vineri, 9 octombrie 2026

Jennifer Weiner: „Am vrut să public cartea pe care am scris-o, cu eroina pe care mi-am imaginat-o”

Interviu despre curaj, acceptarea de sine, maternitate, greutate, egalitate și drumul unei scriitoare care a refuzat să-și schimbe personajul pentru a se conforma așteptărilor. Interviul a fost publicat pe goodreads.com pe 3 octombrie 2016.

Jennifer Weiner este una dintre autoarele care au reușit să transforme experiențele personale, vulnerabilitățile și întrebările despre imaginea femeii într-o literatură sinceră și apropiată de cititori.

Atunci când încerca să-și publice primul roman, în anul 2000, o agentă literară cunoscută i-a oferit reprezentare, dar i-a cerut să schimbe personajul principal și să o facă să slăbească. Weiner, pe atunci o autoare debutantă, a avut însă curajul să refuze.

Decizia i-a schimbat cariera. A găsit un alt agent și un alt editor, iar romanul „Good in Bed” a fost publicat cu succes de către critica și a ajuns pe lista bestsellerurilor New York Times. Cititorii au îndrăgit-o pe Cannie Shapiro, o eroină inteligentă, amuzantă și imperfectă, departe de imaginea femeii „perfecte”.

În 2005, cel de-al doilea roman al scriitoarei Jennifer Weiner, „In Her Shoes”, a fost transformat într-un film cu Toni Collette, Cameron Diaz și Shirley MacLaine.

După 11 romane și o colecție de povestiri, Jennifer Weiner a publicat și primul său volum de memorii, „Hungry Heart: Adventures in Life, Love, and Writing”, o carte profund personală despre copilărie, familie, greutate, maternitate și devenirea unei scriitoare.

Într-un interviu pentru Goodreads, Jennifer Weiner vorbește cu sinceritate despre vulnerabilitate, egalitate, presiunea asupra femeilor, rețelele sociale și despre momentul în care a ales să aibă încredere în propria voce.

Jennifer Weiner despre provocările scrierii unui volum de memorii

Goodreads: Felicitări pentru Hungry Heart, prima dumneavoastră carte de nonficțiune. Care au fost provocările scrierii unui volum de memorii?

Jennifer Weiner: Cea mai evidentă este că toată lumea va afla lucruri despre viața mea, iar asta este înfricoșător. Dar în ceea ce privește scrisul, unele dintre aceste povești sunt lucruri pe care le-am mai spus, cum ar fi povestea bunicii mele, Nana, care a fost figurantă într-un film, așa că acea parte a venit foarte natural.

Am predat o primă versiune a cărții care conținea povești pe care le spusesem la întâlniri cu cititorii și la evenimente publice, precum și câteva texte pe care le publicasem deja. Avea aproximativ 250 de pagini.

După ce am predat-o, m-am gândit: „Aceasta nu este povestea adevărată. Nu va ajuta pe nimeni.”

Noi, femeile, ne prefacem atât de mult că totul este în regulă, iar asta face din lume un loc mai puțin sigur. Dacă toată lumea pretinde că totul este perfect – că mariajul meu este perfect, că micuții mei sunt bine, că mă descurc perfect cu toate – devine mai greu să spui: „Nu sunt bine. Nu sunt OK și am nevoie de ajutor.”

Nu vreau să fiu responsabilă pentru a face lumea mai puțin sigură pentru femeile care vor să fie vulnerabile, sincere și să primească ajutor atunci când au nevoie.

Oamenii suferă din cauza acestei presiuni. Intră pe Facebook și vezi imagini perfecte, cu lumină perfectă, păr perfect aranjat și filtre perfecte, în care nimeni nu a vărsat nimic pe haine. Și apoi ajungi să te întrebi: „De ce viața mea nu arată așa? Ce este în neregulă cu mine?”

Nu vreau ca oamenii să se simtă astfel. Vreau să se uite la mine și să gândească: „Doamne, măcar lucrurile nu sunt chiar atât de rele!” (râde)

Când Jessi Klein a scris în New York Times articolul „Get the Epidural”, m-am gândit: „Mulțumesc lui Dumnezeu că cineva spune asta.” Mi-aș fi dorit ca cineva să fi vorbit despre aceste lucruri atunci când am avut prima fiică.



