Felurile de mâncare cu vânat, majoritatea din Patagonia, își fac încet loc pe meniurile argentiniene. Înghețata argentiniană, cu originile în tradiţia italienească, este printre cele mai bune din lume

Privită din afara graniţelor ţării, bucătăria argentiniană pare să se bazeze doar pe carnea de vită. Când Charles Darwin a traversat pampasul în 1830, a remarcat că ghizii săi gaucho nu mâncau „altceva decât came de vită... Poate că regimului de carne i se datorează faptul că gauchos, asemenea animalelor carnivore, pot să reziste mult timp fără mâncare... Nişte soldaţi au urmărit voluntar un grup de indieni timp de trei zile fără să bea sau să mănânce”.

 

Un maté și o bombilla își așteaptă yerba

Realitatea este, desigur, mai complexă. Deşi puţini argentinieni pot refuza un asado (grătar) de came suculentă de vită câmpiile şi păşunile ţării dau produse alimentare din belşug care, combinate cu o tradiţie culinară diversificată şi inovatoare, au ceva de oferit pentru fiecare. Buenos Aires şi alte oraşe mari oferă o gamă largă de mâncăruri autohtone şi internaţionale, dar unele oraşe provinciale au propriile lor enclave: în nord-vestul andin, de exemplu, mâncarea orientală este foarte obişnuită. E uşor să fii vegetarian, cel puţin teoretic, dar tradiţia naţională de a oferi carne la masă îi poate face pe unii vegetarieni „începători” să revină la regimul iniţial. Vegetarienii dedicaţi trebuie să evite ambiguitatea din jurul cuvântului „came”, care în Argentina înseamnă came de vită nu carne în general, altfel se pot trezi cu came de pui sau şuncă în porţia de paste, să zicem.

În Argentina, masa necesită o atenţie specială. Orele la care se servesc micul dejun şi prânzul sunt cele obişnuite pentru străini, deşi masa de prânz durează mai mult decât în America de Nord. Cina, în schimb, este la fel de târzie ca în Italia sau în Spania. Cine se aşteaptă să cineze mai devreme de ora nouă poate avea parte de o privire nedumerită din partea chelnerilor şi a personalului din restaurante, iar mulţi dintre argentinieni iau cina chiar şi mai târziu.

„Carnea” şi carnea de pui

Felul clasic argentinian este parrillada, un grătar mixt care cuprinde atât achuras (măruntaie), cât şi cârnaţi chorizo (mai puţin picanţi decât cei din Mexic), vacio (fleică), costillas (costiţă) şi alte feluri de carne. De obicei se prepară cu chimichurri marinade pe bază de usturoi şi nu foarte picant – altfel de mâncăruri sunt rareori pe placul argentinienilor – şi poate include, de asemenea, carne de pui sau de porc şi ardei copţi. În Patagonia, punctul de atracţie al acestei mâncări este mielul suculent, de obicei fript la proțap. În unele zone se folosește chair capra. Majoritatea argentinienilor preferă carnea de vită bien cocido (bine făcută), dau unii comand a punto (gătită mediu) sau  jugoso (în sânge).

Anumite feluri de mâncare pot fi considerate „de răsfăț”. Vândut deseori la tarbe,  choripanul înconjoară cârnatul fript cu o crustă și este garnisit cu chimichuri sau muștar. Milanesa este un cotlet în foitaj, de obicei prăjit (și unsuros), dar câteodată este și copt. Felurile de mâncare cu vânat, cum ar fi venado (căprioară sau cerb), jabalí (mistreț), ñandú (ștruț), majoritatea din Patagonia, își fac încet loc pe meniurile argentiniene.

Peștele și fructele de mare

Opinia generală este că argentinienii nu sunt mari consumatori de fructe de mare, dar arheologul Daniel Schávelzon a descoperit dovezi cum că locuitorii vechi din Buenos aires consumau cantități substanțiale de pește. Tradițiile spaniole și basce se disting clar în feluri precum abadejo al arriero (caserolă de merlan), gambas al ajillo (creveți cu usturoi) sau rabas (inele de calamar). Merluza (merluciul) este cel mai bun peşte oceanic pe care îl poţi găsi, iar centolla (crabul regal) este crustaceul numărul unu.

