Recomandăm spre lectură un interviu cu Victoria Popescu, administratoarea companiei „Noi 5 group SRL”. Scopul interviului este de a afla cum poți deveni un antreprenor, bazându-ne pe fapte reale și de a afla care sunt pașii, problemele și sfaturile de la un fondator.
Argentina Fron: Cum a început totul?
VictoriaPopescu: Ca și în orice
afacere, nu s-a făcut totul într-o zi. Drumul antreprenoriatului e lung: e vorba de instanțe, documente, specialiști etc. Însă ideea persista deja de mulți ani. Am
dat curs afacerii în pandemie.
VP: Orice afacere proprie,
presupune dăruirea în sine și absența de lângă cei dragi, deaceea când am ales
denumirea m-am gândit că măcar așa toată ziua voi fi cu gândul la ei, adică cu gândul
la familie. Dat fiind faptul că suntem cinci am creat compania „Noi 5 group SRL”, desigur cu perspectivă pe viitor.
VP: De la bun început
dar și până în prezent sunt eu unica angajată oficial, dar în spate desigur am
o echipă întreagă de susținători!
AF: Cine deține controlul asupra afacerii?
VP: Eu sunt singura care hotărăsc când și cum se vor desfășura lucrurile.
VP: Printre primele
dificultăți care le-am întâlnit de la bun început a fost desigur birocrația
moldovenească, am bătut zeci de km și s-au cheltuit kg de hârtie pentru a-mi
complica existența. Însă totul depinde de dorința și scopul care îl ai.
VP: Dacă ar fi s-o iau
de la început... nu aș schimba nimic, căci cu fiecare „cucui” am
devenit mai puternică, mai competentă și de ce nu „obraznică” în
sensul bun al cuvântului.
VP: Ca orice
antreprenor, îmi doresc desfășurarea cu succes a afacerii și desigur impozite
mai mici!
VP: Sfatul meu ar fi
următorul: Urmați-vă dorința și trăiți cu ea, zi și noapte, apoi pune-ți mâna
și faceți!
Jurnalist: Argentina
Fron
*Acest
material a fost realizat în cadrul Cursului de Jurnalism Economic care este
implementat de Facultatea de Jurnalism și
Științe ale Comunicării din cadrul
Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu American Chamber of Commerce in
Moldova cu susținerea financiară
de la U.S. Embassy Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă
neapărat poziția partenerilor donatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu