Gogoși cu dulceață

Ingrediente:
600 g făină
1 cub de drojdie
350 ml lapte
4 linguri de zahăr tos
1 pachet zahăr vanilat
1 lingură de rom
zahăr pudră vanilat
200-300 g dulceață sau gem de caise

Mod de preparare:

Se dizolvă drojdia și o linguriță de zahăr în 100 ml lapte călduț. Se amestecă cu 3 linguri de făină se acoperă și se lasă să crească 10-15 min. într-un loc cald. Se bat gălbenușurile cu sare, restul de zahăr și cîteva linguri de lapte. Se adaugă zahărul vanilat, coaja dde lămîie romul și se frămîntă cu aluatul crescut, restul de făină, pînă își dublează volumul, cca 30 min. Se întinde aluatul într-o foaie groasă de aproximativ 1.5 cm, se taie rondele de 7-8 cm, și se lasă să crească 10 min. Se prăjesc pe rînd în uleiul bine încins, cîte 3-4 minute pe fiecare parte la foc potrivit. Se lasă apoi la scurs și se pudrează cu zahăr tos. Se servesc cu dulcească ori gem de caise.

Sursa: dintr-un număr din ziarul Moldova Suverană.

Noaptea trecută la Chateau Marmont de Lauren Weisberger

În acest roman, Noaptea trecută la Chateau Marmont, Lauren Weisberger abordează cu subtilitate și umor teme de actualitate precum prețul succesului în societatea contemporană și efectele dezastruoase ale faimei asupra relațiilor de cuplu, descriind peripețiile prin care trece o pereche proaspăt căsătorită, a cărei fericire începe să se clatine sub pretextul celebrității căpătate peste noapte. 

Brooke și soțul ei duc o viață vesele și mulțumită în New York, însă lucrurile iau o întorsătură dramatică în momentul în care cariera de muzician a lui Julian începe să ia avînt. Și ce probleme pot apărea într-o familie în momentul în care Julian se trezește vedetă peste noapte și albumul lui ocupă locul 4 în topul Bibloard, sacrificiile pe care le face soția sa, Brooke, mai ales că lucrează în două părți și obține calificative bune... pozele cu soțul său și o tipă de la Chateau Marmont care o face să pună la îndoială fidelitatea soțului și sacrificiile făcute pentru el. Concedierea de la job o întristează destul de mult. Suportul celei mai bune prietene o face să reziste. Totuși. În fine. 

Cei doi se împacă, pentru că Julian realizează că familia e mai importantă decît cariera. Reușesc să ajungă la un compromis.

Deși e cam plicitisitor la început, vă îndemn să aveți răbdare. 

Referințe critice:

„Într-o societate obsedată de celebritate precum cea în care trăim, Lauren Weisberger ne ajută să descoperim nebănuitul preț al succesului.”

                                                                                                                                 (Publishers Weekly)

„Iată un minunat antidot pentru dependența de televizor. Noaptea trecută la Chateau Marmont propune un scenariu: ce s-ar întîmpla dacă, fără să vrei, ai deveni vedetă peste noapte?”                                                                                                                                                   (Entertainment Weekly)  

„Cînd toți sînt atenti pe scenă, puțini mai au timp să se gîndească la ce se întîmplă în spatele ei, la comedia din lumea reală. Cartea lui Lauren Weisberger este, din această perspectivă, un adevărat manual de psihologie a cuplurilor.”

                                                                                                                                                     (People)

Sursa imaginii: carturești

Cînd prietenii la nevoie nu se cunosc

Iată așa, niște ani au trecut, am interpretat greșit, am dat a doua șansă, am ratat şi cu vreo cinci ani de amintiri neplăcute am rămas. Și asta pentru că... prietenii la nevoie nu se cunosc.

Ei se cunosc doar la băut, mîncat și în genere, după ce evenimentul s-a consumat și nu se mai poate face nimic. Scuza lor în ceea ce privește tăcerea la momentul potrivit a fost că „n-am vrut să îți spun că nu am vrut să îți stric inima. Tu ai vrut să faci asta, iar acuma eu vreau să fim prietene”.

De parcă se punea problema într-aceea ca să îmi strice inima, de parcă ai avea și ce strica? La urma urmei, da, ar fi fost neplăcută toată situația aia pentru moment, dar ar fi trecut. Și aș fi fost recunoscătoare pentru vorba spusă la timp. Și conștientizam faptul că nu trebuie să știe toată lumea de discuția avută etc., respectiv în asta și consta prietenia - să îmi zică cînd era cu adevărat necesar să îmi spună, nu după 2-3 ani lucrați. La ce îmi mai trebuie mie acuma prietenia ta, dacă nu ai știut să fii prietenă atunci cînd eu am avut nevoie de prietenia și de ce nu, omenia ta?

Acești cinci ani au fost destul de dificili și stresanți. Deși am observat că prietenie adevărată nu există și nu poate fi, m-am convins că trebuie să fiu pe picioarele mele. Mi-am făcut o părere mai clarăp de niște persoane care în realtiate nu mai sunt așa corecte și profesioniste cum crede lumea. Iar „n-am vrut să îți spun că nu am vrut să îți stric inima” e cea mai patetică scuză pe care am auzit-o eu la viața mea. Iar faza că „tu ai vrut să vii aici” nu departe e. Și nu înțeleg ce înseamnă asta, „tu ai vrut să vin aici”...? Eu multe ce pot să vreau, dar asta nu înseamnă că tot ce vreau eu e și normal, corect. Eu dacă o să zic că vreau să mă arunc de la etajul 3 sau 10, oare ce ai face? M-ai lăsa să mă arunc doar așa, pentru că eu vreau?
Deși apăruse la orizont o persoană Y, care a comentat și ea vreo două vorbe la temă, am înțeles, la serviciu nu trebuie să ai prieteni. Să nu ajuți pe nimeni atunci cînd vine vorba și de vreo problemă personală.
Chiar dacă evenimentul s-a consumat și lucrurile oarecum s-au rezolvat, păi nu am decît să le urez acestor persoane să treacă prin ce am trecut eu și atunci o să înțeleagă ele valoarea unui cuvînt spus la timp, dar și valoarea unei prietenii. Nu că nu o să se întîmple fără să le mai doresc eu.
Culmea e că se supără pe mine că nu mai vreau să am de a face cu ea. E un tupeu nemaipomenit de mare să mă întrebi „de ce m-ai șters din prieteni?” 

Mi-am promis să fiu atentă la oameni, la ce prietenii leg și să nu mai fiu așa credulă atunci cînd vine vorba de oameni, de prieteni. Am înțeles deja că fie nu există așa ceva, prieteni adică, fie eu greșesc în această privință. Dacă simți că nu e de tine, păi nici nu e.

Sursa imaginilor: internet

Moldova există! Și te va surprinde...

Recomand atenției niște impresii despre Moldova, scrise de o tînăsă de origine spaniolă, Rene Frank. Articolul a fost publicat în anul 2014.

Știi unde se află Moldova pe hartă, fără să te uiți pe Google? Îți este cunoscut numele de Chișinău?

Dacă crezi că nu este cazul, află în această postare cele mai surprinzătoare lucruri a unei țări atît de necunoscute care îți pot îmbogăți cunoștințele. Care e următoarea ta destinație? MOLDOVA.

De ce Moldova?

Pînă a mă decide de a merge acolo, nu aveam idee de ce voi găsi. Dacă e să fiu sincer, îmi imaginam o țară foarte săracă și murdară, cu străzi prost asfaltate, pline de murdărie și cîini maidanezi. Ceva în stilul  Syldaviei, ca și comics-urile de Tintin. Prejudecăți...

Fără îndoială, întotdeauna se va găsi o persoană care va încerca să spargă aceste prejudecăți bazate pe experiența proprie, aș că, într-o zi, mi-am luat rucsacul și am luat un tren de noapte din București (România) în Chișinău, capitala Moldovei. Această experiență a meritat. Așa că, aici sunt cinci motive convingătoare pentru a alege Moldova ca următoarea ta destinație de aventură:

1) Vinăriile cele mai mari din lume

În satul Mileștii Mici, în mai puțin de o oră din partea de sud a capitalei, vei găsi cea mai mare vinărie care puteți să vă imaginați. Ca si fiu mai exact, această vinărie are aproape 200 km de căi subterane, deși la moment sunt folosite doar 55 de km, dar pentru a le străbate este necesar să mergi cu mașina și să ai cu tine o mapă bună.

2) Un tren vechi care îți amintește de URSS

Trenul de noapte cu destinația București (România) - Chișinău (Moldova) este o călătorie în timp. Vagoanele par să fie a unei favrici a fostei URSS, cu acele accente de lux discret care au caracterizat de sovietici în stilul anilor 70. Biletul costă doar 30 de euro, incluzînd pat (dacă ai noroc), un vagon doar pentru tine. Hostel și transport 2 în 1! Așa că, pregătește-te pentru cîteva ore de călătorie...

Cel mai nostim lucru a fost la frontiera, schimbarea roților de căi ferate. Ceea ce fac ei e faptul că ridică vagonul (tu fiind înăuntru) cu un cric hidraulic gigant și modifică lățimea roților. Și așa toate vagoanele. Eu m-am trezit ca și cum aș fi în interiorul unui gigant care poate cineva să-l stoarcă. Cînd m-am uitat pe fereastră și am văzut gigantul hidraulic, nu-mi venea să cred.

3) Meditarea asemeni unui călugăr

Lîngă Orhei, la o oră de mers cu autobuzul, la nord de Chișinău se află complexul monastic ortodox

Orheiul Vechi. Cel mai impresionant este acea parte a mănăstirii care se află direct în rocă, direct în interiorul muntelui.

Ca să ajungi acolo, trebuie să cobori niște scări care se află în umbră, pînă la o poartă groasă de lemn care se dovedește a fi intrarea unei capele mici, luminată de lumînări și unde domnește un miros puternic de tămîie. În acest loc, încă trăiesc cîțiva călugări ortodoxi, care îți vor relata cîte ceva din istoria locului.
În plus, poți ieși la o mini-terasă, chiar pe marginea falezei, unde poți să admiri una din cele mai incredibile priveliști cu rîul și cu o mică vale în fundal. Un loc perfect pentru relaxare și meditare asupra experiențelor de călătorie adevărate.

4) O capitală modernă cu o moștenire sovietică prezentă

Orașul Chișinău m-a surprins prin curățenia și frumusețea centrului istoric. Parcurile și scuarurile cu arbori se îmbină cu edificii în stil sovietic impunătoare și cu un centru comercial modern (McDonalds inclusiv).

Oamenii sunt foarte deschiși și amabili, deși mulți nu vorbesc bine engleza, chiar dacă fac tot posibilul să te ajute. Întradevăr îi emoționează faptul că un domn din Madrid a decis să le viziteze țara, o țară nu atît de cunoscută. Acest oraș, în plus, oferă o senzație de securitate și modernitate care îl face plăcit pentru călătorie. 

5) Mămăliga: trebuie să o încerci odată în viață

Este dificil de descris gustul acestei mîncări, unul tipic pentru regiune. Mămăliga sunt bile făcute din

făină de grîiu și unt, ca și o specie de pireu de cartofi foarte dens, dar foarte gustos. În plus, vine însoțit cu diverse sosuri, verdețuri, brînză, ouă și carne. Fără îndoială, merită să înceri.

Și mai ieiftin nici că se putea. Ca să îți faci o idee, am fost la un restaurant de calitate și mîncarea pe care am mîncat-o (cea mai scumpă din meniu) ma costat 115 MDL, valoarea în euro fiind 6,22. 

Sursa: ¡MOLDAVIA EXISTE! Y fijo que te va a sorprender… [online]. [citat 21.04.2015]. Disponibil : http://palabrautil.com/moldavia/#comment-3650

Caneloni cu brînză

Am găsit o reţetă, caneloni cu brînză. Şi paste.

Laptele, untul şi smîntîna nu e obligatoriu să fie de la firma indicată pe ambalaj.
Sursa: reţeaua Linella.

Anumite fete de Jennifer Weiner

Anumite fete este continuarea romanului Super-tare la pat, două bestselleruri internaţionale semnate de Jennifer Weiner, una dintre cele mai celebre autoare ale colectiei CHIC.

Anumite fete (Certain Girls, 2008) este continuarea romanului Super‑tare la pat, avînd‑o ca eroina pe Super‑tare la pat, protago­nista este acum mama, preocuparile sale sînt fiica adolescentă şi rebelă, pe nume Joy, cariera scriitori­ceasca, relaţia cu soţul ei, medicul Peter Krushelevansky, mîncarea organică şi, mai nou, cursurile de yoga. Viaţa ei pare să se fi înscris într‑un circuit minunat de previzibil, cu toata liniştea la care rîvnise şi, de asemenea, tandreţea şi iubirea unei familii. Dar, din clipa în care Joy devine interesată de secretele de mult îngropate ale familiei, trecutul revine cu putere in viata lor de familie, supunînd‑o pe Cannie la noi încercări şi pe fiica ei la efortul de a înţelege viata cu mai multa maturitate şi umor decît pînă atunci. Peste toate, Jennifer Weiner îşi pune amprenta ei inconfunda­bila: frumuseţea te ajută să scapi basma curată din orice situaşie, natura umană e dificilă şi capricioasă, se cere în permanenţă studiată şi criticată.

Cannie Shapiro, jurnalista de succes. La treisprezece ani de la întîmpările din

Nu e un roman care să te ţină cu sufletul la gură, dar poţi vedea ce înseamă să fii mamă de adolescentă. Cum să te comporţi, cum să reacţionezi, ce înseamnă organizarea unei petreceri bar mitzvah.

Pe final de lectură, am găsit cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:

Unul dintre marile adevăruri despre tragedii: poți să visezi că dispari, îți poți dori să nu mai știi de nimic, să te pierzi într-un vis nesfîrșit sau într-un roman SF sau să te cufunzi într-un rîu cu buzunarele pline cu bolovani, lăsînd apa întunecată să te înghită.

Ce-ai primit e bun primit, așa că nu mai sta necăjit.

Nimic nu e doar în alb și negru. Nimeni nu e doar rău sau bun.

Se vor întîmpla mereu lucruri rele și multe nu vor merge cum ar trebui.

Cînd nu obții ce-ți dorești, iei ce-a mai rămas și te străduiești să faci ceva bun.

Referinţă critică:

„Plin de căldură şi umor, romanul Anumite fete este o examinare impresionantă a momentelor tragice şi comice, totodată, care marcheaza relaţia dintre mame şi fiice, observînd în profunzime dinamica unei familii aflate într-o permanenţă nevoie de a afla şi a spune adevărul.” (Kirkus Review)

sursa imaginii: bestseller.md

Fata din tren de Paula Hawkins

Pentru prima dată citesc o carte pentru în rolul principal al filmului e o actriţă relativ preferată, Emily Blunt. Şi eu cum nu privesc filmul înainte de a citi cartea, iată că am lecturat Fata din tren dintr-o răsuflare, în 2-3 zile.

Deşi e scris în forma unui jurnal, e un jurnal scris scurt, clar şi cuprinzător, vorba aia. Chiar dacă are la 400 de pagini. Cine nu a citit cartea asta, vă recomand cu încredere să-l citiţi. La fel, îl recomand celor care stau la dubii, să citească romanul ori nu. 

Divorţată de soţ, concediată din cauza consumului de alcool, Rachel merge în fiecare zi cu trenul pînă în Londra. Trece pe lîngă casa unde trăia şi îl vede permanet pe fostul soţ împreună cu noua soţie şi copilul pe c are îl au împreună. Îşi surprinde într-o zi vecina sărutîndu-se un un alt bărbat. Ea dispare şi devine subiect de ştire în mass-media. Asta duce la implicarea ei în caz. În încercarea de a-i ajuta soţul, de fapt, este implicată mai mult încurcînd decît ajutînd. 

Trailer-ul filmului în puteţi vedea aici. Dar nu uitaţi, înainte de a privi filmul, citiţi cartea.

Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani înainte să se dedice literaturii. Născută şi crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuieşte şi acum. Fata din tren este primul său thriller. A cunoscut un mare succes internaţional, iar DreamWorks a cumpărat drepturile de ecranizare.

Sursa imaginii: edituratrei.ro