By - Niciun comentariu:
Etichete: , ,

marți, 6 octombrie 2026

În dialog cu Dorothy Koomson: despre literatură, inspirație, Leeds și drumul de la primul roman la bestseller

Un interviu din 2015 cu Dorothy Koomson, care merită redescoperit

Interviul de mai jos a fost publicat în aprilie 2015, într-o perioadă importantă din cariera lui Dorothy Koomson: autoarea își lansase cel de-al zecelea roman, That Girl From Nowhere, iar cititorii aveau ocazia să afle mai multe despre omul din spatele cărților sale. The State Of The Arts

Faptul că acest dialog are mai bine de un deceniu nu îi diminuează însă valoarea. Dimpotrivă. Privit astăzi, interviul ne permite să descoperim o Dorothy Koomson aflată într-un anumit moment al evoluției sale literare și să înțelegem mai bine cum privea scrisul, personajele, locurile care o inspirau și propriile cărți.

În 2015, Koomson vorbea despre Leeds, orașul în care a studiat și care a devenit un reper în literatura sa, despre primul ei roman scris la doar 13 ani, despre emoția de a-și vedea cărțile pe rafturile librăriilor și despre felul în care fiecare roman a reprezentat o etapă în evoluția ei ca scriitoare. The State Of The Arts

Și poate una dintre cele mai simpatice mărturisiri este cea despre romanul scris în adolescență, There’s a Thin Line Between Love and Hate. Întrebată dacă ar lua vreodată în considerare să îl editeze și să îl publice, răspunsul ei este categoric: „Nici vorbă! Unele lucruri trebuie să rămână în cutia secretelor…”

De aceea, merită să citim acest interviu nu doar ca pe o arhivă literară din 2015, ci ca pe o întâlnire cu Dorothy Koomson într-un moment esențial al carierei sale. Iar pentru cititorii care au descoperit-o prin romane precum Goodnight, Beautiful, The Ice Cream Girls, The Woman He Loved Before, The Friend, That Girl From Nowhere sau Every Smile You Fake, este o ocazie de a vedea cum gândește și cum vorbește autoarea din spatele acestor povești. Dorothy Koomson

Citește mai jos interviul cu Dorothy Koomson și descoperă omul, cititoarea și scriitoarea din spatele romanelor care au cucerit milioane de cititori.

TSOTA: Te-ai mutat la Leeds pentru a urma prima facultate, iar orașul a devenit un loc important în cărțile tale. Ce anume te inspiră la acest oraș?

DK: În general, îmi place să scriu despre locurile în care am locuit, pentru că astfel cunosc zona și pot să o descriu într-un mod autentic. Deși trebuie să spun că Leeds s-a schimbat foarte mult de când am locuit eu acolo. Am mers la Leeds pentru lansarea unei cărți după ce primul meu roman, The Cupid Effect, care este de asemenea plasat în Leeds, a fost publicat în 2003, iar orașul se schimbase complet. Cred că acum este, probabil, din nou foarte diferit.



TSOTA: Unii autori aspiranți consideră că nordul Angliei este un loc dificil pentru a începe o carieră de romancier. Care este experiența ta în lumea literară din Leeds?

DK: Cred că e-mailul, aplicațiile de comunicare vizuală și, bineînțeles, mijloacele de transport moderne înseamnă că poți locui oriunde și poți scrie cărți. Când locuiam în Sydney, Australia, editorul meu era aici, în Marea Britanie. Nici măcar diferența de fus orar nu a creat probleme. Așa că dacă vrei să fii scriitor, nu contează unde locuiești. Continuă să scrii și să mergi înainte.

TSOTA: Ai scris primul tău roman, There’s a Thin Line Between Love and Hate, când aveai treisprezece ani. Te-ai gândi vreodată să-l editezi și să-l publici? Cu siguranță i-ar face foarte fericiți pe mulți dintre fanii tăi curioși.

DK: Nici vorbă! Unele lucruri trebuie să rămână în cutia secretelor și să nu vadă niciodată lumina zilei.

TSOTA: Cum a fost experiența publicării romanului The Cupid Effect? Trebuie să fi fost extraordinar să-ți vezi prima carte publicată pe rafturile librăriilor.

DK: A fost unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le-am trăit vreodată. Încă mă emoționez atunci când îmi văd cărțile pe rafturi. Aș merge chiar atât de departe încât să le fac o fotografie. Zece cărți mai târziu, încă este o senzație extraordinară să văd pe raft o carte adevărată, cu numele meu pe copertă.

TSOTA: Acum că ai publicat zece romane, cum crezi că s-a schimbat stilul tău de scriere?

DK: Nu cred că stilul meu de scriere s-a schimbat. Fiecare carte a fost o etapă în evoluția vieții mele de scriitoare. Așadar, mai mult decât stilul meu de scriere, s-au schimbat tipurile de cărți pe care le scriu. Mă uit uneori înapoi la cărțile mele și mă gândesc că poate aș fi făcut anumite lucruri diferit dacă aș fi scris acum unele dintre primele mele romane, dar nu aș schimba niciuna dintre ele.

TSOTA: Care dintre cărțile tale ți-a făcut cea mai mare plăcere să o scrii? A fost vreo una deosebit de dificilă?

DK: Mi-a făcut plăcere să scriu toate cărțile mele, dar fiecare a fost dificilă în felul ei. Atunci când vorbești cu oameni care au trecut prin experiențele despre care scriu, poate exista o presiune foarte mare de a le spune poveștile într-un mod care să le facă dreptate. Dar îmi iubesc meseria, așa că tot ceea ce scriu îmi face plăcere, pentru că, în primul rând, scriu.

TSOTA: Poate fi o întrebare nedreaptă, dar care este romanul tău preferat? Dacă ar trebui să recomanzi unui cititor care nu a mai citit niciodată Dorothy Koomson o singură carte de-a ta, pe care ai alege-o?

DK: Toate cărțile mele înseamnă lucruri diferite pentru mine, din motive diferite, așa că ar trebui să știu mai întâi ce fel de carte caută persoana respectivă înainte să-i spun ce ar trebui să citească.

TSOTA: Acum că That Girl From Nowhere a fost lansată, lucrezi deja la un nou roman? Ne poți oferi vreun indiciu?

DK: Am câteva idei pe care le tot întorc pe toate părțile în mintea mea, dar niciuna nu este încă suficient de bine conturată, așa că nu vă pot spune nimic despre ele.



TSOTA: Care este ultima carte foarte bună pe care ai citit-o?

DK: Ultimele două cărți pe care le-am citit au fost foarte bune, fiecare în felul ei. Una se numește Apple Tree Yard, de Louise Doughty, iar cealaltă este A Proper Family Holiday, de Chrissie Manby. Mi-au plăcut foarte mult, chiar dacă poveștile și stilurile de scriere sunt foarte diferite.

Pentru detalii, puteți consulta website ori să o urmățiti pe pagina de Facebook.

By - Niciun comentariu:
Etichete: , , ,

duminică, 4 octombrie 2026

One Enchanted Evening de Katie Fforde: o poveste romantică despre iubire și visuri îndrăznețe

Ce se întâmplă atunci când pasiunea pentru ceea ce iubești se întâlnește cu o poveste de dragoste neașteptată? Romanul One Enchanted Evening, semnat de îndrăgita autoare britanică Katie Fforde, ne invită într-o călătorie romantică în atmosfera Angliei anilor ’60, unde visele profesionale, prejudecățile și sentimentele complicate se împletesc într-o poveste despre noi începuturi.

Publicat în 2023, romanul promite o lectură relaxantă, plină de farmec, emoție și romantism, având în centrul atenției o tânără care nu este dispusă să renunțe la visul său, chiar dacă lumea din jur pare să-i pună piedici.

Meg și-a dorit dintotdeauna să devină bucătăreasă profesionistă. Însă Anglia anilor ’60 este încă o lume în care bucătăriile restaurantelor sunt dominate de bărbați, iar femeile trebuie să lupte pentru a-și demonstra talentul și valoarea.

Viața ei ia o întorsătură neașteptată atunci când primește un telefon de la mama sa, care administrează un mic hotel de țară în Dorset. Hotelul are nevoie urgentă de ajutor, mai ales că se apropie un eveniment important, iar pregătirile pentru banchet trebuie să fie impecabile.

Meg acceptă provocarea și ajunge într-un loc care pare rămas în urmă față de vremurile moderne. Hotelul are nevoie de o schimbare, iar tânăra vede în această situație ocazia perfectă de a-și demonstra abilitățile culinare.

Totul pare să meargă în direcția dorită până când apare Justin, fiul proprietarului hotelului. Acesta are propriile planuri pentru bucătărie și pare hotărât să preia controlul, fără să țină cont de ambițiile lui Meg.

Între cei doi apar conflicte, neînțelegeri și diferențe de viziune, dar și o atracție pe care niciunul nu o poate ignora. Va reuși Meg să-și păstreze locul în bucătărie și, în același timp, să-și asculte inima?

Dincolo de componenta romantică, One Enchanted Evening este și o poveste despre independența feminină, perseverență și dorința de a-ți construi propriul drum.

Meg nu este genul de personaj care așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine. Ea știe ce își dorește și este pregătită să muncească pentru visul său, chiar dacă trebuie să înfrunte mentalități conservatoare și oameni care îi contestă capacitățile.

Romanul surprinde atmosfera unei perioade în care femeile începeau să-și revendice tot mai mult locul în profesii considerate tradițional masculine. Iar bucătăria hotelului devine scena unei confruntări între ambiție, orgoliu și dorința de a demonstra că talentul nu are gen.

În același timp, relația dintre Meg și Justin aduce acea doză de romantism specifică romanelor lui Katie Fforde, în care diferențele dintre personaje pot deveni obstacole, dar și puncte de plecare pentru o apropiere neașteptată.



De ce merită citit romanul One Enchanted Evening?

Cititorii care iubesc poveștile romantice, cu personaje puternice și decoruri pitorești, vor descoperi în acest roman o lectură potrivită pentru momentele de relaxare.

Printre temele care fac povestea interesantă se numără:

  • Dragostea și pasiunea: Meg trebuie să găsească echilibrul dintre visul profesional și sentimentele care încep să apară.

  • Curajul de a fi diferit: personajul principal refuză să accepte limitele impuse de mentalitățile vremii.

  • Noile începuturi: hotelul din Dorset devine locul în care se pot schimba atât destine profesionale, cât și personale.

  • Atmosfera Angliei rurale: decorul unui hotel de țară oferă poveștii un farmec aparte.

  • Romantismul și provocările vieții: relația dintre Meg și Justin demonstrează că uneori iubirea apare exact acolo unde există cele mai multe contradicții.

Katie Fforde și farmecul poveștilor romantice

Katie Fforde este o autoare britanică apreciată pentru romanele sale romantice, în care dragostea, prietenia, familia și descoperirea de sine ocupă un loc important.

Prin One Enchanted Evening, scriitoarea propune o poveste despre o femeie care îndrăznește să-și urmeze pasiunea într-o perioadă în care drumul spre independență nu era întotdeauna ușor.

Cu o intrigă construită în jurul unui hotel de țară, al pasiunii pentru gastronomie și al unei atracții romantice neașteptate, romanul este o invitație la evadare într-o lume în care speranța, curajul și iubirea pot schimba totul.

Uneori, o singură întâlnire poate schimba direcția unei vieți. Iar pentru Meg, această întâlnire ar putea fi începutul unei seri cu adevărat fermecate.


Descoperă One Enchanted Evening de Katie Fforde, un roman romantic plasat în Anglia anilor ’60, despre pasiunea pentru gastronomie, ambiție feminină și o iubire neașteptată.

Dacă ați fi în locul lui Meg, ați lupta pentru visul profesional chiar și atunci când persoana de care începeți să vă îndrăgostiți pare să vă stea în cale? Sau ați încerca să găsiți un compromis între iubire și carieră?

By - Niciun comentariu:
Etichete: , , ,

sâmbătă, 3 octombrie 2026

Write On! Interviuri: Sheila O’Flanagan – O perspectivă proprie asupra vieții

Azmina Sohail, de la Write On!, îi ia un interviu scriitoarei și jurnalistei Sheila O’Flanagan.

Există ceva discret, dar puternic, în întâlnirea cu o femeie care se simte pe deplin împăcată cu propria persoană. Sheila O’Flanagan, care ni se alătură din Spania, apare pe ecran cu o strălucire naturală: o parte datorată soarelui, iar cealaltă – unui farmec aparte. Pe măsură ce începem să vorbim, îmi dau seama că lumina pe care o emană nu vine doar din locul în care se află. Izvorăște din interiorul ei, dintr-o încredere calmă, însoțită de accentul irlandez delicat, care îi trădează rădăcinile din Dublin și care mă face să mă simt imediat în largul meu.

Scriitoarea Sheila O’Flanagan


După schimbul obișnuit de amabilități de la începutul unui interviu, aduc în discuție numele Virginiei Woolf și îi spun Sheilei că admirația mea pentru această scriitoare se bazează, în mare parte, pe capacitatea ei de a exprima ideea descoperirii de sine, un concept aflat în centrul romanelor sale. Îi mărturisesc că, după ce i-am citit cărțile – deși literatura ei este încadrată în categoria ficțiunii comerciale, iar cea a Virginiei Woolf în literatura de valoare artistică –, am observat o legătură între cele două universuri literare pe care mi-ar plăcea să o explorez mai mult.

Spre deosebire de drumul dificil, scurt și adesea întunecat al Virginiei Woolf către recunoaștere, în urmă cu un secol, parcursul Sheilei include o carieră de succes în domeniul bancar și 30 de bestselleruri, multe dintre ele cunoscute la nivel internațional, publicate de-a lungul a trei decenii.

Totuși, ambele scriitoare își valorifică experiențele personale pentru a transforma universul interior feminin într-un punct central al creației lor. Pornind de la această idee, o întreb pe Sheila cât de mult din propria persoană se regăsește în personajele sale. Discuția ajunge rapid la cel mai recent roman al ei, The Honeymoon Affair, în care o întâlnim pe Izzy, o tânără de 29 de ani care, după o logodnă eșuată, începe o relație cu un bărbat mult mai în vârstă.

Sheila râde și răspunde:

„A trecut foarte mult timp de când aveam vârsta aceea! Dar da, în fiecare personaj pe care îl creez există câte ceva din propriile mele experiențe. Îmi place, de asemenea, să folosesc personajele pentru a explora lucruri pe care eu nu le-am făcut niciodată, pentru a le trăi indirect, prin intermediul lor.”

Ea mărturisește că, deși se află într-o etapă complet diferită a vieții la sfârșitul vârstei de 20 de ani, fiind deja într-o relație stabilă, ambiția lui Izzy este un aspect cu care se identifică profund.

„Faptul că încearcă să-și găsească locul în lume, atât în carieră, cât și în relațiile personale, este probabil partea din mine care se reflectă în Izzy.”

Schimbările emoționale și felul în care acestea se manifestă odată cu înaintarea în vârstă reprezintă una dintre cele mai importante teme ale romanului. Pentru femeile care trec pragul vârstei de 30 sau 40 de ani, asemenea transformări pot avea o semnificație deosebită.

De exemplu, o parte din propria mea evoluție ca scriitoare a început atunci când, deși studiasem literatura de ficțiune timp îndelungat, am descoperit în mod neașteptat dorința de a explora literatura nonficțională. M-am întrebat dacă Sheila a trecut printr-o transformare asemănătoare.

„Când eram mai tânără, citeam în mare parte autori bărbați”, își amintește ea. „Femeile erau adesea prezentate doar ca personaje secundare, accesorii ale bărbaților. Acest lucru m-a determinat nu doar să-mi doresc să scriu – lucru pentru care nu am avut suficientă încredere în mine până spre sfârșitul vârstei de 30 de ani –, ci și să încep să citesc mai multe autoare: Marilyn French, Germaine Greer, Edna O’Brien și Maeve Binchy, de exemplu. Datorită popularității tot mai mari a lui Maeve Binchy în acea perioadă, mi-am dat seama că exista o voce diferită care putea fi folosită pentru a scrie romane având femeile în centrul poveștii. Așadar, da, preferințele mele de lectură s-au schimbat: de la autori bărbați la autoare.”*

Încep să înțeleg secretul succesului de durată al Sheilei. Nu numai că își cunoaște și își apreciază genul literar, ci este și dispusă să lupte pentru a scoate la lumină prejudecățile care îl însoțesc. Primele forme ale literaturii feminine occidentale au fost marcate de ideea inferiorității: de la confruntarea cu imaginea „Îngerului din casă”, la lupta pentru afirmarea intelectului feminin într-o societate preocupată de corpul femeii, până la simplul act de a scrie sub un pseudonim masculin.

Revenind la cel mai recent roman al său, deși Izzy este implicată într-o relație cu un bărbat indisponibil emoțional, Sheila se asigură că cititorul privește direct dilema personajului. Pentru mine, este o abordare demnă de Edna O’Brien, autoarea menționată anterior.

Această discuție ne conduce către o întrebare mai amplă: de ce anumite povești continuă să fie încadrate în categorii precum „ficțiune comercială” sau „literatură pentru femei”?

Ficțiunea comercială nu este întotdeauna considerată, mai ales în mediul academic, parte a canonului literar, care include în schimb scriitori precum Austen, Joyce, Wilde și Shelley. Sunt nume cunoscute, considerate demne de studiu și recunoaștere.

Când îi spun Sheilei că absența ficțiunii comerciale din canonul literar poate sugera că acest tip de literatură nu are nimic valoros de oferit cititorilor, răspunsul ei vine imediat:

„Există un snobism intelectual în jurul ficțiunii comerciale. Suntem făcuți să ne simțim inferiori pentru că ne place să o citim, mai ales atunci când este scrisă de femei.”

Înțeleg perfect ce vrea să spună. Poveștile despre iubire, trădare, familie și maturizare emoțională nu sunt mai puțin valoroase. Ele reprezintă însăși esența vieții.

Următoarele ei cuvinte sunt și mai grăitoare:

„Dacă Jane Austen ar scrie în zilele noastre, cărțile ei ar primi coperți roz. Nimeni nu ar fi interesat de ficțiunea romantică «femeiască»! Consider că este o eroare să sugerăm că un anumit tip de literatură merită studiat, în timp ce altul nu.”

Are dreptate, desigur. Nu punem la îndoială validitatea reacției lui Elizabeth Bennet față de Darcy sau a lui Jane Eyre față de Rochester. Atunci, de ce facem acest lucru în cazul personajelor care le-au urmat?

De fapt, mă întreb dacă nu cumva ar trebui să mai existe un canon literar.

Pentru mine, ceea ce merită cu adevărat recunoscut este însă capacitatea Sheilei de a ilustra complexitatea prieteniilor dintre femei. De altfel, prieteniile feminine puternice reprezintă o constantă în cărțile sale.



Coperta romanului „The Honeymoon Affair”

În The Honeymoon Affair, Izzy beneficiază de sprijinul verișoarei sale, Celeste, iar o legătură neașteptată cu Ariel, fosta soție a lui Charles, o determină să-și reevalueze propriile convingeri. În romanele anterioare, precum Dreaming Of A Stranger, prieteniile oferă, de asemenea, un refugiu sigur în mijlocul furtunilor emoționale.

„Prieteniile dintre femei sunt extrem de importante. În viața mea personală, am un grup restrâns de prietene pe care mă pot baza și în care am foarte multă încredere. Cred că numai alte femei pot înțelege cu adevărat ce simte o femeie și este important să putem împărtăși aceste lucruri cu cel puțin o prietenă de încredere. În cărțile mele, asemenea relații le ajută adesea pe femei să-și descopere propria putere.”

Prietenia și solidaritatea feminină pot deveni, în cele din urmă, adevărate forme de vindecare atunci când o persoană trece prin traume, mai ales în cadrul unor relații dificile.

Izzy nu reușise să se vindece emoțional înainte de a-l întâlni pe Charles. Dacă ar fi făcut-o, povestea ei ar fi urmat, probabil, un alt curs.

În romanul său din 2008, Bad Behaviour, rezolvarea conflictului se concentrează în jurul vindecării unei prietenii, în timp ce povestea de dragoste trece aproape în plan secund. Este încă un exemplu al felului în care Sheila refuză să-și grăbească personajele către finaluri simple și previzibile.

Totuși, după cum îmi spune ea:

„Este greu să renunți. Cred că o parte din această dificultate vine din faptul că noi, femeile, încercăm mereu să-i mulțumim pe ceilalți și ne este foarte greu să spunem nu. Aceasta este cea mai dificilă lecție pentru noi, indiferent de vârstă.”

Pornind de la această idee, o întreb ce reacții a primit în legătură cu alegerile pe care le face Izzy.

Zâmbesc când îmi povestește că cititoarele mai tinere considerau că personajul ar trebui să rămână cu Charles, în timp ce femeile de peste 40 de ani aveau un sfat mult mai categoric: „Fugi!”

Eu sunt de partea femeilor mai în vârstă. Până la urmă, înțelepciunea este fiica experienței.

Cred că unul dintre motivele pentru care Sheila reușește să depășească atât de bine granițele și așteptările este curajul cu care scrie. A abordat teme precum avortul, violul și abuzul emoțional cu aceeași claritate și încredere pe care le-am observat încă de la prima apariție a ei pe ecran.

Totul se întoarce la autenticitate și la curajul de a scrie din perspectiva unei femei.

„Nu vă temeți de subiectele dificile. Nu vă judecați personajele, ci încercați să le înțelegeți. Rămâneți conectați la lumea lor interioară.

Scrisul”, adaugă ea, „este asemenea unei terapii. Scriu pentru că mă interesează anumite teme. Nu veți putea mulțumi pe toată lumea. Este posibil să primiți o recenzie de o stea. Dar continuați să scrieți, pentru că asta vă doriți.”

Această formă de sfidare discretă este profund înrădăcinată în personalitatea ei. Sheila a început să scrie în timp ce lucra în domeniul financiar, profitând de momentele libere din pauzele de prânz sau scriind într-un garaj rece. Mesajul ei pentru scriitorii aflați la început de drum este simplu:

„Faceți-vă timp. Oferiți-vă spațiul mental necesar. Nu aveți nevoie de condiții perfecte, ci doar de perseverență și implicare.”

Încheiem discuția vorbind despre moștenirea personală și literară. O întreb ce i-ar spune versiunii sale mai tinere.

„Nu mai rupe atâtea lucruri. Am aruncat foarte multe dintre primele mele texte pentru că nu mi se păreau suficient de bune. Mi-aș fi dorit să le păstrez. Ar fi fost interesant să mă întorc la ele și să văd ce gândeam atunci.”

Există aici o profundă capacitate de autoanaliză. Nu este vorba neapărat despre regret, ci mai degrabă despre conștientizare. La fel ca viața, scrisul este plin de repetiții, iar înțelepciunea acumulată de-a lungul drumului contează.

„Mi-aș dori ca femeile să înțeleagă un lucru: toate avem o forță interioară. Avem dreptul la propriul spațiu, la propriile visuri și ambiții, iar acestea nu trebuie să fie neapărat legate de relațiile sentimentale.”

Indiferent dacă vă identificați sau nu cu valorile feministe, cred că fiecare dintre noi are nevoie de o Sheila O’Flanagan în viața sa.

Ea este femeia pe care Virginia Woolf și-ar fi dorit să o vedem devenind. Este Judith Shakespeare. Este Mary Carmichael. Este femeia anonimă.

Într-o lume care continuă să respingă prea ușor anumite povești, mai ales pe cele spuse în șoaptă, Sheila O’Flanagan reprezintă un memento puternic al forței acestora.

Poate că încă nu face parte din canonul literar, dar are o voce proprie și o poveste care îi aparține în întregime. Iar în acest lucru există o adevărată putere.

Notă editorială: Am păstrat titlurile romanelor în limba engleză, pentru a evita traducerea unor titluri care ar putea să nu corespundă edițiilor publicate în limba română. Textul este tradus într-un stil natural, potrivit pentru publicarea pe un blog sau într-o revistă literară.

By - Niciun comentariu:
Etichete: , , , , , ,
Abonați-vă la: Postări (Atom)

Jennifer Weiner: „Am vrut să public cartea pe care am scris-o, cu eroina pe care mi-am imaginat-o”

Interviu despre curaj, acceptarea de sine, maternitate, greutate, egalitate și drumul unei scriitoare care a refuzat să-și schimbe personaju...