Trucha (păstrăvul) argentinian se găseşte în meniuri din întreaga ţară, dar râurile din Mesopotamia sunt renumite pentru peşti precum boga, pocú (o rudă a piranha) şi surubí (somn de Paraná). În Buenos Aires şi alte câteva oraşe există numeroase restaurante de sushi care variază în funcţie de calitate.

Comida Criolla

Bucătăria argentiniană are multe feluri de mâncare, inclusiv regionale, gustări sau deserturi ce nu pot fi încadrate cu uşurinţă în nicio categorie, dar sunt caracteristice acestei ţări „Soul food” ar putea fi cel mai apropiat echivalent pentru cititorii vorbitori de limbă engleză.

Puchero, de exemplu, este o tocană cu came de vită fiartă, şuncă sărată, cartofi şi alte legume. Carbonada are cam aceleaşi ingrediente, dar conţine în plus ştiuleţi de porumb, stafide şi alte „detalii regionale”. Într-o ţară în care mâncarea picantă este neobişnuită, locro întâlnit în nord-vestul Argentinei este o tocană cu mămăligă în care se pun o mulţime de cărnuri diferite, cârnaţi şi legume asezonate cu chimion, boia şi ardei iuţi. Originar tot din partea de nord-vest, humitas seamănă cu tamales mexican.

Pastel de papa este un fel de plăcintă din came tocată cu piure de cartofi. Empanada argentiniană, o plăcintă din aluat pufos cu diferite umpluturi, printre care carne de vită tocată, pui, şuncă şi brânză sau miel, cu legume, ouă, măsline, stafide şi mirodenii, este o gustare sau un aperitiv deosebit de gustos.

Paste şi pizza

Aproape orice fel de mâncare posibil al cărui nume se termină într-o vocală poate fi găsit pe listele de meniu argentiniene, mulţumită în mare parte imigraţiei italieneşti care a transformat ţara în secolul al XX-lea. Mâncărurile italo-argentiniene de calitate pot fi găsite chiar şi în cele mai îndepărtate hanuri din Gran Chaco.

Mâncărurile standard sunt lasagna, polenta, ravioli şi risotto. O specialitate anume are un statut aparte în cultura argentiniană: obiceiul este ca popularele şi ieftinele ñoquis (gnocchi de cartofi) să fie mâncate în a douăzeci şi noua zi din lună, atunci când familia rămâne fără bani. Ñoqui este şi un termen lunfardo (argotic) pentru funcţionarii publici care nu fee mai nimic, dar apar la sfârşitul lunii ca să îşi încaseze salariul.

Pizza argentiniană are de obicei crusta subţire a la piedra, cu mozzarella şi felii subţiri de şuncă sau pepperoni deasupra. Populare sunt şi fugazza fără sos, doar cu ceapă, şi ruda sa fugazzeta cu ceapă şi mozzarella. În ultimii ani, unele pizzerii au început să inventeze variante mai interesante, adăugând, de exemplu, legume la grătar.

Fructe şi deserturi

Argentina produce toate fructele tipice climei sale, cum ar fi mere, struguri, piersici, pere, prune, portocale şi altele. Acestea sunt ingredientele obişnuite din ensalada de frutas (salata de fructe, cunoscută şi sub numele de macedonia), o prezenţă obişnuită în meniurile din toată ţara.

Flan (cremă de ouă cu caramel sau frişcă pe deasupra) este şi el un desert des întâlnit. Argentinienii întind o cantitate considerabilă de dulce de leche – un fel de lapte condensat caramelizat – peste orice şi îl mănâncă chiar şi direct din borcan.

Având originile în tradiţia italienească, argentiniana helado (îngheţata) este printre cele mai bune din lume. Aromele de vanilie, cacao şi căpşune sunt cele mai obişnuite, dar se găsesc zeci de alte variante ale acestora –  ciocolată dulce-amăruie sau ciocolată (u alune, de exemplu - şi în plus specialităţi cum ar fi spumă de lămâie şi, desigur, dulce de leche. Cele mai bune heladerias sunt buticurile micuţe de cartier care produc cantităţi mici în fiecare zi.

Vin, bere şi băuturi spirtoase

Argentina este al cincilea producător de vin din lume, dar abia în ultimii doi ani a devenit un exportator de talie mondiali. În ultima vreme, în Buenos Aires şi, de asemenea, în multe oraşe din provincie au apărut baruri sofisticate pentru băutorii de vin.

Provincia Mendoza este producătorul dominant, cu sute de podgorii, inclusiv în jurul capitalei cu acelaşi nume, dar există importante regiuni viticole şi în provinciile San Juan şi Salta şi, de asemenea, în provincia Rio Negro din Patagonia. Producătorii cultivă toate soiurile cunoscute, dar soiurile de marcă ale ţării sunt „Malbec tinto” (roşu) şi secul, dar aromatul „Torrontes blanco”  (alb).

În Argentina se consumă multă bere, cea fabricată industrial cum este „Quilmes”, dar producătorii regionali fac şi bere artizanală în oraşe precum El Bolson, din nordul Patagoniei.

Majoritatea băuturilor spirtoase sunt importate. Ginebra Bols (băutură distilată din orz, grâu şi secară) şi caña (băutură din trestie de zahăr) sunt tipice pentru Argentina.

Socializează sorbind ceai în ritualul Maté

Argentinienii pot petrece după-amieze întregi la o cafea şi un croasant în confiterías din oraşe, dar acasă băutura preferată este maté. Această infuzie de frunze uscate şi tocate de llex paraguayensis, o rudă a laurului comun, este mai mult decât un tonic – „ceaiul paraguayan” este parte a modului de viaţă argentinian.

Crescută în nord-vestul subtropical, yerba maté, planta crudă, se găseşte şi în afara Argentinei. Mulţi turişti iau acasă ustensilele necesare: o tigvă sculptată (cunoscută şi sub numele de maté, câteodată cu decoraţiuni foarte complicate) pentru infuzie şi o bombilla (un tub metalic) pentru sorbit.

Este mult mai dificil de exportat ritualul preparării ceaiului. După ce un cebador (cel care serveşte) umple tigva cu yerbas uscate şi adaugă apă fierbinte, el sau ea aruncă de obicei prima tranşă fiindcă este prea amară sau prea fierbinte, apoi o umple iar şi o dă mai departe celor prezenţi. În această ceremonie, toată lumea soarbe din aceeaşi bombilla până când ultima persoană spune Gracias.

Deoarece maté este o tradiţie ce ţine mai mult de cămin, mulţi vizitatori nu au ocazia să ia parte la ea, dar o conversaţie cu un nativ poate aduce cu sine şi o invitaţie. Dacă ţi se oferă ocazia, nu refuza – licoarea amară poate fi un gust cu care te înveţi mai greu, dar ritualul social îţi poate aduce multe amintiri frumoase.

Biografia lui Julio Iglesias, Între Paradis și Infern

Biografia lui Julio Iglesias, Între Paradis și Infern a apărut la editura Rao din București în anul 2008. Iar dacă îți plac biografiile marilor personalități, această carte te așteaptă să o citești. Iar despre Julio Iglesias, artistul perfecționist, s-au scris atîtea lucruri. Între Paradis și Infern este autobiografia scrisă cu patos și sinceritate, în care, Iglesias își povestește cu o nebăuită forță literară viața rămasă până acum necunoscută multor cititori. 

Interpretul spaniol a vândut mai bine de 80 000 000 de discuri în 50 de țări. Cântă în limbile spaniolă, engleză, franceză, italiană. Vorbșete fluent cele 3 limbi. Este invitat la diferite emisiuni și are conerte în orice colț a lumii.
Julio Iglesias face referință la băiețelul care nu s-a putut numi Julio César, Tânărul care zîmbea, dar nu se ridica niciodată de pe scaun, De la copil la bărbat, Să vorbim de iubire, căci n-avem încotro; Benidorm, noaptea aceea de la Benidorm, Originele galiciente etc.

Permanent descopăr melodii care îmi plac. Iar tangourile interpretate de Julio Iglesias sunt cele care îmi plac cel mai mult. Tangoul Gozar la vida este cel care îmi place cel mai mult. În traducere înseamnă Bucură-te de viață. 
Cartea tradusă în limba română am luat-o de la o bibliotecă din Chișinău, dar din fericire am autobiografia în original.

Asasin la feminin de Monica Ramirez

După multe referințe bune, iată că am reușit să citesc și eu romanul ăsta. Cu plcăere am descoeprit că toată seria a fost cumpărată de Biblioteca Hasdeu din Chișinău. N-am ezitat să încep lectura. Sincer, eram pe punctul de a renunța la carte. Prea multe explicații, prea multe detalii. Deși citisem aproape 200 de pagini. Dar, în final, subiectul romanului a început să mă captiveze și... am citit tot romanul. Trec deja la volumul 2.

Volumul 1 din seria Alina Marinescu, Asasin la feminin a fost publicat în anul 2017, la editura Librex Publishing din București. Cea de-a doua ediție a romanului a fost tradusă chiar de autoare.
Romanul are ca subiect agenții operatici implicați în operațiuni secrete ale războiului din urmbă. E vorba despre  recrutarea agenților la o agenție care are ca sediu undeva în Munții Carpați.
Alex Therein a fost recrutat de agenția SSO. Pentru că avea potențial.  Deși inițial a rămas surprins de  antrenamentele la care a fost supus, a reușit să se conformeze și să îndeplinească cerințele. A ajuns să fie un agent foarte bun. Ajungând la nivelul dorit de șefi, i se oferă misiunea de a coopta o tânără, pe nume Alina.

De la încredere la trădare nu e decât un singur pas
Alex trebuia să-i câștige încrederea Alinei. Să o aducă în agenția SSO, ca în final să o trădeze. Chiar dacă nu era mulțumit de ceea ce făcea. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: se îndrăgostise de ea.
Plus la asta, misiunea lui era să-i fie mentor. În timpul proceselor de antrenament, trebuia să se confrunte cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Dar, cei doi sunt atrași unul de celălalt și relația ură-iubiere devine complicată. De la antrenamente au mers direct pe teren. Au făcut echip bună, chair dacă au existat multe riscuri.

După cum zicea și Adina Chițu pentru Chinefille Bookeeper, seria Alina Marinescu poate reprezetna oricând un scenariu de film legitim competitiv cu Mission Imposbiil spre exermplu.
Sinceră să fiu, aștept cu nerăbdare ecranizarea cărții.

Fragment din roman

Argentina are una din cele mai mari comunităţi evreieşti din lume. Cardinalul argentinian Antonio Quarracino a fost apologet al dictaturii dintre anii 1976 şi 1983

Argentina indigenă

 Când spaniolii i-au întâlnit pentru prima oară pe amerindieni, au cunoscut măreţele civilizaţii cu populaţii extinse în Mexic, America Centrală şi înălţimile andine Au găsit mult mai puţini oameni la periferia latitudinilor de mijloc (America de Nord şi conul sudic) unde cele mai multe popoare precolumbiene erau formate din agricultori sau vânători-culegători.

Argentina se afla la una dintre aceste extremităţi, dar populaţia indigenă de aici s-a dovedit a fi foarte rezistentă. Tribul Querandi din pampas era restrâns, dar nord-vestul Argentinei s-a dovedit a fi un bastion al civilizaţiilor andine şi azi, după statisticile oficiale, cel puţin 70.500 de membri ai tribului Kolla cultivă cartofi pe versanţi terasaţi şi pasc lame pe platoul Pună. În provinciile din Mesopotamia şi în Gran Chaco trăiesc aproximativ 40.000 de membri Guaraní, 48.000 de membri Toba şi un număr mai mic de Wichi, Mocoví şi alţii.

Cei mai numeroşi indigeni argentinieni sunt cei din tribul Mapuche (aproximativ 114.000), care au reuşit să transforme frontiera Patagoniei într-o zonă periculoasă pentru spanioli şi argentinieni la sfârşitul secolului al XlX-lea. La fel ca indienii din America de Nord, tribul Mapuche s-a adaptat repede la viaţa călare, iar caii s-au înmulţit considerabil pe măsură ce hergheliile sălbatice ale spaniolilor s-au mărit Aceşti cai şi vitele sălbatice au făcut posibil stilul de viaţă al gauchoului. Mulţi dintre reprezentanţii Mapuche din zilele noastre reflectă originile gauchoului.

