vineri, 5 iunie 2015

Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

Am început să citesc opera lui Murakami, la recomandarea unei colege. Prima carte citită a fost Kafka pe malul mării. Interesantă.


Recent, am citit o altă carte, Pădurea norvegiană. Afirmația precum să nu judeci o carte după titlu e o bună recomandare. Mi-a plăcut foarte mult. Toru Watanabe, naratorul cărții, își amintește de anii studenției și de cele două relații care l-au marcat: cu Naoko, prietena lui din copilărie, frumoasă, dar instabilă, și cu Midori, sociabilă și plină de viață. Evenimentele descrise în carte, reflectă viața anilor '60 din Tokio, capitala Japoniei, elementele psihologice se fac prezente mai tot timpul, despre dragoste și mai ales moarte.
Pădurea norvegiană poate sta alături de celebrul roman al lui Scott Fitzgerald, Dincoace de Paradis.
Citind această carte, poți afla pshilogia japoneză, viața de studenție japoneză, și dacă intri în elementul cărții, parcă participi și tu la evenimentele ce au loc în Tokio, în vremea respectivă. 
Inițial, romanul poate lăsa o impresie nu prea bună, dar dacă intri în esență... vrei să citești romanul pînă la urmă, deja nu ai răbdare să vezi cu ce se termină șirul evenimentelor. Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norwegian Wood a formației Beatles, care îl însoțește pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă. Într-o altă postare de a mea voi face referință la romanul Kafka pe malul mării.

Melodia formației Beatles o ascultați accesînd aici linkul.

Au fost cîteva afirmații care mi-au plăcut și le-am dat mai jos:

Moartea nu se află la polul opus al vieții, ea face parte din viață.

Luptam din răsputeri să nu pun totul la inimă, să nu fiu prea serios.realizam vag faptul că a fi prea serios și a te apropia de adevăr sunt lucruri oarecum diferite, dar moartea era un adevăr foarte serios, indiferent din ce unghi o priveai.

Cînd am întîlnit, în sfîrșit, pe cineva care citise Marele Gatsby, ne-am împrietenit pe loc. Îl chema Nagasawa și era student la Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei Tōdai. Era cu doi ani mai mare decît mine și locuia în același cămin, așa că ne știam din vedere. Într-o zi stăteam pe un scaun de la cantină, la soare, și citeam. Cel care se așezase lîngă mine m-a întrebat ce citesc.
– Marele Gatsby, am răspuns.
– Îți palce? m-a întrebat.
– Este a treia oară cînd îl citesc din scoarță în scoarță. Cu cît îl citesc mai mult, cu atît găsesc mai multe pasaje care mi se par interesante.
„Individul acesta zice că a citit Marele Gatsby de trei ori”, a spus el ca pentru sine. „Ei bine, va fi prietenul meu.” Și așa ne-am împrietenit. Asta se întîmpla în octombrie. 


Times Literary Supplement

Sursa iamginii: exde601e.blogspot.com

2 comentarii:

  1. Ooo, am cartea de ceva timp pe lista. Din pacate nu am reusit sa o iau pana acum.
    Frumoasa recenzia :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, e frumoasă recenzia ta, Daniela. Felicitări pentru blog! ;)

    RăspundețiȘtergere