Mai mult e prăjitură decît plăcintă, dar e gustoasă. Și e de sezon. Sursa reţetei este Prăjituri şi torturi editată în Bucureşti în anul 1999 de editura Aquila ’93.
Ingrediente:
3 ouă, 3 linguri de zahăr pudră, 3 linguri făină, 1 lingură margarină, 200 g căpşuni. Eu am pus şi un pliculeţ de praf de copt.
Mod de preparare:
Se freacă spumă gălbenuşurile cu zahărul. Se adaugă făina și margarina topită! Se amestecă bine, apoi, se adaugă albușul bătut spumă tare. Se toarnă într-o tavă bine tapetată cu margarină și făină, după care se așează căpșunele curățate, bine spălate și scurse. Se introduc în cuptorul prealabil încălzit și se coace pînă ce prinde culoare aurie.
La dorinţă, puteţi presura şi zahăr pudră.
La dorinţă, puteţi presura şi zahăr pudră.
Vă urez poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu