Turismul rural va fi primul care va reveni la normal

Turismul rural este sectorul care se va recupera în primul rând conform „Studiului ADN al sectorului turistic COVID 19” realizat de consultantul DNA. Studiul se bazează pe un sondaj de peste 600 de cifre din sectorul turismului. Conform datelor obținute, motivul pentru care turismul rural va crește în primul rând este furnizarea unui serviciu într-un spațiu natural și deschis, care este perfect adaptat la noile comportamente și la cererea turistică curentă, în care vor predomina securitatea.

În același sector, antreprenorii din turismul rural solicită ajutor extraordinar pentru a evita închiderea totală a afacerilor lor. Fastur, Federația Asturiană de Turism Rural, a solicitat Direcției Dezvoltare Rurală un sprijin puternic pentru a păstra activitatea și ocuparea forței de muncă, evitând închiderea multor unități, cum ar fi cazarea rurală, pentru a nu putea suporta pierderea veniturilor din cauza Crizei COVID-19.

Studiul ADN plasează turismul de soare și plajă al doilea ca un sector care va reveni la normal mai devreme, precum și turismul de sănătate și sănătate. Toate acestea ținând cont de faptul că sunt implementate măsuri pentru garantarea igienei.

Cu o recuperare mai lentă și treptată, evadările urbane și turismul cultural ar fi restaurate. În cele din urmă, destinațiile care se vor recupera cel mai rapid vor fi cele care propun experiențe și oferte bazate pe produse și activități în aer liber care sunt în contact cu natura. În ceea ce privește clienții, familia, cuplurile și vacanțele individuale vor prevala.

Sursa: El turismo rural será el primero en volver a la normalidad [online] [citat 21.04.20]. Disponibil: espanafascinante.com

Actriţa argentiniană Laura Hidalgo, origini basarabene

Laura Hidalgo, al cărei nume real era Pesea Faerman a fost o actriţă de cinema şi teatru care s-a născut în Basarabia la 1 mai 1927 şi a murit în La Jolla, California, Statele Unite ale Americii, la 18 de noiembrie 2005. A jucat în 16 filme, două din ele  jucate în México, una în España, iar restul în Argentina, personificând în majoritatea din ele femeia fatală, al unei vieţi furtunoase - avea un fizic exuberant care diferenţia de alte actriţe ale epocii - întotdeauna termina plătind pentru păcatele sale  şi a avut ca parteneri pe cei mai curtenitori bărbaţi ai acelor timpuri - Carlos Thompson, Alberto de Mendoza şi Jorge Rivier, printre altele.

Hidalgo cu Hugo del Carril în Más allá del olvido (1956)

În anul 1951 a avut primul său rol protagonist în La orquídea, regizat de Ernesto Arancibia, unde şi-a demonstrat enorma sugestie şi frumuseţe, care au făcut-o una dintre cele mai populare vedete locale de film, iar presa a început să o numească Hedy Lamarr al cinematografiei argentiniene pentru asemănarea ei cu steaua Extasis. 

S-a afirmat în spectacolele Dincolo de uitare (titlu original e Más allá del olvido), de Hugo del Carril de 1956 şi în Clopotele Teresei (titlu original e Las campanas de Teresa), de Carlos Schlieper în 1957. A fost căsătorită cu actorul  stabilit în Argentina, Narciso Ibáñez Menta, iar mai târziu cu arhitectul mexican Manuel Rosen. Ultimul său film a fost în anul 1957.

Primii ani
A ajuns în Buenos Aires  la o vîrstă fragedă și fiind atrasă de spectacol, și-a făcut studiile la Școala de Artă Scenică a Societății Hebraice din Argentina cu Hedy Crilla, David Stivel și Alberto Berco.
A fost de acord să-şi caute de muncă în timpul studiilor şi a apărut rapid în Cazul ciudat al femeii ucise (El extraño caso de la mujer asesinada) de Boris H. Hardy, în 1949 - la o masă cu un bărbat, din spatele cuplului Duval-Rigaud, cînd aceştia au decis să meargă la un zăngănit - şi e posibil să o fi făcut şi în alte filme. În anul 1949 a participat la un concurs al noilor valori organizat de revista Antena şi a fost selectată de producătorul şi protagonistul Amando Bó - i-a dat numele de scenă ce l-a folosit în toată cariera sa pentru a juca în filmul Ultima sa luptă (Su última pelea).

Cariera artistică
A avut roluri secundare în Cinco grandes y una chica, El Morocho del Abasto Juan Mondiola și Derecho viejo, un film din 1951 al lui Manuel Romero pe care criticul Abel Posadas îl descrie drept „dezastru fără atenuare” 2 și a apărut oportunitatea sa. Compania argentiniană Sono Film și-a cumpărat drepturile de a filma La orquídea, o piesă care a fost pasagera lui Mecha Ortiz în teatru și a trebuit să-l găsească pe protagonist deoarece Zully Moreno era ocupat cu alte proiecte și nu putea găsi tipul fizic. Cineva a sugerat-o pe Laura Hidalgo, astfel încât să fie chemată, iar regizorul Arancibia a făcut niște teste cu o rochie albă pe care au făcut-o. Deși nu erau siguri pentru că, deși a fotografiat foarte bine, nu știa cum să acționeze, au angajat-o și, după ce a pierdut în greutate și o nouă imagine care a inclus îmbrăcăminte de lux, deși nu a fost mai bună dicție, s-a făcut filmări.

Ulyses Petit de Murat a îndulcit conținutul erotic al piesei și a transformat-o în ceea ce Posadas numește „broșura de prostituție” în adaptarea sa la film. În film, pe lângă Laura Hidalgo, au participat actori de prestigiu precum Santiago Gómez Cou, Eduardo Cuitiño și Felisa Mary. Când Hidalgo a apărut pe scena în care a purtat acea rochie albă de probă la o petrecere, au existat exclamații de surpriză din partea publicului. Primele apropieri – care i-au făcut ochii să strălucească – au făcut ca aparatul foto și publicul masculin să îl accepte din start cu ajutorul fotografiei excelente a lui Alberto Etchebehere. Laura Hidalgo „nu a fost o actriță, dar nici foarte multă carne. Acest amestec de creierul necesar - nici mai mult, nici mai puțin – și un fizic privilegiat, a obținut un succes răsunător în box-office. Potrivit lui Mae West, aici nu exista nicio îndoială. unii: ai avut-o sau nu. Și această creatură care iese din fotografiile lui Etchebehere o poseda, indiferent de rezultatul acelui ingredient la care West a făcut aluzie.” Însă, prin publicitate, a producătorul a încercat să profite de buna recepție pe care publicul i-a dat actriței că, în ceea ce o privește, va începe o relație furtunoasă cu Narciso Ibáñez Menta.

Apoi a venit El túnel, un film de León Klimovsky (regizor argentinian), căruia criticii au recunoscut un efort deosebit pentru a face ceva transcendent și de calitate, dar care transmite un climat de falsitate care îl face să eșueze în dramatism. În 1952, Argentina Sono Film a decis să insiste cu Laura Hidalgo într-un proiect la care va participa alături de Ibáñez Menta, atât ca protagoniști, cât și producători prin intermediul companiei „Esmeralda Films” – denumire care corespundea culorii ochilor lui Hidalgo. A fost o adaptare a romanului Fiara trebuie să moară (în spaniolă: La bestia debe morir) de Nicholas Blake a cărei direcție a fost încredințată lui Román Viñoly Barreto și în care a participat Guillermo Battaglia ca bestia, căsătorită cu o soră – Josefa Goldar – a personajului lui Hidalgo. Milagros de la Vega – într-o depărtare memorabilă – este mama lui Battaglia, iar Beba Bidart, Nathán Pinzón și Gloria Ferrandiz participă la alte roluri.

Posadas subliniază că „Secvența de ebrietate și seducerea lui Hidalgo de Ibáñez Menta nu este uitată și nici lectura finală a scrisorii și acea carieră pe care femeile și copiii o întreprind pe plajă pentru a descoperi că acolo, în depărtare, autorul răzbunării s-a pregătit să moară” Laura Hidalgo nu-și sporise nivelul interpretativ, dar era docilă să accepte indicațiile regizorului sau ale lui Ibáñez Menta și, deși problemele cu vocea ei au rămas, încercând să învețe.

În teatru a lucrat împreună cu soțul ei la acea vreme, Narciso Ibáñez Menta, timp de trei sezoane cu El fabricante de piolín de Carlos Gorostiza; La muerte de un viajante de Arthur Miller și F.B. de Enrique Suárez de Deza.

Hidalgo a călătorit în Spania în 1952 pentru a filma El tren expreso regizat de León Klimovsky cu un rol subordonat celui al lui Jorge Mistral. În acel film, el a prezentat o previzualizare a interpretării personajului lui Blanca din Más allá del olvido. Potrivit Olgăi Zubarry, când Hidalgo a ajuns din Spania cu Ibáñez Menta, toată lumea a plecat pe cont propriu când a coborât din avion: aparent nudurile moderate ale actriței din acel film, plus o relație ipotetică cu Mistral îl înfuriaseră. În anul următor, el a filmat în Mexic Trei femei căsătorite (în spaniolă: Las tres perfectas casadas), în regia lui Roberto Gavaldón, conform lucrărilor lui Alejandro Casona, împreună cu Arturo de Córdova și Miroslava Stern, în rolul unui hipocondriac insuportabil și fals care a fost menit să fie candidat la Premiul Ariel din categoria cea mai bună actriță în 1954.

Lui Carlos Hugo Christensen a fost încredințat de următorul film – filmat parțial în Peru – în care Hidalgo a acționat însoțit de Roberto Escalada, melodrama Armiño Negro, care a fost un succes la box office. Cu același regizor și externe filmate în San Salvador de Bahía, a condus distribuția Mariei Magdalena în rolul unei păcătoase fără scrupule în ceea ce s-a dovedit a fi un film de succes din punct de vedere economic. În 1954 a mers să filmeze în sudul Argentinei cu Luis César Amadori în reședințe de lux din Bariloche și Llao Llao, un roman de Michael Valbeck adaptat de Amadori, care întruchipează un psihopat asasinat sexual, împărtășind filmul cu actori precum Guillermo Battaglia, Susana Campos, Eduardo Cuitiño și Alberto de Mendoza. Spectacolul ei nu a fost eficient, dar filmul a fost un alt succes de box office.

În acest moment, a fost singura dată când un program difuzat de Radio El Mundo sâmbătă, la 20:30 până la miezul nopții, cu o adaptare de film a apărut pe Radiocine Lux, împreună cu Roberto Escalada, versiunea Indiscreción de una novia. În 1955 Argentina Sono Film i-a propus lui Carlos Schlieper să regizeze „Beyond Oblivion”, cu Laura Hidalgo, dar acesta nu a acceptat, așa că l-au angajat pe Hugo del Carril, care cu Eduardo Borrás a făcut adaptarea operei Brujas, moartea lui Georges Rodenbach în care filmul are la bază. În piesă există doar trei personaje: văduva, Monica, prostituata pe care o ucide și menajera, adaptoarele au desfășurat personajul feminin, adăugându-l pe cel al Blanca, prima femeie și cea a exploatatorului Monicăi.

Apoi, Hidalgo, care se întâlnea deja cu un potențial mexican cu care avea să se căsătorească mai târziu, a filmat sub regia lui Carlos Schlieper, care era foarte bolnav și a murit la 11 aprilie 1957 înainte de premiera filmului, comedia Las campanas de Teresa, despre care Posadas spune că a fost „un produs mediocru, fără ritm, iar opera lui Hidalgo este discretă”. Deja în Mexic a filmat în câteva zile partea sa din La mafia del crimen, regizat de Julio Bracho, ultimul său film.

La 1 decembrie 1957 s-a căsătorit cu arhitectul Manuel Rosen din Mexic, unde s-au stabilit și s-au născut cei trei copii ai ei. A scris cartea de poezii La casa a cuestas, publicată în Mexic. În 1987, Muzeul de Film din Buenos Aires i-a prezentat Camera Pathé în semn de recunoaștere a operei sale cinematografice. Ulterior, s-a stabilit la La Jolla, California, Statele Unite, unde a suferit un accident vascular cerebral cu puțin timp înainte de moartea sa, la 18 noiembrie 2005, care o lăsase culcată.

Evaluarea
A mai avut personaje care au scăpat de aceste caracteristici, iar printre ele sunt cele două pe care le-a compus cu o mare ductilitate în Dincolo de uitare (în spaniolă: Más allá del olvido) de Hugo del Carril și cea din Las campanas de Teresa de Carlos Schlieper, ceea ce i-a permis să apară și ca un mare comediant.

Criticul Abel Posadas, după ce a povestit că Mario Vanarelli a spus ani mai târziu că Laura Hidalgo „a avut atributele unui simbol sexy, deși a fost necesar să o fotografieze foarte atent, mai ales dacă a purtat o plasă pentru că șoldurile ei erau foarte largi”, adăugat: „imaginea ei, la momentul echilibrului, se impune să se stabilească în discursul cinematografic argentinian din anii 50, datorită Beyond Oblivion și Black Ermine, ea a fost ultima care a obținut un text de stele, așa cum a fost înțeles de cinematografia fabricilor. Isabel Sarli a sosit exact când Hidalgo a dispărut. Nu este deloc curios că personajul creat de Alejandro Dolina pentru audițiile sale radio îl menționează încă. Este una dintre cele mai bune amintiri pe care le avem de la sfârșitul copilăriei noastre.”


Pentru Claudio Spania, Ana María Lynch și Laura Hidalgo au fost construite ca imagini care să facă rău bărbaților. Cu toate acestea, ei nu arătau rău ca femeile pentru mentalitatea momentului, deoarece exista pocăința finală: rău a îngenuncheat sau a intrat pe un scaun cu rotile la biserică sau a trăit o situație de răscumpărare care a încântat privitorul, în special spectatorul care era se uluise de femei atât de frumoase și groaznice. În consecință, nu exista niciun pericol ca doamnele să încerce să le imite, că vor vâna un bici pentru a lovi un preot și nici că vor fi prea senzuali cu copiii lor precum Laura Hidalgo în acea mare melodramă care este Armiño negro. Că a fost făcută o stea, dacă îndeplinea anumite condiții de bază, este demonstrat de faptul că Laura Hidalgo – în rolurile Pesea Faerman, născută în România – nu a atins șaizeci de metri și a fost foarte mică, dar a devenit impunătoare pe ecran și în fotografiile mulțumită costumelor și luminilor, crâmpei lungi în flăcări. „Deși a existat deja înainte de Sono Film și a jucat în Tunelul și Orhideea (în spaniolă: El túnel y la orquídea), s-a spus că Atilio Mentasti a inventat-o ​​pentru a avea o brunetă care s-a confruntat cu Zully Moreno, care nu numai că era blondă, dar devenise foarte scumpă.

Filme:
La mafia del crimen (1958) dir. Julio Bracho (México)
Las campanas de Teresa (1957) dir. Carlos Schlieper
Más allá del olvido (1955) dir. Hugo del Carril
El tren expreso (1955) dir. León Klimovsky (España)
Caídos en el infierno (1954) Luis César Amadori
María Magdalena (1954) dir. Carlos Hugo Christensen
Las tres perfectas casadas (1953) dir. Roberto Gavaldón (México)
Armiño negro (1953) dir. Carlos Hugo Christensen
La bestia debe morir (1952) dir. Román Viñoly Barreto
El túnel (1952) dir. León Klimovsky
La orquídea (1951) dir Ernesto Arancibia
Derecho viejo (1951) dir. Manuel Romero
Juan Mondiola (1950) dir. Manuel Romero
El morocho del Abasto (La vida de Carlos Gardel) (1950) dir. Julio Rossi
Cinco grandes y una chica (1950) dir. Augusto César Vatteone
Su última pelea (1949) dir. Jerry Gómez

În calitate de producător:

La bestia debe morir (1952)

Carte:
La casa a cuestas [carte de poeme] (1987).


Sursa: Laura Hidalgo [online] [citat 26.04.20]. Disponibil: es.wikipedia.org

Interviu // Copiii groaznici ai lui Guillaume Musso

Riviera Franceză, iarna 1992. Vinca, o studentă genială a fugit alături de profesoara ei de filozofie. Nu o vom mai vedea niciodată. Côte d´Azur, 2017. Cei mai buni prieteni ai lui Vinca sunt la locul crimei pe care au comis-o cu 25 de ani mai devreme. Adevărul poate ieși la suprafață. Noul Guillaume Musso.

Romanul Fata și noaptea (în franceză: „La Jeune fille et la nuit”), noua ta carte, cel mai personal roman al tău, în sensul că are loc pe Riviera Franceză, regiunea copilăriei tale? 

Fata și noaptea este un roman personală prin locurile descrise, de cele în care am crescut și de-a lungul timpului: am aceeași vârstă ca personajele principale. Cu toate acestea, în romanele mele anterioare, anumite situații sau locuri îmi erau la fel de familiare. Acolo unde exercițiul a fost interesant, în scris, tocmai a fost să văd acest cadru real, pentru care simt afecțiune, mă îndepărtez de mine, pe măsură ce acțiunea l-a deformat, pentru a dobândi forma proprie și viața. Pe scurt, ca un personaj.

Ce aduce nou acest roman?

Am vrut să scriu, de foarte mult timp, un roman palpitant ancorat în jurul unei întâlniri de foști studenți. Această temă de reuniune mă interesează încă de acum douăzeci și cinci de ani, deoarece este ancorată atât în prezent, dar e favorabilă întoarcerii la trecut. „Zilele bătrânești” nu sunt neapărat „bune” pentru toată lumea, ele pot aminti unele momente dureroase. Găsirea prietenilor atât de mult timp după aceea este o oportunitate pentru toată lumea de a face o primă evaluare a vieții lor, ceea ce duce inevitabil la o comparație cu ceilalți, chiar și la o confruntare. Pe scurt, avem aici, după părerea mea, un rezervor de situații interesante și potențial explozive.

Cum arată Thomas, naratorul, tânărul care ai fost la vârsta lui?
Mai presus de toate, cred că fiecare tânăr, în timp ce se construiește pe sine, are acest sentiment de a fi diferit de ceilalți. Unii îi răspund căutând mimetismul cu grupul, alții cântând, iar alții extrăgându-se complet. Sper ca fiecare cititor să găsească o notă de tinerețe în acest sentiment de diferență.

Aveai o datorie legată de Antibes, de locurile tinereții tale, sau chiar de conturile de rezolvat?
Fără datorii, fără decontare de conturi, dimpotrivă! A fost o dorință mult mai pozitivă de a găsi prin scrierea regiunii copilăriei mele. Și în special orașul Antibes în care am atâtea amintiri. Când povestea lui Vinca, Thomas, Maxime și Fanny au început să se dezvolte în caietele mele, mi-am dat seama că are nevoie de soarele și culorile Mediteranei, a unei căi de coastă deasupra stâncilor. , terase de cafea umbrită, sunetul vântului în pini și toată imaginația asociată cu Antibes.

Spui că locurile romanului tău există cu adevărat, dar că a suferit deformarea romanului. Nu ați fost tentat să alungați o anumită amintire personală?
Vrei să vorbim despre acel moment în care un cadavru este închis în gimnaziu? (râde) Nu, serios, în afară de locurile pe care le iubesc, de muzica pe care am ascultat-o ​​sau de cărțile pe care le-am citit când aveam optsprezece ani, această carte este un roman pur, foarte diferit de amintirile mele.

Te întorci de mai multe ori la întrebarea adevărului. Oferind, de exemplu, mai multe epiloguri...
Da, aceasta este o temă care este foarte aproape de inima mea. Adevărul care nu este niciodată exact ceea ce pare și care nu poate fi dezvăluit decât dacă îl privim din multe perspective diferite. În acest roman, niciunul dintre personaje nu cunoaște întregul adevăr. Fiecare își spune adevărul. Și în final, doar cititorul se va apropia cât mai aproape de ... chiar ultima pagină. Chiar dacă cred profund că în cele din urmă adevărul ne evită întotdeauna.

Scrieți că singurele arme ale romancierului sunt un BIC vechi mestecat și un bloc de note sfărâmat, dar că sunt derizorii și puternici. Suficient de puternic pentru a schimba viața oamenilor?
Fața lumii? Fața lumii ar putea fi excesivă. Dar viața oamenilor, da. Vă întrebați ce a fost personal în acest roman: această convingere este fundamentul sensului operei mele. Puterea cititului și a scrisului de a scăpa de realitate sau de a o corecta pentru a o readuce la ceea ce ar trebui să fie.

Romancierul-narator al romanului tău spune că nu a avut niciodată un birou și lucrează întotdeauna în spații deschise. Și tu?
Am scris mereu peste tot, în biroul meu ca în cafenele, aeroporturi, parcuri ... și continuu. Scriitorul nu este altceva ca un rockstar, mai mult decât pictorul sau muzicianul și, din fericire. Mi se pare un privilegiu al artei noastre și sper să rămână așa mult timp!
Interviul a fost publicat pe 29 aprilie 2018.

Sursa: Les enfants terribles de Guillaume Musso [online] [citat 26.04.20]. Disponibil:
www.lalsace.fr

Clasament // Buenos Aires, a fost ales unul dintre cele mai frumoase 20 de orașe din lume

Capitala Argentinei s-a aflat pe această poziție într-un clasament alcătuit de peste o mie de specialiști în turism din diferite țări.

Probabil dacă am întreba orice cetățean al lumii care este cel mai frumos oraș din lume, ei să răspundă că este orașul în care trăiesc. Sau invers, ai putea răspunde că al tău este cel mai rău.

Pentru a evita acest tip de denaturare, o rețea de căutare canadian și-a propus să dezvolte un clasament al celor mai bune 50 de orașe din lume, și-a propus să dezvolte un clasament al celor mai bune 50 de orașe din lume, solicitând experților, bloggeri și reprezentanți ai agențiilor. Călătorii din toată lumea, care au văzut și au experimentat cele mai bune oferte ale planetei.

Această colaborare globală extinsă a avut ca rezultat o listă cuprinzătoare, un ghid care poate servi de inspirație pentru planificarea călătoriilor în anii următori.

În acest clasament, condus de Paris urmat de New York, orașul Buenos Aires apare pe locul 20, la doar un loc în spatele Vienei austriece, și este al doilea cel mai frumos oraș din America Latină după Rio de Janeiro, care se află pe locul 15 .

„Buenos Aires, un vârtej colorat”
„Capitală europeană la marginea lumii, acest oraș clasic are un avantaj pentru spectaculos”, a spus jurnalistul - David Light, al ziarului Khaleej Times, care este publicat în limba engleză în Dubai.

Raportul subliniază că „inima cosmopolită a Argentinei, Buenos Aires, este un vârtej colorat de acțiune”. Și, ca exemplu, evidențiază cartierul La Boca, „cu apartamentele sale viu colorate, grătarele care îți fac gura apă și țipă și înveselește fanii fotbalului din fiecare colț.”

Clasamentul evidențiază, de asemenea, că „marea majoritate a orașului este de origine europeană sau un amestec de diverse etnii, și că Buenos Aires are chiar„ cea mai mare comunitate evreiască din America Latină, așa că puteți totuși să primiți niște supă bile matzo în lunile reci de iarnă ”.

În cele din urmă, se subliniază că „argentinienii sunt foarte primitori și bucuroși să-și împărtășească cultura (și mâncarea), ceea ce face din Buenos Aires o destinație de călătorie apreciată."

Cele mai bune 20 de orașe în funcție de clasamentul rețelei de zbor:

1. Paris, Franța
2. New York, Statele Unite ale Americii
3. Londras, Regatul Unit
4. Veneția, Italia
5. Vancouver, Canada
6. Barcelona, Spania
7. Ciudad del Cabo, Africa de Sud
8. San Francisco, Statele Unite ale Americii
9. Sidney, Australia
10. Roma, Italia
11. Singapore
12. Lisabona, Portugalia
13. Amsterdam, Olanda
14. Praga, Republica Cehă
15. Rio de Janeiro, Brasilia
16. Budapest, Ungria
17. Istambul, Turcia
18. Tokio, Japonia
19. Viena, Austria
20. Buenos Aires, Argentina

Alte orașe din America Latină care au fost alese printre cele mai frumoase 50 sunt Havana, Cuba (pe locul 28); Quito, Ecuador (32), Cusco, Peru (34); San Miguel de Allende, Mexic (39) și Cartagna, Columbia (44). Alte orașe din America Latină printre cele mai frumoase 50 sunt Havana, Cuba (pe locul 28); Quito, Ecuador (32), Cusco, Peru (34); San Miguel de Allende, Mexic (39) și Cartagna, Columbia (44).

Sursa: Buenos Aires, elegida entre las 20 ciudades más lindas del mundo [online] [citat 24.04.20]. Disponibil: www.clarin.com

Acesta este cel mai vizitat oraș din lume ... încă o dată

Capitala thailandeză își bate propriul record de turiști și conduce din nou clasamentul orașelor cu cel mai mare număr de vizitatori străini. Este urmat de Paris și Londra, conform raportului Global Destination Cities Index, pregătit în fiecare an de Mastercard și care confirmă boomul de neoprit din turismul internațional. Barcelona și Palma de Mallorca apar în „top 20”.

O femeie face o poză cu Wat Arun sau Templul Zorii. Shutterstock

Este casa a peste opt milioane de suflete, iar în 2019 a primit vizita a încă 22 de milioane de suflete. Prin urmare, haosul și emoționantul Bangkok și-a pulverizat din nou rivalii în ceea ce privește numărul de vizitatori străini pe care îi atrage. Noul raport Mastercard îi conferă titlul de cel mai vizitat oraș din lume pentru al patrulea an consecutiv.