Religia argentinienilor

Din pună de vedere istoric, Argentina este o ţară romano-catolică, iar biserica acţionează, de obicei, ca o forţă conservatoare. Cardinalul Antonio Quarracino (1923-1998), de exemplu, a fost un apologet al dictaturii dintre anii 1976 şi 1983 care a condus „Războiul Murdar” şi un adversar îndârjit al homosexualilor. În 2005, episcopul militar Antonio Baseotto a spus despre ministrul Sănătăţii, Gines Gonzâles Garda, că ar trebui „aruncat în mare cu capul înainte şi cu o piatră de moară legată de gât” – asemenea multor victime ale Războiului Murdar – pentru că susţinea distribuirea gratuită de prezervative şi legalizarea avortului.

Re de altă parte, clerici binevoitori ca iezuitul Carios Mugica (1930-1974) au lucrat cu oamenii din zonele defavorizate şi au susţinut deschis drepturile omului, deseori punându-şi viaţa în pericol. Mugica a murit într-un asasinat terorist, probabil al miliţiei de extremă dreaptă cunoscută sub numele de Alianza Anticomunista Argentina (Alianţa Anticomunistă Argentiniană sau Alianţa Triplului A).

În ciuda istoriei sale remarcabile, Biserica începe să-şi piardă influenţa De la reforma constituţională din 1994, preşedintele nu mai este obligat să fie romano-catolic, iar guvernul fostului preşedinte Nestor Kirchner a provocat deschis Vaticanul atunti când l-a demis din funcţie pe episcopul Antonio Baseotto.

Biserica oficială nu a reuşit nici să gestioneze extinderea catolidsmului popular Instituţia nu îi recunoaşte pe „sfinţii” neoficiali ca gauchoul Antonio Gil din provincia Corrientes sau Difunta Correa (o femeie din secolul al XlX-lea) din provincia San Juan, dar mii de pelerini vizitează încă altarele lor fără a se preocupa de îngrijorarea bisericii.

În timp ce Biserica şi-a consumat energia cu astfel de mici erezii, ea a pierdut şi mai mult teren în favoarea protestantismului evanghelic, care s-a extins aid mai mult decât oriunde altundeva în America Latină. Există şi rituri protestante standard, cum ar fi cel anglican sau luteran, dar numărul lor este mai mic

Pe lângă creştinism, Argentina are una dintre cele mai mari comunităţi evreieşti din lume din afara Israelului, iar monumentele ei sunt deosebit de proeminente – de fapt atât de proeminente încât două dintre ele au fost distruse în atentate teroriste la începutul anilor ‘90. Deşi o jumătate de milion de argentinieni sunt originari din Orientul Mijlociu, capacitatea Centrului Islamic din capitală depăşeşte cu mult numărul musulmanilor practicanţi. De origine siriană, crescut în religia musulmană în provincia La Rioja, fostul preşedinte Carlos Menem s-a convertit la romano-catdicism în anii ‘60, devenind în acest fel eligibil, după litera fostei Constituţii, pentru a ajunge în cea mai înaltă funcţie din stat..

O analiză a instituţiilor religioase ale Lumii Vechi trece deseori cu vederea credinţe ca acelea ale popoarelor andine din nord-vestul Argentinei, Toba şi Wichi din Gran Chaco şi Mapuche din Patagonia. în plus, există culte ca acela numit Mesajul lui Silo, fondat de autoprodamatul guru „umanist” Mario Luis Rodriguez Cobos (1938-).

Primarul orașului Orhei în perioada interbelică: Vasile Mahu

S-a născut în localitatea Scaieni, Soroca în anul 1898. A fost om de stat și politic, ilustru pedagog, primar de Orhei (anii 1938-1940). Sursa informației este cartea lui Andrei Calcea, Personalități orheiene, editată în anul 2003 la editura Pontos din Chișinău. 

Absolvește Facultatea Matematici a Universității din Iurecsk, Estonia. din august 1909 își leagă destinul de Orhei. Este director al gimnaziului de băieți din Orhei. Este unul din fondatorii Astrei Basarabiei - secția științifică. La I.IX.1983 devine primar al orașului Orhei. Din salariul său a constituit burse studențești pentru copii dotați din rândurile țăranilor. A construit un cămin pentru studenții săraci. Primul director al Liceului de băieți Vasile Lupu din Orhei, care s-a proslăvit prin șoimii săi - membri ai organizației ilegale antisovietice Majadahonda a tineretului studios din jud.  Orhei A fost arestat de către organele NKVD la 3 iulie 1940 și a decedat în închisoare.
A fost decorat cu Ordinul Stanislav, gradul III, medalia românească Pentru sârguință în școală, înmânată persoanla de minstrul de Interne al României Anghelescu, două medalii ale României.

Salată de vară de legume cu olive. Rețeta are cinci ingrediente de bază

Salata de legume cu olive este o salată care poate fi făcută în orice sezon al anului și se prepară ușor și rapid. Plus, are multe vitamine.

Ingrediente:
-       roşii - 3 buc.
- ardei gras - 1 buc.
- ceapă - 1 buc.
- usturoi - 2 căţei
- busuioc - 7-8 frunze
- pătrunjel - legătură
- ulei de olive - 3 ling.
- oţet de vin - 1 ling.
- sucul unui lime
- olive
- sare, piper - după gust

Mod de preparare:
Mai întâi facem un dressing pentru salata noastră. Se amestecă uleiul şi oţetul. Strângeţi usturoiul în el, tăiaţi mărunt frunzele de busuioc şi adăugaţi în ulei. Amestecaţi totul bine şi lăsaţi deoparte la macerat. Tăiaţi tomatele şi ardeiul dulce în cuburi, tocaţi fin ceapa şi pătrunjelul. Adăugaţi la roşii. Condimentaţi. Adăugaţi uleiul. Amestecaţi bine. Înainte de servire, tăiaţi măslinele, adăugaţi-le în salată, apoi stropiţi cu puţin suc de lime.

Gyros grecesc cu pui

Dacă ești fanul bucătăriei grecești, trebuie neapărat să faci gyros grecesc cu pui. Timpul  de preparare a rețetei este de 30 de minute în timp ce timpul de gătire de doar 10 minute. Reţeta este pentru 6-8 porţii și este preluată din revista Moldoveanca, nr. 3 (90) iunie 2018.

Ingrediente

• 900 g piept de pui

• 65 ml ulei de măsline

• 60 ml zeamă de lămâie

• 3 linguri iaurt grecesc

• 1 lingură oţet din vin roşu

• 2 cepe roşii tăiate mărunt

• 2 căţei de usturoi

• oregano, cimbru şi coriandru

• sare şi piper

Pentru servit

• 6-8 lipii

• sos tzatziki

• 2 roşii tăiate cubuleţe

• castraveţi tăiaţi mărunt

• frunze de salată

• 1 ceapă roşie mică tăiată mărunt

• brânză feta

• pătrunjel

• măsline

Mod de preparare

Într-un bol mediu se amestecă uleiul de măsli­ne, zeama de lămâie, iaurtul, oţetul de vin, ceapa roşie, condimentele (după gust).

Într-o pungă care se poate închide etanş se toarnă amestecul rezultat şi se bagă puiul la marinat. Se lasă la marinat 2-3 ore.

Puiul îl poţi prepara cum doreşti: în tigaie, pe gră­tar sau în cuptor.

Când este gata, transferă-1 pe o farfurie, unge-1 un pic cu ulei de măsline şi lasă-la acoperit 10 minute. Taie-1 fâşii.

Acum se fac porţiile, pe rând. În mijlocul lipiei se pune un strat de pui, salată, roşii, castraveţi, măs­line, ceapă roşie, feta, pătrunjel şi sos tzatziki.

Împachetează bine să nu se împrăştie conţinutul. Se serveşte cald, imediat.