Atracţia de Sylvia Day

Titlu original: Bared to You.

Anul apariţiei: 2013

Editura Litera

Iată că veni rîndul să citesc şi romanul Atracţia de Sylvia Day. Ştiind deja că e o serie, Crossfire, de data

aceasta, iau cărţile la citit pe rînd. Seria Crossfire a fost publciată în 40 de ţări, devenind un succes comercial.

Este o carte despre atracţie, pasiune, obsesie şi dragoste dincolo de limite dintre Eva şi Gideon Cross. După cum afirmă însăşi Eva, Gideon Cross a intrat în viaţa ei ca un fulger în întunericul nopţi. A fost atrasă de el, aşa cum nu i s-a mai întîmplat vreodată în viaţă. 

Eva Tramell s-a mutat la New York, împreună cu cel mai bun prieten al ei, Cary, pentru lucra la o agenţie de publicitate. La compania care s-a angajat, face cunoştinţă cu Gideon Cross, un şef al companiei. Se îndrăgostesc şi de aici începe totul. Relaţia dintre ei sunt mistuitoare, iar intrigile fac din Atractia un volum captivant şi imprevizibil. 

Gînduri:

Posesivitatea e mult mai bună decît indiferenţa!

Nu confunda plăcerea cu slăbiciunea!

Referinţe critice:

Cînd vine vorba de scene în care atracţia dintre personaje devine aproape insuportabil de erotică, Sylvia Day are puţine rivale în literatura de gen.

Booklist

... scenele fierbinţi şi răsturnările de situaţie neaşteptate îi vor face pe cititori să vrea să citească mai mult.

Library Journal

Abia aştept să văd ce se va întîmpla în continuare cu Gideon şi Eva.

The Book Reading Gals

Frumuseţea unui monument din Chişinău

Nu am putut să nu remarc frumuseţea acestui monument la cercul care face legătura cu străzile Petricani şi Calea Orheiului. E un loc destul de drăguţ, unde te poţi odihni într-o seară, după serviciu, ori într-o zi de week-end.

Poate nu e făcut la cel mai înalt nivel, dar e plăcut să vezi aşa ceva în oraşul Chişinău

E plăcut să vezi aşa ceva în toate momentele unei zile: dimineaţa, amiază şi seară.

Zona a fost construită după apariţia unui punct de vînzare de maşini acum vreo cinci ani, chiar dacă iniţial, era doar monumentul în sine.
Dacă am avea mai multă grijă de monumentele noastre, atît Chişinăul cît şi alte  oraşe din ţară ar fi mult mai frumoase.

Monumentul Victimelor Fascismului în 1981 și 2016 (foto de Vladimir Vinter)

Includerea moștenirii evreiești a Chișinăului ca o resursă culturală importantă a orașului presupune mai multe mecanisme și instrumente. Însă înainte de toate e nevoie de o politică culturală responsabilă și bine gîndită. Pînă la moment recunoașterea diversității etnoculturale a populației Republicii Moldova și a orașului Chișinău are loc în temei prin intermediul unor festivaluri etnoculturale și altor practici performative. O asemenea abordare este desigur necesară într-o anumită măsură, dar trebuie să i se recunoască deopotrivă  și limitele. O întrebare relevantă rămîne dacă abordarea festivalurilor etno-folclorice contribuie la dizolvarea sau la consolidarea stereotipurilor etnice.

Sursa ultimei poze și informației e http:Includerea moștenirii evreiești a Chișinăului ca o resursă culturală importantă a orașului presupune mai multe mecanisme și instrumente. Însă înainte de toate e nevoie de o politică culturală responsabilă și bine gîndită. Pînă la moment recunoașterea diversității etnoculturale a populației Republicii Moldova și a orașului Chișinău are loc în temei prin intermediul unor festivaluri etnoculturale și altor practici performative. O asemenea abordare este desigur necesară într-o anumită măsură, dar trebuie să i se recunoască deopotrivă  și limitele. O întrebare relevantă rămîne dacă abordarea festivalurilor etno-folclorice contribuie la dizolvarea sau la consolidarea stereotipurilor etnice.

Sursa ultimei poze și paragraf e platzforma.md

Calea Orheiului din Chişinău

Strada asta, Calea Orheiului din Chişinău, mi se pare o stradă importantă a oraşului, mai ales că e o stradă ce este inclusă în cartierul Poşta Veche, dar şi face legătura cu multe raioane a Moldovei, dar şi cartierele din Chişinău. Din moment ce raionul Orhei e cel mai apropiat de Chişinău (spre partea asta a oraşului), probabil că din cauza asta i s-a dat şi denumirea asta a străzii.  Trece tangenţial pe lângă cartierele Poşta Veche şi Visterniceni. Este o magistrală lungă de 2,5 km. Pe o parte a ei se întinde zona verde a parcului silvic din valea Ţiganca cu câteva lacuri formate în cursul pârâului Bulbocica, iar pe partea opusă – blocuri de locuit de 1-3 etaje, construite în anii '50, şi de 4-8 etaje în ultimii 30 de ani. Mai nou, este construit şi un bloc nou de vreo 10 etaje. Sunt cîteva staţii de troleibuz şi microbuz care leagă acest cartier cu alte sectoare ale oraşului.

Doar că... 

Totul e bine pînă la proba contrarie.

Infrastructura cam lasă de dorit. Sau cel puţin cum e amenajat totul şi cît de e de deplorabilă starea trotuarelor. Pe cît de reparată e şoseaua în sine, pe atît de proastă e starea trotuarului. Cîrpit pe ici colea, cu gropi, cu staţii nearanjate, şi fără coşuri de gunoi.

 Copacii sunt neîngrijiţi şi un exemplu e poza de mai sus.

 Oricît de modestă nu a fi încercarea locuitorilor acestui bloc de 5 etaje, şi-au protejat terenul din faţă şi e destul de drăguţ. Iar imaginea de mai jos, nici aşa, dar nici aşa.

"Încîntă oraşul"

Măcar teritoriul amenajat din faţa clădirii cu etaj putea fi aranjat şi protejat.
Clădirea de mai jos e în starea în care e de cel puţin vreo 5 ani de cînd am văzut eu. De cîţi ani oare stă aşa? 

Deşi a fost scoasă la vînzare, presupun că se putea face ceva demult timp.

Banda verde care desparte pistele e bună şi utilă. Dar se poate de făcut ceva mai mult.

Totodată, nu ştiu cît de legală e parcarea maşinelor şi tirurilor pe această stradă.

Dar sunt convinsă că se poate de făcut nişte locuri de parcare.

Iar de staţiile de troleibuz nici nu mai vorbesc. Sunt de părere că merită ceva mai bun.  La intersecţia străzii Calea Orheiului cu Vasile Badiu, lumea aşteaptă aiurea microbuzele ce vin de pe strada Doina şi coboară pe Badiu. Deja ar putea aranja această intersecţie, mai ales că este spaţiu verde neîngrijit.Şi deja e această staţie deplorabilă.

 La această staţie de troleibuz, clădirea e probabil, un fost magazin alimentar. Deşi această stradă, Calea Orheiului, face legătura dintre cartierele Poşta Veche, Ceucari cu centrul oraşului, intersectând magistralele Calea Basarabiei şi Petricani, la cerc am observat oameni care merg în suburbii ori mai departe, fie la transport de rută, fie la maşini de ocazie. Respectiv, la acest cerc, sau aici s-ar putea face ceva ca oamenii să nu stea chiar în soare, ploaie, vînt şi de ce nu o mini-parcare sau mai ştiu eu ce.

Neapărat ar trebui aranjate nişte coşuri de gunoi. Am văzut ambalaje de la îngheţată şi sticle de la apa minerală aruncate pe jos. Iar curăţarea şi îngrijirea copacilor ar fi binevenită. Înţeleg că ninsoarea din aprilie a făcut ravagii, dar, totuşi. 

Partea bună a acestei străzi este localul La crîşmă, cu bucătărie în stil naţional. În jurul localului, are grijă patronul să fie bine şi frumos. De asemenea, şi monumentul şi miniparcul de la cercul care leagă Calea Basarabiei şi Petricani e un exemplu bun de urmat. Deşi strada începe cu ceva frumos, ar fi bine să continue aşa pînă la final. Urmează un articol despre frumuseţea unui monument şi localul în stil tradiţional. Chiar dacă asta ar însemna un pic de publicitate. Dar, e bine să promovăm şi ceea ce e şi frumos.

Se miră unii... aiurea

Mă deranjează tare mult cînd o persoană se miră de faptul că îi spui precum că vrei să înveți ceva, să încerci să faci ceva anume ori să călătorești într-un oraș/țară anume.

Sunt și eu curioasă, chiar e așa straniu să vrei să înveți ceva? Prin ce anume deranjează? Că pot depăși o treaptă pe care tu nu o poți depăși? Sau omul în cauză ți se pare un limitat și din cauza asta te miră faptul că vrea să învețe/facă acel lucru. Mi se pare ceva firesc să vrei să înveți ceva, să te dezvolți, să te autoinstruești și tot așa mai departe. Voi, ăștia, care vă tot mirați, v-ați gîndit oare că persoana care vă spune ce plan are, vrea să învețe acel lucru ca să nu mai depindă de ceva ori cineva atunci cînd vine vorba de un proces anume? Că e firesc să vrei să te dezvolți. Dacă e să dau niște exemple reale, m-a deranjat oarecum cînd o persoană căreia tot îi spuneam anumite intenții ale mele, făcea o privire și o mirare de parcă tot eu aș fi vinovată de ceea ce vreau să învăț și ar fi asta în defavoarea ei. Pînă nu i-am dat replică, nu a fost chip să o lasă mai moale cu atitudinea ei. Scuza ei fiind: „mă mir și eu.”

Ori se mai comentează „ce folos că învață, dacă nu înțelege nimica?” De unde știi tu că eu nu înțeleg nimic? Dacă aș fi conștientă că nu voi înțelege ceva, păi din start nici nu mă voi apuca să învăț. Mai ales cînd vine vorba să plătești cursul respectiv. Nu mai primesc un salariu cu zerouri multe la final ca să îmi permit să cheltui banii aiurea pe nimic.

Respectiv așa atitudine mă face să mă îndepărtez de oameni, mai ales de unii care era considerat prieten cît de cît.Am învățat lecția să nu mai spun la nimeni ce vreau să fac și tot restul.

Deși am primit vreo două replici precum că nu vorbesc chestii personale despre mine, cred că deja e justificat. Nu văd de ce aș spune dacă tot lumea se miră aiurea (să nu scriu altceva) de niște lucruri elementare și după aia încă te comentează o acțiune a ta ori un fapt al tău.

Pentru mine, mirările oamenilor în ceea ce te privește este egal cu lipsă de educație. Dacă vrei să rămîi la nivelul care ești, nici o problemă, asta nu e scuză să te deranjeze și să te mire dorința cuiva de a se afirma, de a învăța, de a se autodepăși. Ție nimeni nu-ți interzice să înveți/faci ceva nou, util și constructiv. Așa că... 

Sursa imaginii: borcanulcucitate.ro

Liniştea Chişinăului de seară

Zilele astea am avut ceva de făcut şi am decis să merg pînă acasă pe jos, ruta fiind Centru - Poşta Veche. Ceea ce am observat e că Chişinăul de seară pe cît e de frumos, pe atît de liniştit. Paralel, observi anumite plusuri şi minusuri.

Am observat un Chişinău liniştit, fără trafic, fără maşini, cald (chiar dacă e vară şi e normal să fie cald, încă la o oră mai tîrzie), lume puţină. Şi e diferenţă mare să vezi fluxul din orele de vîrf şi cele de seară. Sincer, e o plăcere să faci o plimbare prin oraş în drum spre casă. Chiar dacă asta nu înseamnă să parcurgi toată distanţa pe jos. Important e să ai nişte căşti şi muzică bună la telefonul mobil ori un mp3.

Totodată, e vizibil starea deplorabilă a trotuarelor. Stau şi mă întreb, într-un oraş ca şi Chişinău, cu statut de municipiu, e posbilă aşa o situaţie? Şi mai ales într-o zonă de centru. Chiar e aşa greu de făcut trotuarele, şi deja copacii să fie şi ei, îngrijiţi? Plus nişte scaune şi coşuri de gunoi. Văzusem nişte sticle de plastic şi ambalaje de îngheţată aruncate aiurea.

Şi mai în zona circului. Totuşi, această regiune e o regiune aflată într-o zonă centrală a oraşului. Scările celea ale Circului, de asemenea, lasă de dorit.
Lîngă circ, este un monument, cu o minge. Nu ştiu ce simbolizează acest monument, dacă pot să îi spun aşa, dar mi-a adus aminte o situaţie întîmplată acum vreo 5 ani. Eram în troleibuz, în drum  spre casă şi vreo 3 turişti americani întrebau cum pot ajunge la acest loc. Un pic mirată că sunt interesaţi de aşa ceva, deja le-am răspuns.

Mai ales că nu e chiar aşa îngrijit. Iar în spatele acestui monument, este un cîmp neîngrijit care stă aşa încă din anii 90. Sunt şi eu curioasă aşa, de ce nu se face ceva util şi constructiv în acest loc?
Recent a început construcţia unei staţii peco. Frumos aşa, deşi nu ştiu cît de constructiv e să construieşti o staţie peco în aşa un loc, chair dacă e mai modern.

Lîngă staţie e un anunt de genul:

Ce va fi nu ştiu, dar sper ca această regiune să se transforme în ceva frumos şi demnă de toată lauda. Iar Circul... de asemenea, să fie un loc care întradevăr contează.

Jemima J. de Jane Green

Iată că am citit şi romanul Jemima J. de Jane Green deşi era demult pe listă.

Deşi a apărut în anul 1998, tradus în limba română 10 ani mai tîrziu, de curînd am citit şi eu romanul Jemima J de Jane Green. 

Romanul Jemima J. (1998) este povestea unei jurnaliste la modestul ziar Kilburn Herald. Camuflată în haine... cam urîte, Jemima J. este, de fapt, o tînără simpatică. Susţine o rubrică plictisitoare, Sfaturi de milioane. Nu e tocmai rubrica cea mai plăcută, dar... paralel transcrie articolele unei colege Geraldine care e, de fapt, şi prietenă. Şi e îndrăgostită de şeful ei, Ben. Între timp, Ben e angajat la un post de televiziune londonez, un vis al lui mai vechi. Şi asta graţie farmecului şi carismei sale.

După ce participă la un curs de Web descoperă tainele internetului. Face cunoştinţă cu un tip din Los Angeles, Brad. După o scurtă discuţie virtuală şi schimb de fotografii, Brad o invită pe Jemima la el în Los Angeles. 

Între timp, Jemima merge la un curs de slăbit, e atentă la ceea ce mănîncă, îşi schimbă garderoba, devinde ceea ce îşi dorise de fapt, spre invidia/mirarea unora şi se bucură de schimbarea pe care a reuşit să o facă.

Ajunsă în Los Angeles, bucuria Jemimei nu e pentru mult timp, pentru că descoperă că Brad nu e ceea ce părea. Ce anume descoperă, citiţi romanul.

Îşi dă seama că are nişte sentimente pentru fostul ei şef de la Kilburn Herald, Ben. 

Întîmplător sau nu, Ben venise şi el în Los Angeles pentru un interviu cu o actriţă de la Hollywood. Se întîlneşte şi cu Jemima. Surprins de schimbarea Jemimei, nu întîrzie să remarce asta. 

Pe scurt, cei doi îşi dau seama că pot face un cuplu frumos şi... iubirea lor se tranformă într-o poveste frumoasă de dragoste.

Ca de obicei, scriitoarea Jane Green nu m-a dezamăgit nici de data aceasta.

Referinţă critică:

Un roman care explorează cu ingeniozitate lumea unei jurnalist foarte isteţe, foarte amuzante, foarte masive... Cititorii vor savura această delicatesă şi vor aprecia felul în care Jane Green descrie o anumită mentalitate californiană privitoare la bunăstare, fericire şi dragoste.

USA Today

Dacă v-am intrigat, spor la lectură!
Ţin să menţionez, că Jemima J. e al treilea roman citit după Eu şi soacră-mea şi Babyville. Nu m-a dezămagit Grane Jeen. Încă!

Vei fi acolo? de Guillaume Musso

Titlu original: Seras-tu la?

Deşi romanul  Vei fi acolo? de Guillaume Musso a fost publicat în anul 2010 la editura ALLFA dinBucureşti, recent l-am descoperit şi asta graţie recomandărilor şi referinţelor bune din grupurile de lectură. Am devorat romanul în 2 zile. E un roman de suspans şi plin de mister.

Elliott, un chirurg pasionat de meseria sa, nu s-a împăcat niciodată cu moartea iubitei sale, Ilena. Într-o zi, se întoarce în timp şi se întîlneşte cu el, dar cu 30 de ani în urmă. Şi asta îl ajută să înţeleagă momentul în care ar putea să schimbe destinul şi să o salveze pe Ilena.

Fiecare capitol începe cu un citat.

Fiecare din noi ne-am pus cel puţin o dată întrebarea: Dacă ni s-ar da ocazia să ne întoarcem în trecut, ce am schimba în viaţa noastră? Dacă am putea să o luăm de la capăt, ce am îndrepta? Ce am alege? Ce am schimba? Ce am vrea să redevenim? Şi alături de cine?

Despre asta ar fi subiectul romanului.