În numărul doi și trei din acest clasament anual s-a clasat încă de anul trecut. Paris urcă pe locul doi în timp ce Londra coboară pe locul trei. Cele două orașe au înregistrat aproape 19 milioane de vizitatori internaționali. Toate orașele din primii 10 au depășit numărul de călători care au primit anul intern, cu excepția capitalei britanice, confirmând creșterea constantă a dorinței oamenilor de a călători în lume. Și în ciuda creșterii popularității orașelor mai mici, pentru încă un an principalele megalopoluri domină studiul.

Indicele evidențiază, de asemenea, creșterea popularității destinațiilor asiatice din ultimii ani, ceea ce privește boom-ul turistic chinez. Emitentul de card de credit pregătește acest clasament de zece ani, ținând cont de un număr de 200 de orașe din întreaga lume. Datele provin din obiceiurile și destinațiile de călătorie pe care le aleg clienții.

Lista celor mai populare orașe arată astfel:

1. Bangkok: 22,78 milioane
2. Paris: 19,1 milioane
3. Londra: 19,09 milioane
4. Dubai: 15,93 milioane
5. Singapore: 14,67 milioane
6. Kuala Lumpur: 13,79 milioane
7. New York: 13,6 milioane
8. Istambul: 13.4 milioane
9. Tokio: 12.93 milioane
10. Antalya : 12,41 milioane

În ceea ce privește orașele spaniole, Barcelona (cu 9 milioane de vizitatori în 2018) și Palma de Mallorca (cu 8,9) se repetă ca fiind singurii reprezentanți dintre cele mai atractive metropole pentru turiștii internaționali. Între timp, Madridul este pe locul 32 (cu 5,9 milioane).
Sursa: Esta es la ciudad más visitada del mundo... una vez más [online] [citat 24.04.20]. Disponibil: www.elmundo.es

De ce Japonia este o țară extrem de curată, deși abia are pubele și măturători

Așa că se întreabă cum se păstrează atât de curat.

În budismul Zen, sarcini precum curățarea și gătitul sunt considerate exerciții spirituale.

Fără pantofi
Răspunsul ușor este că rezidenții înșiși îl păstrează așa.
„De la școala elementară la liceu, curățarea face parte din programul zilnic al elevilor”, a declarat Maiko Awane, director adjunct al biroului guvernamental al prefecturii Hiroshima din Tokyo.
Includerea acestui element în programa școlară îi ajută pe copii să dezvolte conștientizarea socială și mândria în mediul lor.
Cine vrea să încurce o școală dacă va trebui să o curețe mai târziu?
La sosirea la școală, elevii își lasă pantofii în dulapuri și își pun papuci.
În case, oamenii își lasă și pantofii de stradă la intrare și păstrează șosete.

Cine vrea să încurce o școală dacă va trebui să o curețe mai târziu?
La sosirea la școală, elevii își lasă pantofii în dulapuri și își pun papuci.
În case, oamenii își lasă și pantofii de stradă la intrare și păstrează șosete.

Curățarea face parte din rutina zilnică a studentului.

Curățare zilnică
Câteva exemple de curățare japoneză extremă au devenit virale, cum ar fi ritualul de curățare de șapte minute al trenurilor Shinkansen (trenuri de mare viteză care leagă întreaga țară), care a devenit în sine o atracție turistică.

Chiar și fanii fotbalului din Japonia sunt conștienți de curățenie. La Cupa Mondială din Brazilia (2014) și Rusia (2018), fanii echipei japoneze au uimit lumea rămânând după meciuri pentru a ridica gunoiul de pe stadion. Jucătorii și-au lăsat vestiarele în perfectă stare.

Scene similare apar la festivaluri de muzică. La Fuji Rock, cel mai mare și cel mai vechi din Japonia, participanții își depozitează gunoiul până găsesc un container.

Germeni și bacterii
Exemple de conștientizare socială abundă și în viața de zi cu zi. În jurul orei 8:00, de exemplu, angajații de la birou și magazin curăță străzile din jurul locului lor de muncă.
Copiii se oferă voluntar pentru a ridica gunoaiele de pe străzile din apropierea școlii lor, iar cartierele organizează, de asemenea, evenimente regulate de curățare.

Banii nu se pun niciodată direct în mâna cuiva. În magazine, hoteluri și chiar în taxiuri, veți vedea o mică tavă pentru a livra biletele.

Germenii și bacteriile sunt o altă sursă de îngrijorare.
Când oamenii au răceală sau gripă, poartă măști chirurgicale pentru a evita infectarea celorlalți. Acest simplu act de considerare reduce răspândirea virusurilor, economisind astfel o avere pentru zilele de muncă pierdute și cheltuielile medicale.

Dar cum au ajuns japonezii atât de curați?
Budismul Zen
Sailor Will Adams au ajuns în Japonia în jurul anului 1600, devenind primul englez care a pus piciorul în Japonia.

În biografia lui Adams, „Samurai William”, Giles Milton observă că „nobilimea era curată scrupulos,„bucurându-se de „canalizări și latrine imaculate” și băi de aburi de lemn parfumate într-un moment în care străduințele Angliei „obișnuiau. fii revărsat de excremente ”.

Japonezii „au fost îngroziți” de disprețul europenilor față de ogienaa personală.

În parte, această preocupare a rezultat din întrebările practice. Într-un mediu cald și umed ca Japonia, mâncarea se strică rapid. Bacteriile înfloresc. Deci igiena bună este sinonimă cu o sănătate bună.

De fapt, în versiunea Zen a budismului, care a venit în Japonia din China în secolele XII și XIII, sarcinile zilnice precum curățarea și gătitul sunt considerate exerciții spirituale, nu spre deosebire de meditație.

„Cartea ceaiului” de la Okakura Kakuro, un clasic pe ceremonialul ceaiului și filozofia Zen care o infuză, spune că în camera în care se ține ceremonia ceaiului „totul este absolut curat. Nu va exista o particulă de praf. nu în cel mai întunecat colț, pentru că dacă există unul, gazda nu este un maestru al ceaiului ".

Okakura a scris acele cuvinte în 1906, dar sunt și astăzi adevărate. Înainte de o ceremonie a ceaiului, o să vedeți asistentul profesorului frecând podeaua cu un sul de bandă, și ridică fiecare pulbere de praf.

Dar curățenia este, de asemenea, o parte centrală a budismului, care a venit din China și Coreea între secolele VI și VIII.

Deci de ce nu toate națiunile budiste sunt la fel de curate ca Japonia?

Șintoism

Cu mult înainte de apariția budismului, Japonia avea deja propria religie: Shinto, care înseamnă „Calea zeilor” și care, se spune, deține sufletul identității japoneze.

Curățenia este în centrul șintoismului. Astfel, accentul pus pe budismul pe curățenie a întărit pur și simplu ceea ce practicau deja japonezii.

Un concept cheie în Shinto este „kegare” (impuritate sau murdărie), opusul purității. Exemple de „kegare” variază de la moarte și boală până la practic orice neplăcut. Ritualurile de purificare frecvente sunt necesare pentru a vă proteja.

„Dacă un individ este afectat de„ kegare ”, acesta poate dăuna societății în ansamblu”, a spus Noriaki Ikeda, un preot asistent shinto la Altarul Kanda din Hiroshima. „Prin urmare, curățarea te purifică și te ajută să eviți calamitățile”.

Ritualurile de purificare abundă în viața de zi cu zi. Înainte de a intra într-un altar shinto, închinătorii își clătesc mâinile și gura cu apă dintr-o fântână de piatră.

Mulți japonezi își duc noua mașină la altar pentru ca un preot să fie purificat. Preotul purifică și oamenii fluturând „onusa” (o baghetă asemănătoare cu pene) peste ei. Purifică chiar și terenul pe care vor fi construite clădiri noi.

Dacă locuiți în Japonia, veți înceta curând să vă suflați nasul în public, folosiți produsele de igienizare pentru mâini pe care le oferă clienților în magazine și birouri și învățați să sortați deșeurile menajere în 10 containere diferite pentru a facilita reciclarea.

Dacă te întorci în patrie, vei fi uimit de barbarii care te strecoară și te tusesc în față. Sau îți înfundă casa în pantofi murdari. De neconceput în Japonia

Sursa: Por qué Japón es un país extremadamente limpio pese a que apenas tiene papeleras y barrenderos [online] [citat 21.04.20]. Disponibil: www.bbc.com

„Durere și glorie” („Dolor y Gloria”) de Almodóvar, cel mai bun film din 2019 pentru revista „Time ”

Criticul Stephanie Zacharek o consideră cea mai „răsplătitoare și emoționantă” lucrare a realizatorului spaniol

Revista Time a calificat filmul lui Dolor y gloria al lui Pedro Almodóvar drept cel mai bun din 2019, pe care îl definește drept cea mai „răsplătitoare și emoționantă” lucrare a realizatorului spaniol. Publicația, în special critica lui Stephanie Zacharek, situează filmul, inspirat din viața lui Almodóvar însuși, înaintea succeselor din acest an, precum Once Upon a Time in Hollywood, de Quentin Tarantino, pe poziția a treia, sau irlandezul lui Martin. Scorsese, care a venit pe locul doi. În plus, el descrie opera lui Antonio Banderas, actorul principal în „Durere și glorie”, drept „interpretarea vieții sale” și o descrie pe „radiantă” a lui Penélope Cruz, mama personajului central.

Laudele critice pentru operele realizatorului spaniol includ fraze precum „o panoramă de culori vibrante și emoții intense”. La porțile podiumului, mediumul plasează Povești dintr-o căsătorie, cu Scarlett Johansson și Adam Driver, și regia Noah Baumbach. Pe poziția a cincea, adaptarea lui Greta Gerwig a Little Women, în care irlandezul Saoirse Ronan joacă rolul central.

În plus, Paraziții din Coreea de Sud, de Bong Joon Ho, care sună ca favorit pentru a câștiga Oscarul pentru cel mai bun film străin, se află pe locul șase, iar Daggers in the Back, de Rian Johnson și cu Ana de Armas, apare în a șaptea.

Yo soy Dolemite, regizată de Craig Brewer și în care joacă Eddie Murphy, care spune povestea unui film cu un buget foarte mic, care a devenit un succes, este al optulea. Un prieten extraordinar, de Marielle Heller, este al nouălea.


Închide lista celor 10 cei mai buni, potrivit Time, Scammers of Wall Street, ultimul film pe care Jennifer López a jucat-o, axat pe povestea a doi dansatori de striptease care reușesc să înșele muncitorii Wall Street, povestită de realizatorul Lorene Scafaria.

Sursa: „Dolor y gloria”, de Almodóvar, mejor película de 2019 para la revista „Time” [online] [citat 21.04.20]. Disponibil: elpais.com

Jurnalistul norvegian descrie Peru drept „cea mai bună țară de pe Pământ”

Timp de două săptămâni, jurnalista norvegiană-scoțiană Mariella Frostrup, de la ziarul englez The Telegraph, a vizitat Arequipa, Cusco, Puno și Lima, unde a trăit experiențe care au câștigat-o să afirme că „Peru este una dintre cele mai impresionante țări de pe planetă”, din „Scara epică” și chiar „ar putea fi cele mai bune de pe Pământ”.

Telegraful: „Peru, o țară la scară epică ... ar putea fi cel mai bun de pe Pământ” Jurnalista norvegiană-scoțiană
Mariella Frostrup își evidențiază „frumusețea naturală excepțională.

Amintiți-vă că a vizitat Peru pentru prima dată în 1996, la șase ani de la dispariția Sendero Luminoso. De data aceea, a trebuit să facă un traseu tortuos prin Madrid, Spania, pentru a ajunge acolo. Acum, totul este diferit în bine, din fericire, și a ajuns la Lima într-un zbor direct cu soțul și cei doi copii, invitați de Belmond.

„”Pentru cei care doresc să se îndepărteze de cerințele agitate ale conectivității secolului XXI și să apară într-o lume de minuni geologice, tradiții antice și conducte omniprezente, este greu să se gândească la o locație mai bună”, spune prezentatorul.
De această dată, itinerarul ei a dus-o pe culmile traseului Inca și Valea Sacră a Incaștilor, cu un tren de lux. El a putut să se minuneze de Canionul Colca, al doilea cel mai adânc canion de pământ din lume. A navigat pe lacul Titicaca pentru a vizita civilizațiile antice și, în sfârșit, a trăit o aventură gastronomică în Lima. „În fiecare zi nouă nu ne-a transportat decât la alte înălțimi”, subliniază el.

Parc de agrement
„Dacă Jeff Bezos [fondatorul] Amazon va scăpa de ea și Pământul va fi desemnat ca zonă rezidențială, atunci Peru va fi cu siguranță printre primele cinci parcuri de agrement la nivel mondial. Cu vârfurile sale andine uimitoare, care cad brusc în deșert, culminând cu un țărm stâncos scăldat în surf, aceasta este o țară de scară epică ”, scrie el.

Prima oprire a fost Cusco, vechea capitală incașă și poarta de intrare în civilizația care a dominat America de Sud timp de 100 de ani la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. În Orașul Imperial, a vizitat catedrala, unde a fost întâmpinat de un impunător Hristos răstignit și picturi negre.

„Deși vizitarea locului sacru de pelerinaj din Machu Picchu și navigarea pe Traseul Inca face parte din atracția de aici [în Cusco], există o mulțime de oameni pentru a ocupa cei care experimentează simptomele bolii de altitudine – de la dureri de cap până la greață ușoară – înainte să se îndrepte spre Anzi ”, spune el.

Astfel, Frostrup se asigură că parcurgerea străzilor înguste și pietruite, pline de clădiri și muzee istorice, este o încântare. "Sunt oferite excursii de o zi, inclusiv pescuitul, caiacul, raftingul cu apă albă și alegerea noastră: paddleboarding pe Lacul Piuray."

Următoarea oprire

După diverse activități, a jucat o excursie de două nopți, prin Valea Sacră a Incașilor, la Arequipa. O trupă locală a oferit o serenadă în tren cu clasici andini, inclusiv performanța lui El Cóndor Pasa, globalizată de Simon și Garfunkel.

El se asigură că călătoria cu trenul este „o experiență atât de extraordinară”. În cea de-a doua dimineață, cu trenul oprit în portul Puno, a reușit să fotografieze răsăritul printre norii negri. Atunci ar fi timpul să vizitați Uros, locuitori ai lacului Titicaca, care locuiesc pe o insulă de stuf.

Pe insula Taquile au fost martorii unui alt mod de viață care s-a oprit în timp. „Recunoscuți de Unesco pentru textilele lor unice, insularii au locuri de muncă strict conturate de gen. Bărbații țesesc totul, de la brățări la pălării, eșarfe, poncho, pături și genți, în timp ce femeile le vopsesc. ”

După atâtea experiențe care i-au făcut să se întoarcă în timp, au ajuns în Lima, „un oraș vibrant și modern”, cu o populație de 10 milioane și o revoluție culinară.

Frostrup își încheie articolul afirmând: „Peru este una dintre cele mai prietenoase și mai impresionante țări de pe planetă”. „Cu cât Pământul devine mai devreme un loc de uz rezidențial exclusiv, iar Peru este protejat ca o națiune de o frumusețe naturală excepțională, cu atât mai bine. Depinde de tine, Jeff. Fiecare dintre experiențele sale le-a povestit cititorilor influenței The Telegraph.

Sursa: [online] [citat 21.04.20]. Disponibil: hoyesnoticias.com

Penelope Cruz: „În câțiva ani vreau să regiez un film”

Actrița Penelope Cruz, orginară din Madrid este „La Reina de España” (Regina Spaniei), urmată de „La niña de tus ojos”, care, 18 ani mai târziu, Fernando Trueba și toată distribuția acelui moment premiera filmului. Interviul a fost dat pentre revista La Vanguardia în anul 2016. Interviul a fost realizat de jurnalistul Fernando García. 

Actrița Penélope Cruz, fotografiată în Madrid (LVE/Dani Duch)

Și-a dorit să fie actriță de mică și a devenit.  Cariera sa nu poate să fie decât completă. Și de acum încolo? Pentru moment, actrița Penelope Cruz premiată și recunoscută în toată lumea,  a revenit cu La Reina de España, urmat de filmul Lumina ochilor tăi (La niña de tus ojos). În ceea ce privește viitorul, are alte ambiții. În interviul acordat pentru ziarul La Vanguardia Penélope Cruz vorbește despre marele său proiect de lungă durată: să stea în spatele camerei foto într-un film de lung metraj.

În acest moment al vieții tale, cu o carieră de succes, care e obiectivul tău pe scară largă? Ai vreun proiect dincolo de ceea ce faceți?

Continui cu ceea ce fac. Prioritatea mea este familia mea. Și am noroc de ceea ce fac. Deși obiectivul profesional este de a continua să îmi fac lucrul, învățând și dezvoltându-mă. Și asta e în fiecare zi. Mă văd la optzeci de ani afirmând același lucru. Adevărul e că subiectul îmi atrage atenție deosebită. M-a atras de când eram mică. Îmi amintesc că acum 16 ori 17 ani în barul La Gloria, la ora două dimineața zicându-i lui Almodóvar: „De fapt, ceea ce vreau este să regizez”. Și el mi-ar spune: „Dar fă-o acum, nu aștepta!” Se vor întreba unii ce făceam la două dimineața la barul La Gloria. Ei bine, a avut grijă de mine și nu m-aș opri. A fost momentul când Jamón, jamón și La Belle Epoque au fost filmate. Nu ieșisem niciodată până la atâtea ore sau nu mă apucam de toate; Nu-mi place să beau și urăsc drogurile. Dar îmi amintesc acele conversații cu el.

Acestea sunt ceea ce se vede regizat

Da. Această necesitate, deja, este parte din mine: să merg așa. Îmi place actoria și mă bucur mult să fiu actriță, dar partea cu regizarea este aici și de acm în colo mă voidedica mai mult acestui fapt decât actoriei. Azi nu mă văd făcând un lungmetraj. Îmi imaginez asta că îmi voi bloca doi ori trei ani pentru ao face în condiții și trăind întregul proces. Dar după opt ani de acum înainte, poate da. Momentan am un proiect de publicitate directă și documentar ocazional, dar puțin câte puțin.

Obișnuiești să nu mergi să bei. Asta ar trebui să te facă să simți o pasăre ciudată, nu?

Poate tocmai de aceea, încă din copilărie, am avut o familie care mi-a dat libertate, dar, în același timp, o mulțime de informații, astfel încât am știut ce ar putea dăuna sau poate să mă pună în pericol, am fost întotdeauna foarte clară în acest sens. Nu-mi place să dau sfaturi, dar când, uneori, fetele de 15 sau 16 ani vin la mine și le cer, le spun mereu asta pentru că știu că nu greșesc: aveți grijă.

Cum vedeți aceste fete și noul lot de actori în raport cu începuturile lor? Ce schimbări observați?

În unele lucruri, există progrese. Și faptul că există mai multe informații poate ajuta în ceea ce vorbeam. Și apoi există social media și toate astea. Dacă aș putea, aș atinge butonul de derulare și aș rămâne un timp mai mult în anii nouăzeci. Dacă aș putea, aș vrea! Pentru că totul merge într-un ritm bestial ...

Nu aveți un cont Twitter, nu-i așa?
Nici nu o voi avea vreodată. Folosesc Instagram pentru că este în regulă să ai ceva, de exemplu să arăt unde poți vedea documentarul meu în fiecare țară sau alte lucruri la locul de muncă, sau să felicit sau să aduc un omagiu cuiva. Nu îi judec pe cei care sunt în multe rețele, dar nu sunt foarte prietenoasă cu toate acestea. Nu știu. Nimeni nu mai scrie scrisori și un nou limbaj începe să fie folosit. Totul merge atât de repede încât nici nu ne deranjăm să terminăm propozițiile când scriem. Și un băiat de 12 ani înțelege deja această limbă. Mă amețește foarte mult. Și milă.

Ar trebui să încetinim?
Este că, odată cu viteza cu care ajung informațiile, lucrurile importante rămân pe drum. Sau își pierd valoarea în favoarea lucrurilor superficiale care nu ar trebui apreciate atât de mult ... Încep să le înțeleg pe bunici. Când s-au uitat la un mobil în acest fel, i-am spus: „Dar bunica, este doar un telefon”. Le înțeleg pentru că unele lucruri care mi se par suprarealiste sunt deja pâinea zilnică pentru copii. Mă revolt împotriva acestor schimbări. Pentru că sunt mai sălbatice decât cele din ultimii 15 sau 30 de ani. Oamenii renunță la scriere și asta are un sens. Și scrisul este necesar pentru sănătatea mintală: a avea hârtia, cartea, a o atinge și a mirosi. Dar toate acestea se duc în iad și sunt deranjată ... Oricum, nu știu de ce vorbim despre asta.

Va fi pentru că de când ești mamă vezi lucrurile altfel.
Cu siguranță. În urmă cu șapte ani nu aș fi lansat acest discurs despre cărțile care ating. Și acum tot ce contează pentru mine. Este ca și cum copiii nu ar fi avut timp să rețină unele lucruri, deoarece sunt tăiați prematur, fără a-și îndeplini procesul natural. Ce se va întâmpla cu asta (cărți, scrisori ...)? Speranța mea este că oamenii vor să recupereze ceea ce nu au avut timp să trăiască, deoarece în final le consideră foarte atractive; că nu vor să fie în computer mai mult decât este necesar și să apeleze la creion și hârtie; comunicare fata in fata; să ne ascultăm reciproc. Pentru că toate acestea se pierd. Internetul este prietenul și cel mai rău dușman al nostru. O sabie cu două tăișuri.

Cum a fost reunirea dintre actorii din The Girl with Your Eyes, paralelă cu cea din film?
Frumos. Fernando mi-a spus în diferite ocazii că a avut ideea de a ne reuni împreună. Și acum doi ani ne-am întâlnit la casa lui, ne-a trecut scenariul și ne-am dat seama că echipa menține aceeași energie. A fost foarte frumos să începem asta.

Ați comentat situația culturii din țară, evoluția ei de pe vremea filmului Fata cu ochii tăi?
Situația cinematografului, în loc să se îmbunătățească, s-a agravat. Este mult mai rău. Ținând cont de talentul din profesie; actorii, regizorii, scriitorii și oamenii din orice departament din sector, toți cu un nivel foarte ridicat ... Oportunitățile sunt foarte puține. Există șanse mici de a da aripi atât de mulți tineri și valoroși. Și mă gândesc și la cinematografi, la cei care poartă costumele, la muzicieni ... Mai mult decât cu ajutor, în ultimii ani cinematografia spaniolă a găsit obstacole și chiar a călători. Și este un sector în care trăiesc mii de oameni și ar putea trăi multe altele.

Există un moment în care personajul tău, Macarena Granada, spune că a fi vedetă este „o durere în fund.” Este valabil în cazul tău?
Viața lui este cu totul diferită de a mea. Am avut norocul să merg în Statele Unite cu un bilet de întoarcere, ceea ce oferă întotdeauna mai multă securitate. Și continuu să îmbin activitatea în străinătate cu munca în țara mea: mult noroc. Pe vremea Macarena, semnarea unui contract cu un studio de la Hollywood te-a marcat; Compania respectivă și-a condus viața, nu puteți lucra cu altcineva. Ea merge mult timp fără să se mute sau să nu se poată întoarce în Spania; singura ei referință este Trini, care locuiește cu ea și este familia ei. Când te întorci acasă găsești o țară foarte schimbată, există lucruri care trezesc durere și frustrare; și-a pierdut și tatăl. Conceptul de stea a însemnat atunci ceva foarte diferit. Cuvântul stea nu intră în vocabularul meu. În cazul meu, a fi capabil să lucrez ca actriță înseamnă să mă dedic la ceea ce îmi place și la ceea ce am visat.

Nu te-ai simțit niciodată o regină a Spaniei, nici măcar cu Oscarul?
Ei bine, nu. Simt o mare afecțiune din partea multor persoane. Și desigur că este apreciat, dar motivația mea este diferită; este dragostea de interpretare; știind că înveți mereu pentru că nu știi niciodată totul și pornești de la zero de fiecare dată. Este respect pentru muncă.

Ce a fost cel mai dificil pentru tine să faci în acest film?
Cântarea mă sperie întotdeauna. La final, Fernando a vrut să o fac. Am fost foarte nervoasă, am transpus mări, dar în final este una dintre scenele care îmi plac cel mai mult. Este un tribut adus cinematografului în care este arătat haosul minunat care se produce într-o filmare, unde există o ordine invizibilă și miraculoasă, deoarece există o mulțime de oameni uniți și care se îndreaptă în aceeași direcție. Lucrul în echipă mă umple. Așa că scena pe care mi-o amintesc cel mai mult este numărul muzical pentru că este scrisoarea de dragoste a lui Fernando la cinema. Acolo era o armonie specială.

Filmul La niña de tus ojos a câștigat șapte premii Goyas. Poate fi o povară sau o presiune?
Nu. La niña de tus ojos a lucrat foarte bine și are mulți fani. Și La reina de España, deși va fi atașată de ea pe viață, are foarte multe atracții pe cont propriu, chiar și pentru persoanele care nu l-au văzut anterior. Spune o poveste care poate interesa multe generații. Presiunea nu ar fi pentru Goyas. Oricum, filmele nu sunt realizate cu rezultate în minte, pe care nu le știi niciodată.

Acum filmările lui Escobar tocmai au început, mână în mână cu Javier Bardem pentru prima dată de când s-au căsătorit, în rolul jurnalistului care a întreținut o relație cu traficantul de droguri. Cum te descurci?
Personajul, care este un jurnalist bun, este plin de nuanțe și este dificil. Momentan, am petrecut câteva luni pregătind accentul columbian pentru a-l internaliza bine și apoi a-l transmite în engleză, deoarece filmul este filmat în această limbă. Acolo mă aflu, încercând să înțeleg toată acea lume. În ceea ce privește colaborarea cu Javier, nu știu pentru că este prima dată când o facem în cuplu, așa că vă voi spune. Dar mă gândesc foarte bine.

Ei au, de asemenea, propunerea de a filma atât cu iranianul Asghar Farhadi. Este confirmat?
Ei bine, Asghar scrie în continuare. Ne-a spus povestea și tratamentul ei și este minunat. Când s-a terminat scenariul, ne-o va transmite. Ideea este să tragem în Spania, încă nu știm unde. Este o dramă intensă care este un cadou pentru actori. Personajele sunt dificile și asta este întotdeauna mai înfricoșător, dar îl face mai interesant. Este un lux pentru mine să lucrez pentru regizorul A Separation, lucru minunat. În ceea ce privește coinciderea cu Javier din nou, este incredibil ca lucrurile să vină în același timp, pentru că nu este că nimeni nu-l planifică. Și nu este că vom lucra împreună la toate, dar dacă există lucruri care apar (pentru amândoi) și avem sens, de ce nu?

Cu agenda intensă pe care o aveți, cum v-ați făcut timp pentru documentarul Soy uno entre cien mil (în rom: Sunt unul din o sută de mii) (cu fundamentul acestui nume, care investighează și combate leucemia din copilărie)?
Trebuie găsit timpul pentru acele lucruri; Trebuie să fie o prioritate. Mă interesează foarte mult regia. Regizase pantaloni scurți de publicitate. Acesta a fost primul meu documentar și l-am luat cu mult entuziasm de când i-am cunoscut pe acești copii. Am petrecut luni întregi în vizită la ei și la familiile lor. M-a lovit pentru că este o boală de tip tsunami care poartă multe lucruri.

Când subliniați că veniți și plecați, dar niciodată nu a plecat complet, așa cum a făcut Macarena, înseamnă că scena de la Hollywood s-a terminat?
Nu, intenția mea este să continui să fac același lucru ca acum ani; continuați să combinați. Acum am proiecte care sunt de aici, altele sunt americane, cea a lui Asghar, care este iraniană ... Depinde de unde vin proiectele interesante. Nu schimbă nimic. În ultimii patru ani am fost mai mult aici și m-am mișcat în platou. Ideea este să continuați să faceți la fel. Atâta timp cât îmi pot permite să lucrez în diferite locuri și în diferite limbi ... asta am căutat întotdeauna.

Ți-ar plăcea o treime din povestea Macarena?
Ei bine, face parte din plan. Fernando are deja o idee în minte pentru aceste personaje și nu știu dacă poate în opt sau zece ani putem reveni împreună și să facem o a treia parte. Mi-ar plăcea.

Sursa: Penélope Cruz: „En unos años quiero dirigir una película”  [online] [citat 19.04.2020]. Disponibil: www.lavanguardia.com

Alimentele care ajută creierul să funcționeze mai bine

O dietă bună este esențială pentru sănătatea noastră, în general, și pentru creierul nostru, în special.

„Dieta este unul dintre puținii factori de risc pentru bolile neurologice pe care noi trebuie să le modificăm și să le controlăm”, a declarat pentru BBC Mundo dr. Gurutz Linazasoro, purtătorul de cuvânt al Societății Spaniole de Neurologie.

Experții subliniază că nu există alimente magice, dar important este să existe un regim alimentar echilibrat.

„Modelul alimentar care a fost cel mai mult studiat este dieta mediteraneană”, explică Linazasoro.

Ce este cu adevărat dieta mediteraneană?
O dietă mediteraneană tipică include multe legume, fructe, leguminoase, cereale și produse bogate în carbohidrați, precum pâine integrală de grâu, paste și orez brun.

De asemenea, conține cantități moderate de pește, carne albă și unele produse lactate. De asemenea, folosește ulei de măsline pentru gătit și pansament.

„Cheile sunt să mâncați sănătos, echilibrat și cu moderație”, insistă expertul.

Ținând cont de aceste recomandări, din punctul de vedere al funcționării creierului există mai mulți nutrienți și alimente foarte importante. Să vedem unele dintre ele.

Peștele albastru
Sistemul nervos și, în mod specific, creierul sunt țesuturi foarte bogate în apă, dar au și o componentă lipidică (grăsime) foarte importantă, a explicat pentru BBC Mundo Ramón de Cangas, dietetician-nutriționist și doctor în biologie funcțională și moleculară.

Peștele albastru este bogat în acid gras omega-3, un nutrient asociat cu declinul mai puțin cognitiv.

De altfel, explică și membrul Academiei Spaniole de Nutriție și Dietetică, peste 60% din greutatea sa uscată este alcătuită din lipide, motiv pentru care anumiți acizi grași capătă o relevanță deosebită.
Peștele albastru este bogat în acid gras omega-3 docosahexaenoic (DHA).
O dietă bogată în acest nutrient „s-a dovedit că are o serie de beneficii, incluzând un declin cognitiv mai mic și un risc mai mic de boli precum Alzheimer”.

Citrice și legume
Sunt alimente bogate în vitamina C, care conform mai multor studii sunt asociate cu performanțe cognitive mai bune.
„Poate că se datorează funcției sale antioxidante și că participă la producerea de neurotransmițători – biomoleculele care sunt responsabile de transmiterea informațiilor de la un neuron la altul”, explică nutriționistul.
La fel se întâmplă și cu bananele, bogate în piridoxină, o formă de vitamina B6 care participă la metabolismul neurotransmițătorilor.

Cacao pură și scorțișoară
Sunt alimente bogate în polifenoli, care „au arătat rezultate interesante în prevenirea declinului cognitiv datorită efectului lor antioxidant care protejează neuronii”, spune Ramón de Cangas.

Avocado
Avocado, împreună cu uleiul de măsline și alte surse de grăsimi monoinsaturate (un tip sănătos de grăsime) „sunt interesante în prevenirea declinului cognitiv tocmai datorită bogăției lor în acest tip de acizi grași și, de asemenea, în anumite fitochimice (sursă de nutrienți plantă)”, spune dieteticianul-nutriționist.

Nuci
Nucile sunt surse excelente de proteine și grăsimi sănătoase. Sunt bogate într-un tip de acid gras omega-3 numit acid alfa-linolenic (ALA), care ajută la scăderea tensiunii arteriale și protejează arterele. Acest lucru este bun atât pentru inimă, cât și pentru creier, potrivit Școlii Medicale din Harvard.

Cei trei dușmani ai creierului
Linazasoro insistă că cheia tuturor acestor lucruri este varietatea, dar și moderația.
„Este inutil să mâncați două kilograme de nuci în fiecare zi sau două avocado în fiecare zi.”
„Nu există alimente minune sau diete minune, dar există cele care sunt inamice ale creierului, cum ar fi sarea, zahărul și grăsimile trans (cele care se găsesc în alimentele procesate)”.

Sursa: Los alimentos que ayudan al cerebro a funcionar mejor [online] [citat 19.04.20]. Disponibil: www.bbc.com

Iepurele, declarat o specie pe cale de dispariție

Dispariția sa ar putea afecta prădători iberici, precum linxul sau vulturul imperial.

Un iepure european („Oryctolagus cuniculus”), catalogat acum ca specie pe cale de dispariție. E. M.

Iepurele a fost listat ca specie pe cale de dispariție pentru prima dată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN). Din acest motiv, WWF solicită Ministerului Tranziției Ecologice (MITECO) și Ministerului Agriculturii, Pescuitului și Alimentației (MAPAMA) să pregătească un grup de lucru care să abordeze această situație.

Organizația de mediu consideră iepurele sălbatic ca o specie cheie în ecosistemul mediteranean. În plus, se solicită elaborarea unei strategii de management iberic și lansarea unui recensământ iberic al acestei specii, deoarece este de obicei o pradă obișnuită pentru animale precum linxul iberic sau vulturul imperial.

Conform datelor WWF, iepurele a recoltat un declin de aproape 70% în ultimii ani. Principala cauză evidențiată de organizație sunt bolile, cum ar fi mielomatoza sau boala hemoragică virală, de la sfârșitul anilor '80, cu rate de mortalitate extrem de ridicate care ajung la 90%.

Cu toate acestea, schimbările în sol și agricultura intensivă au schimbat structura peisajului și au făcut ca habitatele mozaice de care depinde acest animal să dispară.

