cele mai vechi oraşe de pe teritoriul Ţării Moldovei, a avut o istorie plină de glorie, evenimente tulburătoare şi demnitari de vază. Graţie poziţiei sale geopolitice, oraşul Soroca ocupa un loc deosebit în sistemul defensiv al Ţării Moldovei. Oraşele de pe teritoriul pruto-nistrean, fiind la intersecţia intereselor statelor vecine, au fost deseori supuse ravagiilor din afară. Din această cauză cele situate pe Nistru (Hotin, Soroca, Cetatea Albă) se afirmă mai întâi ca centre strategice şi apoi ca centre ale meşteşugăritului şi comerţului. Soroca, Hotinul şi Tighina s-au impus ca propulsoare importante de viaţă socială prin însăşi importanţa lor geografică. Apariţia fortăreţei Soroca în partea de răsărit a statului a fost legată de necesitatea apărării graniţei de est de incursiunile permanente ale tătarilor. Fiind situat în calea invazi­ilor, oraşul Soroca a fost antrenat permanent în acţiuni militare. Conflictele militare dintre Rzeczpospolita şi Imperiul Otoman au plasat cetatea Sorocii pe unul din primele locuri, fiind adesea ocupată de una dintre părţile beligerante. Retrocedată conform păcii de la Karlowitz (1699), ea este reîncorporată în trupul ţării. La încheierea campaniei de la Prut (1711), s-au făcut încercări de a rupe cetatea Soroca din cadrul Ţării Moldovei, însă datorită sumelor enorme de bani plătite, domnitorii moldoveni au reuşit s-o menţină. Situaţia materială grea n-a permis restabilirea şi reînnoirea fortăreţei, deşi inginerii francezi au făcut eforturi în această direcţie. Din cauza războaielor ruso-turce şi ruso-austro- turce desfăşurate pe teritoriul Ţării Moldovei, spre sfârşitul seco­lului al XVIII-lea cetatea era distrusă, populaţia se refugia des şi, prin urmare, s-a destabilizat ritmul unei evoluţii decente.

Istoria târgurilor sau oraşelor din Moldova a constituit, în linii mari, obiectul unor cercetări la nivel de culegeri de documente, articole şi monografii. Constatăm însă că până la momentul actual nu a fost acordată atenţia cuve­nită istoriei târgurilor şi a oraşelor situate între Prut şi Nistru, dintre care un rol deosebit l-a avut târgul şi cetatea Soroca. Câteva studii cu caracter general sunt cele scrise de N. Iorga N. Istoria comerţului românesc. Epoca mai veche, în Opere economice, (Bucureşti, 1982), Idem. Istoria comerţului românesc. Epoca mai nouă, în Opere econo­mice, (Bucureşti, 1982); Idem. Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc; Istoria comerţului cu Orientul; Istoria industriilor la Românim aceeaşi sursă; Panaitescu P. Interpretări româneşti, Bucureşti, 1994; Giurescu C.C. Târguri sau oraşe şi cetăţi moldoveneşti (din sec. al Vll-lea până la mijlocul sec. XVI), Bucureşti, 1967. În anii '60 ai secolului trecut, istoriografia sovietică moldovenească încearcă să studieze mai detaliat trăsăturile caracteristice ale dezvoltării oraşelor, primele rezultate fiind adunate de N.Mohov şi P.Sovetov în Istoria R.S.S. Moldoveneşti, Chişinău, 1964. Printre subiectele istoriei oraşului, unul dintre cele mai importante, este cel referitor la vatra, hotarul şi ocolul târgurilor medievale, chestiunea privind începutului daniilor, cărora li s-au consacrat un studiu special: I. Toderaşcu. Unele precizări în legătură cu hotarul şi vatra târgurilor din Moldova (sec. XV-XVIII) în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „A.I.Cuza"", laşi, 1966; P. Cocârlă Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală, sec. XV-XVIII, Chişinău, 1992); Lilia Zabolotnaia (vezi Zabolotnaia L. Formarea şi stabilirea pieţei orăşeneşti în Moldova la sf. sec. al XVI-lea - începutul sec. al XVIII-lea. Teză de doctor în ştiinţe istorice, Chişinău, 1997).

În majoritatea cazurilor acestea sunt articole referitoare la unele subiecte ce ţin de domeniul economic și politic şi la arhitectura cetăţii Soroca... Unul dintre primele studii consacrate cetăţii Soroca este cel al lui Alexandru Lapedatu, apărut în 1914 (Lapedatu A. Cetatea Sorocii, în „Cetatea Moldovei", laşi, XII, 1914).

ENUMIREA ORAŞULUI Şl CETĂŢII

Multe denumiri ale localităţilor româneşti de la est de Prut iu cunoscut numeroase încercări de etimologizare. Lipsa izvoareflor a generat însă, după cum era de aşteptat, multiple ipoteze. Ilustrativă în acest sens este şi originea numelui oraşului Soroca, asupra căreia au fost expuse mai multe versiuni, dar nici una nu a fost acceptată unanim în istoriografie.

Conform uneia din variantele propuse, oraşul a fost construit pn temelia vechii cetăţi Olhionia, zidită cu 500 de ani î.e.n. de către greci şi daci, şi că i s-ar fi schimbat numele în Serghidava, zisă şi Sergus, mai apoi Crahicava. Pe harta lui Veaceslav Gradski, dutată cu sec. al XVI-lea, apare cetatea cu denumirea Sroka. Dimitrie Cantemir a emis părerea că Soroca „aşezată în câmp lângă coline, pe Nistru” s-ar fi numit anterior Alchionia (Cantemir D., Descrierea Moldovei, Chișinău, 1992, p. 26). Părerea .iceasta este împărtăşită şi de Zamfir Arbore (Arbore Z., Basarabia în secolul XIX, București, 1898, p. 293). Gheorghe Ghibănescu este de părerea că denumirea orașului provine „de la paserea numită Сорока”, adică coțofană (Ghibănescu G. Ispisoace și zapise, vol. VI., Iași, 1932, p. 132). Astfel, în viziunea autorului, Soroca face parte din categoria numeroaselor așezări care poartă nume de păsări, precum Corbu, Vrabia, Socola (Șoimii).

Sursa informației: Alina Felea, Viață urbamă și administrație (sf. sec. al XV-lea – începutul sec. al XIX-lea), Chișinău, Pontos, 2009.

Raionul Soroca a fost (re)creat în 2003 şi este doar o parte din vechiul şi măreţul Ţinut al Sorocii de odinioară, care se învecina cu localităţile Hotin, Dorohoi, laşi şi Orhei, ba mai includea şi târgul Bălţi. Despre faptul că oamenii s-au stabilit aici de mii de ani vorbesc vestigiile istorice descoperite de arheologi în această regiune, iar altele abia aşteaptă să fie cercetate. Dar cea mai veche atestare documentară cunoscută nouă datează din 12 iulie 1499, de pe vremea când Coste, pârcălab de Soroca, participa la semnarea Tratatului de pace dintre Moldova de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Polonia. Apoi numele ţinutului şi al cetăţii este pomenit din ce în ce mai des prin diverse izvoare.„Ţinutul cel mai de preţ ce iaste pre malul Nistrului o bună bucată de cale iaste Ţinutul Sorocii. Scaunul lui iaste Soroca...”, menţiona Dimitrie Cantemir acum vreo trei secole. Capitală de ţinut şi centru administrativ judeţean, Soroca a avut prin sorocenii săi un cuvânt important de spus în mai toate domeniile, inclusiv (sau în special) în domeniul culturii.

Raionul Soroca include un oraş şi 67 de sate, cu 56 de case şi cămine culturale, 58 de biblioteci publice, 6 şcoli de artă plastică şi muzică, 2 muzeeș= aici activează 28 de colective artistice„model”şi patru centre de meşteşuguri populare. Toponimul oraşului este şi astăzi un mister: unii înclină spre soroc, ca termen când oamenii din satele din împrejurimi îşi făceau datoria la Cetate, sau spre un alt sens al aceluiaşi soroc - margine. Mai sunt şi alte versiuni, mai puţin verosimile, cum că ar proveni de la săraci, ba chiar şi de la cuvintele ruseşti sorok (patruzeci) sau soroko (coţofană), deşi Soroca este şi a fost mai degrabă raiul privighetorilor decât al coţofenelor.

SOROCA - uimeşte şi cucereşte: astfel sună sloganul turistic al raionului Soroca, ce uimeşte prin diversitatea atracţiilor turistice şi cucereşte prin cultura ce s-a tot plămădit în acest capăt de Ţară. în vara anului 2018 la Soroca s-a desfăşurat concursul pentru slogan şi logoul turisticș astfel, din circa optzeci de propuneri, au fost alese sloganul scris de poetul Petre Popa şi logoul prezentat de Alexandru Ursu. (Revista Moldova, martie-aprilie 2019).

În context, când vine vorba de vizitarea municipiului Soroca, nu se rezumă doar la cetate. Este nevoie să îți planifici o zi plină. Citiți aici și aici ce puteți vedea în oraș. 

Mănăstirile sunt un alt punct de reper când vine vorba de viața spiritual-culturală a Republicii Moldova. Nu pot să nu menționez Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Cosăuţi, r. Soroca și Mănăstirea Rudi din satul cu același nume.

O biserică unică în R. Moldova, construită din lemn, a ajuns să fie mândria orașului Soroca

De doi ani, orașul Soroca mai are o atracție turistică pe lângă cetatea înălțată de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea. Biserică făcută din lemn, în stil maramureșean, așezată pe malul Nistrului, este gata să primească oricând vizitatori. Drapelele R. Moldova și României, observate din depărtare la poarta și pe turla bisericii, le amintesc localnicilor că „bijuteria” le-a fost dăruită de președintele Traian Băsescu în semn de respect pentru cetățenii celor două state care „sunt frați prin istorie și credință”.Biserica din Soroca, care poartă hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, a fost ridicată de cei mai iscusiți meșteri din Maramureș, care au muncit timp de trei luni. Lemnul a fost adus tot de peste Prut. Construcția, care a costat 70 de mii de euro, are o înălțime de 25 de metri și un stil arhitectural deosebit, fiind acoperită cu șindrilă – material care poate fi văzut doar pe casele bătrânești din România. Lăcașul sfânt este și încăpător. Poate găzdui peste o sută de enoriași.

Sursa imaginilor: Revista Moldova, martie-aprilie 2019

Cum să savurezi plăcerea de a fi alături de tine

Uneori dorit, alteori căutat, cauzat și în multe alte ocazii neașteptate. Când ajunge singurătatea, într-un fel sau altul, este întotdeauna temută și respectată, situație care se încearcă să se sustragă. În plus, în lumea de azi, în special de la o anumită vârstă, se pare că singurătatea este înțeleasă ca un eșec și fuge de singurătate sau aspiră să evite sau să depășească un divorț sau o separare cu orice preț, deși în multe cazuri vorbim a relațiilor toxice.

Să știi să fii singur este fundamental, un semn de maturitate în realitate, de autonomie și de avere personală. Aceasta este ceea ce Silvia Congost, psiholog expertă în stima de sine, dependență emoțională și conflicte de cuplu în lucrarea ei „Solo” (Ed. Zenith) în care invită să piardă frica de singurătate și oferă cheile pentru a face acest lucru cu succes.

