De ce refuză companiile să reangajeze foști angajați? Adevărul pe care nimeni nu îl spune

Există o idee adânc înrădăcinată în multe companii: dacă ai plecat o dată, ușa ar trebui să rămână închisă pentru totdeauna. „Nu e loial”, „sigur o să plece din nou”, „nu mai avem nevoie de oameni care s-au răzgândit” – sunt doar câteva dintre etichetele puse rapid, fără prea multă analiză.

Dar cât de corect este acest mod de gândire? Și, mai ales, cât de mult ne costă?

Realitatea este mult mai nuanțată. Oamenii pleacă din companii din zeci de motive: salariu, mediu de lucru, oportunități, relocare sau pur și simplu nevoia de schimbare. A pleca nu înseamnă eșec, lipsă de loialitate sau lipsă de profesionalism. Înseamnă, de multe ori, curajul de a căuta mai mult.

Paradoxul apare în momentul în care aceiași oameni decid să se întoarcă. În loc să fie văzut ca un avantaj, acest lucru devine un „minus” în ochii unor angajatori.

Dar hai să privim logic situația.

Un angajat care revine:

• știe deja cultura companiei
• înțelege procesele de lucru
• are relații construite
• se adaptează mult mai rapid

Cu alte cuvinte, este exact genul de persoană care reduce costurile de integrare și riscurile unei angajări noi.

Și totuși, de ce persistă acest stereotip?

1. Ego-ul managerial
Pentru unii lideri, plecarea unui angajat este percepută ca o respingere personală. Iar întoarcerea lui nu este văzută ca o oportunitate, ci ca o „retragere” care trebuie sancționată subtil.

2. Cultura bârfelor
În multe organizații, percepțiile nu se bazează pe fapte, ci pe zvonuri. „Am auzit că…” devine mai important decât „știu sigur că…”. Iar deciziile sunt influențate de aceste narațiuni informale.

3. Frica de instabilitate
Există o teamă că persoana va pleca din nou. Dar această teamă ignoră o realitate simplă: angajații noi pot pleca la fel de repede, uneori chiar mai repede.

4. Lipsa unei mentalități de creștere
Companiile care refuză să reangajeze foști angajați demonstrează, de fapt, o rigiditate periculoasă. Într-o lume în continuă schimbare, adaptabilitatea ar trebui să fie o valoare centrală.

De ce această mentalitate ne ține pe loc

Problema nu este doar la nivel individual, ci sistemică. Atunci când deciziile sunt luate pe bază de orgolii și stereotipuri, nu pe competență și logică, progresul devine lent sau chiar imposibil.

Țările și organizațiile care evoluează sunt cele care:

• valorifică experiența, indiferent de traseu
• încurajează revenirea talentelor
• învață din trecut, nu îl penalizează

A respinge un om doar pentru că a plecat cândva este o dovadă de stagnare, nu de strategie.

Concluzia?

Poate că ar trebui să schimbăm întrebarea din „De ce a plecat?” în „Ce valoare aduce acum?”.

Pentru că, uneori, oamenii care se întorc sunt exact cei care pot duce lucrurile mai departe.

Și poate adevărata problemă nu este că oamenii pleacă, ci că încă nu știm să-i primim înapoi.

ENTREVISTA "Luchamos contra el ejército ruso más poderoso." El testimonio de dos rumanos que lucharon contra las tropas rusas en Transnistria.

„”Vimos con nuestros propios ojos de lo que son capaces los rusos. Dondequiera que van, dejan un rastro de destrucción”, afirma Sergiu Tataru, veterano de la guerra de Transnistria de 1992. Treinta y cuatro años después del último enfrentamiento entre moldavos y rusos, HotNews entrevistó a dos combatientes, ambos rumanos, que lucharon contra las tropas rusas.

En 1992, poco después del colapso de la Unión Soviética, la República de Moldavia se enfrentó a un conflicto armado en la región de Transnistria. Los líderes separatistas, apoyados por Rusia y el 14.º Ejército estacionado en la zona, se alzaron contra las autoridades de Chisináu.

Rumania condenó el separatismo transnistrio y la participación rusa en aquel momento, y apoyó a las autoridades moldavas en la lucha. Varios voluntarios rumanos también se unieron al frente junto a las fuerzas en Chisináu. Los combates tuvieron lugar en varias ciudades a orillas del río Dniéster y terminaron en el verano de 1992 con un alto el fuego, pero las tropas rusas permanecen en Transnistria hasta el día de hoy.

¿Quiénes son los dos rumanos?

El 2 de marzo de 1992, Vasile Lupu era oficial de investigación criminal en la Inspección de Policía de Ungheni. Junto con otros agentes de la ciudad, fue enviado a participar en la defensa de la ciudad de Tighina.

Sergiu Tătaru se encontraba en Rusia, trabajando, cuando comenzó la guerra. Al regresar a su país, se alistó en un batallón de carabineros formado en Ungheni y llegó rápidamente al frente, a Coșnița, una de las ciudades donde se libraron intensos combates durante el conflicto. Hoy, ambos creen que la solución para resistir la amenaza rusa es la unificación de Rumania con la República de Moldavia.

«El ruso cree que donde pisa es su tierra».

HotNews: Ustedes fueron combatientes en la última guerra rumano-rusa, en 1992, en Transnistria. ¿Qué mensajes difundió Rusia antes del enfrentamiento?

Sergiu Tătaru: Solo se especulaba con una cosa: que Rumania se apoderaría de la República de Moldavia y que todos los extranjeros serían perseguidos. Este era el temor que se infundió en la población, y los mensajes iban dirigidos especialmente a búlgaros y rusos. Por supuesto, al explotar estos sentimientos, Rusia despertó una especie de repulsión hacia Rumania, hacia los rumanos, pero también hacia la población del lado izquierdo del Prut.

Mucha gente creyó esta propaganda. Y esto se debe a que en la escuela nos enseñaron una historia diferente, que decía que los rumanos eran nuestros enemigos, los que nos invadieron, junto con la Alemania nazi. Nadie nos dijo jamás que los rumanos eran nuestros hermanos, que mamá y papá estaban al otro lado del Prut. Como saben, la historia de Moldavia es un breve folleto que incluye el levantamiento de Tatarbunar (un levantamiento de inspiración bolchevique en la ciudad de Tatarbunar, ahora en Ucrania, que exigía la unificación con la RSS de Ucrania y el fin de la „ocupación rumana en Besarabia”), la historia de Pavel Tcacenco (líder ruso del movimiento comunista en Rumania en la década de 1920), la historia de los revolucionarios y cómo la revolución se exportó de Moscú a Moldavia.

Vasile Lupu: Algunos moldavos, nuestros besarabios, aún no han comprendido quién es el ruso y siguen sintiendo nostalgia por la Unión Soviética. Nosotros, los que hemos pasado por esa dura experiencia, podemos decir quién es el ruso y de qué es capaz. Les digo que, si llega a un territorio, considera que el lugar que pisa le pertenece.

– Luchaste en Tighina contra los combatientes apoyados por Rusia…

Vasile Lupu: Estábamos prácticamente a un kilómetro de distancia. Desde allí nos disparaban sin cesar. Habían venido de la nada, de Rusia; podemos afirmarlo porque tuvimos la oportunidad de capturar a algunos. Confundían las posiciones de combate y, en lugar de alcanzarnos, nos alcanzaban. Y nos decían que habían venido a luchar contra los rumanos. Recuerdo que venían de lo más profundo de Rusia, de Tula, Riazán, Rostov del Don.

«Desayunaremos en Tiraspol, almorzaremos en Chisinau y cenaremos en Bucarest». Rusia afirmó que actuaba en defensa de la población rusohablante de Transnistria, según la explicación oficial. ¿Les suena esta retórica a la que encontramos hoy en Ucrania?

Vasile Lupu: Es el mismo pretexto infundado para justificar esas ambiciones de conquista. Les enseñan a conquistar un territorio, a pastorear los caballos mientras haya pasto y luego a marcharse. Eso es típico de esta nación, a la que nunca he amado.

Sergiu Tătaru: Quisiera que todos los rumanos comprendieran que hablamos, como testigos, sobre el propósito y el plan de los rusos. Vimos con nuestros propios ojos de lo que son capaces. Luchamos en una guerra en la que murieron unos 300 jóvenes. Fue una guerra de liberación nacional, en la que defendimos lo más sagrado: la lengua, la bandera tricolor y la tierra ancestral, que nos pertenece por derecho. Luchamos contra el ejército más poderoso de Rusia. El 14.º Ejército era considerado el más fuerte en aquel entonces. Y aún se encuentra en territorio de la República de Moldavia, en territorio rumano.

¿Quién creen que estaba en Tiraspol en aquel momento, liderando a esta banda? El general Aleksandr Lebed, que venía de Rusia tras luchar en Irak y Afganistán. Lo habían enviado con nosotros porque los rusos pensaban que nos asustaría. Dijo: «Desayunaremos en Tiraspol, almorzaremos en Chisináu y cenaremos en Bucarest». Nuestro comandante en Tighina respondió entonces: «Antes de llegar a Chisináu y Bucarest, primero deben pasar por aquí».

Esta gente sigue en nuestro territorio hasta el día de hoy. Nos duele, porque murieron muchos jóvenes entonces, y hoy estamos hablando de ellos. La comisaría de policía de Dubăsari fue tomada como rehén, y los 30 jóvenes que encontraron allí fueron encarcelados en una pequeña habitación de 2x3 metros en Tiraspol. Una jaula. Nuestro héroe nacional, Ilie Ilaşcu, también estuvo allí. Resistieron, no traicionaron, no se rindieron. Fueron maltratados de una manera inimaginable. Les pusieron chalecos antibalas, los acorralaron contra la pared y les dispararon con balas de verdad. Así es el ruso, el invasor; dondequiera que va, deja un rastro de destrucción. ¡Miren lo que están haciendo en Ucrania! Han arrasado pueblos, ciudades enteras, lo han destruido todo. Son unos bárbaros. Si Rumania no hubiera existido entonces, se lo digo claramente, no estarían hablando con nosotros hoy.

«Si toman Ucrania, no les costará nada seguir adelante».

– ¿Qué responde a quienes dicen que Rusia defiende sus intereses en Ucrania?

Sergiu Tataru: Rusia no defiende sus intereses. Rusia quiere restablecer su antiguo imperio. Es decir, dominar todos los territorios que conquistó anteriormente. Besarabia, partes de Rumania, Bulgaria y los países bálticos corren el mismo peligro de ser devueltos por la fuerza a este imperio, tal como fueron anexados por la fuerza dentro de la Unión Soviética.

– ¿Por qué se mantiene Transnistria en la pobreza?

Sergiu Tataru: Intuyo que este territorio se mantiene en la pobreza porque Rusia, en este momento, no tiene fuerzas suficientes para mantenerlo. Todas sus fuerzas están dirigidas a apoyar el frente en Ucrania. Por otro lado, Rusia siempre dice que intervendrá en Transnistria. Siguen apostando a que podrán romper el frente en Ucrania, llegar a Odesa y luego abrir otro frente en Transnistria. Por eso intuyo que Rusia apuesta por este territorio y no cederá.

Vasile Lupu: Creo que hicieron este plan con antelación, hasta la invasión de Ucrania hace cuatro años. Putin pensó que en tres días tomaría Kiev. Luego, con la ayuda del ejército en Transnistria, tomaría también la región de Odesa. Todo para cerrar completamente la salida al Mar Negro. Así que, si Ucrania no hubiera resistido, habríamos estado ocupados durante mucho tiempo. Y se desconoce cuál habría sido el destino de Rumania.

Dijeron que la Operación Militar Especial estaba relacionada con la desnazificación. Afirmaron que la población rusa fue humillada en Ucrania, que no se les permitía hablar ruso, que fueron perseguidos. Pero funcionarios de la administración rusa dicen que también incluiría Moldavia, los países bálticos, Polonia, etc. Entonces nos preguntamos: ¿son todos estos territorios ocupados por los nazis y necesitan ser desnazificados? ¿Sienten todos el mismo odio hacia el pueblo ruso? ¿Persiguen todos al grupo étnico ruso?

–  ¿Teme que, si Ucrania ya no puede resistir la guerra…?

Sergiu Tataru: Después estamos nosotros, junto con ustedes. Toda Rumania. Se lo digo con certeza, no bromeo. Quiero que todos entiendan que lo ruso no es ninguna broma. La única salida a esta situación es reagruparnos, reunificar Rumania. Seamos un país fuerte y grande, una gran Rumania.

Preparémonos, tengamos un ejército fuerte para luchar contra el enemigo. Porque los rusos llegarán y pasarán por Bucarest. El apetito surge al comer. Si toman Ucrania, no les costará nada seguir adelante.

– ¿Qué responde a quienes afirman que Rusia defiende sus intereses en Ucrania?

Sergiu Tataru: Rusia no defiende sus intereses. Rusia quiere restablecer su antiguo imperio, es decir, dominar todos los territorios que conquistó. Besarabia, partes de Rumania, Bulgaria, los países bálticos, todos corren el mismo peligro de ser devueltos por la fuerza a este imperio, tal como fueron anexados por la fuerza dentro de la Unión Soviética.

– ¿Por qué se mantiene Transnistria en la pobreza?

Sergiu Tataru: Intuyo que este territorio se mantiene en la pobreza porque Rusia, en este momento, no cuenta con las fuerzas suficientes para mantenerlo. Todas sus fuerzas están dirigidas a apoyar el frente en Ucrania. Por otro lado, Rusia siempre dice que intervendrá en Transnistria. Siguen apostando a que podrán romper el frente en Ucrania, llegar a Odesa y luego abrir otro frente en Transnistria. Por eso presiento que Rusia está apostando por este territorio y no se rendirá.

Vasile Lupu: Creo que este plan estaba trazado de antemano, incluso antes de la invasión de Ucrania hace cuatro años. Putin pensaba que en tres días tomaría Kiev. Luego, con la ayuda del ejército de Transnistria, tomaría también la región de Odesa. Todo esto para cerrar completamente la salida al Mar Negro. Así que, si Ucrania no hubiera resistido, habríamos estado ocupados durante mucho tiempo. Y se desconoce cuál habría sido el destino de Rumania.

Dijeron que la Operación Militar Especial estaba relacionada con la desnazificación. Afirmaron que la población rusa fue humillada en Ucrania, que no se les permitía hablar ruso, que fueron perseguidos. Sin embargo, funcionarios de la administración rusa dicen que también incluiría Moldavia, los países bálticos, Polonia, etc. Entonces nos preguntamos: ¿están todos estos territorios que ansían, nazificados y necesitan ser desnazificados por ellos? ¿Sienten todos el mismo odio hacia el pueblo ruso? ¿Acaso todos persiguen al grupo étnico ruso?

 – ¿Temes que, si Ucrania ya no puede resistir la guerra…?

Sergiu Tătaru: El siguiente paso somos nosotros, junto con ustedes. Toda Rumania. Se lo digo con certeza, no bromeo. Quiero que todos entiendan que los rusos no son un juego. Y la única salida a esta situación es reagruparnos, reagrupar a Rumania. Seamos un país fuerte y grande, una gran Rumania.

Preparémonos, tengamos un ejército fuerte para contraatacar al enemigo. Porque los rusos llegarán a Bucarest y la atravesarán. El apetito surge al comer. Si toman Ucrania, no les costará nada avanzar.

Y, lamentablemente, nos encontramos con muchos traidores en Bucarest también, que nos dicen que podemos vivir bien con los rusos. Y eso nos asusta mucho.

Fuente del artículo: [online] [citat 02.04.26].  Disponible: hotnews.ro.

INTERVIEW: „We fought with the most powerful Russian army.” The testimony of two Romanians who fought against Russian troops in Transnistria

„We saw with our own eyes what the Russians are capable of. Wherever they go, dust is left behind,” says Sergiu Tataru, a veteran of the 1992 Transnistrian war. 34 years after the last confrontation between Moldovans and Russians, HotNews spoke to two of the combatants, both Romanian citizens, who fought against Russian troops.

In 1992, shortly after the collapse of the Soviet Union, the Republic of Moldova faced an armed conflict in the Transnistrian region. Separatist leaders there, supported by Russia and the 14th Army stationed in the area, rose up against the authorities in Chisinau.

Romania condemned Transnistrian separatism and Russia’s involvement at the time and supported the Moldovan authorities in the fight. Several Romanian volunteers also went to the front on the side of the forces in Chisinau. The fighting took place in several towns on the banks of the Dniester River and ended in the summer of 1992 with a ceasefire, but Russian troops have remained in Transnistria to this day.

Who are the two Romanians?

On March 2, 1992, Vasile Lupu was a criminal investigation officer at the Ungheni Police Inspectorate. Along with other police officers from the city, he was sent to participate in the defense of the city of Tighina.

Sergiu Tătaru was in Russia, at work, when the war began. Returning home, he enlisted in a carabinieri battalion formed in Ungheni and quickly arrived on the front line, in Coșnița, one of the towns where heavy fighting took place in that conflict. Today, the two believe that the solution to resist the Russian threat is the unification of Romania with the Republic of Moldova.

„The Russian thinks that where he stepped is his land”

HotNews: You were combatants in the last Romanian-Russian war, in 1992, in Transnistria. What messages did Russia spread before the confrontation?

Sergiu Tătaru: There was only one thing speculated: that Romania would seize the Republic of Moldova and that all foreigners here would be persecuted. This was the fear instilled in the population, and the messages were addressed especially to Bulgarians or Russians. Of course, by playing on these feelings, Russia aroused a kind of repulsion towards Romania, towards Romanians, but also towards the population on the left side of the Prut.

Many people believed this propaganda. And this is because we learned a different history at school, which said that Romanians are our enemies, those who invaded us, together with Nazi Germany. No one ever told us that Romanians are our brothers, that mom and dad are across the Prut. You know, the history of Moldova is a thin booklet, which includes the Tatarbunar uprising (a Bolshevik-inspired uprising in the town of Tatarbunar, now in Ukraine, which demanded unification with the Ukrainian SSR and the end of the “Romanian occupation in Bessarabia”, ed.), the story of Pavel Tcacenco (Russian leader of the communist movement in Romania in the 1920s, ed.), about revolutionaries and about how the revolution was exported from Moscow to Moldova.

Vasile Lupu: Some Moldovans, our Bessarabians, to this day, still have not understood who the Russian is and continue to have this nostalgia for the Soviet Union. We, those who have gone through this ordeal, can say who the Russian is and what he can do. I tell you, if he reaches a territory, he considers that where he stepped is his land.

– You fought at Tighina against the Russian-backed fighters…

Vasile Lupu: We were practically a kilometer away from each other. From there they were shooting at us continuously. They had all come from nowhere from Russia – we can say this because we had the opportunity to catch some of them. They would confuse the fighting positions and, instead of hitting them, they would reach us. And they would tell us that they had come to fight against the Romanians. You see, from the depths of Russia, I remember, from Tula, Ryazan, Rostov-on-Don.

„We will have breakfast in Tiraspol, lunch in Chisinau and dinner in Bucharest”

– Russia said it was acting in defense of the Russian-speaking population of Transnistria, was the official explanation. Does this seem like similar rhetoric to what we find in Ukraine today?

Vasile Lupu: It is the same unfounded pretext to justify those ambitions of conquest. They are taught to conquer a territory, to graze the horses as long as there is grass to graze there, and then to move on. That is specific to this nation, which I have never loved.

Sergiu Tătaru: I would like every Romanian to understand that we are speaking, as witnesses, about the purpose and the plan of the Russians. We saw with our own eyes what they are capable of. We fought in a war in which 300 or so boys died. It was a war of national liberation, in which we defended the most sacred things: the language, the tricolor and the ancestral land, which rightfully belong to us. We fought with the strongest army of Russia. The 14th Army was considered the strongest at the time. And it is still on the territory of the Republic of Moldova. On Romanian territory.

Who do yo think was in Tiraspol at that time, leading this gang? General Aleksandr Lebed, who came from Russia, after fighting in Iraq and Afghanistan. He had been deployed to us because the Russians thought he would scare us. He said: "We will have breakfast in Tiraspol, lunch in Chisinau and dinner in Bucharest". Our commander in Tighina replied at the time: before reaching Chisinau, Bucharest, you must first pass through us.

These people are still on our land to this day. It hurts us, because so many boys died then that we are mentioning today. The Dubăsari police station was taken prisoner, and the 30 boys they found there were imprisoned in a small 2x3m room in Tiraspol. A cage. Our national hero Ilie Ilaşcu also stayed there. They resisted, they didn't betray, they didn't give in. They were mistreated in such a way that you can't even imagine. They put them in bulletproof vests, put them against the wall and shot them with real bullets. That's the Russian, the invader, wherever he goes, he leaves dust behind. Look at what they're doing in Ukraine! They wiped out villages, entire cities, they destroyed everything. They're barbarians. If Romania hadn't existed then, I'm telling you clearly, you wouldn't be talking to us today.

„If they take Ukraine, it won't cost them anything to move on”

- What do you answer to those who say that Russia is defending its interests in Ukraine?

Sergiu Tataru: Russia is not defending its interests. Russia wants to re-establish its former empire. So to dominate all the territories that were previously conquered by it. Bessarabia, parts of Romania, Bulgaria, the Baltic countries, all are threatened by the same danger of being forcibly returned to this empire. Just as they were forcibly taken within the Soviet Union.

- Why is Transnistria kept in poverty?

Sergiu Tataru: I intuit that this territory is kept in poverty because Russia, at this moment, does not have enough forces to maintain it. All forces are directed towards supporting the front in Ukraine. On the other hand, Russia always says that it will intervene in Transnistria. They are still betting that they will be able to break the front in Ukraine, reach Odessa and then open another front, in Transnistria. That is why I intuit that Russia is betting on this territory and is not giving in.

Vasile Lupu: I think they made this plan in advance, until the invasion of Ukraine, four years ago. Putin thought that in three days he would take Kiev. Then, with the help of the army in Transnistria, to take the Odessa region as well. All in order to completely close the exit to the Black Sea. So, if Ukraine did not resist, we would have been occupied for a long time. And it is not known what the fate of Romania would be further.

They said that the Special Military Operation was related to denazification. They claimed that the Russian population was humiliated in Ukraine, that they were not allowed to speak Russian, that they were persecuted. But officials from the Russian administration say that it would also include Moldova, the Baltic countries, Poland, and so on. So we then ask ourselves a question: are all these territories they are after Nazi-occupied and need to be denazified by them? Do they all have the same hatred for the Russian people? Do they all persecute the Russian ethnic group?

– Is it your fear that, if Ukraine can no longer resist the war…

Sergiu Tataru: Next are us, together with you. All of Romania. I tell you with certainty, not jokingly. I would like everyone to understand that the Russian is no joke. And the only way out of this situation is to regroup, to reunify the Romanian country. Let us be a strong and great country, a great Romania.

Let us be prepared, let us have a strong army to fight back against the enemy. Because the Russian will arrive and pass Bucharest. Appetite comes with eating. If they take Ukraine, it won't cost them anything to move on.

„We will have breakfast in Tiraspol, lunch in Chisinau and dinner in Bucharest”

– Russia said it was acting in defense of the Russian-speaking population of Transnistria, was the official explanation. Does this seem like similar rhetoric to what we find in Ukraine today?

Vasile Lupu: It is the same unfounded pretext to justify those ambitions of conquest. They are taught to conquer a territory, to graze the horses as long as there is grass to graze there, and then to move on. That is specific to this nation, which I have never loved.

Sergiu Tătaru: I would like every Romanian to understand that we are speaking, as witnesses, about the purpose and the plan of the Russians. We saw with our own eyes what they are capable of. We fought in a war in which 300 or so boys died. It was a war of national liberation, in which we defended the most sacred things: the language, the tricolor and the ancestral land, which rightfully belong to us. We fought with the strongest army of Russia. The 14th Army was considered the strongest at the time. And it is still on the territory of the Republic of Moldova. On Romanian territory.

Who do you think was in Tiraspol at that time, leading this gang? General Aleksandr Lebed, who came from Russia, after fighting in Iraq and Afghanistan. He had been deployed to us because the Russians thought he would scare us. He said: "We will have breakfast in Tiraspol, lunch in Chisinau and dinner in Bucharest". Our commander in Tighina replied at the time: before reaching Chisinau, Bucharest, you must first pass through us.

These people are still on our land to this day. It hurts us, because so many boys died then that we are mentioning today. The Dubăsari police station was taken prisoner, and the 30 boys they found there were imprisoned in a small 2x3m room in Tiraspol. A cage. Our national hero Ilie Ilaşcu also stayed there. They resisted, they didn't betray, they didn't give in. They were mistreated in such a way that you can't even imagine. They put them in bulletproof vests, put them against the wall and shot them with real bullets. That's the Russian, the invader, wherever he goes, he leaves dust behind. Look at what they're doing in Ukraine! They wiped out villages, entire cities, they destroyed everything. They're barbarians. If Romania hadn't existed then, I'm telling you clearly, you wouldn't be talking to us today.

„If they take Ukraine, it won't cost them anything to move on”

- What do you answer to those who say that Russia is defending its interests in Ukraine?

Sergiu Tataru: Russia is not defending its interests. Russia wants to re-establish its former empire. So to dominate all the territories that were previously conquered by it. Bessarabia, parts of Romania, Bulgaria, the Baltic countries, all are threatened by the same danger of being forcibly returned to this empire. Just as they were forcibly taken within the Soviet Union.

- Why is Transnistria kept in poverty?

Sergiu Tataru: I intuit that this territory is kept in poverty because Russia, at this moment, does not have enough forces to maintain it. All forces are directed towards supporting the front in Ukraine. On the other hand, Russia always says that it will intervene in Transnistria. They are still betting that they will be able to break the front in Ukraine, reach Odessa and then open another front, in Transnistria. That is why I intuit that Russia is betting on this territory and is not giving in.

Vasile Lupu: I think they made this plan in advance, until the invasion of Ukraine, four years ago. Putin thought that in three days he would take Kiev. Then, with the help of the army in Transnistria, to take the Odessa region as well. All in order to completely close the exit to the Black Sea. So, if Ukraine did not resist, we would have been occupied for a long time. And it is not known what the fate of Romania would be further.

They said that the Special Military Operation was related to denazification. They claimed that the Russian population was humiliated in Ukraine, that they were not allowed to speak Russian, that they were persecuted. But officials from the Russian administration say that it would also include Moldova, the Baltic countries, Poland, and so on. So we then ask ourselves a question: are all these territories they are after Nazi-occupied and need to be denazified by them? Do they all have the same hatred for the Russian people? Do they all persecute the Russian ethnic group?

– Is it your fear that, if Ukraine can no longer resist the war…

Sergiu Tataru: Next are us, together with you. All of Romania. I tell you with certainty, not jokingly. I would like everyone to understand that the Russian is no joke. And the only way out of this situation is to regroup, to reunify the Romanian country. Let us be a strong and great country, a great Romania.

Let us be prepared, let us have a strong army to fight back against the enemy. Because the Russian will arrive and pass Bucharest. Appetite comes with eating. If they take Ukraine, it won't cost them anything to move on.

– What do you answer to those who say that Russia is defending its interests in Ukraine?

Sergiu Tataru: Russia is not defending its interests. Russia wants to re-establish its former empire. So to dominate all the territories that were previously conquered by it. Bessarabia, parts of Romania, Bulgaria, the Baltic countries, all are threatened by the same danger of being forcibly returned to this empire. Just as they were forcibly taken within the Soviet Union.

– Why is Transnistria kept in poverty?

Sergiu Tataru: I intuit that this territory is kept in poverty because Russia, at this moment, does not have enough forces to maintain it. All forces are directed towards supporting the front in Ukraine. On the other hand, Russia always says that it will intervene in Transnistria. They are still betting that they will be able to break the front in Ukraine, reach Odessa and then open another front in Transnistria. That's why I sense that Russia is betting on this territory and is not giving in.

Vasile Lupu: I think they made this plan in advance, until the invasion of Ukraine four years ago. Putin thought that in three days he would take Kiev. Then, with the help of the Transnistrian army, he would take the Odessa region as well. All this to completely close the exit to the Black Sea. So, if Ukraine did not resist, we would have been occupied for a long time. And it is not known what the fate of Romania would be further.

They said that the Special Military Operation was related to denazification. They claimed that the Russian population was humiliated in Ukraine, that they were not allowed to speak Russian, that they were persecuted. However, officials from the Russian administration say that it would also include Moldova, the Baltic countries, Poland and so on. So we ask ourselves a question: are all these territories that they are yearning for, are they Nazified and need to be denazified by them? Do they all have the same hatred for the Russian people? Do they all persecute the Russian ethnic group?

– Is it your fear that, if Ukraine can no longer resist the war…

Sergiu Tătaru: Next are us, with you together. All of Romania. I tell you with certainty, not jokingly. I would like everyone to understand that the Russian is no joke. And the only way out of this situation is to regroup, to regroup the Romanian country. Let us be a strong and great country, a great Romania.

Let us be prepared, let us have a strong army to retaliate against the enemy. Because the Russian will reach and pass Bucharest. Appetite comes with eating. If they take Ukraine, it will cost them nothing to move on.

And, unfortunately, we find that there are a lot of traitors in Bucharest, too, who tell us that we can live well with the Russians. And that scares us very much.

Article source: [online] [citat 02.04.26]. Available: : hotnews.ro.

„Am luptat cu cea mai puternică armată a Rusiei”. Mărturia a doi români care au luptat contra trupelor ruse în Transnistria

 „Am văzut cu ochii noştri de ce sunt în stare ruşii. Acolo unde ajung rămâne praf în urmă”, spune Sergiu Tătaru, veteran al războiului din Transnistria, din anul 1992. La 34 de ani de la ultima confruntare între moldoveni şi ruşi, HotNews a vorbit cu doi dintre combatanţii, ambii cu cetățenie română, care au luptat împotriva trupelor ruse.

În 1992, la scurt timp după destrămarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova s-a confruntat cu un conflict armat în regiunea Transnistria. Liderii separatiști de acolo, sprijiniți de Rusia și de Armata a 14-a, staționată în zonă, s-au ridicat împotriva autorităților de la Chișinău.

România a condamnat atunci separatismul transnistrean şi implicarea Rusiei şi a sprijinit autorităţile moldoveneşti în luptă. De asemenea, mai mulți voluntari români au mers pe front de partea forțelor de la Chişinău. Luptele s-au purtat în mai multe localități de pe malul Nistrului şi s-au încheiat în vara anului 1992 printr-un armistițiu, însă trupele ruse au rămas până astăzi în Transnistria.

Interviul integral poate fi citit aici!

Descoperă „The Women Who Ran Away”, un roman captivant despre două femei care pornesc într-o călătorie prin Franța pentru a-și regăsi libertatea, curajul și un nou sens al vieții

Dacă îți plac romanele emoționante despre schimbări de viață, prietenii neașteptate și călătorii care transformă destine, „The Women Who Ran Away” este o lectură perfectă. Povestea urmărește două femei care, aflate în momente diferite ale vieții lor, pornesc într-o călătorie ce le va schimba perspectiva asupra trecutului și a viitorului.

Acest roman contemporan combină umorul, emoția și aventura într-o poveste despre regăsire personală și despre puterea de a merge mai departe atunci când viața ia o turnură neașteptată.

Despre ce este romanul „The Women Who Ran Away” 

La începutul romanului, Deira pleacă singură într-o vacanță pe care o plănuise împreună cu partenerul ei de lungă durată, Gavin. După o despărțire dureroasă și neașteptată, Deira decide să nu renunțe la călătorie. Mai mult decât atât, ia o decizie impulsivă: „împrumută” mașina fostului iubit și pornește într-o aventură prin Franța.

Drumul devine pentru ea o încercare de a-și pune ordine în gânduri și de a înțelege ce urmează în viața ei.

În paralel, Grace pornește și ea într-o călătorie solitară, dar dintr-un motiv complet diferit. Fiecare etapă a drumului ei a fost planificată în detaliu de soțul ei, Ken, înainte de a muri. Deși Ken a fost mereu cel care a luat deciziile în familie, ultimul său plan ascunde mai multe surprize.

Pentru a descoperi ce a lăsat în urmă, Grace trebuie să urmeze itinerariul până la capăt.

Două destine care se întâlnesc pe drum

Destinul le aduce pe Deira și Grace împreună într-un moment neașteptat. Ceea ce începe ca o întâlnire întâmplătoare se transformă rapid într-o prietenie sinceră.

Pe autostrăzile și drumurile pitorești ale Franței, cele două femei împărtășesc povești despre trecutul lor, despre iubire, pierdere și speranță. În timp ce călătoresc împreună, fiecare dintre ele începe să vadă viitorul într-o lumină nouă.

Această călătorie devine mai mult decât un simplu road trip – devine o oportunitate de vindecare și de redescoperire a propriei identități.

Temele principale ale romanului

1. Curajul de a o lua de la capăt

Romanul explorează momentul dificil în care oamenii sunt nevoiți să își reconstruiască viața după o pierdere sau o despărțire.

2. Prietenia neașteptată

Întâlnirea dintre Deira și Grace demonstrează că uneori cele mai importante relații apar exact atunci când ai cea mai mare nevoie de ele.

3. Călătoria ca transformare personală

Peisajele romantice ale Franței devin fundalul perfect pentru o poveste despre schimbare, libertate și regăsire.

De ce merită să citești „The Women Who Ran Away” 

Există mai multe motive pentru care „The Women Who Ran Away”  a devenit un roman apreciat de cititorii de ficțiune contemporană:

• este o poveste realistă și emoționantă despre relații și viață
• are personaje autentice, cu care cititorii se pot identifica
• combină umorul cu momente profunde și sensibile
• oferă o atmosferă caldă, cu peisaje europene romantice

Cartea este perfectă pentru cititorii care iubesc romanele despre prietenie, călătorii și noi începuturi.

Romanul „The Women Who Ran Away” este mai mult decât o simplă poveste despre o călătorie. Este un roman despre libertatea de a-ți rescrie viața, despre curajul de a lăsa trecutul în urmă și despre oamenii care apar exact atunci când ai nevoie de ei.