La fel, este și o veste proastă pentru prădătorii iberici, deoarece aproape 40 de specii depind de iepuri pentru hrană. De fapt, WWF consideră că declinul iepurilor poate reprezenta un obstacol „insurmontabil” pentru recuperarea speciilor amenințate, precum linxul iberic și vulturul imperial.

În cele din urmă, grupul de mediu amintește că, în 2016, a făcut o propunere pentru gestionarea speciilor, care a fost convenită cu diferite asociații de vânătoare, agricole și ecologice, dar care a fost oprită de administrația centrală și, deocamdată, nu a fost atinsă. dezbatere cu comunitățile autonome.

Sursa: El conejo, declarado especie en peligro de extinción [online] [citat 19.04.20]. Disponibil: www.elmundo.es

Pasărea Twitter trăiește în Mexic

Twitter în engleză înseamnă ciripit, sunetul pe care îl păsează când cântă.

Tiglă de munte, pasărea care a inspirat Twitter. Ilustrație: Getty

Culoare albastru strălucitor cu un cioc deschis, sigla Twitter a devenit un simbol. Am putea afirma că este una dintre cele mai recunoscute păsări din întreaga lume. Prima imagine pe care a avut-o compania a fost o ilustrație pe care au cumpărat-o pe iStock pentru 15 dolari. Ulterior, pasărea Larry (da, are un nume), așa cum o cunosc creatorii ei, a devenit mai mult ca o pasăre care locuiește în vestul Canada, Statele Unite și nord-vestul Mexicului. Pentru a-și crea semnul distinctiv The New York Times a avut în 2014 că au fost inspirați de Twitter pe muntele albastru, o pasăre mică.

Tigla (Sialia currucoides), care poate fi întâlnită și în Alaska, Columbia și Venezuela, este cunoscută în alte părți sub numele de arrocerito sau azulillo. Este o pasăre paserină - această mare categorie cuprinde mai mult de jumătate din păsările lumii -, din familia turiștilor. Masculii au penajul albastru profund, iar femelele au cozi cenușii și piepturi. Cele mai mari exemplare pot măsura până la 20 de centimetri.

„Sunt păsări mici a căror dietă se bazează pe insecte, semințe mici și care sunt pradă păsărilor de pradă și reptile”, explică biologul Institutului de Ecologie al UNAM, Gabriela Jiménez Casas, care subliniază că aceste specii sunt înrudite. cu vrăbii sau cu războiul care locuiește în regiunile Golfului Mexic, Peninsulei Yucatan, Belize, Guatemala și nordul Hondurasului. În Mexic puteți găsi, de asemenea, țiglă cu gât albastru (Sialia mexicana) care prezintă o variație a penajului.

Conform Uniunii pentru Conservarea Naturii (UICN), există o populație de aproximativ șase milioane din aceste păsări în lume și trăiesc în medie de 3,8 ani. După modificările de design, revista National Geographic a constatat, de asemenea, similitudinea logo-ului cu monarhul cu aripi negre (Hypothymis azurea) care locuiește în mai multe țări asiatice, precum India, Sri Lanka, Thailanda, Indonezia, Filipine, Bangladesh, Vietnam sau Cambodgia.

Acest văr asiatic are o înălțime de aproximativ șase centimetri și, de asemenea, se hrănește cu insecte și fructe de pădure. Pe lângă penajul albastru, se caracterizează prin faptul că are pene mai ușoare pe burtă și pene negre pe cap și în față. Femelele se disting pentru că nu au această culoare neagră, iar aripile sunt cenușii. Cuibul ambelor specii este mic, în formă de bol. Tigla poate cuibări în mici cavități din munți, în timp ce monarhul este obișnuit cu habitatele împădurite.

În 2018, monarhul cu aripi negre a fost inclus în lista roșie a speciilor pe cale de dispariție publicată de UICN, în prezent conform acestei organizații, populația sa este stabilă. Portalul Naturalista.mx explică faptul că populațiile acestei păsări din Bangladesh scad din cauza vânătorii sale excesive și necontrolate.
Sursa: El pájaro de Twitter vive en México  [online] [citat 10.04.20]. Disponibil: elpais.com

Ginkgo biloba: care este secretul acestor copaci pentru a trăi mai mult de 1.000 de ani (și cât de mult beneficiază oamenii)

Data viitoare când vă simțiți bătrâni, amintiți-vă de ginkgo biloba. Acești copaci pot trăi peste 1.000 de ani și sunt proiectate pentru a fi aproape nemuritoare. Acum, un nou studiu dezvăluie secretul longevității acestor copaci antici. Cercetarea, considerată cea mai completă care s-a făcut cu privire la îmbătrânirea plantelor, oferă primele dovezi genetice care explică viața lungă a acestei specii.

Ginkgo biloba poate trăi câteva secole

Studiul s-a concentrat pe analiza genetică a arborilor de ginkgo cu vârste cuprinse între 15 și 667 de ani în Statele Unite și China.

Analiza scoarței, semințelor și frunzelor copacilor a arătat că creșterea lor nu încetinește, chiar dacă au trecut sute de ani. De fapt, au descoperit că în unele cazuri se accelerează.

Oamenii de știință au descoperit, de asemenea, că dimensiunea frunzelor, capacitatea fotosintetică și calitatea semințelor nu au fost afectate de vârstă.

Care este secretul?

Ginkgo sunt renumiți pentru frunzele lor galbene izbitoare

Pentru totdeauna tânăr

Ginkgo biloba poate trăi câteva secole și, în mod paradoxal, riscă să dispară din cauza defrișărilor.

Sunt originari din China și sunt ultimii supraviețuitori ai unei familii străvechi de arbori din care s-au găsit fosile din ultima epocă a dinozaurilor.

De asemenea, sunt cunoscuți sub denumirea de copacul maidenhair și, deși dispar în sălbăticie, pot fi găsiți în parcuri și grădini din diverse părți ale lumii, unde ies în evidență pentru frunzele lor galbene izbitoare în timpul toamnei.

Cheia pentru longevitatea și sănătatea lor bună este că produc substanțe chimice care îi protejează împotriva stresorilor, cum ar fi boala sau seceta.

Analiza genetică a relevat faptul că pomul produce antioxidanți, antimicrobiene și hormoni protectori.

În plus, biologii au descoperit că genele legate de bătrânețe nu se activează când copacul atinge o anumită vârstă, așa cum se întâmplă și în alte specii, cum ar fi ierburi sau anuale.

Ginkgo creează propriile lor substanțe de protecție

Astfel, chiar dacă pomul este devastat de ger sau fulgere, toate procesele sale necesare pentru a continua să crească sănătos continuă să funcționeze fără probleme.

„Odată cu înaintarea în vârstă, ginkgo nu arată niciun semn de slăbire a capacității lor de a preveni stresulv, spune biologul Richard Dixon de la Universitatea din nordul Texasului, coautor al studiului.

Potrivit experților, aceste tipuri de studii pot fi utile pentru proiectarea mai bună a programelor de reîmpădurire și pentru a înțelege care arbori și unde pot aduce beneficii mai bune ecosistemelor în timp.

Funcționează pentru oameni?

Extractul de ginkgo biloba se vinde în diferite părți ale lumii ca supliment pentru a trata tot felul de afecțiuni, cum ar fi pierderea de memorie, tinitus și probleme circulatorii.

Medicii avertizează că nu există dovezi cu privire la beneficiile ginkgo biloba pentru a vindeca anumite boli

Cu toate acestea, medicii avertizează că nu există dovezi suficiente ale beneficiilor ginkgo biloba la om.

„Efectul ginkgo asupra îmbunătățirii memoriei a avut rezultate contradictorii”, spune portalul Clinicii Mayo din SUA.

„În timp ce unele dovezi sugerează că extractul de ginkgo poate îmbunătăți în mod modest memoria la adulții sănătoși, majoritatea studiilor indică faptul că ginkgo nu îmbunătățește memoria, atenția sau funcția creierului.”

De asemenea, clinica recomandă ca persoanele epileptice, predispuse la convulsii, cu tulburări de sângerare sau femeile gravide să nu consume ginkgo.

De asemenea, aceștia avertizează că semințele de ginkgo crude sau prăjite nu trebuie consumate, deoarece pot fi otrăvitoare.

La rândul său, Serviciul Național de Sănătate al Regatului Unit avertizează că ginkgo „nu este recomandat ca tratament pentru persoanele care se recuperează în urma unui atac de cord”.

Sursa: Ginkgo biloba: cuál es el secreto de estos árboles para vivir más de 1.000 años (y cuánto realmente benefician a los humanos) [online] [citat 4.04.20]. Disponibil: www.bbc.com