După cum explică autorul, ființa umană este o ființă socială care are nevoia să fie în contact cu alte persoane și atunci când există o anumită armonie sau există puncte în comun, legăturile devin mai puternice, dând naștere la relații de prietenie, partener etc. Cu toate acestea, „pierderea care ne face să apară panica singuratică este pierderea cuplului și nu există nici o îndoială că este o situație care, în bine sau mai rău, am experimentat marea majoritate dintre noi într-o moment sau altul. Din acest motiv este atât de important să ne întrebăm care este cea mai bună modalitate de a face cu un eveniment ca acesta”, spune psihologul.

Suferirea unui abandon din partea cuplului în oricare dintre formele sale este unul dintre episoadele care provoacă mai multe suferințe și vieți mai rele. „A-ți fi teamă de singurătate și de a te arunca în golul spre ea este sfâșietoare din punct de vedere psihologic și fizic. Nu există nici o îndoială că toți avem mecanismele psihologice pentru a face față, dar chiar și așa, pentru a fi expuși să o trăim fără a fi ales-o necesită un proces de durere care poate fi lungă și chinuitoare”, spune expertul.

De ce ne temem de singurătate?

Potrivit lui Congost, „frica este una dintre emoțiile noastre de bază și primare, care există de la originea speciei și are scopul de a preveni stingerea noastră. Pe de o parte, există un fel de origine biologică a fricii de singurătate. În evoluția noastră În creier există încă câteva reflexe primitive care se asociază a fi lăsat singur în pericol de moarte, în ciuda faptului că circumstanțele sunt cu totul diferite astăzi: să fii mâncat de un prădător, atacat de un alt grup etc. Activarea fricii este ca o reacție automată a creierului atunci când partenerul te părăsește, atunci când ne conectăm mai mult cu acea frică”.

Pe de altă parte, are un component social foarte puternic. „Am târât credințele dintr-o perioadă mai îndepărtată, în care femeile erau nevoite să se căsătorească și să aibă copii cu aproape nicio alegere. În prezent, deși timpurile s-au schimbat, vârsta continuă să fie prost văzută, dar și mai determinată. Toți am auzit zicându-ne măcar odată: „gata, ți-a trecut vremea”. Deși nu ne place să acceptăm situața așa e. Te simți ca și cum ai fi defectă sau imperfectă, că nimeni nu te iubește, mai ales la femeile la o anumită vârstă, care provoacă dureri mari”, explică Congost.
Chiar și „uneori ne este rușine să recunoaștem că nu avem partener sau că relația s-a rupt. Există chiar și oameni care iau mult timp înainte să le spună prietenilor. Nu îndrăznesc să fie văzuți ca pierzători. În plus, ajungem să credem că nu am fost suficient de valoroși și acesta este motivul pentru care ei nu au vrut să fie alături de noi. În cele din urmă, este destul de legat de respectul de sine” continuă.

Nici reclamele, filmele, melodiile, propaganda nu ajută... Conform opiniei specialistului „totul din societatea noastră atrage acea imagine că idealul este să fii într-un cuplu și, de asemenea, perfect. Totul e organizat pentru a trăi în cuplu. Când acest fapt se rupe, te simți în pericol și cu multă frică. Societatea îți zice că atunci când obții unele succese într-o zonă determinată din viața ta, iar una din ele este partea socială, în viața de familie. Dacă pierzi ori nu ai eșuat”.

De fapt, se datorează acestei frici, astfel încât în multe cazuri ajungem să creăm relații cu dependență emoțională și chiar să menținem relații toxice. „Am fost încurajat să scriu această carte și pentru că, după ce am lucrat mulți ani cu probleme legate de „cârlige emoționale”, am văzut clar că unul dintre motivele pentru care se creează această dependență este din cauza fricii de singurătate. Este asociat să rămână fără acea persoană va fi singură pe lume și va încerca să iasă din situația respectivă cât mai curând posibil. Pericolul este că, dacă nu știi să duci singurătatea, te va condiționa din moment ce orice persoană care ne privește va fi valabilă și vom ține în continuare față de ea, creând dependență emoțională, chiar dacă nu suntem bine cu acea persoană”, spune psihologul.

PLACEREA DE A FII CU TINE
Să știi să fii singur este esențial, ca și cum „să fii conectat cu tine însuți, să te privești pe interior, să reduci volumul energiei exterioare și să-ți asculți gândurile. Să observi ce simți cu adevărat, ce nevoie ai și unde vrei să ajungi. Există oportunitatea pentru a reinventa și reconstrui pentru că odată ce rămâi singur este momentul în care îți da seama cine ești cu adevărat și ce vrei să faci cu viața ta. Odată ce ești conștient de asta, să decizi ce să faci cu viața ta este mult mai ușor și nu va mai fi loc de suferă de atașamente, relații toxice, pierderi etc.” afirmă autoarea.

Problema e că, afirmă Congost, că există multe persoane care nu se bucură de propria companie.
„Cel mult stau o perioadă, dar ridică rapid telefonul sau pornesc televizorul. Și dacă o evităm, ratăm ocazia să ne întâlnim și să ne conectăm cu cei pe care îi dorim și de care avem nevoie și chiar să ne conectăm mai mult cu ceilalți oameni din jurul nostru... Dacă ne uităm mereu în exterior pentru că este ceea ce societatea ne împinge să ne deconectăm de la tine la fel, de la cine ești. Și pentru sănătatea mintală este foarte important să te conectezi cu sine însuți.”
De asemenea, autoarea cărții subliniază că „singurătatea nu trebuie să fie rea sau dăunătoare. Ceea ce face ca oamenii să sufere cu adevărat este izolarea. A nu avea partener nu înseamnă a nu avea alte relații sociale. Dacă ai o viață socială bogată, te poți simți deplin în singurătatea ta, fără a fi nevoie să ai un partener. Prin urmare, trebuie să avem un cerc de prietenii cu care să vă combinăm momentele de singurătate și conexiunea cu voi înșivă.”
Un alt lucru este situația în care trăiesc, de exemplu, unii oameni în vârstă. După cum explică Congost, unii bătrâni trăiesc singuri, sunt dependenți fizic și, de asemenea, depind de gândul lor să-i vadă și să-i țină în companie. „În acest caz, singurătatea este dăunătoare pentru că nu este aleasă și nu există nicio cale de ieșire din această circumstanță, deoarece nu depinde de ei înșiși. În plus, se arată că, fără aceste legături sociale, probabilitatea de a te îmbolnăvi este mult mai mare și chiar au riscul mai mare de a suferi boli cardiovasculare și degenerative. Legătura cu alte persoane aflate în aceeași situație va fi fundamentală”, concluzionează el.

Articolul a fost scris de Luisa Valerio și publicat pe 14 noiembrie 2019. 

Sursa: Valerio, Luisa. Cómo saborear el placer de estar contigo [online] [citat 296.11.2019]. Disponibil: https://www.elmundo.es/vida-sana/bienestar

Mesele de odinioară : de la Palatul Regal la Târgul Moșilor

Mesele de odinioară : de la Palatul Regal la Târgul Moșilor / text: Ana Iorga, Filip-Lucian Iorga; cuvânt de încheiere: Florica Bucur, Elena Bușat, ilustrații: Arhivele Naționale ale României. –București : Corint, 2015. – 191 p.

„Vă invit să călătorim împreună printre mâncărurile de altădată ale românilor și să ne așezăm, măcar cu gândul, la mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor, din epoca fanariotă în perioada interbelică, de la mâncărurile grele și spectaculoase ale curților boierești din secolul al XIX-lea la mâncărurile elaborate, rafinate și elegante ale bucătăriei franceze, vom încerca să revizităm o porțiune agreabilă a trecutului nostru, care ne poate da idei și pentru prezentul nostru culinar” afirmă Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga.

Cartea include următoarele capitole:
Răgazul mesei;
Masa la români;
Protocol și rafinament: mesele regale;
Cum mănâncă lumea bună;
Mesele boierești, de la cuhnie la cuisine;
Masa, de la protocol la rutină;
Tabieturi și delicatese;
După masă.

La final găsiți un album foto color și alb negru, bibliografie și un cuvânt de încheiere.

Friptură de iepure cu tarhon

Rețeta de azi face parte din bucătăria vânătorească.

Ingrediente:
• 1,5 kg de carne de iepure de câmp;
• 200 ml de sos de roşii sărat şi îndulcit după gust;
• 30 g de unt;
• 200 ml de supă de carne;
• 1 lingură de tarhon tocat fin;
• legume pentru garnitură;
• sare.

Mod de preparare:
Se marinează carnea, apoi se scoate şi se şterge cu un prosop curat. Se sărează şi se lasă să stea o jumătate de oră. după care se unge cu unt şi se pune în tava de friptură cu o cană de supă de zarzavat şi câteva boabe de piper. Se introduce în cuptorul cald şi se ţine o oră. apoi se întoarce carnea, se acoperă cu o cană de sos de roşii îndulcit după gust şi o lingură de tarhon tocat fin. Se mai ţine în cuptor o oră la foc mic, stropindu-se din când în când cu sosul din tavă. Se scoate când a prins o crustă aurie şi se serveşte caldă, cu garnitură de legume.

Andrei Burtea, s. Dubăsarii Vechi, Dubâsari

Sursa rețetei e revista lunară Vânătorul și Pescarul Moldovei, nr. 11 (noiembrie). Revista poate fi consultată în biblioteci sau cumpărată de la chioșcurile de ziare.

Ce este tarhon?

Tarhonul (Artemisia dracunculus L.) este o plantă perenă din familia Asteraceae (familia florii soarelui). Are tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze lanceolate aromate întrebuințate drept condiment. Frunzele sale se folosesc verzi sau uscate și mărunțite. Se folosește ca condiment în fripturi, salate, etc. Aceasta este răspândită de-a lungul Eurasiei și Americii de Nord și este cultivată pentru uz culinar, dar și în scopuri medicale.

În context, vă recomand să citiți care sunt cele 9 beneficii dovedite pe care le are tarhonul pentru organism.

Iepure de câmp în sos de vin

Rețeta de azi face parte din bucătăria vânătorească.

Ingrediente:

• carnea de la o jumătate de iepure, circa 1,5 kg; 

• 200 ml de ulei de floarea-soarelui; 

• 200 ml de supă de carne; 

• 250 ml de vin roşu; 

• piper boabe; 

• 1 crenguţă de cimbru: 

• verdeaţă; 

• legume asortate; 

• sare.

Mod de preparare:

Se marinează carnea câteva ore, se scoate şi se şterge cu un prosop curat. Se sărează şi se lasă să stea aşa o jumătate de oră. Se pune carnea în tava de friptură cu o cană de supă şi o ceaşcă de ulei, cu puţină sare şi câteva boabe de piper. Se frige la foc iute o oră, apoi se întoarce şi se adaugă vinul şi crenguţa de cimbru. Se mai lasă o oră la foc potrivit, timp în care se stropeşte friptura cu sosul din tavă. Când a prins o crustă aurie, carnea se scoate pe un platou, se taie bucăţi şi se stropeşte cu sosul din tavă, presărată cu verdeaţă tocată.Friptura se serveşte cu garnitură de legume şi salată de sezon.

Ion Buzilâ, s. Bălăbăneşti, Criuleni

Sursa rețetei e revista lunară Vânătorul și Pescarul Moldovei, nr. 11 (noiembrie). Revista poate fi consultată în biblioteci sau cumpărată de la chioșcurile de ziare.