marți, 19 martie 2019

Dragă John de Nicholas Sparks

Titlu original: Dear John.
Prima dată, romanul a părut în Statele Unite ale Americii în anul 2006. Romanul tradus în limba română a apărut în anul 2015, la editura RAO din București.

Am tot citit referințe bune referitor la creația scriitorului american, Nicholas Sparks.
Dragă John scris de Nicholas Sparks este primul roman citit de mine. Deși evit romanele în care personajul principal ar relata șirul evenimentelor, acest roman m-a captivat încă de la primele pagini.

John a crescut doar cu tatăl său în Wilmington, Carolina de Nord, un oraș care se mândrește cu cel mai mare port din stat. Se presupune că mama sa a fugit când John acea mai puțin de un an, dar tatăl niciodată nu i-a confirmat asta niciodată.  Aveau o relație nu tocmai apropiată. Și asta pentru că tatăl său era pasionat de monede și cum îl descrie Jon, tatăl său „era pasiv și introspectiv... Era cel mai tăcut om pe care l-am cunoscut vreodată. Punea puține întrebări despre ce se petrecea în viața mea și, deși arareori se înfuria, tot arareori glumea. Trăia pentru rutină. Îmi gătea ouă jumări, pâine prăjită și bacon în absolut fiecare dimineață și mă asculta vorbind despre școală la cină pe care tot el o prepara. Programa vizitele la dentist cu două luni înainte, își plătea facturile sâmbătă dimineața, spăla rufele duminică după-amiaza și ieșea din casă în fiecare dimineață exact la 7:35.”  
În liceu nu a fost cel mai bun elev. După absolvirea liceului credea că trăiește în zadar. Asta până în momentul în care văzuse niște soldați și siguranța de care dădeau dovadă. Se înrolează în armată. În orașul său o întâlnește pe Savannah, fata visurilor sale. Până a pleca în armată, cei doi petrec foarte ceva timp împreună, plimbându-se, făcând surf și îndrăgostindu-se unul de altul.

Iată ce discută ei în una din plimbări:

- Înţeleg că şi ţie îţi plac caii, nu?
- Tuturor fetelor le plac caii. Nu ştiai asta? Dar da, îmi plac. Am un cal arab pe nume Midas şi uneori mă omoară gândul că sunt aici, nu acolo, nu el, călărindu-l.
- Adevărul iese la iveală.
- Aşa şi trebuie. Dar tot vreau să rămân aici. După ce mă întorc, o să călăresc toată ziua, în fiecare zi. Tu călăreşti?
- Am călătorit o dată.
- Ţi-a plăcut?
- M-a durut tot corpul a doua zi. Mă durea şi să merg.


Dar tragedia din 11 septembrie schimbă planurile celor doi îndrăgostiți. John își prelungește contractul. Deși Savannah pare înțelegătoare... totuși se despart. 
Fragment din roman



O carte interesantă. O recomand spre lectură cu încredere. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu