Interviu despre curaj, acceptarea de sine, maternitate, greutate, egalitate și drumul unei scriitoare care a refuzat să-și schimbe personajul pentru a se conforma așteptărilor. Interviul a fost publicat pe goodreads.com pe 3 octombrie 2016.
Jennifer Weiner este una dintre autoarele care au reușit să transforme experiențele personale, vulnerabilitățile și întrebările despre imaginea femeii într-o literatură sinceră și apropiată de cititori.
Atunci când încerca să-și publice primul roman, în anul 2000, o agentă literară cunoscută i-a oferit reprezentare, dar i-a cerut să schimbe personajul principal și să o facă să slăbească. Weiner, pe atunci o autoare debutantă, a avut însă curajul să refuze.
Decizia i-a schimbat cariera. A găsit un alt agent și un alt editor, iar romanul „Good in Bed” a fost publicat cu succes de către critica și a ajuns pe lista bestsellerurilor New York Times. Cititorii au îndrăgit-o pe Cannie Shapiro, o eroină inteligentă, amuzantă și imperfectă, departe de imaginea femeii „perfecte”.
În 2005, cel de-al doilea roman al scriitoarei Jennifer Weiner, „In Her Shoes”, a fost transformat într-un film cu Toni Collette, Cameron Diaz și Shirley MacLaine.
După 11 romane și o colecție de povestiri, Jennifer Weiner a publicat și primul său volum de memorii, „Hungry Heart: Adventures in Life, Love, and Writing”, o carte profund personală despre copilărie, familie, greutate, maternitate și devenirea unei scriitoare.
Într-un interviu pentru Goodreads, Jennifer Weiner vorbește cu sinceritate despre vulnerabilitate, egalitate, presiunea asupra femeilor, rețelele sociale și despre momentul în care a ales să aibă încredere în propria voce.
Jennifer Weiner despre provocările scrierii unui volum de memorii
Goodreads: Felicitări pentru Hungry Heart, prima dumneavoastră carte de nonficțiune. Care au fost provocările scrierii unui volum de memorii?
Jennifer Weiner: Cea mai evidentă este că toată lumea va afla lucruri despre viața mea, iar asta este înfricoșător. Dar în ceea ce privește scrisul, unele dintre aceste povești sunt lucruri pe care le-am mai spus, cum ar fi povestea bunicii mele, Nana, care a fost figurantă într-un film, așa că acea parte a venit foarte natural.
Am predat o primă versiune a cărții care conținea povești pe care le spusesem la întâlniri cu cititorii și la evenimente publice, precum și câteva texte pe care le publicasem deja. Avea aproximativ 250 de pagini.
După ce am predat-o, m-am gândit: „Aceasta nu este povestea adevărată. Nu va ajuta pe nimeni.”
Noi, femeile, ne prefacem atât de mult că totul este în regulă, iar asta face din lume un loc mai puțin sigur. Dacă toată lumea pretinde că totul este perfect – că mariajul meu este perfect, că micuții mei sunt bine, că mă descurc perfect cu toate – devine mai greu să spui: „Nu sunt bine. Nu sunt OK și am nevoie de ajutor.”
Nu vreau să fiu responsabilă pentru a face lumea mai puțin sigură pentru femeile care vor să fie vulnerabile, sincere și să primească ajutor atunci când au nevoie.
Oamenii suferă din cauza acestei presiuni. Intră pe Facebook și vezi imagini perfecte, cu lumină perfectă, păr perfect aranjat și filtre perfecte, în care nimeni nu a vărsat nimic pe haine. Și apoi ajungi să te întrebi: „De ce viața mea nu arată așa? Ce este în neregulă cu mine?”
Nu vreau ca oamenii să se simtă astfel. Vreau să se uite la mine și să gândească: „Doamne, măcar lucrurile nu sunt chiar atât de rele!” (râde)
Când Jessi Klein a scris în New York Times articolul „Get the Epidural”, m-am gândit: „Mulțumesc lui Dumnezeu că cineva spune asta.” Mi-aș fi dorit ca cineva să fi vorbit despre aceste lucruri atunci când am avut prima fiică.