Pentru cititorii care caută o poveste caldă, emoționantă și plină de speranță, acest roman este o alegere ideală.

Site-ul oficial al autoarei - accesați aici.

Top locuri pentru echitație în Moldova – unde poți călări și te bucura de natură

În ultimii ani, echitația a devenit una dintre cele mai interesante activități de agrement din Republica Moldova. Tot mai mulți oameni caută experiențe în natură, departe de agitația orașului, iar plimbările călare sunt o modalitate perfectă de relaxare, aventură și conectare cu animalele.

 

Fie că ești începător sau ai deja experiență în călărie, există mai multe cluburi ecvestre în apropiere de Chișinău și în alte regiuni ale țării unde poți încerca această activitate. Iată topul celor mai interesante locuri pentru echitație în Moldova, unde te poți bucura de natură, aer curat și experiențe memorabile.

 

1. Kazak Club – Echitație și agrement recreativ

 Kazak Club – Echitație și Agrement Recreativ este unul dintre cele mai apreciate locuri pentru echitație din apropierea Chișinăului. Situat într-un cadru natural liniștit, la doar câteva minute de capitală, clubul oferă o experiență autentică pentru toți iubitorii de cai.

Aici poți descoperi farmecul echitației, fie prin plimbări relaxante călare, fie prin lecții dedicate celor care doresc să învețe să călărească. Caii sunt bine îngrijiți, iar instructorii oferă ghidaj pentru ca fiecare vizitator să se simtă în siguranță și să se bucure de experiență.

 

Ce poți face la Kazak Club:

• plimbări călare în natură
• lecții de echitație pentru începători și avansați
• sesiuni foto cu cai
• activități recreative în aer liber
• experiențe perfecte pentru cupluri, familii și turiști

 

Datorită atmosferei relaxante și a peisajului natural, Kazak Club este o alegere excelentă pentru o escapadă de weekend lângă Chișinău sau pentru turiștii care vor să descopere Moldova într-un mod diferit.

 

2. Clubul de echitație Sparta

Sparta Horse Club este un alt loc cunoscut pentru activități ecvestre în apropierea capitalei. Clubul oferă lecții de echitație, antrenamente și activități pentru copii și adulți.

Este o alegere bună pentru cei care doresc să învețe echitația într-un cadru organizat și să își dezvolte abilitățile de călărie.

 

3. Complexul ecvestru At-Prolin

At-Prolin este unul dintre cele mai cunoscute centre ecvestre din sudul Moldovei. Complexul este cunoscut pentru activitățile sportive și pentru creșterea cailor de rasă.

Aici au loc competiții ecvestre, antrenamente și evenimente dedicate pasionaților de echitație.

 

4. Cluburi și ferme ecvestre din zona rurală

Pe lângă cluburile cunoscute, în mai multe regiuni rurale din Moldova există ferme și pensiuni care oferă experiențe de echitație pentru turiști. Acestea sunt ideale pentru cei care doresc să combine:

• turismul rural
• plimbările călare
• degustările de vin
• explorarea tradițiilor locale

 

Regiunile din apropierea unor destinații turistice precum Orheiul Vechi sau Cricova oferă uneori astfel de experiențe.

De ce să încerci echitația în Moldova

Plimbările călare sunt mai mult decât o simplă activitate recreativă. Ele oferă o serie de beneficii:

• reduc stresul și ajută la relaxare
• îmbunătățesc echilibrul și postura
• creează o conexiune specială cu animalele
• oferă ocazia de a explora natura într-un mod diferit

 

În plus, Moldova are peisaje rurale frumoase și liniștite, perfecte pentru astfel de experiențe.

 

Turism activ lângă Chișinău

 Tot mai mulți turiști care vizitează capitala Moldovei caută activități în natură, nu doar obiective turistice urbane. În afară de vizitarea vinăriilor sau a monumentelor istorice, echitația a devenit o opțiune populară pentru cei care vor să trăiască o experiență autentică.

Cluburile ecvestre din apropierea Chișinăului permit vizitatorilor să descopere un alt ritm al vieții – unul mai calm, în mijlocul naturii.

Dacă vrei să încerci o experiență diferită în Republica Moldova, echitația este o alegere excelentă. Fie că ești pasionat de cai sau doar curios să încerci ceva nou, există mai multe locuri unde poți călări și te poți bucura de natură.

 

Dintre acestea, Kazak Club – Echitație și Agrement Recreativ se remarcă prin atmosfera relaxantă, apropierea de Chișinău și experiențele autentice oferite vizitatorilor.

Există, într-adevăr, trei tipologii frecvente de oameni care spun altora „pleacă peste hotare, acolo se fac bani”

Faptul că cineva îți spune să pleci peste hotare, în timp ce el trăiește liniștit în Moldova, nu este neapărat despre tine – de multe ori spune mai mult despre modul lui de a vedea viața.

1. Proiecția propriei mentalități

Unii oameni cred foarte mult în ideea că „banii adevărați se fac doar peste hotare”. Ei proiectează această convingere asupra altora.

Chiar dacă ei nu pleacă, consideră că pentru cineva fără copii sau obligații ar fi „logic” să încerce.

2. Raționamentul pragmatic

În Moldova există un discurs social foarte puternic:

dacă nu ai copii sau familie de întreținut, ar trebui să profiți și să pleci pentru a face bani.

În mintea lor, calculul este simplu:

• tu ai mai multă libertate,
• ai mai puține riscuri personale,
• deci ar trebui să maximizezi venitul.

3. Sfaturi fără cost personal

Este ușor să dai un sfat atunci când nu trebuie să suporți consecințele lui.

A pleca în altă țară înseamnă:

• adaptare culturală,
• singurătate,
• muncă uneori sub nivelul pregătirii,
• ruptură de mediul social.

Cine îți spune asta nu suportă aceste costuri.

4. Comparație socială

Uneori sfatul poate ascunde și o comparație implicită:

„Eu sunt bine aici, dar tu ai putea face mai mult”.

Nu este neapărat răutate, dar poate fi o formă subtilă de a-și confirma propria alegere de viață.

5. Percepția că Moldova oferă puține oportunități

Mulți oameni sunt convinși că în Moldova:

1. veniturile sunt limitate,
2. dezvoltarea profesională este mai lentă.

De aceea reflexul lor este să recomande plecarea.

Un lucru important

Banii nu sunt singurul criteriu de viață. Sunt oameni care:

• câștigă mai puțin, dar au sens profesional și stabilitate în țară;
• câștigă mai mult peste hotare, dar plătesc un preț emoțional mare.

Există într-adevăr trei tipologii frecvente de oameni care spun altora „pleacă peste hotare, acolo se fac bani”. Motivația lor nu este mereu evidentă. Dar ei nu înțeleg că dacă ai creier în cap, poți face bani și în Moldova. Deja, câștigurile în Europa nu mai sunt ceea ce au fost când. Da, poate în Europa este o stabilitate mai mare, dar din surse demne de încredere, deja s-au schimbat lucrurile și acolo. Nu mai e ce a fost odată.

1. „Realistul economic”

Această persoană privește viața în termeni foarte pragmatici.

Pentru el:

• salariile din Moldova sunt mici
• în Europa veniturile sunt mai mari
• deci concluzia logică este: pleacă unde se plătește mai bine

Nu spune asta din răutate, ci dintr-o logică economică simplificată.

Totuși, apare paradoxul:

• el rămâne în Moldova pentru că are confortul vieții deja construite
• locuință, cerc social, stabilitate.

Deci el recomandă altora ceea ce ar fi făcut la începutul vieții, nu neapărat acum.

2. „Strategul comod”

Această persoană vede că tu ai potențial sau energie și îți spune să pleci pentru că:

• el nu vrea să riște
• nu vrea să iasă din zona de confort
• dar consideră că tu ai putea încerca în locul lui.

Uneori este chiar o formă de admirație indirectă:

„Tu ai curaj, eu nu”.

3. „Observatorul social”

Aceasta este o tipologie foarte răspândită în Moldova.

Omul nu analizează profund situația ta. El repetă ceea ce a devenit o normă socială:

• „toți pleacă”
• „aici nu sunt bani”
• „în Europa se trăiește mai bine”

Este un reflex cultural, nu un sfat personalizat. Ce este interesant în cazul tău.

Când cineva îți dă insistent astfel de sfaturi, uneori în spate există o curiozitate reală – oamenii vor să vadă dacă tu vei avea curajul pe care ei nu l-au avut.

De ce există Arcul de Triumf în multe orașe precum Chișinău, București sau Paris? Ce simbolizează ele?

Arcurile de triumf apar în multe orașe europene pentru că ele provin dintr-o tradiție foarte veche de putere și victorie, moștenită din Imperiul Roman. Ideea a fost preluată de statele moderne pentru a transmite un mesaj politic și simbolic.

2006, 23 martie. Uzuale: clădiri, monumente.

Marcă poștală: Arcul de Triumf din Chișinău:

Tipar ofset pe hârtie albă, gumată. O culoare. Dantelura 14 ½:14. Format 27,50×23,00 mm. În coală 91 (13×7) mărci. Tipărite la F.E.P. „Tipografia Centrală” Chişinău. 

Machetă: Vitalie Pogolşa. Tiraj 500 000.

Originea: Imperiul Roman

Primul model de arc de triumf apare în Roma, unde împărații ridicau astfel de monumente pentru a celebra victorii militare sau realizări importante ale statului.

Câteva exemple celebre din Antichitate sunt:

• Arcul lui Titus

• Arcul lui Constantin

Generalul victorios intra în oraș trecând pe sub arc în timpul unei ceremonii numite triumphus.

De ce au fost construite în orașele moderne

În secolele XVIII–XIX, multe capitale europene au început să copieze modelul roman pentru a transmite idei precum:

• victorie militară

• glorie națională

• putere politică

• identitate națională

De aceea apar arcuri de triumf în diferite capitale.

Exemple cunoscute

Arc de Triomphe
A fost construit la ordinul lui Napoleon Bonaparte pentru a celebra victoriile armatei franceze.

Arcul de Triumf din București
Simbolizează victoria României în Primul Război Mondial și realizarea Marii Uniri din 1918.

Arcul de Triumf din Chișinău
A fost construit în 1840 pentru a comemora victoria Imperiului Rus în războiul ruso-turc din 1828–1829.

Ce simbolizează, în esență

Indiferent de oraș, arcurile de triumf transmit aceleași idei:

1. victorie și glorie militară

2. memoria unui moment istoric important

3. puterea statului sau a imperiului

4. intrarea simbolică în capitală

În multe orașe ele sunt amplasate în puncte centrale, pentru că marchează simbolic „inima” orașului.

✅ Interesant pentru turism:
Pentru vizitatori, arcurile de triumf devin repere urbane și locuri iconice de fotografii, exact cum este Arcul de Triumf din Chișinău pentru turiștii care descoperă Moldova.

Mai multe detalii despre Arcul de Triumf din Chișinău, accesați aici.

3 martie 1918 – Zemstva din Bălți a cerut Unirea cu România

La 3 martie 1918, într-un moment de profundă transformare a Europei de Est, Zemstva (Consiliul județean) din Bălți a adoptat în unanimitate o moțiune istorică: cererea Unirii Basarabiei cu Regatul României.

Acest vot precede cu doar câteva săptămâni decizia istorică din 27 martie 1918 a Sfatul Țării și demonstrează un fapt esențial: idealul Unirii nu a fost impus de sus, ci exprimat democratic din teritoriu.

După proclamarea Republicii Democratice Moldovenești la 2 decembrie 1917, spațiul dintre Prut și Nistru, anezat de imperiul Țarist la 1812, se afla într-un context de insecuritate generat de prăbușirea Imperiului Rus.

În acest cadru, administrațiile locale au început să își exprime poziția privind viitorul regiunii.

Zemstva din județul Bălți, născută din alegerile regionale din decembrie 1917, a discutat și a votat solemn o moțiune prin care cerea unirea Basarabiei cu România.

Documentul este clar, argumentat și ancorat în principii democratice.

Zemstva din Bălți a cerut Unirea cu România

Hotărârea Zemstvei din județul Bălți din 3 martie 1918 invocă:

• dreptul popoarelor la autodeterminare
• continuitatea istorică a Moldovei între Prut și Nistru
• caracterul forțat al anexării din 1812
• siguranța și dezvoltarea în cadrul statului român

În textul hotărârii votate la 3 martie 1918 se afirmă explicit că Basarabia a fost „smulsă fără consimțământul ei” în 1812 și că, timp de veacuri, a fost un trup cu Moldova de peste Prut.

Articolul integral poate fi citit aici.

Imagini de arhivă a Prefecturii judeţului Bălţi vedeți aici.

On March 3, 1918 – The Zemstva of Bălți demanded Union with Romania

On March 3, 1918, at a time of profound transformation in Eastern Europe, the Zemstva (County Council) of Bălți unanimously adopted a historic motion: the request for the Union of Bessarabia with the Kingdom of Romania.

This vote preceded by only a few weeks the historic decision of March 27, 1918, of the Sfatul Țării and demonstrates an essential fact: the ideal of the Union was not imposed from above, but democratically expressed from the territory.

After the proclamation of the Moldavian Democratic Republic on December 2, 1917, the space between the Prut and the Dniester, annexed by the Tsarist empire in 1812, was in a context of insecurity generated by the collapse of the Russian Empire.

In this framework, local administrations began to express their position on the future of the region.

The Zemstva of Balti County, born from the regional elections of December 1917, discussed and solemnly voted on a motion demanding the union of Bessarabia with Romania.

The document is clear, well-argued and anchored in democratic principles. The Zemstva of Balti County demanded the Union with Romania

The decision of the Zemstva of Balti County of March 3, 1918 invokes:

• the right of peoples to self-determination
• the historical continuity of Moldova between the Prut and the Dniester
• the forced nature of the annexation of 1812
• security and development within the Romanian state

The text of the decision voted on March 3, 1918 explicitly states that Bessarabia was “ripped off without its consent” in 1812 and that, for centuries, it was one body with Moldova across the Prut.

The Zemstva decision called for the unity of all the assemblies of Bessarabia – from Hotin to Ismail – and for the sending of a delegation to Iași to pay homage to King Ferdinand I of Romania.

The Zemstva decision of Bălți is a democratic act, not a geopolitical myth

The Zemstva decision of Bălți directly contradicts the narrative according to which Bessarabia organically belonged to the Russian space.

The document clearly indicates that:

• the Romanian identity was publicly affirmed
• the union was requested by vote
• the decision was based on a legal and political foundation

It was not an annexation, but a democratic option expressed by local representatives.

In a period when historical propaganda tries to reactivate imperial myths, such documents remain essential for understanding historical truth.

The Balti Zemstva Decision is a Democratic Act, Not a Geopolitical Myth

The Balti Zemstva Decision directly contradicts the narrative according to which Bessarabia organically belonged to the Russian space.

The document clearly indicates that:

• the Romanian identity was publicly affirmed
• the union was requested by vote
• the decision was based on a legal and political foundation

It was not an annexation, but a democratic option expressed by local representatives.

In a period when historical propaganda tries to reactivate imperial myths, such documents remain essential for understanding historical truth.

The decision of the Zemstva of Balti County of March 3, 1918

„The general assembly of the Zemstva of Balti District, born from the regional elections that took place in December 1917 and convened on March 1, 1918, for voting on budgets and other measures necessary for the smooth running of the administration and economic life in this region, finishing its work, before closing the session discussed and voted unanimously on the following motion submitted to the assembly's desk by the members of the Zemstva:

• „Based on the principles proclaimed by the great revolution of the peoples of the former great empire of all the Russians, which first of all, together with the freedom and equality of all individuals before the laws, proclaimed the freedom of nationalities to dispose of their present and future fate and settlements for themselves, the Moldavian people, settled for 20 centuries ago by our Romanian ancestors between the Dniester and Prut, proclaimed on December 2, 1917, Bessarabia an independent and self-sufficient Moldavian Republic;
• Considering that the life and economic prosperity of a people is in relation to the living force and the abilities that God has endowed them, that in unity there is strength and that where there are two, strength increases;
• Considering that for 14 centuries, Bessarabia has always been one body with Moldavia on the right bank of the Prut and that its fate has always been linked to that of the Danubian Principalities, with which it has tasted the same sufferings and the same joys;
• Considering that in 1812, following the bloody turmoil of all European peoples, Bessarabia was torn away without its consent from its ethnographic trunk of its nation of origin, and
• Considering the splendid example that the young Kingdom of Romania has given in the short time since it was recognized as an independent State, attracting today the admiration and love of all the peoples of the world and even the respect of the common enemy;
• We solemnly proclaim today before God and the whole world, that we demand the union of Bessarabia with the Kingdom of Romania, under whose constitutional regime and under the protection of its laws of democratic monarchy we see the security of our national existence and economic and cultural prosperity.
• We appeal to all the assemblies throughout Bessarabia from Hotin to Ismail to unite by their vote to our motion and to ask the Council of the Country in Chisinau to send a delegation with representatives from all the regional and property assemblies to Iași to lay at the feet of the Throne of Romania our homage of devotion and faith to King Ferdinand I, King of all Romanians!”

The sourse: news.ungheni.org.

El 3 de marzo de 1918 – El Zemstva de Bălți exigió la unión con Rumania

El 3 de marzo de 1918, en un momento de profunda transformación en Europa del Este, la Zemstva (Consejo Provincial) de Bălți adoptó por unanimidad una moción histórica: la solicitud de la Unión de Besarabia con el Reino de Rumanía.

Esta votación precedió por tan solo unas semanas a la histórica decisión del 27 de marzo de 1918 del Sfatul Țării y demuestra un hecho esencial: el ideal de la Unión no se impuso desde arriba, sino que se expresó democráticamente desde el territorio. 

Tras la proclamación de la República Democrática de Moldavia el 2 de diciembre de 1917, la zona entre el Prut y el Dniéster, anexionada por el imperio zarista en 1812, se encontraba en un contexto de inseguridad generado por el colapso del Imperio ruso.

La historia no se puede reescribir con consignas.

Queda registrada en documentos, votaciones y decisiones oficiales.

Y el 3 de marzo de 1918, en Bălți, la voluntad expresada fue clara: la unión con Rumanía.

En este contexto, las administraciones locales comenzaron a expresar su postura sobre el futuro de la región.

La Zemstva del Condado de Balti, surgida de las elecciones regionales de diciembre de 1917, debatió y votó solemnemente una moción que exigía la unión de Besarabia con Rumanía.

El documento es claro, está bien argumentado y se basa en principios democráticos.

La Zemstva del Condado de Balti exigió la unión con Rumanía.

La decisión de la Zemstva del Condado de Balti del 3 de marzo de 1918 invoca:

• el derecho de los pueblos a la autodeterminación;
• la continuidad histórica de Moldavia entre el Prut y el Dniéster;
• el carácter forzoso de la anexión de 1812;
• la seguridad y el desarrollo dentro del Estado rumano.

El texto de la decisión votada el 3 de marzo de 1918 declara explícitamente que Besarabia fue "arrancada sin su consentimiento" en 1812 y que, durante siglos, formó una sola entidad con Moldavia al otro lado del Prut.

La decisión de la Zemstva exigía la unidad de todas las asambleas de Besarabia, desde Hotin hasta Ismail, y el envío de una delegación a Iași para rendir homenaje al rey Fernando I de Rumanía.

La decisión de la Zemstva de Bălți es un acto democrático, no un mito geopolítico.

La decisión de la Zemstva de Bălți contradice directamente la narrativa según la cual Besarabia pertenecía orgánicamente al espacio ruso.

El documento indica claramente que:

• La identidad rumana se afirmó públicamente.
• La unión se solicitó por votación.
• La decisión se basó en un fundamento jurídico y político.

No se trató de una anexión, sino de una opción democrática expresada por los representantes locales.

En un período en el que la propaganda histórica intenta reactivar los mitos imperialistas, estos documentos siguen siendo esenciales para comprender la verdad histórica. La Decisión de la Zemstva Balti es un acto democrático, no un mito geopolítico.

La Decisión de la Zemstva Balti contradice directamente la narrativa según la cual Besarabia pertenecía orgánicamente al espacio ruso.

El documento indica claramente que:

La identidad rumana se afirmó públicamente.

La unión se solicitó por votación.

La decisión se basó en un fundamento jurídico y político.

No fue una anexión, sino una opción democrática expresada por los representantes locales.

En un período en el que la propaganda histórica intenta reactivar los mitos imperialistas, estos documentos siguen siendo esenciales para comprender la verdad histórica.

Decisión de la Zemstva del Condado de Balti del 3 de marzo de 1918

La asamblea general de la Zemstva del Distrito de Balti, nacida de las elecciones regionales celebradas en diciembre de 1917 y convocada el 1 de marzo de 1918 para votar sobre los presupuestos y otras medidas necesarias para el buen funcionamiento de la administración y la vida económica de esta región, al finalizar sus trabajos, antes de clausurar la sesión, debatió y votó por unanimidad la siguiente moción presentada a la mesa de la asamblea por los miembros de la Zemstva:

• Basándose en los principios proclamados por la gran revolución de los pueblos del antiguo gran imperio de todos los rusos, que, en primer lugar, junto con la libertad e igualdad de todos los individuos ante las leyes, proclamó la libertad de las nacionalidades para disponer de su destino presente y futuro y de sus asentamientos, el pueblo moldavo, establecido hace 20 siglos por nuestros antepasados ​​rumanos entre el Dniéster y el Prut, proclamó el 2 de diciembre de 1917 Besarabia como una república independiente y República Moldava autosuficiente;
• Considerando que la vida y la prosperidad económica de un pueblo dependen de la fuerza vital y las capacidades que Dios le ha otorgado, que en la unión está la fuerza y ​​que donde hay dos, la fuerza se acrecienta;
• Considerando que durante 14 siglos, Besarabia siempre ha sido una sola entidad con Moldavia en la orilla derecha del Prut y que su destino siempre ha estado ligado al de los Principados del Danubio, con los que ha experimentado los mismos sufrimientos y las mismas alegrías;
• Considerando que en 1812, tras la sangrienta agitación de todos los pueblos europeos, Besarabia fue arrancada sin su consentimiento del tronco etnográfico de su nación de origen, y
• Considerando el espléndido ejemplo que el joven Reino de Rumania ha dado en el corto tiempo transcurrido desde su reconocimiento como Estado independiente, atrayendo hoy la admiración y el amor de todos los pueblos del mundo e incluso el respeto del enemigo común;
• Proclamamos solemnemente hoy ante Dios y el mundo entero que exigimos la unión de Besarabia con el Reino de Rumania, bajo cuyo régimen constitucional y al amparo de las leyes de su monarquía democrática, aseguramos la seguridad de nuestra existencia nacional y la prosperidad económica y cultural.

Apelamos a todas las asambleas de Besarabia, desde Hotin hasta Ismail, para que se unan con su voto a nuestra moción y soliciten al Consejo del País en Chisináu que envíe una delegación con representantes de todas las asambleas regionales y de propiedad a Iași para rendir homenaje a los pies del Trono de Rumania con devoción y fe al Rey Fernando I, Rey de todos los rumanos.

La fuente: news.ungheni.org.

Cine sunt găgăuzii din Moldova? Istorie, cultură și identitate în Găgăuzia

Găgăuzia (în găgăuză: Gagauz Yeri sau Gagauziya, cuvântul yeri înseamnă „pământ” sau „țară”; în rusă Гагаузия) este o regiune autonomă (din 1995) din sud-estul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al unei limbi turcice și apropiat cultural de turci, însă de confesiune creștină ortodoxă.

Oficial, autonomia este cunoscută sub numele: Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (abreviată UTA Găgăuzia; în găgăuză Avtonom Territorial Bölümlüü Gagauziya, în rusă Автономное территориальное образование Гагаузия).

Denumirea sa provine de la etnonimul „găgăuz”.

Pentru mai multe detalii, recomand următoarele articole:

1. Găgăuzia;

2. Găgăuzi;

3. Comrat;

4. Comrat;

5. Găgăuzii, așa cum nu i-a văzut nimeni;

6. Președinta Maia Sandu îi îndeamnă pe găgăuzi să-și păstreze limba maternă și să învețe româna;

7. Despre poporul găgăuz din sudul Basarabiei, zona Bugeacului;

8. Transformările şi dramele găgăuzilor de-a lungul istoriei;

9. Colonizarea Basarabiei cu etnici bulgari şi găgăuzi;

10. Găgăuzii. Origini, evoluţie şi aşezarea în sudul Basarabiei

Aici puteți vedea Ruta turistică Chişinău – Comrat - Taraclia – Beşalma – Cazaclia – Ceadâr Lunga - Chișinău

María Cebotari, el triste destino de la incomparable soprano

Maria Cebotari, considerada «una de las maravillas del mundo» por la prensa de entreguerras, nació el 10 de febrero de 1910 en Chisináu, Besarabia, donde asistió a clases de canto en el Conservatorio. En 1929, se incorporó como actriz a la Compañía de Teatro del Arte de Moscú y se casó con el financista de la compañía, el conde Alexander Virubov. Posteriormente, se trasladó a Berlín para tomar clases de canto con el profesor Oscar Daniel.

En 1931, debutó en la ópera de Dresde interpretando el papel de Mimi en «La Bohème» de Giacomo Puccini. Poco después, Bruno Walter la invitó a participar en el Festival de Salzburgo, donde obtuvo el papel de Eurídice en «Orfeo y Eurídice» de Christoph Willibald Gluck.

En 1935, la soprano interpretó el papel de Aminta en el estreno mundial de La mujer silenciosa de Richard Strauss, y el compositor le aconsejó que se mudara definitivamente a Berlín. Un año después, se incorporó a la Ópera Estatal Alemana, donde fue prima donna durante diez años. Durante ese tiempo, interpretó a Susana en Las bodas de Fígaro, a Zerlina en Don Giovanni y a Sofía en El caballero de la rosa, actuando también en representaciones de la Compañía de Ópera de Dresde y el Covent Garden de Londres, así como en la Ópera Estatal de Viena y La Scala de Milán.

Maria Cebotari cantó bajo la batuta de los más grandes directores de orquesta de la época, entre quienes la apreciaron especialmente, entre ellos Arturo Toscanini, Fritz Bush, Wilhelm Furtwängler, Clemens Krauss y Karl Böhm. Aún se conservan en los archivos grabaciones excepcionales de aquellos años, remasterizadas y disponibles para el público.

En 1938, la soprano se divorció del conde Virubov y se volvió a casar con el actor austriaco Gustav Diessl, con quien tuvo dos hijos. En 1946, tras la guerra, se incorporó a la Ópera Estatal de Viena. Regresó a los escenarios del Covent Garden en 1947 y el 27 de septiembre interpretó el papel de Donna Anna en la ópera „Ottavio" de Richard Tauber. La función tuvo lugar menos de una semana antes de que se sometiera a una cirugía para extirparle el pulmón izquierdo, afectado por un cáncer.

Meses después, el 20 de marzo de 1948, su esposo, el actor Gustav Diessl, falleció de un infarto y la actriz sufrió un shock. Aunque parecía que la cirugía de cáncer había sido un éxito, Maria Cebotari comenzó a sentir fuertes dolores mientras estaba en el escenario de la Ópera de Milán a principios de 1949, durante la representación de „Las bodas de Fígaro". Al principio, los médicos no la tomaron en serio, pero el 31 de marzo, la soprano se desplomó frente al público que la veía en la Ópera de Viena interpretando „El estudiante mendigo", una obra de Karl Millöcker. Cuatro días después, fue operada de urgencia y los médicos descubrieron que tanto su páncreas como su hígado estaban afectados por metástasis de la despiadada enfermedad. La gran artista falleció el 9 de junio de 1949, con tan solo 39 años, tras quedar sus dos hijos huérfanos de ambos padres. El funeral, al que asistieron miles de personas, tuvo lugar en el cementerio de Döbling y fue „una de las demostraciones de amor y honor más imponentes que un artista fallecido haya recibido jamás en la historia de Viena", como señaló el profesor Stefan Zadejan. En 1958, el buen amigo de la soprano, el pianista británico Sir Clifford Curzon, y su esposa, Lucille, decidieron adoptar, tras un largo proceso administrativo, a sus hijos, Peter y Fritz, de quienes la prensa de la época escribió que eran «los huérfanos más famosos del siglo».

Además de su exitosa carrera, que incluyó actuaciones en los escenarios de los teatros de ópera más importantes de Europa, Maria Cebotari también apareció en varias películas cuya temática estaba, de una u otra manera, relacionada con el mundo de la ópera, como «Giuseppe Verdi», «Maria Malibran», «Madama Butterfly» y «Love Me, Alfredo!».

También protagonizó la película «Odessa in Flames», dirigida en 1942 por el director italiano Carmine Gallone, basada en un guion de Nicolae Kirițescu. Una coproducción rumano-italiana, la película trataba sobre la Batalla de Odessa y ganó el Gran Premio del Festival de Cine de Venecia de ese año. Maria Cebotari, considerada „una de las maravillas del mundo" por la prensa de entreguerras, nació el 10 de febrero de 1910 en Chisináu, Besarabia, donde asistió a clases de canto en el Conservatorio. En 1929, se incorporó como actriz a la Compañía de Teatro de Arte de Moscú y se casó con el financista de la compañía, el conde Alexander Virubov. Posteriormente, se trasladó a Berlín para tomar clases de canto con el profesor Oscar Daniel.

En 1931, debutó en la ópera de Dresde interpretando el papel de Mimi en la ópera „La Bohème" de Giacomo Puccini. Poco después, Bruno Walter la invitó a participar en el Festival de Salzburgo, donde obtuvo el papel de Eurídice en la ópera "Orfeo y Eurídice" de Christoph Willibald Gluck.

En 1935, la soprano interpretó el papel de Aminta en el estreno mundial de La mujer silenciosa de Richard Strauss, y el compositor le aconsejó que se mudara definitivamente a Berlín. Un año después, se incorporó a la Ópera Estatal Alemana, donde fue prima donna durante diez años. Durante ese tiempo, interpretó a Susana en Las bodas de Fígaro, a Zerlina en Don Giovanni y a Sofía en El caballero de la rosa, actuando también en representaciones de la Compañía de Ópera de Dresde y en el Covent Garden de Londres, así como en la Ópera Estatal de Viena y La Scala de Milán. Maria Cebotari cantó bajo la batuta de los más grandes directores de orquesta de la época, entre quienes la apreciaron especialmente, entre ellos Arturo Toscanini, Fritz Bush, Wilhelm Furtwängler, Clemens Krauss y Karl Böhm. Aún se conservan en los archivos grabaciones excepcionales de aquellos años, remasterizadas y disponibles para el público. En 1938, la soprano se divorció del conde Virubov y se volvió a casar con el actor austriaco Gustav Diessl, con quien tuvo dos hijos. En 1946, tras la guerra, se incorporó a la Ópera Estatal de Viena. Regresó a los escenarios del Covent Garden en 1947 y el 27 de septiembre interpretó el papel de Donna Anna en la ópera „Ottavio" de Richard Tauber. La función tuvo lugar menos de una semana antes de que se sometiera a una cirugía para extirparle el pulmón izquierdo, afectado por un cáncer.

Meses después, el 20 de marzo de 1948, su esposo, el actor Gustav Diessl, falleció de un infarto y la actriz sufrió un shock. Aunque parecía que la cirugía de cáncer había sido un éxito, Maria Cebotari comenzó a sentir fuertes dolores mientras estaba en el escenario de la Ópera de Milán a principios de 1949, durante la representación de „Las bodas de Fígaro". Al principio, los médicos no la tomaron en serio, pero el 31 de marzo, la soprano se desplomó frente al público que la veía en la Ópera de Viena interpretando "El estudiante mendigo", una obra de Karl Millöcker. Cuatro días después, fue operada de urgencia y los médicos descubrieron que tanto su páncreas como su hígado estaban afectados por metástasis de la despiadada enfermedad. La gran artista falleció el 9 de junio de 1949, con tan solo 39 años, tras quedar sus dos hijos huérfanos de ambos padres. El funeral, al que asistieron miles de personas, tuvo lugar en el cementerio de Döbling y fue „una de las demostraciones de amor y honor más imponentes que un artista fallecido haya recibido jamás en la historia de Viena", como señaló el profesor Stefan Zadejan. En 1958, el buen amigo de la soprano, el pianista británico Sir Clifford Curzon, y su esposa, Lucille, decidieron adoptar, tras un largo proceso administrativo, a sus hijos, Peter y Fritz, de quienes la prensa de la época escribió que eran «los huérfanos más famosos del siglo».

Además de su exitosa carrera, que incluyó actuaciones en los escenarios de los teatros de ópera más importantes de Europa, Maria Cebotari también apareció en varias películas cuya temática estaba, de una u otra manera, relacionada con el mundo de la ópera, como «Giuseppe Verdi», «Maria Malibran», «Madama Butterfly» y «Love Me, Alfredo!».

En Viena, Austria, hay una calle/callejón que lleva el nombre de Maria Cebotari, pero el nombre oficial no es „Calle Maria Cebotari" (en alemán, „Maria Cebotari Straße"), sino:

📍 Cebotariweg – Viena (Döbling)

Esta calle/callejón se encuentra en el distrito de Döbling de Viena (al norte de la ciudad, código postal 1190, zona de Nussdorf).

El nombre „Cebotariweg" se le dio en 1958 en honor a la soprano de renombre internacional Maria Cebotari (1910-1949).

Maria Cebotari fue una famosa soprano lírico-dramática, miembro de la Wiener Staatsoper (Ópera Estatal de Viena) en sus últimos años de vida y un símbolo del arte lírico en la primera mitad del siglo XX.

Está enterrada en el cementerio de Döbling de Viena, también en el mismo distrito, y el nombre de esta calle/callejón reconoce su contribución cultural a la ciudad.

📌 Qué saber si quieres encontrar esta calle

Cebotariweg no es una de las arterias más grandes de Viena; es una calle/callejón más pequeña en el barrio de Nussdorf (Döbling).

La dirección exacta no es una arteria central como la „Ringstrasse” o la „Mariahilfer Straße”, pero tiene un significado honorífico en memoria del artista.

La fuente: dosaresecrete.ro, wikipedia.org