Chilienii se mândresc foarte mult cu scriitoarea Isabel Allende. Dacă o să le zici că ai citit vreun roman de-al ei, cu siguranță se vor bucura. Romanul Amantul japonez a fost tradus în limba română în anul 2016 la editura Humanitas din București. Titlul original este El amante japonés și a fost scris în anul 2015. Isabel Allende este nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. Primul eu roman a fost Casa spiritelor. A fost publicat în anul 1982 și a avut un succes pe plan internațional fiind un bestseller.
Alte romane scrise de Isabel Allende sunt : Afrodita (1997), Fiica norocului (1999), Portret în sepia (2000), memoriile Țara mea inventată (2003), Zorro (2005), Inés a sufletului meu (2007), volumul autobiografic Suma zilelor (2009), Insula de sub mare (2011), Caietul Mayei (2011), Dragoste (2012), Jocul Ripper (2014).
Alma Belasco este eroina romanului Amantul japonez. În anul 1939, când Polonia este amenințată de nazism, Alma este trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de unchii ei. Fiind într-un mediu nou și incapabilă să se integreze, Alma are o legătură profundă și amoroasă cu fiul grădinarului famileii la care stă. Numele băiatului este Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Mai târziu, Alma este una dintre bătrânele excentrice care trăiește într-un axil de lux Lark House din orașul San Francisco.
La azil, tocmai se angajase Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în biografia sa, dar care ajunge să descopere dragostea dintre Alma și Ichimei.
Acțiunea romanului se începe odată cu angajeaza Irinei Bazili la Lark House, care se afla în Berkeley, în anul 2010. Avea 23 de ani împliniți. Iar Lark House a fost înființat la jumătatea lui 1900 pentru a oferi bătrânilor cu venituri mici o locuință decentă. Însă, cu timpul, destule aspecte s-au schimbat, însă așezământul continua să perceapă taxe pe potriva veniturilor fiecărui rezident.
La interviul de angajare la azil, directorul Hans Voigt i-a spus Irinei că „era prea tânără pentru un post care presupunea atâtea responsabilități, dar cum era nevoie să se ocupe urgent un post vacant la Departamentul de adminsitrație și asistență, putea lucra acolo până aveau să găsească persoana potrivită.”
Fragmente din roman:
Referințe critice:
The Washington Post
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu