Prima impresie contează

Conform unui studiu condus de psihologul Alex Todorov de la Universitatea Princeton, (Statele Unite), creierul nostru își face o opinie asupra unui nou venit în circa o zecime de secundă, prin observarea de noi trăsături. Ceea ce mi se pare firesc. Dar, deși nu haina te face om ori ale chestii de genul ăsta, totuși, mai cred că foarte mult contează cum ne prezentăm în public: felul cum și ce vorbim, hainele alese cu gust, igiena personală, educația și tot așa mai departe.

Reacția noastră e în funcție de cum reacționăm cînd vedem o persoană. Respectiv ne împrietenim și putem sta la vorbă cu această persoană la infinit. Deși suntem unici și diferiți  ne împrietenim în funcție de impresia pe care ne-o lasă persoana, dar și...

Deși se spune că prima impresie nu întotdeauna e corectă, totuși, cred că aici depinde de caracter și cum spunea cineva, „psiholog trebuie să fii, nu să devii”. Deci, un pic de psihologie nu încurcă, mai ales psihologia emoțiilor, a sentimentelor, a limbajului corpului.

Mi se întîmplă mai mereu să-mi dau seama după cîteva minute că voi fi în relații bune cu o persoană anume. Pentru că lasă o impresie bună. Sau din contra - pare o ființă răutăcioasă și... devine o persoană pe care dorești să o eviți în mod conștient mai tot timpul. Mai grav, în așa o situație, e atunci cînd astfel de persoană îți este coleg de facultate ori serviciu și ești nevoit să o vezi zilnic.

Nu vreau să mă laud, dar de obicei, ce părere îmi fac de o persoană, așa și rămîne. Rareori mi s-a întîmplat să îmi schimb o părere în alta, iar unii nu mă înțeleg cînd zic că părerea pe care mi-o fac despre o persoană așa și rămîne, respectiv comentează „cum poți să-ți faci o impresie așa, în cîteva secunde/minute și tot așa și să rămînă?” Iată așa. Se întîmplă.

Nu înțeleg ce așa multă minte îți trebuie ca să înțelegi ce prezintă un om? Mai ales dacă ai deja o experiență, un caracter format, niște gusturi etc.

Recunosc că mi s-a întîmplat cîteva situații cînd o persoană mi-a lăsat  o impresie, ca ulterior să mi-o schimb în bine, și acuma recunosc că mă înțeleg destul de bine. Dar și invers, mi s-a părut ok, așa la distanță, ca mai tîrziu să îmi schimb părerea din una bună, sau, mă rog, relativ bună într-o impresie rea. Asta e. Se mai întîmplă și din astea. 

Sursa imaginii: http://madalinaantohe.com/tag/prima-impresie/

Tort de căpșuni

Căpșunile sunt fructele lunii iunie. Fie le consumăm în stare proaspătă, fie le conservăm, fie facem tot felul de prăjituri ori torturi. Iată rețeta unui tort de căpșuni. Și e un tort de sezon.

Ingrediente:
3 gălbenușuri, 150 g unt, 130 g zahăr pudră, 300 g făină, coajă de la o lămîie.

Mod de preparare:

Margarina se amestecă cu făină, se adaugă cu făina, se adaugă zahărul, gălbenușurile, coaja de lămîie se lucrează să fie omogenă. Se pune la rece după care împarte în 5 părți care se coc fiecare în formă de tort. Foile de tort se umplu și se așază una peste alta, și ultima se acoperă cu cremă de căpșuni. Ornăm cu căpșuni proaspete.

Cremă de căpșuni:

4 albușuri, 4 linguri de gem de căpșuni, 80 g zahăr pudră.

Mod de preparare:

Se freacă albușurile cu gemul de căpșuni și cu zahărul.

Sursa rețetei: Tort de căpșuni. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, pp. 78-79.

Sursa imaginii: www.voceatransilvaniei.ro

Tort de vanilie

Pentru amatorii de torturi, iată o rețetă.

Ingrediente:
5 ouă, 110 g unt, 90 g zahăr pudră, 120 g mac, 3 pachete zahăr vanilat, coji de portocale în zahăr.

Mod de preparare:

Se freacă untul cu zahărul, apoi se adaugă gălbenușurile, macul măcinat și zahărul vanilat. La urmă se adaugă albușurile bătute spumă și coaja de portocale tăiată bucățele mici. Se toarnă compoziția în formă de tort tapetată cu margarină și făină, se coace la foc potrivit. Cînd e gata copt, se lasă să se răcească după care se pudrează cu zahăr. 

Sursa rețetei: Tort de vanilie. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, p. 56.
Sursa imaginii: lovendal.ro

Tort de lămîie

Pentru amatorii de lămîie, vă recomand așa un tort

Ingrediente: 
4 ouă, 120 g făină, 160 g zahăr pudră, zeama de la 1 lămîie

Mod de preparare:
Din cele 4 albușuri se face o spumă tare. Se adaugă zahărul continuînd să batem spuma, apoi zeama de lămîie. Se amestecă cu făina și albușurile. Compoziția se toarnă în formă de tort tapetată cu unt și făină și se introduc în cuptorul cald. Cînd tortul se răcește, se taie în două, se umple cu cremă de migdale și se garnisește tot tortul cu ciocolată răzuită.

Cremă de migdale:
4 gălbenușuri, 140 g unt, 140 g zahăr, 150 ml lapte, 140 g migdale curățate și măcinate, o bucățică de vanilie.

Mod de preparare:
Se fierbe vanilia în lapte. Se lasă să se răcească. Se amestecă în laptele rece cele 4 gălbenușuri, unt, zahărul și migdalele.

Sursa rețetei: Tort de lămîie. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, pp. 56.
Sursa imaginii: incomemagazine.ro

Filmul mexican

Primele filme realizate în Mexic au ajutat la popularizarea muzicii și stilului de viață aș cântăreților mariachi, cowboy din nordul Mexicului. Și figura lui Pancho Villa a fost o temă populară, ca și problemele din mediul urban. Ele i-au unit pe mexicanii neobișnuiți cu muzica și cultura religiilor, iar din 1930, filmul mexican în atenția lumii întregi. Producătorii și actorii mexicani au beneficiat de pe urma fascinației Hollywoodului față de topografia Mexicului. Primele westernuri au fost filmate în nordul Mexicului, iar starurile de la Holluwood frecventau deseori stațiunilor din Acapulco îm anii ’40.

Dolores del Rio

Dolores del Río (1905-1983), care petrecea adesea cu elita de la Hollywood, la Playa Caleta, a început să fie cunoscută și în afara Mexicului, cînd a atras atenția presei internaționale la Festivalul de Film de la Cannes din 1946. Ca protagonistă a peliculei de mare succes Maria Candelaria (1994), (trailer aici) regizată de Emilio Fernández (1904-1986), Dolores del Río a contribuit la popularizarea cinematografiei mexicane, la fel ca Mario Moreno (1911-1935), cunoscut după porecla sa, Cantiflas, acel „Charlie Chaplin al Mexicului”, și Germán Valdés (cunoscut sub numele de Tin Tan). Actrița María Félix și actorii Jorge Negrete și Pedro Infante au fost, de asemenea, idolatrizați în anii 1940. Filmele Enamorada (regizat de Fernández) și Distinto Amanecer (Julio Bracho), au devenit imediat clasice. Cel mai faimos regizor mexican din anii ’50, Luis Buñuel (1900-1983), era un spaniol care își părăsise țara natală în timpul războiului civil. Filmul său Los Olividados (1950) este o capodoperă mexicană. 

În anii ’50 și ’60 a apărut o serie de filme horror - printre care se numărul „Atacul mumiei mayașe” (1963), regizat de Jerry Waren, adaptat după pelicula mexicană din 1957, La Momia Azteca (Mumia aztecă). Cel mai iimportant film cultural din toate timpurile a fost realizat în 1970, atunci cînd Alejandro Jodorowsky a regizat El topo, o amestecătură de suprarealism și imaginii cu cowboy din westernuri. Temele mai serioase au apărut în anii ’80. Regizorul Gregory Nava a abordat suferințele imigrației ilegaleîn pelicula foarte apreciată El norte (1984). Roberto Rodriguez a portretizat nordul Mexicului în perioada modernă, în pelicula El Mariachi, din 1993, și încă o dată în Desperado (1995) și Once Upon a Time in Mexico (2003). 

Cel mai faimos film mexican din 1990 a fost Como Agua para Chocolate (Ca apa pentru ciocolată), o prestigioasă interpretare a romanului scris de Laura Esquivel. În prezent, în Mexic sunt filmate din ce în ce mai multe pelicule, documentare și telenovele. Producătorii mexicani de film concurează cu colegii lor din întreaga lume pentru finanțări și premii, iar actorii mexicani cîștigă din ce în ce mai multă faimă, atît în propria lor țară, cît și în străinătate.

Sursa: Filmul. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, p. 53.

Sursa imaginii: en.wikipedia.org

Literatura în Mexic

Primele cărți din Mexic au fost codexurile scrise pe papirusuri sau piele de animale, pline de imagini și simboluri. Mayașii au fost deosebit de prolifici și au creat două dintre cele mai importante  cărți ale Mexicului precolumbian, allături de cîteva codexuri ce relatează evenimentele istorice. Popol Vuh, scrisă între 1554 și 1558, este o relatare epică a legendelor supranaturale și cunoștințelor populare, între timp ce Chilam Balm, scrisă în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, oferă o perspectivă mult mai realistă asupra observațiilor astronomice și evenimentelor istorice. Cărțile tribului Náhuatl și ale mixtecilor s-au păstrat intacte alături de sculpturi în piatrăși stucaturi ce înfățișează scene de luptă, nașteri, decese și succesiuni ale regilor la tron.

Deși unii spanioli s-au străduit să păstreze cărți și scrieri ale băștinașilor mexicani, alții, în campaniile după cucerirea Mexicului, au distrus documentele pe care le considerau lucrarea diavolului. Una din cele mai importante înregistrări spaniole este La Historia Verdadera de la Conquista de Nova España (Adevărata istorie a cuceririi Noii Spanii), scrisă de Bernal Díaz del Castillo (cca 1492-1581), un conchistador care a relatat evenimentele Cuceririi cu o uimitoare claritate chiar spre sfîrșitul vieții sale. 

Cum era de așteptat, regimul spaniol a adus cu el teme religioase în poezie, teatru și literatură. Prima tipografie, adusă în Mexic în anul 1537, a fost folosită în principal pentru a răspîndi informații referitoare la știință, natură și relief. Stilul mexican de literatură a apărut la sfîrșitul secolului al XVI-lea, pe măsură ce populația criollos și mestizos au început să introducă teme care aveau o semnificație mai mult locală. Cel mai important scriitor din opeca colonială a fost Sor Juana Iné de la Cruz (1651-1695), preot și poet prolific. Tema pe care a abordat-o cel mai frecvent este situația disperată a cetățenilor din Noua Spanie, care în timpul ocupațiilor spaniolilor au suferit tot felul de restricții - averea Mexicului fiind trimisă în Spania. 

Carlo Fuentes

Primul roman cu temă mexicană, El Periquillo Sarniento (Papagalul vorbăreț), scris de José  Joaquin Fernández de Lizardi (1776-1827), a apărut la începutul secolului al XIX-lea. Francesco I. Madero (care ulterior a devenit președintele Mexicului) a scris una din cele mai renumite opere politice, nonfictive. Lucrarea sa, Succesiunea prezidențială din 1910 a fost crucială în căderea lui Porfirio Díaz. Dintre toatele operele literare apărute în secolul al XX-lea, El Laberinto de la Soledad (Labirintuk solitudinii), publicată în anul 1950, este cel mai relevant portret al psihicului poporului mexican. Autorul ei, laureatul Premiului Nobel Octavio Paz (1914-1998), a încercat să analizeze și să descrie caracterul oamenilor de la țară și să surprindă esența poporului mexican. Deși controversată, această carte a fost considerată o operă de artă, iar Par, decanul scriitorilor mexicani. Carlos Fuente, autorul lucrării La región Más Transparente (Acolo unde este pur) și El Gringo Viejo (Bătrînul Grigo), este un alt scriitor important. 

Sursa: Literatura. În: Onstott, Jane. Mexic. București: Adevărul, 2010, pp. 50-51.

Sursa imaginii: protestaurbana.com

Tort Deák

Ingrediente:
7 ouă, 300 g zahăr tos, 220 g făină, 1/2 praf de copt, coajă de la lămîie.

Mod de preparare:

Zahărul se fierbe cu apa. Se adaugă cele 7 gălbenușuri, praful de copt cu făina și albușul bătut tare. La urmă se adaugă coaja de lămîie și se amestecă ușor toate. Se tapetează forma cu margarină și făină. Compoziția se toarnă ușor în formă și se coace la foc potrivit. Cînd se răcește se taie în două, se așază una peste alta și se umple cu cremă. Deasupra se toarnă glazură de lămîie și se ornează cu felii de portocale.

Crema:
150 g unt, 200 g zahăr pudră, 300 ml lapte, 30 g făină, o lămîie.

Mod de preparare:
Se amestecă făina, zahărul, laptele și se fierbe încet pînă se îngroașă. Se adaugă untul, zeama de lămîie în picături și se amestecă bine totul.

Glazură de lămîie:
200 g zahăr pudră, 1 albuș de ou și zeama de la o lămîie se amestecă bine.

Sursa rețetei: Tort Deák. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, p. 82.
Sursa imaginii: www.girlsgocrazy.info