Tartă cu portocale și ciocolată. Rețeta are șase ingrediente de bază

Timpul de gătire a rețetei este de 30 de minute. Rețeta este preluată din revista Moldoveanca, nr. 3 (90) iunie 2018.

Ingrediente 

•           1 pachet aluat foitaj

•           3 linguri cremă de ciocolată

•           1 pahar mare smântână

•           3 gălbenuşuri

•           2 portocale

•           50 g ciocolată rasă sau 2 linguri fulgi de ciocolată MOD DE PREPARARE

Mod de preparare

Tartă cu portocale şi ciocolată foarte simplă, gata în 30 de minute. Trebuie să încerci această reţetă.

1.         Într-o tavă de tartă se aşază aluatul de foitaj şi ce trece peste margini se decupează. Se înţeapă fundul tartei cu furculiţa.

2.         Se unge fundul tartei cu crema de ciocolată moale ca să poată fi întinsă cu ajutorul unui cuţit cu lamă lată trecut prin apă rece.

3.         Smântână se amestecă cu gălbenuşurile şi se toarnă peste crema de ciocolată, scuturând uşor tava pentru a se aşeza.

4.         Se pun deasupra felii de portocale foarte bine curăţate şi se presară cu ciocolată rasă sau fulgi de ciocolată. Se dă la cuptorul preîncălzit pentru 30 de minute.

Amantul japonez de Isabel Allende

Chilienii se mândresc foarte mult cu scriitoarea Isabel Allende. Dacă o să le zici că ai citit vreun roman de-al ei, cu siguranță se vor bucura. Romanul Amantul japonez a fost tradus în limba română în anul 2016 la editura Humanitas din București. Titlul original este El amante japonés și a fost scris în anul 2015. Isabel Allende este nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. Primul eu roman a fost Casa spiritelor. A fost publicat în anul 1982 și a avut un succes pe plan internațional fiind un bestseller. 

Alte romane scrise de Isabel Allende sunt : Afrodita (1997), Fiica norocului (1999), Portret în sepia (2000), memoriile Țara mea inventată (2003), Zorro (2005), Inés a sufletului meu (2007), volumul autobiografic Suma zilelor (2009), Insula de sub mare (2011), Caietul Mayei (2011), Dragoste (2012), Jocul Ripper (2014). 

Alma Belasco este eroina romanului Amantul japonez. În anul 1939, când Polonia este amenințată de nazism, Alma este trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de unchii ei. Fiind într-un mediu nou și incapabilă să se integreze, Alma are o legătură profundă și amoroasă cu fiul grădinarului famileii la care stă. Numele băiatului este Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Mai târziu, Alma este una dintre bătrânele excentrice care trăiește într-un axil de lux Lark House din orașul San Francisco. 

La azil, tocmai se angajase Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în biografia sa, dar care ajunge să descopere dragostea dintre Alma și Ichimei. 
Acțiunea romanului se începe odată cu angajeaza Irinei Bazili la Lark House, care se afla în Berkeley, în anul 2010. Avea 23 de ani împliniți. Iar Lark House a fost înființat la jumătatea lui 1900 pentru a oferi bătrânilor cu venituri mici o locuință decentă. Însă, cu timpul, destule aspecte s-au schimbat, însă așezământul continua să perceapă taxe pe potriva veniturilor fiecărui rezident. 
La interviul de angajare la azil, directorul Hans Voigt i-a spus Irinei că „era prea tânără pentru un post care presupunea atâtea responsabilități, dar cum era nevoie să se ocupe urgent un post vacant la Departamentul de adminsitrație și asistență, putea lucra acolo până aveau să găsească persoana potrivită.”

Fragmente din roman:

Referințe critice:

„Romanul Amantul japonez este animat de același spirit efervescent care a făcut-o cunoscută pe Isabel Allende în întreaga lume. Un roman pe care e o plăcere să-l recomanzi”.

The Washington Post

Cum faci pizzete? Are doar 6 ingrediente de bază

Pizzetele pot fi o mâncare rapidă și delicioasă, mai ales pentru copii. Rețeta este preluată din cărticia revistei „Femeia de azi”.

Ingrediente:
□ 400 g aluat foitaj
□ 100 g şuncă
□ 50 g măsline
□ 100 g mozzarella

Pentru sos:
□ 5 roşii mari
□ 2 căţei de usturoi
□ ½  linguriţă de sare
□ busuioc proaspăt
□ 1 lingură de ulei de măsline
□ ½ ardei iute

Mod de prerparare:
Pentru sos, decojeşte roşiile şi taie-le cuburi. Pune-le la blender, împreună cu usturoiul, uleiul, un sfert de ardei iute curățat de semințe și câteva frunze de busuioc. Mixează de câteva ori, până obții un sos gros omogen.

Taie mărunt șunca, rade mozzarella, scoate sâmburii măslinelor. Întinde cu sucitorul aluatul dezghețat și decupează cercuri cu gura unui pahar. Așază-le într-o tavă tapetată cu hîrtie de copt și înțeapă-le cu furculița. Dă tava la cuptorul încins pentru 5-7 minute. Unge blaturuile cu sos de roșii, presară mozzarella, șuncă, măsline, după inspirație, gust și timp. Bagă tava din nou la cuptor pentru 10 minute.

Servește pizzetele calde, cu bere rece. 
Poftă bună!

Vinete în sos de roşii. Rețeta are șase ingrediente de bază

Rețeta vinetelor în sos de roșii este de sezon, ușor de preparat, iar amatorii de vinete cu siguranță se vor bucura de o astfel de mâncare. Dacă va fi pregătită, evident. Rețeta e preluată din cărticica revistei „Femeia de azi”.

Ingrediente:
□ 1-2 vinete lunguieţe

□ 2 linguri de ulei de măsline

□ 1 ceapă albă

□ ½ ardei gras galben

□ 2 căţei de usturoi

□ 10 roşii coapte (decojite)

□ 6 felii de mozzarella

□ 1 linguriţă de sos Worcester

□ 1 linguriţă de zahăr brun

□ ½ linguriţă de oregano uscat

□ sare, piper, cimbru

Mod de preparare:
Taie vinetele în rondele potrivite, astfel încât să obţii 12. Dă-le cu un praf de sare şi lasă-le 20 de minute într-o sită. Aşază-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, stropeşte-le cu foarte puţin ulei şi coace-le 10-12 minute sau până capătă o culoare aurie.
Pentru sos, încinge uleiul, căleşte ceapa şi ardeiul. Sărează şi piperează, pune usturoiul feliat. Taie şase felii de roşie şi pune-le deoparte. Roşiile rămase taie-le cubuleţe şi adaugă-le în sos, împreună cu sosul Worcester, zahărul brun şi oregano. Amestecă şi lasă să dea în câteva clocote. Pune deasupra unei rondele de vânătă una de roşie, o jumătate dintr-una de mozzarella, din nou una de vânătă şi cealaltă jumătate de felie de mozzarella. Repetă pentru celelalte vinete rămase. Pune sosul de roşii într-o tavă potrivită, aşază din loc în loc câte un turnuleţ din vinete, stropeşte-le cu puţin sos, decorează cu cimbru şi dă-le la cuptor cât să se topească puţin brânza.

Serveşte-le calde sau reci. Poftă bună!

„Vreți să păstrați liniștea?”: Importanța de a te bucura de 2 ore de liniște pe zi

Nici cea mai frumoasă melodie din lume nu egalează puterea liniştii, care are beneficii asupra inimii şi a creierului.

La un kilometru de bulevardul Quinta din New York se află taverna Burp Castle, cu un semn: „Vorbitul interzis. Doar şoapte”. Nivelul de conversaţii din local nu depăşeşte 39 de decibeli (ca un condiţioner). De cealaltă parte a lumii, un expert în ceremonia ceaiului de la Şcoala Urasenke, în Tokio (Japonia), utilizează ritualul liniştii totale: „Nimeni nu vorbeşte, nimeni nu domină”. În mijlocul unei păduri finlandeze, jurnalista spaniolă Marta Caparrós, a mers pentru a scrie a doua sa nuvelă; se presupune că va face ceva nemaiauzit pînă atunci în ceea ce priveşte viaţa ei din Madrid; să merge la o plimbare fără a include căştile.

Liniştea poate părea un capriciu ce nu poate fi atins. Într-o societate de canale de televiziuni stridente, unde concurează pentru a umple  casele de televizoare, şi timiditatea se asociază în mod greşit caracterelor slabe, iar reducerea volumului nu este la modă. Şi plătim pentru ea o factură foarte mare. „Poluarea fonică este legată cu surzenia, probleme de somn, boli cardiovasculare şi tulburări digestive. De asemenea, se ştie că tinerii ce trăiesc într-un mediu zgomotos ăşi schimbă capacitatea de memorie şi  învăţare”, afirmă Pablo Irimia, specialist în neurologie şi acustă de la Societatea Spaniolă de Neurologie (SSN).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport în anul 2011 care a semnalat în acest an 3 000 de decese în Europa occidentală, care s-au datorat din cauza bolilor cardiace, au fost relaţionate cu excesul de gălăgie. În spania, 22% din populaţie este într-o situaţie de risc cauzată de decibeli (mai mult de 65 se consideră periculos), afirmă aceeaşi organizaţie. Deja în anul 1859, asistenta medicală Florence Nightingale, de origine britanică,  într-un articol a păstrat istoricul Hillel Schwartz a scris următoarele: From Babel to the Bing: Zgomotul inutil esta cea mai grea grijă care poate fi aplicată unei persoane. Zgomotul neaşteptat este inclus ca o cauză a morţii la copii.”

Dar, liniştea oferă vre-un efect pozitiv asupra organismului? Mai ales, garantează lipsa de perforatoare şi motoare. Medicul şi cercetătorul Luciano Bernardi a fost printre primii care a declarat afirmativ la această întrebare, într-un studiu publicat în revista Heart. „Investigăm efectele diferitor tipuri de muzică asupra sistemelor cardiovasculare și respiratoriii si facem o pauză de două minute între melodii. Atunci, vedem că indicii relaxării umane dispar în timpul acesto episoade, cu atît mai mult că orice stil de muzică ori în în timpul liniștii, experimentul este pus în mișcare în prealabil”. Efectul pozitiv al liniștii, funcționează în contrast.

Zgomot zgomotos, liniște bună?

Conform cercetătorului și cercetătorului Michael Wehr, de la Universitatea Oregon, neuronii noștri luminează în timpul liniștii, creierul recunoaște că „nu trăiește ca și o lipsă a mijloacelor de producție”. În aceeași ordine de idei, cardiologul și neurologul Imke Kirste în lucrarea sa Este liniștea de aur? (titlu original: Is silence golden?) publicat în anul 2013 în revista Brain Structure and Function. Cercetarea, realizată doar pe șoareci, a arătat că liniștea, la un nivel mai înalt decât orice melodie, a provocat neurogenesis (nașterea de noi neuroni). Scăderea în hipocampus duce la Alzheimer, așa cum spun mulți experți, tăcerea și retragerea ar putea fi o modalitate de a trata boala.

Neurologul Pablo Irimia recomandă, totuși, multă prudență în această privință („începând cu adolescența, neurogeneza este atât de limitată încât nu are valoare”), dar indică două dovezi absolute: tăcerea facilitează controlul tensiunii arteriale (reduce riscul cardiovascular, prevenind, prin urmare, afecțiuni cardiace și accident vascular cerebral) și predispune la beneficiile unei vieți reflexive.

„Gândirea profundă și meditaţia generează noi conexiuni între neuroni. Adică, o viață intelectuală activă, care necesită concentrare și, prin urmare, tăcere, joacă un rol protector în afecțiunile neuronale. De exemplu, stim deja ca un nivel ridicat de educaţie este legat de un risc mai mic de a suferi de boala Alzheimer”, explica neurologul, care recomandă o rutină mai puţin zgomotoasă, dar cu momente de linişte.

„Nu este necesar să te izolezi complet. Este suficient să trăiți o viață normală, acordând o atenție deosebită calmului. De fapt, nici un creier uman nu suportă tăcerea totală. Există camere surde care reproduc, în domeniul medical, cel mai apropiat lucru cu tăcerea absolută și nimeni nu poate ține în mai mult de 40 de minute, deoarece creierul caută mereu stimuli și dacă nu-i găsește în afară, mărește zgomotul inimii, intestinelor... ”, susţine cercetătorul.

Călătoreşte în țara unde nimeni nu strigă

Tăcerea este să citeşti, să gândeşti de multe ori, fără să te laşi dus de val, oprindu-te dacă este necesar şi să te opreşti dacă este necesar. Dar tăcerea este şi să asculţi (când este necesar să înveţi) și să poţi reflecta pașnic. „Despre asta este Zen. Pentru a simți această calmitate în tot corpul și să experimentezi în fiecare zi” este de părere călugărul Roshi Gensho Hozumi de la templul Tekishinjuku (Japonia), în documentarul In pursuit of silence (Patrick Shen, 2015).

Bipul constant al unui grup WhatsApp nu este zgomot? Depinde. „Sunetul este un fenomen fizic care ajunge la ureche. Aceasta îl trimite creierului și o identifică. Când se întoarce sunetul?  Când se face simţit în ceea ce încerc să fac și i-a forma unui sunet nedorit” răspunde doctoriţa Arline Bronzaft, psiholog de mediu, în documentarul american. Acum, fii sincer: telefonul tău emit zgomote ori sunete?

Puterea tăcerii este în funcţie de deciziile noastre zilnice.  Şi asta presupune acţiuni fără zgomot, iar închiderea telefoanelor ori alegerea locului de vacanță poate fi crucială. Ţări precum Finlanda își revendică dreptul la această sarcină. În 2010, un grup de experți în domeniul marketingului s-au întâlnit la un restaurant din Helsinki să conceapă cum să facă vizitatorul atractiv pentru o țară mijlocie și îndepărtată, umbrită de avangarda vecinilor precum Suedia ori de măreția istorică a Rusiei. Și au găsit un element care până atunci nimeni nu îndrăznea să vândă ca o resursă naturală: tăcerea.

Nici luxul pădurilor sale, întunericul hipnotic al lacurilor sale, saunele mici care atrag pantele sale (deschise publicului... fără haine, bineînțeles), designul funcțional al casei sale calde sau mirosul de pește proaspăt de la Piata Pietei din Helsinki poate concura cu atracţia unei ţări liniştite, timide, meditativ, care nu este ostil, ci mai degraba opusul. Noora Vikman, etnomusicolog de la Universitatea din Finlanda, care a sfătuit Institutul de Turism în campania sa de tăcere, spune prin e-mail dintr-o retragere tăcută în regiunea Lapland, declarare despre un refugiu tăcut în regiunea Laponiei: „Venind în Finlanda este ca şi cum a-ţi descoperi de gânduri și sentimente care nu sunt auzite într-o viață aglomerată. Dacă vrei să te cunoşti pe tine însuţi, trebuie să fii cu tine însuţi, să discuţi cu tine, să fii capabil să vorbeşti cu tine”.

Deşi arhipeleagurile lor sunt aproape depopulate (numărul de locuitori este similar cu cel al Comunității din Madrid, dar este dispersat într-o zonă de 42 de ori mai mare), cu biciclete sprijinite de ușă și câteva bare (sau nici una), Finlanda îmbrățișează liniștea chiar în centrul capitalei, o enclavă plină de magazine, cu o scenă pentru muzică live, unde trupe de rock nu reușesc să treacă cu chitara în clădirile din apropiere, Capela Tăcerii, un templu non-religios, izolat fonic, în care să plătească tributul lipsei cuvintelor. Puteţi merge să ascultaţi acordurile celor de la Iron Maiden, deoarece două ore de tăcere pe zi sunt recomandările profesorului Michael Wehr pentru un hipocamp satisfăcut.

Alte locuri cu un nivel mic de zgomote, conform ghidului de călătorie Lonely Planet, sunt mănăstirea din Kartause Ittingen (Elveţia), insula Iona (Scoția) sau Kielder Foster (Regatul Unit). Dar amintiți-vă că, probabil, pentru prima dată, oamenii de știință și misticii sunt de acord: tăcerea este, mai mult, o atitudine. Pentru că este convenabil să-l exersați cu inteligență. După cum a scris poetul și activistul american Paul Goodman, nu toate formele sale se adaugă. „Dacă există tăcere fertilă a conștiinței, a celui care aude și înțelege vorbitorul sau cel de conștiință alertă, există și un nebun și apatic, dar și altul plin de reproșuri și resentimente care strigă fără cuvinte și nu îndrăznesc să deschidă gura”. Îndepărtaţi-vă de ei.

Sursa: „¿Te quieres callar?”: la importancia de gozar de 2 horas de silencio al día de Ana G. Moreno, ziarul spaniol El pais [online] [citat 29.04.2016]. Disponibil : http://elpais.com/elpais/2016/09/07/buenavida/1473259838_168902.html

Cum este Argentina astăzi? Citește și află ce locuri minunate sunt

Doar o țară de mărimea Argentinei poate să înglobeze asemenea destinații, cum sunt capitala cosmopolitană Buenos Aires, duduitoarea cascadă Iguazú sau ghețarul Patagoniei, Moreno; dar asta nu e tot ce are Argentina de oferit. Poți găsi aici o gastronomie de talie internațională, o cultură atât de populară, cît și elevată: Argentina este țara care adăruit lumii tangoul.

Obiliscul din Buenos Aires a fost ridicat din 1936, la aniversarea a 400 de ani de la venirea lui Menzdoza

Țara se poate lăuda cu cele mai mari rîuri din lume în bazinul Paraná, cu unele dintre cele mai înalte vârfuri muntoase, printre care Aconcagua, cele mai mare munte de pe continentul american, și cu o zonă deșertică, străbătută de canioane, pe măsura celei din sud-vestul Patagoniei, lacuri andine și turme de guanaco pe tot întinsul stepelor și ai mai multor decât suficien pentru a-ți umple săptămâni fau luni de excursii și recreere fără egal. 

Vorbind din punct de vedere statistic, argentinienii trăiesc, majoritatea, la oraş. Pe o suprafaţă de mărimea Indiei, Argentina adăposteşte o populaţie de doar patruzeci de milioane de locuitori, dintre care o treime trăiesc în sau lângă Buenos Aires. Aproape nouăzeci la sută din argentinieni locuiesc în zone urbane, aşa că mare parte din suprafaţa ţării este foarte puţin populată.

În ceea ce priveşte mentalitatea, argentinienii sunt un popor complex. În ciuda tendinţei lor urbanistice, ei continuă să se simtă legaţi de spiritul romantic al gaudioului, călăreţul legendar al pampasului şi al ţinuturilor îndepărtate, şi de calităţile lui ideale în ceea ce priveşte politeţea, generozitatea şi independenţa Acesta s-a insinuat prin legendele locale chiar şi în rândul imigranţilor secolului al XX-lea care nu s-au îndepărtat niciodată de oraşul-port în care au acostat în festivalurile populare, apariţia gaudioului este obligatorie. Şi-a găsit un loc chiar şi în limbă: o gauchada este o favoare făcută fără a se aştepta alta în schimb şi chiar şi morocănoşii ponerios („cei care trăiesc în port” sau nativii din Buenos Aires) se arată incredibil de politicoşi faţă de vizitatorii capitalei Buenos Aires

Identitatea naţională

Se spune că Argentina este cea mai europeană ţară din America de Sud. Lucrul acesta este sugerat şi de preponderenţa numelor spaniole, italiene, basce şi cu alte origini europene. Intelectualii argentinieni, în special scriitorii şi artiştii, au căutat deseori inspiraţia în tradiţiile europene, dar moştenirea gaticho a trezit şi ea un naţionalism dârz. Apropo de naţionalism, în care altă ţară din lume un substantiv ca „argentino” (argentinian) poate fi numele propriu al unui bărbat, ca în cazul preşedintelui Julio Argentino Roca (1843-1914)?

Acestea fiind spuse, cele două extreme pot fi înşelătoare. Cu moştenirea sa etnică şi mulţimea de imigranţi, printre care afro-argentinieni, anglo-argentinieni, irlandezi, galezi, francezi, germani, italieni, scandinavi, evrei, o comunitate din Orientul Mijlociu numită deseori - eronat - turcă şi mulţi alţii, societatea argentiniană este un mozaic al Lumii Noi care aminteşte de Statele Unite ale Americii. Tot aşa cum Statele Unite adăpostesc numeroşi imigranţi din Mexic şi America Centrală, Argentina găzduieşte şi ea numeroşi rezidenţi din ţările învecinate, cum ar fi Bolivia sau Paraguay, dar şi un număr tot mai mare de imigranţi asiatici, majoritatea din Hong Kong, Taiwan sau Coreea

Studii recente au arătat că argentinienii zilelor noastre ar trebui să se întrebe cine sunt cu adevărat Testele ADN făcute de cercetători ai Universidad de Buenos Aires (UBA) au dezvăluit că cincizeci şi şase la sută din argentinieni au material genetic de la popoarele precolumbiene, deşi doar zece la sută din populaţia actuală este pur indigenă.

Deşi cei mai mulţi trăiesc în mediul urban, argentinienii continuă să se simtă legaţi de spiritul gauchoului, călăreţul legendar al pampasului.

Argentina indigenă

Când spaniolii i-au întâlnit pentru prima oară pe amerindieni, au cunoscut măreţele civilizaţii cu populaţii extinse în Mexic, America Centrală şi înălţimile andine. Au găsit mult mai puţini oameni la periferia latitudinilor de mijloc (America de Nord şi conul sudic) unde cele mai multe popoare precolumbiene erau formate din agricultori sau vânători-culegători.

Argentina se afla la una dintre aceste extremităţi, dar populaţia indigenă de aici s-a dovedit a fi foarte rezistentă. Tribul Querandi din pampas era restrâns, dar nord-vestul Argentinei s-a dovedit a fi un bastion al civilizaţiilor andine şi azi, după statisticile oficiale, cel puţin 70.500 de membri ai tribului Kolla cultivă cartofi pe versanţi terasaţi şi pasc lame pe platoul Puna. În provinciile din Mesopotamia şi în Gran Chaco trăiesc aproximativ 40.000 de membri Guarani, 48.000 de membri Toba şi un număr mai mic de Wichi, Mocovi şi alţii.

Cei mai numeroşi indigeni argentinieni sunt cei din tribul Mapuche (aproximativ 114.000), care au reuşit să transforme frontiera Patagoniei într-o zonă periculoasă pentru spanioli şi argentinieni la sfârşitul secolului al XlX-lea. La fel ca indienii din America de Nord, tribul Mapuche s-a adaptat repede la viaţa călare, iar caii s-au înmulţit considerabil pe măsură ce hergheliile sălbatice ale spaniolilor s-au mărit Aceşti cai şi vitele sălbatice au făcut posibil stilul de viaţă al gauchoului. Mulţi dintre reprezentanţii Mapuche din zilele noastre reflectă originile gauchoului.

Informația este preluată din Wayne Bernhardson, National Georgraphic Traveler - Argentina și a apărut în anul 2010 la București, sub egida Adevărul Holding.

De ce trebuie să mergi în orașul Orhei într-o călătorie. E un oraș cu potențial turistic și nu doar

Fost-am zilele astea într-o scurtă călătorie în orașul Orhei. De ceva vreme mi-am dorit să-l vizitez din mai multe motive, dar cele mai importante sunt faptul că orașul este plin de istorie și culoare, dar și... ceea ce s-a mai scris în presă de la validarea mandatului lui Ilan Șor. 

Orheiul este un important oraș din partea centrală a Republicii Moldova, situat la 48 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut. Microbuzul de rută poate fi luat de la Gara Centrală a Chișinăului și într-o oră ajungi la destinație. Cu o populație de aproape 34 de mii locuitori (2016) și fiind al 9-lea oraș ca mărime din țară.

Grației Svetlanei Matvievici am cunoscut orașul pe viu, dar și grație blogului ei, Orheianca. 

Intrarea în orașul Orhei

Intrarea în oraș. Curățenia în Orhei e la ordinea zilei

 În partea stîngă este Biserica construită de domnitorul Vasile Lupu, iar în dreapta, mergînd înainte, este strada Vasile Mahu, unde sunt concentrate, practic, toate obeictivele turistice ce merită a fi vizitate în orașul Orhei.

Iată așa o curte la intrarea în Orhei. 

Biserica „Sfântul Dumitru” din Orhei 

Este un lăcaș de cult creștin-ortodox amplasat în orașul Orhei. Biserica „Sfântul Dumitru” din Orhei este ctitorită de domnitorul Vasile Lupu. Biserica a fost zidită între anii 1632–1636 și sfințită cu ocazia sosirii domnitorului la Orhei în 1637. Imaginea bisericii o mai puteți vedea și pe bancnota de 5 lei. Nu vă plictisesc cu multe detalii pentru că despre istoria bisericii puteți citi și voi aici.

Important de știut e și faptul că este și o marcă poștală cu imaginea bisericii sus menționată. 

Sursa e: wikipedia.org.

Biserica romano-catolică, o bijuterie a Orheiului

Biserica romano-catolică din Orhei este un edificiu religios, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, inclus în registrul monumentelor de arhitectură de importanță națională din Republica Moldova.

Biserica a fost construită în stil neogotic. Curtea bisericii este înconjurată de un gard înalt de fier forjat.

Biserica a fost ctitorită de Cezarina Dolivo-Dobrovolskaia (nume de fată: Toma Boczarska), o catolică de origine lituaniană, al cărei soț, un militar rus în rezervă, a ctitorit biserica ortodoxă din Brăviceni. Cavoul Cezarinei se află în subsolul bisericii. La acea vreme, comunitatea de catolici din oraș era compusă din lituanieni, polonezi și germani.

Recomandare: vizitați biserica pînă la ora 16:30.

Vasile Mahu

Anii de viață fiind 1878-1943. A fost director al Liceului de băieți, primar și deținut politic. O stradă din Orhei îi poartă numele. 

Primăria Orhei

Primăria orașului Orhei

Banca Dorului

 30 iulie 2016, a avut loc inaugurarea Băncii „COVORUL DORULUI”, un moment mult așteptat de echipa Consiliul Raional al Tinerilor.
Realizarea acestei idei a fost posibilă cu implicarea unor oameni cu suflet mare, care apreciază valorile neamului și culturile naționale (Centrul de Tineret Orhei, Fondul pentru Tineri Orhei, Lilia Corolețcaia, Peter-Vlad Ianușevici, SA Orhei-Vit, ÎM „Chateau Vartely, Beauty Salon „Cinderella”).

Centrul de Tineret din Orhei

În ziua în care am fost la Orhei, fotograful Victor Garștea făcea o instruire în materie de fotografie. Svetlana mi-a spus că acest centru e cel mai activ din țară.

Biblioteca Raională A. Donici

Biblioteca Publica ,,Alexandru Donici” din or. Orhei este una dintre cele mai importante instituții culturale din teritoriu prin fondul valoros de carte pe care îl detine, prin informație, serviciile diversificate și 113 ani de deservire a comunității.

Colegiul Vasile Lupu

Colegiul ,,Vasile Lupu” din Orhei este o instituţie de învăţămînt profesional tehnic din Republica Moldova , aflată în subordinea Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, ce funcţionează în baza Legii Învăţămîntului. Colegiul ,,Vasile Lupu” din Orhei, instituţie de învăţămînt profesional tehnic asigură formarea profesională la profilurile: pedagogie şi asistenţă socială.

Monumentul domnitorului Vasile Lupu din centrul orașului. În spate se află Consiliul Raional Orhei.

Autorul sculpturii este celebrul sculpror român Oscar Han, iar arhitectul Robert Kurţ. Munumentul a fost amplasat în faţa clădirii casei profesorilor din oraşul şi judeţul Orhei, stând cu faţa spre răsărit. Statuia din bronz îl reprezintă pe Vasile Lupu, în odăjdii voievodale, în mâna dreaptă ţinând o gramotă domnească. Mai multe detalii citiți aici.

Pe final nu pot să nu vă spun că Parcul Ivanos e de toată frumusețea.

Intrarea în parc

În spatele parcului se află cariera și vinăria Chateay Varterly

Mi-a rămas să mai merg la iaz, la carieră și la vinăria Chateau Varterly. 

Pînă îmi fac eu timp să ajung acolo, dar și voi dacă vă mai gîndiți ori nu să ajungeți acolo, vă recomand să citiți unde poți mînca bine în orașul Orhei.